Tu cine eşti?
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Oricând s-a ridicat un sol trimes de Sus spre a aduce o solie cerească oamenilor pe pământ, îndată paznicii vechiturilor şi profitorii conservatorismului s-au ridicat ameninţători împotriva lui, l-au prins de piept şi l-au întrebat răstit, sau şiret, sau insinuant: tu cine eşti?
2 - Chiar pe primul sol al Domnului Isus, trimes înaintea Sa ca să strige tuturor: pregătiţi calea Domnului, - îndată ce l-au auzit că vorbeşte despre Dumnezeu şi despre o altă cale decât cea a lor, - l-au luat la cercetare cu vrăjmăşie întrebându-l:
- Tu cine eşti?
Pentru că acei care se cred singuri înţelepţi nu mai admit nimănui să fie în afară de ei.
3 - Un înţelept lasă pe o mie de nebuni să vorbească, - un singur nebun nu lasă pe o mie de înţelepţi... Un om credincios i-ar mântui pe toţi necredincioşii, chiar dacă îi fac rău - dar un necredincios i-ar ucide pe toţi cei ce cred, chiar dacă îi fac lui bine.
Iată cine sunt unii - şi cine ceilalţi!
4 - Şi totuşi chiar dacă lumea şi vrăjmaşii nu ne cercetează cu dreptate, ci ne judecă pe nedrept şi ne învinuiesc de ceea ce nu suntem vinovaţi, - totuşi în faţa marii întrebări: Tu cine eşti, - şi noi înşine va trebui să răspundem odată. Nu înaintea celor ce nu ne cunosc, ci înaintea lui Dumnezeu care ne cunoaşte (1 Cor. 4, 3).
5 - De aceea veniţi să ne răspundem fiecare nouă înşine, dar cu toată sinceritatea, spre a ne vedea în lumina şi în oglinda Cuvântului Sfânt: eu cine sunt? Ce fac? Unde merg? Şi unde voi ajunge?
De la răspunsul pe care ni-l dăm cu toată sinceritatea în faţa conştiinţei noastre să pornim mai departe. Fără el nu.
6 - Să ne uităm înainte, măcar în grabă, cum au răspuns alţii înaintea noastră la această întrebare.
Moise a zis: Ah Doamne eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară... nu pot să merg. Trimite pe altul.
Şi ce lucruri strălucite a făcut Dumnezeu, prin gura lui Moise, - dacă el a fost smerit şi ascultător!
7 - David, psalmistul minunat a zis: Eu sunt vierme, nu om, ci sunt ocara oamenilor şi dispreţul poporului (Psalm 22, 6-8).
Dar ce fapte mari, ce cântări inspirate şi ce profeţii strălucite a făcut Dumnezeu prin acest om uriaş al Său.
8 - Ioan Botezătorul, marele profet născut prin făgăduinţă cerească s-a smerit şi mai mult spunând: Eu sunt un glas în pustiu.
Pustiul este locul unde un glas nu înseamnă nimic. Acolo nu există nici un ecou. Acolo un glas nu se aude nicăieri şi n-are absolut nici un răsunet, iar un glas fără răsunet e cum n-ar fi deloc.
Aşa s-a socotit sfântul Ioan Botezătorul. Dar cum a făcut Dumnezeu ca glasul lui nu numai să răsune până la marginile pământului - ci şi până la marginile vremilor!
9 - Sfântul apostol Pavel spune: ... sunt ca gunoiul lumii acesteia, ca o lepădătură a tuturor... nu sunt vrednic să port numele de apostol (1 Cor. 4, 13; 1 Cor. 15, 9)...
Şi totuşi prin cine a câştigat Biserica lui Hristos mai multă răspândire ca prin el? Cine a mai fost în stare de fapte aşa de mari, de o înţelepciune atât de înaltă şi de nişte adevăruri atât de adânci?
10 - Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfinţii Grigore, Vasile, Ciprian, Maxim - şi toţi cei ca şi ei, cât de smeriţi şi de nevrednici s-au considerat ei înşişi înaintea lui Dumnezeu... Dar cum strălucesc în faţa cerurilor şi a pământului prin secole şi milenii marile lor fapte binecuvântate de Dumnezeu, tocmai pentru aceasta.
11 - Sfântul nostru părinte Iosif, prin care Duhul lui Hristos a făcut o lucrare evanghelică de aşa mari proporţii cum n-a fost încă în Biserica şi ţara noastră, - iată cum a zis şi el despre sine însuşi:
Sunt un slăbănog, un neputincios, o umbră de om care mă târâi de pe un pat pe altul, dintr-un spital în altul. Cine ar putea zice că eu am făcut ceva?
Şi totuşi poate că cu nimic nu sunt mai prejos lucrările sale decât ale unora dintre cei mai mari bărbaţi ai lui Hristos!
12 - Tocmai cu astfel de oameni lucrează Dumnezeu. Cu cei care ei înşişi se consideră cei mai nevrednici, pentru că El începe să lucreze numai de acolo de unde omul nu-şi mai consideră nici un merit al lui în tot ce realizează - după cum spune psalmistul: Nu nouă Doamne, nu nouă - ci numai Numelui Tău se cuvine slavă... (Psalm 115, 1).
13 - Adevărata artă este zbor. Mulţi creştini sunt numai nişte târâri. Unele sunt nişte biete sărituri, cum sare o raţă peste un şănţuleţ.
14 - Altele sunt zboruri greoaie şi scurte, cum zboară o găină peste un gard, cu chinuri şi eforturi din cele mai mari, abia realizează aproape nimic.
15 - Adevărata lucrare de artă: o scriere, o poezie, o cântare, o vorbire, tot ceea ce este inspiraţie, este zbor. Zbor înalt.
Iar acest zbor se poate numai prin Duhul Sfânt.
Să nu fim mulţumiţi niciodată decât cu astfel de lucrări ci să stăruim până ajungem la ele.
Când reuşeşte aşa ceva, creatorul însuşi simte un salt ceresc, este transpus dintr-o dată, într-o atmosferă nelumească. Şi tot aşa îi transpun apoi prin lucrarea sa şi pe cei ce-o aud.
16 - Cu cât un creator este mai modest, - cu atâta creaţia sa va fi mai frumoasă. Cu cât un vorbitor va fi mai smerit, cu atâta vorbirea sa va fi mai înaltă. Şi cu cât un binefăcător este mai ascuns, cu atâta binefacerea sa va fi mai arătată.
17 - Cel care pretinde întâietate - este cel care o merită cel mai puţin. Cel care aleargă după laude, este cel mai nevrednic de ele.
18 - Să nu ne mulţumim cu lucrări care numai sar. Ci cu lucrări care zboară.
Dar cu cât lucrarea noastră zboară mai frumos, cu atâta noi înşine să ne târâm mai smeriţi.
19 - Lucrătorii de creaţie au un semn al lor. Când te apropii de un astfel de lucrător, de o astfel de creaţie, simţim o putere, o vibraţie, o scânteie vie şi puternică.
Acesta este semnul.
20 - Doamne Dumnezeul nostru Te rugăm dăruieşte Evangheliei Tale creatori şi lucrători de cea mai profundă smerenie pentru că aceştia vor fi în stare prin harul Tău să realizeze creaţii şi lucrări de cea mai înaltă valoare.
Pentru Tine - şi pentru ai Tăi.
Amin.