Tu cine ești?
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Oricând s-a ridicat un sol trimes de Sus spre a aduce o solie cerească oamenilor pe pământ, îndată paznicii vechiturilor și profitorii conservatorismului s-au ridicat amenințători împotriva lui, l-au prins de piept și l-au întrebat răstit, sau șiret, sau insinuant: tu cine ești?
2 - Chiar pe primul sol al Domnului Isus, trimes înaintea Sa ca să strige tuturor: pregătiți calea Domnului, - îndată ce l-au auzit că vorbește despre Dumnezeu și despre o altă cale decât cea a lor, - l-au luat la cercetare cu vrăjmășie întrebându-l:
- Tu cine ești?
Pentru că acei care se cred singuri înțelepți nu mai admit nimănui să fie în afară de ei.
3 - Un înțelept lasă pe o mie de nebuni să vorbească, - un singur nebun nu lasă pe o mie de înțelepți... Un om credincios i-ar mântui pe toți necredincioșii, chiar dacă îi fac rău - dar un necredincios i-ar ucide pe toți cei ce cred, chiar dacă îi fac lui bine.
Iată cine sunt unii - și cine ceilalți!
4 - Și totuși chiar dacă lumea și vrăjmașii nu ne cercetează cu dreptate, ci ne judecă pe nedrept și ne învinuiesc de ceea ce nu suntem vinovați, - totuși în fața marii întrebări: Tu cine ești, - și noi înșine va trebui să răspundem odată. Nu înaintea celor ce nu ne cunosc, ci înaintea lui Dumnezeu care ne cunoaște (1 Cor. 4, 3).
5 - De aceea veniți să ne răspundem fiecare nouă înșine, dar cu toată sinceritatea, spre a ne vedea în lumina și în oglinda Cuvântului Sfânt: eu cine sunt? Ce fac? Unde merg? Și unde voi ajunge?
De la răspunsul pe care ni-l dăm cu toată sinceritatea în fața conștiinței noastre să pornim mai departe. Fără el nu.
6 - Să ne uităm înainte, măcar în grabă, cum au răspuns alții înaintea noastră la această întrebare.
Moise a zis: Ah Doamne eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară... nu pot să merg. Trimite pe altul.
Și ce lucruri strălucite a făcut Dumnezeu, prin gura lui Moise, - dacă el a fost smerit și ascultător!
7 - David, psalmistul minunat a zis: Eu sunt vierme, nu om, ci sunt ocara oamenilor și disprețul poporului (Psalm 22, 6-8).
Dar ce fapte mari, ce cântări inspirate și ce profeții strălucite a făcut Dumnezeu prin acest om uriaș al Său.
8 - Ioan Botezătorul, marele profet născut prin făgăduință cerească s-a smerit și mai mult spunând: Eu sunt un glas în pustiu.
Pustiul este locul unde un glas nu înseamnă nimic. Acolo nu există nici un ecou. Acolo un glas nu se aude nicăieri și n-are absolut nici un răsunet, iar un glas fără răsunet e cum n-ar fi deloc.
Așa s-a socotit sfântul Ioan Botezătorul. Dar cum a făcut Dumnezeu ca glasul lui nu numai să răsune până la marginile pământului - ci și până la marginile vremilor!
9 - Sfântul apostol Pavel spune: ... sunt ca gunoiul lumii acesteia, ca o lepădătură a tuturor... nu sunt vrednic să port numele de apostol (1 Cor. 4, 13; 1 Cor. 15, 9)...
Și totuși prin cine a câștigat Biserica lui Hristos mai multă răspândire ca prin el? Cine a mai fost în stare de fapte așa de mari, de o înțelepciune atât de înaltă și de niște adevăruri atât de adânci?
10 - Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfinții Grigore, Vasile, Ciprian, Maxim - și toți cei ca și ei, cât de smeriți și de nevrednici s-au considerat ei înșiși înaintea lui Dumnezeu... Dar cum strălucesc în fața cerurilor și a pământului prin secole și milenii marile lor fapte binecuvântate de Dumnezeu, tocmai pentru aceasta.
11 - Sfântul nostru părinte Iosif, prin care Duhul lui Hristos a făcut o lucrare evanghelică de așa mari proporții cum n-a fost încă în Biserica și țara noastră, - iată cum a zis și el despre sine însuși:
Sunt un slăbănog, un neputincios, o umbră de om care mă târâi de pe un pat pe altul, dintr-un spital în altul. Cine ar putea zice că eu am făcut ceva?
Și totuși poate că cu nimic nu sunt mai prejos lucrările sale decât ale unora dintre cei mai mari bărbați ai lui Hristos!
12 - Tocmai cu astfel de oameni lucrează Dumnezeu. Cu cei care ei înșiși se consideră cei mai nevrednici, pentru că El începe să lucreze numai de acolo de unde omul nu-și mai consideră nici un merit al lui în tot ce realizează - după cum spune psalmistul: Nu nouă Doamne, nu nouă - ci numai Numelui Tău se cuvine slavă... (Psalm 115, 1).
13 - Adevărata artă este zbor. Mulți creștini sunt numai niște târâri. Unele sunt niște biete sărituri, cum sare o rață peste un șănțuleț.
14 - Altele sunt zboruri greoaie și scurte, cum zboară o găină peste un gard, cu chinuri și eforturi din cele mai mari, abia realizează aproape nimic.
15 - Adevărata lucrare de artă: o scriere, o poezie, o cântare, o vorbire, tot ceea ce este inspirație, este zbor. Zbor înalt.
Iar acest zbor se poate numai prin Duhul Sfânt.
Să nu fim mulțumiți niciodată decât cu astfel de lucrări ci să stăruim până ajungem la ele.
Când reușește așa ceva, creatorul însuși simte un salt ceresc, este transpus dintr-o dată, într-o atmosferă nelumească. Și tot așa îi transpun apoi prin lucrarea sa și pe cei ce-o aud.
16 - Cu cât un creator este mai modest, - cu atâta creația sa va fi mai frumoasă. Cu cât un vorbitor va fi mai smerit, cu atâta vorbirea sa va fi mai înaltă. Și cu cât un binefăcător este mai ascuns, cu atâta binefacerea sa va fi mai arătată.
17 - Cel care pretinde întâietate - este cel care o merită cel mai puțin. Cel care aleargă după laude, este cel mai nevrednic de ele.
18 - Să nu ne mulțumim cu lucrări care numai sar. Ci cu lucrări care zboară.
Dar cu cât lucrarea noastră zboară mai frumos, cu atâta noi înșine să ne târâm mai smeriți.
19 - Lucrătorii de creație au un semn al lor. Când te apropii de un astfel de lucrător, de o astfel de creație, simțim o putere, o vibrație, o scânteie vie și puternică.
Acesta este semnul.
20 - Doamne Dumnezeul nostru Te rugăm dăruiește Evangheliei Tale creatori și lucrători de cea mai profundă smerenie pentru că aceștia vor fi în stare prin harul Tău să realizeze creații și lucrări de cea mai înaltă valoare.
Pentru Tine - și pentru ai Tăi.
Amin.