Tu n-ai vrut fără noi
Traian Dorz - Prietenul Tinereții mele
1 - Atotputernică Iubire a lui Dumnezeu pentru mine, cât de înțeleaptă este lucrarea Ta și cât de minunat știi Tu să faci ca toate lucrurile să se întoarcă spre binele celui care îl iubești Tu!
2 - Păcatul meu cel roșu cum era cârmâzul, Tu l-ai făcut alb cum este zăpada.
3 - Alungarea mea vinovată s-a schimbat într-o aflare nespus mai fericită.
4 - Și dragostea mea ușuratică și neputincioasă dinainte, mi-ai prefăcut-o într-o dragoste sănătoasă, puternică și temeinică.
5 - Focul încercării i-a ars numai ceea ce fusese copilăresc, șubred, netrebnic și ușor.
6 - De pe rodul ei care trecuse în pârgă, căzuse doar urma uscată a florii din care se liberase. A florii care fusese semnul copilăriei, a cărei vârstă trecuse. Și care avusese nevoie de o furtună ca s-o elibereze.
7 - Toate formele dragostei Tale față de mine sunt numai mijloacele prin care mi Te descoperi Tu.
8 - Mijloacele prin care vrei să mă conduci spre starea celei mai înalte fericiri pe care mi-ai pregătit-o. Și în care vrei să ajung eu acum conștient de ea.
9 - La această stare, Tu desigur m-ai fi putut duce și pe altă cale. Ai fi putut face totul numai Tu, fără nici o participare a mea.
10 - Dar atunci unde ar fi fost minunata școală a încercării care singură a putut face în inima mea lucrarea fără de care aș fi rămas atât de departe de adevărata mea fericire. Gustată cu întreaga mea ființă, atât cu simțirea inimii mele cât și cu înțelegerea minții?
11 - Unde ar fi fost acea bucurie și mulțumire că am dobândit-o nu numai ca pe o pomană din partea Ta ci și ca pe un rod al muncii și luptei, al suferinței și căutării mele? Al căinței și dorului meu?
12 - Fără participarea mea la prețul înălțării mele, fericirea mea n-ar fi fost atât de minunată.
13 - Slavă veșnică înțelepciunii Tale care știe să scoată din orice amărăciune, o nouă și necunoscută dulceață pentru iubirea noastră!
14 - Tu desigur, puteai și fără Moise, să-Ți izbăvești pe poporul Tău asuprit și să-Ți înalți Numele Tău Minunat până în fața marginilor lumii, prin dragostea Ta slăvită.
15 - Puteai să dobori pe Goliat și fără praștia lui David,
16 - puteai să ne lași psalmii minunați și printr-altă harfă,
17 - puteai să ne cobori și prin îngeri Evanghelia Dumnezeiască,
- dar n-ai vrut fără preaiubiții Tăi trimiși!
18 - Ei erau doar uneltele, dar Mâna care le purta erai Tu.
19 - Nu brațul lor a câștigat biruințele,
nu condeiul lor a compus minunățiile veșnice conținute în Sfintele lor scrieri,
ci Tu ai făcut totul, folosindu-Te doar de ei ca de un paravan de după care lucrai.
20 - Graiul lor, mai dulce decât orice șoaptă de iubire
și tăria lor mai puternică decât orice forță de pe lume - nu puteau veni decât de la Tine, Cel mai Dulce și mai Puternic!
21 - Înțelepciunea Ta se descoperă în toate, pentru că Tu ești Adevărul.
22 - Al Tău este Duhul și ale Tale sunt cuvintele lor.
23 - A Ta este inspirația și a Ta armonia din toate.
24 - Al Tău era instrumentul din care se cânta, și a Ta mâna care îi scotea sunetele lui Dumnezeiești.
25 - Fiindcă numai așa era fericită dragostea Ta.
Și numai așa puteai face fericită dragostea lor,
Isuse...