Tu n-ai vrut fără noi
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Atotputernică Iubire a lui Dumnezeu pentru mine, cât de înţeleaptă este lucrarea Ta şi cât de minunat ştii Tu să faci ca toate lucrurile să se întoarcă spre binele celui care îl iubeşti Tu!
2 - Păcatul meu cel roşu cum era cârmâzul, Tu l-ai făcut alb cum este zăpada.
3 - Alungarea mea vinovată s-a schimbat într-o aflare nespus mai fericită.
4 - Şi dragostea mea uşuratică şi neputincioasă dinainte, mi-ai prefăcut-o într-o dragoste sănătoasă, puternică şi temeinică.
5 - Focul încercării i-a ars numai ceea ce fusese copilăresc, şubred, netrebnic şi uşor.
6 - De pe rodul ei care trecuse în pârgă, căzuse doar urma uscată a florii din care se liberase. A florii care fusese semnul copilăriei, a cărei vârstă trecuse. Şi care avusese nevoie de o furtună ca s-o elibereze.
7 - Toate formele dragostei Tale faţă de mine sunt numai mijloacele prin care mi Te descoperi Tu.
8 - Mijloacele prin care vrei să mă conduci spre starea celei mai înalte fericiri pe care mi-ai pregătit-o. Şi în care vrei să ajung eu acum conştient de ea.
9 - La această stare, Tu desigur m-ai fi putut duce şi pe altă cale. Ai fi putut face totul numai Tu, fără nici o participare a mea.
10 - Dar atunci unde ar fi fost minunata şcoală a încercării care singură a putut face în inima mea lucrarea fără de care aş fi rămas atât de departe de adevărata mea fericire. Gustată cu întreaga mea fiinţă, atât cu simţirea inimii mele cât şi cu înţelegerea minţii?
11 - Unde ar fi fost acea bucurie şi mulţumire că am dobândit-o nu numai ca pe o pomană din partea Ta ci şi ca pe un rod al muncii şi luptei, al suferinţei şi căutării mele? Al căinţei şi dorului meu?
12 - Fără participarea mea la preţul înălţării mele, fericirea mea n-ar fi fost atât de minunată.
13 - Slavă veşnică înţelepciunii Tale care ştie să scoată din orice amărăciune, o nouă şi necunoscută dulceaţă pentru iubirea noastră!
14 - Tu desigur, puteai şi fără Moise, să-Ţi izbăveşti pe poporul Tău asuprit şi să-Ţi înalţi Numele Tău Minunat până în faţa marginilor lumii, prin dragostea Ta slăvită.
15 - Puteai să dobori pe Goliat şi fără praştia lui David,
16 - puteai să ne laşi psalmii minunaţi şi printr-altă harfă,
17 - puteai să ne cobori şi prin îngeri Evanghelia Dumnezeiască,
- dar n-ai vrut fără preaiubiţii Tăi trimişi!
18 - Ei erau doar uneltele, dar Mâna care le purta erai Tu.
19 - Nu braţul lor a câştigat biruinţele,
nu condeiul lor a compus minunăţiile veşnice conţinute în Sfintele lor scrieri,
ci Tu ai făcut totul, folosindu-Te doar de ei ca de un paravan de după care lucrai.
20 - Graiul lor, mai dulce decât orice şoaptă de iubire
şi tăria lor mai puternică decât orice forţă de pe lume - nu puteau veni decât de la Tine, Cel mai Dulce şi mai Puternic!
21 - Înţelepciunea Ta se descoperă în toate, pentru că Tu eşti Adevărul.
22 - Al Tău este Duhul şi ale Tale sunt cuvintele lor.
23 - A Ta este inspiraţia şi a Ta armonia din toate.
24 - Al Tău era instrumentul din care se cânta, şi a Ta mâna care îi scotea sunetele lui Dumnezeieşti.
25 - Fiindcă numai aşa era fericită dragostea Ta.
Şi numai aşa puteai face fericită dragostea lor,
Isuse...