Foto Traian Dorz

Tu ești mereu cu mine

Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor

Tu ești mereu cu mine, eu zic nu eu - ci NOI
nu-i zi, nu-i ceas, nu-i clipă să nu fim amândoi,
de-ai fi la mii de mile - ești tot în preajma mea
mi-ești în ființa întreagă oriunde este ea!
La ceasul rugăciunii, la dreapta mea-Ți fac loc,
și șoaptele mi-s miere și lacrimile foc,
în ceasul adormirii, mă leagănă-al Tău gând
și visul meu e dulce și somnul meu e blând.
În dreapta mea la masă țin locul Tău mereu
și doar când Tu Te saturi, mănânc tihnit și eu
și-n mâna suferinței întinsă către noi
eu, darul mulțumirii, îl pun pentru-amândoi.
La jugul Muncii Sfinte, noi tragem într-un pas,
iar rodul ei l-aducem spre Tatăl într-un glas
nu-i zi, nu-i ceas, nu-i clipă să nu fim amândoi,
o, Scumpul meu Isuse, eu zic, nu eu, - ci noi...
Articol 33 din 48
Folosește săgețile ← → pentru navigare