Foto Traian Dorz

Ucenicii Lui și-au adus aminte...

Traian Dorz - Hristos - Sfințitorul nostru

Tocmai de aceea, când a înviat din morți, ucenicii Lui și-au adus aminte că le spusese vorbele acestea și au crezut Scriptura și cuvintele pe care le spusese Isus.
Sfinții apostoli ai Domnului și toți cei care ascultau Cuvintele Sale, erau mereu cu toată luarea aminte asupra întregii Sale învățături.
Multe lucruri din cele ce le auzeau ei, rămâneau taine neînțelese pentru mintea lor de atunci. Dar nici una din învățăturile Domnului, ei n-au lepădat-o numai din pricină că n-o puteau înțelege atunci când o auzeau.
Au păstrat cu grijă în inimile lor fiecare cuvânt, deplin încredințați, că dacă vor rămânea credincioși până la sfârșit, va veni odată vremea când îi vor vedea înțelesul lui, deplin și în mintea lor.
Ucenicii Domnului s-au ferit să nu facă ceea ce făceau ceilalți oameni, adică să întoarcă tocmai pe dos ceea ce spunea Mântuitorul,
ci răbdători și smeriți ca și Sfânta Maică a Domnului,
păstrau toate cuvintele acestea în inima lor și se gândeau la ele (Luca 2, 19 , 51).
De aceea când le-a venit vremea să se împlinească ei și le-au amintit, înțelegându-le cu smerenie și credință, luminându-se deplin.
O suflete al meu, nu uita nici una din binefacerile Domnului tău, ca la vremea rugăciunii să ți le amintești cu recunoștință (Psalm 103, 2; Col. 3, 15-17).
O suflete al meu, păstrează în tine cu scumpătate binefacerile Domnului prin binefăcătorii tăi, ca la vremea potrivită, mergând, să faci și tu la fel (Luca 10, 37).
O suflete al meu, ascultă și respectă fiecare Cuvânt al Domnului și al învățătorilor Lui,
fără să îndepărtezi sau să disprețuiești nimic din ceea ce acum tu nu poți încă primi sau nu poți încă înțelege, fie pentru că n-a sosit vremea lui, fie pentru că n-a sosit vremea ta!
Nu te grăbi să iei poziție împotriva îndrumării și mustrării niciodată.
Cântărește și așteaptă, căci și lumina are vremea ei, la care vine totdeauna.
Credința vede înainte, răbdarea află pe urmă, dar binecuvântarea este la fel pentru amândouă.
O suflete al meu, ferește-te de cuvintele disprețuitoare ale celor îngâmfați și rătăciți, care batjocoresc ceea ce nu cunosc (2 Petru 2, 12),
ca să nu fii batjocorit ca ei la arătarea Adevărului (Apoc. 1, 7).
Doamne Isuse, Domnul și Mântuitorul nostru Iubit,
Te rog zidește în mine o inimă curată și ascultătoare, chiar când unele adevăruri ale Tale, încă mintea mea nu poate să le înțeleagă.
Dă-mi liniștea răbdării îndelungi
și tăria credinței neclintite,
ca să rămân statornic în învățătura care de la început Tu ai propovăduit-o și eu așa am crezut-o (1 Cor. 15, 11),
fără să disprețuiesc nimic din cele ce trebuie să le împlinim (Matei 3, 15).
Căci atunci n-aș fi împlinitor al Legii ci judecătorul ei.
Iar eu mă rog să mă ajuți ca să nu judec nimic înainte, până la vremea Ta (Iacov 4, 12).
Amin.
Articol 50 din 56
Folosește săgețile ← → pentru navigare