Un cuvânt testamentar

Cuvântul fratelui Traian Dorz la adunarea de sfat frățesc de la Corocăiești (SV) - 27 iulie 1988

Preaiubiții noștri frați și surori, cred că toți simțiți cum simt și eu, că seara și noaptea aceasta și prilejul acesta sunt cu totul deosebite de toate celelalte. Noi ne-am întâlnit de mulți ani... Drumurile pe care am fost astăzi pe la frați și denumirile localităților pe care le-am văzut mi-au trezit în inimă o rezonanță de acum aproape șaizeci de ani, când scriam cu mâna mea de tânăr adresele fraților de la Sadova, de la Câmpulung, de la Marginea... din toate aceste sate binecuvântate ale lui Dumnezeu în care au trăit oameni al căror nume îmi sună în suflet dulce ca o cântare frumoasă și astăzi, de câte ori citesc sau îmi amintesc despre denumirile satelor minunate din Bucovina.

Mi-aduc aminte mereu despre sufletele marilor oameni ai lui Dumnezeu care au desțelenit ogorul acesta pentru Evanghelie și care au plătit cu multe lacrimi și cu multe jertfe munca aceasta sfântă în urma căreia am venit... ați venit dumneavoastră, fiii și nepoții acestor oameni minunați care au adus aicea, în cele dintâi și-n cele mai grele clipe, Cuvântul cel dulce și sfânt al lui Dumnezeu, prin care am căpătat noi toate binecuvântările de atunci și de după aceea. Și nu numai noi, ci iată cum, rând pe rând, se împărtășesc, se alimentează, se adapă și se hrănesc de la acest sfânt Cuvânt, de la acest izvor de viață, copiii noștri, fiii noștri, nepoții noștri, în urma acestor oameni binecuvântați despre care a fost vorba și înainte și care au semănat Cuvântul lui Dumnezeu de care ne bucurăm noi.

Parcă aud cuvântul Mântuitorului care spunea apostolilor Săi: „Alții s-au trudit aici și voi ați intrat în munca lor. Băgați de seamă cum faceți voi munca acestor oameni sfinți”, care - cum am auzit din cele câteva cuvinte spuse de fratele Arcadie - au semănat aici și au creat aici o atmosferă în care Dumnezeu petrecea în mijlocul oamenilor și oamenii în mijlocul lui Dumnezeu.

Adunările noastre erau nu numai de frați și de surori; erau de îngeri ai lui Dumnezeu care cântau împreună cu noi. Că oriunde coboară Domnul și unde El este primit cu dragoste și ascultat de către doi sau trei, de câte două sau trei sute - sau oricâți ar fi -, coboară și îngerii lui Dumnezeu și petrece cu bucurie Domnul acolo. Atunci simți prin toată atmosfera, prin tot cuvântul, prin toată lacrima, prin toată vibrația sufletului că acolo este Dumnezeu. Și trăiești fericit, și n-ai mai vrea să pleci de acolo, pentru că fiecare frate îți apare ca un înger și în mijlocul lor te simți ca în împărăția lui Dumnezeu.

Noi astfel de momente am trăit când am venit la Domnul Și când am auzit prima dată glasul Părintelui nostru. Acest cuvânt a fost pentru noi: „Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit”, Și pe paginile cărților Părintelui și ale foilor sale mereu vedeam îndemnul: „Intrați pe ușa cea strâmtă, căci largă este ușa și lată calea care duce la pierzare și mulți sunt cei care merg pe ea. Dar strâmtă este ușa care duce la mântuire și îngustă calea și puțini sunt cei care o află”. Și această ușă îngustă și cale îngustă trecea printr-o imagine minunată a unei cruci peste care era Iisus Hristos. Așa am intrat noi în Oastea Domnului: prin ușa Crucii, pe calea cea îngustă, pe calea cea strâmtă care avea deasupra ei imaginea și vie, și închipuită a lui Iisus cel Răstignit.

Frații care au vorbit înainte - fratele Costică și fratele Arcadie - mi-au înlesnit mie așa de bine trecerea directă în subiectul discuțiilor noastre pentru care am venit. Duhul lui Dumnezeu a vorbit prin ei, atât prin cuvântul, cât și prin rugăciunea și prin cântările pregătitoare, pentru că a vrut de la început să stabilească în mijlocul nostru atmosfera înaltă, sfântă în care trebuie să se desfășoare totdeauna adunările noastre, dar mai ales adunări deosebite cum e cea pe care o trăim acum.

Am fost de multe ori - frăția voastră știți - cu mulți ani înainte (cum vorbeam acum) [că sunt] aproape patruzeci de ani de când am fost pe la Falcău, pe la Straja. Ce frați erau atunci și ce surori... Cei care erau copii atunci sunt astăzi în vârstă. Fratele Boraciuc, familia dânsului și ceilalți cu care ne-am întâlnit astăzi își aminteau de atunci. Mi-a rămas și mie întipărită imaginea aceea pentru totdeauna neuitată. Acești frați minunați și la chipul cel din afară, și la chipul cel dinlăuntru m-au impresionat atât de mult și m-au legat pentru totdeauna de zona aceasta, de locurile acestea.

Dar de data aceasta am venit nu numai cu un cuvânt care poate să fie cuvântul testamentar... pentru că anii vieții noastre s-au apropiat acum de cele trei zile prin care, în mod obișnuit, frații care au avut o viață grea trec ușor în împărăția lui Dumnezeu. Ne apropiem de acele trei zile. Știe Domnul dacă va mai fi mult până la ele... dar în fața acestor trei zile am simțit în chip deosebit un îndemn puternic să mai trecem încă o dată pe aici. Și de aceea adunarea din seara aceasta, vă rog să o țineți minte. Și cuvântul care va fi din partea Domnului să-l puneți la inimă. Și dacă au mai fost și altădată concesii și ne-am putut îngădui, și ne-am putut permite să nu ținem seama chiar de toate sfaturile și de îndemnurile pe care le-am primit, cred că de data aceasta și în seara aceasta e cazul să se țină profund seama.

Pentru că tot ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu prin vorbirile fraților: apelul la unitate, la dragoste, la părtășia frățească, a fost un cuvânt din partea lui Dumnezeu. Și acest cuvânt este o condiție neapărat necesară a mântuirii fiecăruia dintre noi. Fără ascultarea acestui cuvânt, fără trăirea întocmai a acestor condiții puse de Cuvântul lui Dumnezeu (care sunt: unitatea, obligația de a gândi la fel, de a ne da silința cu toții să ne disciplinăm gândirea și simțirea, și voința, și toată pornirea noastră firească să ne-o disciplinăm în așa fel, încât să nu ne permitem să gândim altfel decât frații, decât Lucrarea, să nu ne permitem să acceptăm o altă învățătură decât aceasta), [deci fără aestea], în momentul când accept o învățătură și un învățător deosebit, eu modific credința.

Credința vine în urma auzirii; auzirea vine prin învățătură; și învățătura pe care o primești, aceea îți determină credința. Și dacă ții învățătura cum ai primit-o, păstrezi și credința până la sfârșit. În momentul în care îți modifici învățătura, acceptând învățături și păreri străine față de ceea ce ai primit la început, în momentul acela ți-ai pierdut credința dintâi, ți-ai călcat legământul dintâi. Și chiar dacă mai păstrezi numele, aceasta-i numai o dovadă tristă a unuia care a fost cândva, dar nu mai este nimic.

Am spus, am venit aici cu o mare durere... cu o mare speranță... și cu o mare rugăciune. Vi le împărtășesc și mulțumesc lui Dumnezeu că sunteți în marea majoritate [aici] frați de răspundere; surori ale noastre și o mare parte dintre tineri care veți avea un mare rol, în viitor, în Lucrarea lui Dumnezeu.

Orice părinte și orice bătrân, când simte ceasul plecării aproape, trebuie să-și pună în rânduială lucrurile sale, pentru ca să nu-i lase în urma sa pe copiii săi neîmpărțiți cu dreptate și nesatisfăcuți cu privire la lucrurile care rămân după el; și să ajungă [ei astfel] rușinea lumii, certându-se și urându-se, și vorbindu-se de rău unii pe alții din pricină că părinții n-au avut grijă din timp să le lase o socoteală bună, o rânduială clară și limpede între ei. Să nu mai fie dezbinări și neînțelegeri după ce părintele nu mai este.

Cu privire la viitorul adunărilor lui Dumnezeu, cu privire la viitorul Lucrării lui Dumnezeu, cei care sunt părinți, cei care au fost cei dintâi porniți în Lucrarea aceasta, au la fel o răspundere mare: să lase în urma lor, celor care rămân, o cale sănătoasă, o învățătură dreaptă, un exemplu drept și o ordine binecuvântată de Dumnezeu, care să-i poată ajuta. De la nivelul acesta bun, ei să pornească, în generația lor, mai frumos și să poată aduce mai multă roadă decât cei din trecut.

Pe lângă gândurile acestea pe care le am cu privire la ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat nouă în grijă: bunul mers al Lucrării și al unității Lucrării, trebuie să vă împărtășim gândurile și dorințele noastre, și starea de lucruri în care ne găsim acum.

Știți că Lucrarea Oastei Domnului a pornit în Biserica noastră cu consimțământul mai marilor Bisericii noastre, cu binecuvântarea forurilor răspunzătoare și a ierarhiei Bisericii noastre. Zece ani de zile, această Lucrare a mers într-o așa de strânsă colaborare între preoții Bisericii și credincioșii ei din Lucrarea Oastei Domnului.

În satele Bucovinei, Dumnezeu a lucrat cu și mai multă putere decât în alte părți. Păstrăm încă fotografii de la adunările de la Câmpulung, din toată zona aceasta a nordului Bucovinei și din celelalte județe care erau pe atunci, în care se văd sute și mii de frați, în frunte cu preoții și steagurile lor. Și astăzi albumul pe care-l avem de la redacția gazetei Părintelui de la Sibiu (de cincizeci, șaizeci de ani de atunci) este plin de aceste imagini minunate la care ori de câte ori privești ți se umplu ochii de lacrimi și... pe undeva, în inimi, avem regretul că nu-i și astăzi tot așa frumos cum era atunci.

După atâtea jertfe și după atâtea osteneli, Dumnezeu a binecuvântat primii zece ani ai Oastei Domnului cu succese și cu bucurii negrăit de mari. Diavolul, care intervine totdeauna acolo unde lucrul lui Dumnezeu merge frumos și unde lucrătorii nu sunt destul de atenți, semănătorul [acesta] de neghina vine și seamănă sămânța când ei nu sunt atenți. Și după aceea se întreabă toți: „De unde a ieșit neghina aceasta?” Și unii Îl bănuiau chiar pe semănător, când au zis: „Doamne, n-ai semănat Tu sămânța bună în țarina Ta? De unde, dar, a ieșit neghina?”.

Pe undeva, această întrebare era cu un țepuș și cu un înțeles ascuns... ca și cum Semănătorul cel bun, Stăpânul ar fi fost vinovat că ei dormeau când trebuia să vegheze și vrăjmașul a prins momentul somnolenței lor și a semănat cu hărnicie neghina care a răsărit după aceea și [de care] nici unii nu-și dădeau seama de unde a ieșit. Așa a făcut semănătorul de-a lungul celor zece ani. Cei care trebuia să vegheze în primii zece ani, gândindu-se că și semănătorul de neghină e neatent și nu va veni să lucreze, n-au vegheat.

Ațâțătorii care lucraseră în ascuns au otrăvit inima superiorului părintelui și, în timp ce el zăcea bolnav după munca istovitoare pe care o dusese, ațâțătorii cei grași și sănătoși - care aveau timp destul, că ei nu lucrau, nu sufereau, nu erau bolnavi din cauza muncii (erau bolnavi din cauza invidiei) - au strecurat ura în inima mai marelui, care s-a pornit apoi să lovească și să dărâme, și să-l înlăture pe acela care își sacrificase viața și muncise în ogorul Lucrării Oastei Domnului.

Minciunile care s-au răspândit de atunci până astăzi, de-a lungul atâtor zeci de ani, au rodit buruiana și neghina în inimile multor oameni și au făcut până în ziua de astăzi să ducă veste rea despre acest om sfânt și să se vorbească în chip necuviincios despre jertfa și despre gândurile, și idealul vieții sale.

Ne-am dat toate silințele ca noi, cei care l-am urmat pe Părintele, să fim credincioși. De pe patul morții sale ne-a spus, în noaptea aceea de 12 februarie 1938, când am stat aproape toată noaptea lângă patul lui și mi-a împărtășit aceste gânduri frumoase pe care le-am mai înregistrat, le-am mai răspândit, le-am mai scris și pe care le cunoașteți toți; atunci el ne-a înștiințat și ne-a zis: „Aceștia au cu mine ce au. Eu sunt victima neputincioasă a unor mari nedreptăți și gelozii. N-am păcătuit cu nimic nici împotriva Bisericii, nici împotriva cezarului, nici împotriva lui Dumnezeu. Dar eu trebuie să sufăr pentru că așa este scris, că lucrarea lui Dumnezeu cere jertfa noastră lângă jertfa Domnului Iisus.

Și Sfântul Apostol Pavel a zis: «...și în trupul meu mai împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos pentru voi, pentru Biserică». Dar voi rămâneți credincioși pe calea pe care v-am spus de la început. Aduceți-vă aminte de Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care ați primit-o, în care ați crezut și în care ați rămas și prin care veți fi mântuiți dacă o țineți întocmai cum v-am propovăduit-o; altfel degeaba ați crezut”. Am rămas statornici pe linia acestor învățături, deși în noaptea aceea Părintele ne-a spus:

„Dumnezeu a trimis Lucrarea Oastei la neamul acesta, la poporul nostru și la Biserica noastră. Poporului nostru - un mijloc pentru o renaștere sufletească; Bisericii noastre - un mijloc pentru reînviorarea și retrezirea duhovnicească. Pentru ca toți să ne putem întoarce la Dumnezeu cu o viață nouă și sfântă ca viața primilor creștini, dacă mărturisim că suntem creștini și dacă avem dreapta credință și vrem să ne mântuim prin ea.

Voi să rămâneți așa cum v-am învățat. Cu mine în curând vor termina. Dar pe voi vă vor urmări și vă vor căuta din cetate în cetate, pentru că ați rămas și veți rămâne credincioși față de Domnul. Voi să nu părăsiți nici Biserica, nici credința, nici să nu trădați legământul pe care l-ați pus în Lucrarea Oastei Domnului, nici să nu vă lepădați de mine, părintele vostru. Pentru că eu v-am spus ceea ce m-a învățat Domnul și, cum mă mântuiesc eu prin suferință și prin statornicie, vă veți mântui și voi. Păstrați neschimbată învățătura.

Dacă poporul nostru nu va primi Lucrarea Oastei, drept pedeapsă de la Dumnezeu, pot să vină peste el mari necazuri.

Dacă Biserica noastră nu va primi Oastea Domnului, peste ea pot să vină mari ispitiri și mari lucrări de rătăcire și să piardă, și să nimicească mântuirea multora.

Dacă și Oastea Domnului și ostașii Domnului nu vor ține învățătura, Dumnezeu le poate lua calea cea sănătoasă și harul credinței adevărate și să le dea învățături nimicitoare și oameni neascultători, care să facă numai dezbinări și tulburare în Lucrarea Domnului și astfel zădărnicită va fi mântuirea multora”.

Acestea erau profețiile pe care în noaptea aceea Domnul mi le-a împărtășit prin Părintele Iosif. Le-am scris aici. Mie mi-au rămas ca niște cuvinte de foc. Și Părintele mi-a spus: „Ce ți-am spus, ce v-am spus vouă, spuneți mai departe. Cine va asculta Cuvântul lui Dumnezeu va fi mântuit. Cine nu, va răspunde în fața Domnului”.

Mi-am dat toate silințele (de atunci au trecut peste cincizeci de ani) să rămânem credincioși. Eram tineri atunci... niște copii. Câtă vreme a trăit Părintele, n-aveam nici o grijă. Eram ca într-o casă cu pereți puternici, la adăpost de toate vânturile și furtunile de afară. În noaptea când Domnul l-a luat la El și când ne-am văzut că suntem singuri, ni s-a părut că dintr-odată ni s-au prăbușit toți pereții casei și că am rămas în mijlocul tuturor furtunilor singuri... singuri...

Spune un proverb: „Când se prăbușește un stejar, se prăbușește și umbra lui; și cei care erau adăpostiți la ea rămân ai nimănui”. Când piere tatăl din casă, toți rămân ai nimănui. Așa-i și sufletește: când se duce cel din fruntea unei lucrări, cel la adăpostul căruia ai stat liniștit, te-ai adăpostit, n-ai avut nici o grijă - cum n-aveam noi pe timpul vieții Părintelui Iosif -, [atunci] dintr-odată ne-am văzut fără de el, atunci am simțit cum ne bat toate vânturile. Și într-adevăr, așa ne-au bătut.

Au trecut anii. Lucrarea Domnului a crescut. Frații noștri tineri de atunci care au rămas statornici au trecut cu biruință prin toate. Ni s-au dus rând pe rând cei care purtau steagurile frumoase ale luptei. Pomenim și acum (cum spune cântarea: „în loc de frați îmbrățișăm morminte, / jelind pe steaguri fără purtători”) pomenim numele fratelui Moroz, al fratelui Cerlinca, ale celorlalți frați care au trecut pe aici. Și vedem în locul lor niște cruci frumoase, niște amintiri frumoase, niște umbre cerești.

În curând... în curând veți pomeni rând pe rând, unul după altul, și pe cei care mai sunt acum în mijlocul frățiilor voastre. Cei tineri vor ajunge și ei în vârstă. Să-și aducă și ei atunci aminte că au avut niște părinți care s-au îngrijit de buna lor îndrumare și de grija ca ei să poată merge liniștiți pe calea lui Dumnezeu, pentru ca să-și țină cuvântul legământului sfânt, unul pentru totdeauna; și să poată lăsa în urma lor nu numai urmași credincioși, ci și imaginea, exemplul, pilda unei vieți frumoase la care merită cu bucurie să te uiți totdeauna (...).

Dorim din toată inima, înainte de a pleca, să vă facem ca un cuvânt și o rugăminte testamentară aici. Ne găsim și cu Lucrarea Oastei Domnului la o mare răscruce. Suntem foarte aproape de o rezolvare frumoasă, pentru că prăpastia s-a tot săpat, de cincizeci de ani, și de o parte, și de alta. Acum e o perioada în care - și dintr-o parte, și dintr-alta - noi trebuie să aruncăm dragoste, bunătate, răbdare, rugăciune, jertfă, exemplu frumos, iertare, uitare, pentru ca să acoperim prăpastia pe care a săpat-o nepăsarea sau vrăjmașul atâția ani între noi.

Am fost la mai marii Bisericii. Ultima dată, decanul de vârstă al Sinodului, arhiepiscopul de la Galați, mi-a zis: „Frate Dorz, trebuie să mai mergi o dată cu un memoriu pe la toți ierarhii Bisericii. [Ei] mai așteaptă încă o dovadă a dragostei și a stăruinței din partea Oastei Domnului. Dar mai întâi căutați să rezolvați niște probleme despre care mai marii Bisericii sunt îngrijorați cu privire la dumneavoastră.

Noi, cu privire la dumneata, frate, n-avem nici o îndoială, te cunoaștem, știm foarte bine... Dar între colaboratorii dumitale și în mijlocul Oastei Domnului din țară - și mai ales din anumite zone - există oameni nesupuși, lucrători dezordonați, adunări dezbinate, cuvinte nepotrivite, lucrări nepotrivite.

Aceasta interesează și Biserica, și autoritatea statului, care vor să aibă unitate, armonie, înțelegere între toți membrii societății; înțelegere între oameni, înțelegere între credincioși, înțelegere, mai ales, între dumneavoastră, care vă pretindeți că sunteți mai altceva decât ceilalți. Care puneți mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu și învățați pe alții din acest cuvânt... și între dumneavoastră sunt niște oameni care creează probleme...”.

Toate lucrurile sunt cunoscute la forurile superioare. Pentru că cei care supraveghează mersul nostru, viața noastră, ordinea în care trăim, armonia pe care o avem între noi, dau rapoarte despre noi. Și toate lucrurile sunt cunoscute. Și când mă duc să intervin pentru Lucrare, mi se pune în caz: de la Mitropolia de la Iași, despre cei de pe la Suceava (din unele zone); de la Episcopia din Cluj, despre cei din zonele nordului Ardealului; de la Sibiu, despre cei de pe lângă Brașov și din alte regiuni.

Și pentru greșelile unuia dintre noi, [ei] învinuiesc toată Lucrarea. Și pentru neascultarea unui singur lucrător, trebuie să sufere toată mulțimea sutelor de mii de frați și trebuie să rămân cu fața plecată uneori de rușine când mi se aduc fapte concrete. Ce pot să spun despre adunarea din Bosanci, în care două grupări se numesc Oastea Domnului și se ceartă una cu cealaltă, și se dușmănesc unii pe ceilalți, și se vorbesc de rău, că lucrurile au ajuns până departe...

Am spus aceste lucruri pentru că am zis: am venit cu o mare durere aici; și nu numai la Bosanci. Mai sunt și la Cajvana niște probleme... mai sunt și la Milișăuți niște probleme... mai sunt și la Rădăuți niște probleme... ca să nu spun decât cele care ne dor cel mai trist și mai adânc. Și care ne provoacă multă amărăciune și ne creează multe probleme. Acolo unde ar trebui să mergem cu fața sus, cu cugetul curat și cu răspuns limpede și sigur despre toți, ni se pun în față niște probleme dureroase pe care frățiile voastre toți le știți. De aceea nu vorbesc numai cu cei de la Bosanci sau numai cu cei de la Milișăuți, sau numai cu cei de la Rădăuți, sau numai cei de la Cajvana.

În fiecare loc sunt alte probleme. Dumneavoastră toți le știți. Și le știe și țara, și le știe nu știu cine... Și de fiecare dată trebuie să plecăm cu rușine capul și să-i dăm dreptate celui care ne argumentează acuzele că noi suntem ceea ce n-ar trebui să părem că suntem. Dacă suntem frați din Lucrarea Domnului și pretindem că avem legământ sfânt, trebuie să facem dovada în fața tuturor cu viața și cu exemplu nostru că suntem.

Problema pe țară se pune în felul acesta. În general, autoritatea superioară - și a statului, și a Bisericii -, sunt convinse de buna noastră intenție și de dorința noastră sinceră de a ajunge iarăși în situația în care am fost înainte de 1934, în primii zece ani ai Oastei Domnului, când Biserica colabora strâns cu Lucrarea Oastei și toți frații noștri lucrau la fel.

Necazul n-a venit din cauza Lucrării Oastei, nici din cauza Părintelui. A venit din pricina ațâțătorilor geloși și răutăcioși care, la îndemnul Satanei, au căutat să infiltreze în inima mitropolitului Bălan gânduri îndoielnice și bănuieli rele împotriva Părintelui. Omul nevinovat nu se știe apăra cum se știe apăra cel vinovat. Cel vinovat a inventat o mulțime de argumente și o mulțime de capete de acuzare. Și toată apărarea Părintelui și toată jertfa lui n-a avut prea mare efect. Răul s-a adâncit și s-a răspândit de cincizeci de ani.

Și acuma mi-au spus: „Frate Dorz, de cincizeci de ani, și ostașii au vorbit împotriva preoților, și preoții împotriva Oastei. Ne-am otrăvit sufletele unii altora” .

Și i-am zis: „Înalt Preasfințite, problema Oastei Domnului este o problemă pur internă a Bisericii și a credincioșilor. N-am reușit și n-au reușit mai marii noștri, timp de cincizeci de ani, să lege o rană care sângeră și care îndurerează de atâția ani pe toți. De ce nu ne dăm toate silințele cu toții să ajungem să ne apropiem, să ne înțelegem și să putem lichida rana aceasta?

Locul Oastei Domnului este în Biserică. Biserica este străină, e singură, e goală fără Oastea Domnului. Oastea Domnului este viața Bisericii, este înviorarea Bisericii, este tinerețea Bisericii, este primăvara Bisericii, este bucuria Bisericii. De ce renunță Biserica la această minunată Lucrare și la acest minunat aport acum, când a rămas atât de goală și când o amenință din toate părțile tot felul de credințe dezbinătoare?”.

Zice: „Am ajuns și ne dăm silința să ajungem toți la acest fel de a înțelege. Trebuie să facem acuma apropiere; să luptăm pentru apropiere și dumneavoastră, și noi”.

I-am zis: „Înalt Preasfințite, cred că noi ne-am dat toate silințele și am dat toate dovezile că dorim acest lucru.”

„Da, zice, majoritatea... dar mai sunt încă între dumneavoastră oameni nesupuși și neascultători. Rezolvați problemele acelea dintre dumneavoastră și vă înfățișați o inimă și un gând cu toții, pentru că atunci și autoritatea de stat, și autoritatea bisericească vor putea sta liniștiți de vorbă cu dumneavoastră, ca și cu niște oameni de înțeles, ca și cu niște oameni care trăiesc în orânduială și care au stabilit o atmosferă de colaborare și de părtășie sufletească unii cu ceilalți.

Toți avem nevoie de colaborare și de părtășie, toți avem nevoie de o atmosferă de pace, dar toți trebuie să facem tot ce putem pentru a ne apropia unii de alții. Un memoriu care să cuprindă argumentele acestea trebuie să duci peste tot, iarăși, la mai marii Bisericii, pentru ca ei să se convingă că s-a făcut un pas mare spre rezolvare și apropiere. Dar mai întâi mergeți prin toate zonele unde aveți probleme și aranjați aceste probleme.”

Cu acest gând am venit acum aici. Anii noștri s-au apropiat de mult de sfârșit. Vă spun - pentru că nu-i o noutate pentru nimeni - că cei care au trecut de 70 de ani în trei zile se duc. Înainte de aceste trei zile, am vrut să-mi mai fac datoria o dată față de toți frații, pentru că am avut o răspundere mare în Lucrarea aceasta. Și pentru a-mi împlini această datorie față de zona aceasta am venit acum.

Sunt aici niște probleme foarte dureroase, asupra cărora s-a insistat de foarte mult timp, dar care până acuma nu prea s-au rezolvat. Știți bine ce deosebire și ce problemă era și aici la Corocăiești acu’ câțiva ani. Mulțumim lui Dumnezeu și sunt fericit că lucrurile au ajuns acum să se niveleze aici. Frații care se adunau în două părți se adună la un loc. Chiar dacă mai sunt unele mici probleme de amănunt, acestea pe parcurs se rezolvă, dacă frații se adună, se roagă împreună, cântă împreună, vorbesc împreună. Rugăciunea și dragostea rezolvă și celelalte probleme.

Am vrea să le luăm pe rând, pentru că toti știți și de celelalte probleme. Actul îmbucurător pentru care mulțumim acum lui Dumnezeu - care s-a petrecut aici la Corocăiești (că cele două adunări s-au refăcut una) e un semn îmbucurător și un exemplu pentru toți. Am dori foarte mult ca acele grupări de la Bosanci - care amândouă sunt vinovate: unii că au tras prea la stânga și alții că au mers prea la dreapta - să se pocăiască cu adevărat. În numele Domnului să se ierte și să se împace; și de astăzi înainte să se adune la un loc. Să știm că s-a mai legat o rană care a usturat și care i-a infectat pe mulți în partea aceasta. Dacă frații... dacă fratele Dt. și Al., și ceilalți care... nu știu dacă sunt aici...

- (câțiva frați) Sunt aici!

- (fr. Traian) Dacă sunt aici, îi rugăm în numele Domnului să facă pasul acesta astăzi. Aici să se îmbrățișeze și să pună hotărâre în fața lui Dumnezeu, să refacă adunarea, să se ierte și să nu mai vorbească despre trecut nimic. Să pună o pocăință în fața lui Dumnezeu până la pământ și de azi înainte să continue împreună adunarea.

Fraților de la Bosanci: am ajuns ultima limită. Vă rog foarte mult, ascultați îndemnul și rugămintea adunării... a adunării pe țară a Lucrării Domnului; a Bisericii noastre și a autorității noastre, care vor să vadă unitate, armonie și pace între toți membrii Bisericii, între toți membrii societății, între toți locuitorii poporului nostru. Mai ales între noi, care pretindem că suntem altceva, ceva mai bun decât alții și-i învățăm pe alții unitatea...

Îi rugăm pe frații din cele două tabere să recunoască că toți au păcătuit. Unii, trăgând prea la stânga, au înlesnit tineretului lor să facă legături nepermise cu străinii, [cei] de altă credință, de alte concepții. Legături din care nu poate să iasă decât rău, cum a ieșit și pentru fiii lui Israel când s-au împerecheat cu străinii

Vă spun, vom ajunge la înțelegere cu autoritatea bisericească... Dar pe cei care nu ne ascultă pe noi, ce-a zis Domnul? Dacă vezi pe fratele tău că păcătuiește, mustră-l între tine și el. Nu te ascultă, mai ia cu tine doi sau trei. Dacă nu te ascultă, spune-l Bisericii. Și dacă nu mai ascultă nici de Biserică, să-ți fie ca un păgân și ca un vameș. Citiți cu toții aceste cuvinte ale Mântuitorului scrise în sfânta Evanghelie. Noi așa procedăm. I-am rugat pe frații aceștia în multe rânduri: „Împăcați-vă și iubiți-vă”. Va trebui să raportăm Bisericii dacă au ascultat sau n-au ascultat. Dacă nu ne-ascultă nici pe noi, am spus... faceți ce știți cu ei.

Pentru cei care nu ascultă de adunarea Domnului - fie o persoană, fie o adunare - cuvântul ne poruncește să-l socotim ca străin și să-l izolăm. N-am vrea să ajungem până acolo încât să spunem unei întregi adunări care nu ne ascultă: fraților, decât să faceți rău întregii Lucrări, mai bine noi vă considerăm străini de Lucrare. Nu vă supuneți nici Bisericii, nu vă supuneți nici lui Dumnezeu, nu vă supuneți nici fraților: faceți ce vreți! Dar numele Oastei să nu-l mai purtați, pentru că faceți rău Lucrării lui Dumnezeu, pe lângă că vă faceți răul cel mai mare dumneavoastră și urmașilor.

Asta cu privire la adunarea din Bosanci. Noi ne rugăm Domnului să dea tuturor fraților de acolo gândul cel sfânt să îngroape totul astăzi aici și să pornească cu un gând frumos, îmbrățișându-se cum au făcut clujenii. Și acolo erau dezbinări. S-au îmbrățișat toți, s-au iertat și au mers împreună. Ne rugăm Domnului ca și cei de la Bosanci [să facă tot așa].

Mai sunt adunări mai mici și mai neînsemnate, într-un loc mai îndepărtat, care au probleme de acestea. Și acestea se vor rezolva. Dar vrem ca atunci când ne va întreba autoritatea: „Aveți probleme?” să putem spune: „Nu avem”. Că dacă va trebui să le spunem: „Avem, dar noi nu le putem rezolva. Rezolvați-le dumneavoastră”, să vedem atunci ce vor face frații care vor ajunge ei înșiși să dea față cu cei în fața cărora trebuie să răspundă pentru neascultare. Că noi am răspuns cât am putut și am apărat, și am acoperit cât am putut. Dar sunt lucruri și fapte care merg peste noi; dovezi scrise de la cei care vă cunosc și care vă supraveghează cum trăiți și cum...

Avem o problemă la Milișăuți. E aici un tânăr care a venit din Ardeal. A venit de la Dej. Fratele S. D. Și acolo a trăit neascultător, dezordonat, n-a ținut seama de nici unii. Și pe mine m-a înfruntat în câteva rânduri. E aici; îl rog să asculte liniștit și să spună dacă condițiile care i se vor pune le primește sau dacă nu le primește.

Dacă le primește, ne rugăm lui Dumnezeu să-l ierte de toate greșelile și neascultările, și împotrivirile de care s-a făcut vinovat până acuma, de ani de zile. Și-l vom primi și noi, dându-i un timp de răgaz de îndreptare. Să vedem: dacă se îndreaptă cu adevărat, va putea fi primit iarăși în rândul fraților și încredințat cu cât se va putea bizui Lucrarea pe el.

Dacă nu va primi ascultarea și nu va vrea să se supună fraților și îndrumării Lucrării, vi-l spunem aici în fața tuturor, să-l știți. Tinerii să nu vă mai luați după el, pentru că lucrează împotriva voinței Domnului și voinței și ascultării de frați. Așa a făcut acolo. L-am înștiințat de câteva ori; pe urmă s-a ferit, ca nici să nu mă mai întâlnească. A făcut o însoțire. Domnul să-l binecuvânteze. S-a unit cu soția lui, un trup și un suflet să fie și nimeni să nu-i mai despartă în veac. Nici părinții, nici frații, nici necazuri, nici lumea, nici păcatul, nici moartea. Pentru că așa spune Cuvântul: „Ce a unit Dumnezeu, nimeni să nu despartă”.

Dar bine ar fi fost dacă înainte de a face acest pas, atât frații de aici, cât și cei de acolo, ne-ar fi întrebat și pe noi. Am fi stat mai aproape de vorbă și l-am fi binecuvântat și noi din toată inima în drumul acesta, pentru că ar fi arătat o dovadă de supunere smerită și de ascultare de frați.

Ne pare foarte rău că nu putem spune aproape nimic bun despre tot ce a făcut și acolo și tot ce am auzit că a făcut și aici după ce a venit. Îl înștiințăm aici - și anume l-am chemat -, ca, în fața tuturor fraților, să știe care este atitudinea Lucrării și a tuturor fraților, chiar și a familiei sale (a tatălui său și a mamei lui, și a fratelui lui) față de el, în urma felului cum s-a comportat.

Dorim din toată inima să se reabiliteze acest copil. Dorim ca nici unul dintre noi să nu se piardă. Dar pentru aceasta există niște condiții. Până acuma n-a dat nici o dovadă de ascultare și de supunere S. D.. Am auzit că și aici frații l-au înștiințat. A [făcut] acțiuni împotriva hotărârii fraților. Face exact cum a pornit Alexandru Pop. Patruzeci de ani a otrăvit omul acesta și a infectat Lucrarea lui Dumnezeu. Acuma, iată, ispășește; și va ispăși nu numai el, ci și urmașii lui neascultarea, pentru că este scris: „Cine strică templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu”.

Să nu ne angajăm noi la lupte împotriva fraților, împotriva Lucrării lui Dumnezeu, împotriva Cuvântului sfânt (...). Pentru că este un Dumnezeu a cărui Lucrare o stricăm și o tulburăm și ne va pedepsi și pe noi dacă facem acest lucru, și pe cine ne încurajează și ne îndeamnă, și ne urmează în această acțiune.

Fapta lui și numele său sunt cunoscute de toți ostașii; și l-am sfătuit în câteva rânduri. Știe el, că am stat de vorbă cu el și cu lacrimi l-am rugat: „D., fă așa”... acu’ ... ani, când am avut întâlnirile noastre, cenaclurile noastre cu tineretul, care erau o școală pregătitoare pentru toți cei care voiau să devină ceva, apoi să facă ceva. Am avut lozinca: „Întâi să fim, apoi să facem”.

Și am căutat cu tot dinadinsul să-i ajutăm pe acești tineri printre care era și el, un tânăr cu talent; să-l ajutăm ca, prin smerenie, prin răbdare, prin ascultare, prin muncă, prin rugăciune și prin aceste minunate mijloace ale Duhului lui Dumnezeu, să ajungă ceva.

O singură dată mi-aduc aminte că a venit. El... a scris ce-a scris și cum a scris... niște lucruri care n-au nici un fel de logică și nici un fel de inspirație. Ci numai o înșirare de cuvinte bombastice care vrea să arate că cu cât ești mai neînțeles, cu atâta ești mai geniu. L-am făcut atent asupra acestor lucruri, s-a supărat pe mine și nici nu mi-a mai scris.

Aceasta-i situația lui D. S. Și-mi pare foarte rău, că am avut multă speranță în acest copil; dar de repetate ori ne-a dezamăgit și ne-a îndurerat. Am zis: „Poate că a fost copil, a luat-o mai ușor în timpul când era necăsătorit. După ce se va căsători și va ajunge în altă zonă, îi vor mai veni mințile, va crede și va ști, și va simți că e dator să ia legătură cu frații de răspundere dintr-un loc străin, dintr-o zonă străină.

Se pretinde lucrător... prin urmare, trebuie să intre cu adevărat, cu supunere și smerenie, în ascultare de frați”. N-a făcut acest lucru. Și am zis: „Sfântul Apostol Pavel, care a primit Evanghelia prin descoperire dumnezeiască, scrie la Galateni: «M-am suit la Ierusalim, la cei care erau apostoli înainte de mine, să le arăt felul cum învăț eu și cum propovăduiesc eu, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar». Să se pună de acord cu apostolii, cu cei cu care colabora, pentru ca în felul acesta să vadă, să aibă asentimentul și să aibă încredințarea și din partea lor că e pe aceeași linie de gândire și de lucrare cu ceilalți apostoli”.

El n-a făcut acest lucru niciodată. Îmi pare foarte rău. Și de aceea a sosit ultima limită, când anume l-am rugat să vină aici în mijlocul fraților, să aibă ocazia unică să se reabiliteze, recunoscând că a greșit și să pună hotărâre și legământ că de azi înainte va intra total în ascultarea fraților și va lucra în colaborare și-n înțelegere deplină cu frații. Asta este a doua problemă.

A treia problemă este de la Cajvana. Nu știu dacă fratele F. e aici.

- (câțiva frați) Nu-i aici.

- (fr. Traian) Îmi pare foarte rău că fratele F. n-a sosit aici. Era într-o problemă directă amestecată și persoana lui. A făcut și a desfăcut o serie de căsătorii ale copiilor lui. E păcat strigător la cer!

În primul rând, părinții care-și grăbesc și-și pregătesc, și-și căsătoresc cu grabă copiii, fără consimțământ, fără înțelegere, fără colaborare cu ceilalți frați. Își căsătoresc copiii cu interese și pentru probleme pământești și tot așa de repede se grăbesc să le desfacă după o lună, după două, după trei, făcând de rușine, călcând Taina lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, legământul lui Dumnezeu și călcând în picioare viața și soarta copiilor lor.

Aceste lucruri - un caz, două, trei - au ajuns prea departe. Și acest om pretinde că este conducătorul adunării frățești, ține sub stăpânirea și sub teroarea lui toată adunarea și face în felul acesta să fie batjocorit Cuvântul lui Dumnezeu de către toți. Cum, dacă omul ăsta își permite să facă așa bâlci din familia sa și din Lucrarea lui Dumnezeu, cum își mai permite să se ridice la cuvânt și să vorbească cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul celorlalți oameni, care batjocoresc din pricina lui și din pricina faptelor acestora Lucrarea și numele lui Dumnezeu?

S-au obișnuit - după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului și a duhului care lucrează în fiii neascultării -, s-au obișnuit o parte dintre frați să grăbească să-și facă încheierea căsătoriei copiilor lor nu după îndreptarul Cuvântului lui Dumnezeu, nici pe motive biblice și binecuvântate, ci pe interese lumești, egoiste sau după interese păcătoase. Și tot ce-i unit de păcat și făcut fără binecuvântarea lui Dumnezeu iată cum sfârșește.

Un spectacol, un bâlci de batjocoră la lume ajung astfel de familii încheiate cu grabă și desfăcute și mai cu grabă. O mulțime de copii despărțiți de tatăl lor și de mama lor umplu lumea și dintre rândurile noastre, ca din rândurile oamenilor lumești. Ce se întâmplă cu acești copii? Părinții care-i despart îi alungă și pe unul, și pe celălalt în cursele diavolului și în patima, și în păcatul desfrâului. Pentru că fără soție nu trăiește soțul, fără soț nu trăiește soția. Și ce ajung astfel de oameni cu o familie distrusă de batjocora și de râsul tuturor? Asta pentru orice om! Dar pentru un credincios?

S-au obișnuit oamenii cu păcatul în așa fel încât nu se mai sesizează nici de cele mai flagrante călcări ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ce urmează de aici? Pedeapsa lui Dumnezeu peste toți părinții desfrânați. De ce sunt atâția copii handicapați, nenorociți, născuți?... Sunt pline instituțiile acestea de copii anormali... Atâția copii răi, orfani, cresc vagabonzi, derbedei, nesupuși și neascultători. Din ce cauză? Din cauza părinților. Nu mai respectă părinții postul și rugăciunea.

Copiii concepuți în zilele nepermise, în cele de post și de rugăciune, așa ajung: niște copii nenorociți, blestemați din pricina părinților. Primii oameni au călcat porunca lui Dumnezeu în rai. Dacă ar fi rămas ei una, cum au fost de la început, când Adam a zis: „Iată os din oasele mele și carne din carnea mea”... Și a iubit-o [pe Eva], pentru că o ceruse mult lui Dumnezeu și pentru că Dumnezeu l-a lăsat să aștepte și să ceară până când i-a dat-o. Și când i-a dat-o, i-a dat o femeie binecuvântată. Dar ce s-a întâmplat după aceea? N-au mai mers împreună mult timp. Când a prins-o șarpele pe Eva singură, atunci a ispitit-o.

Când își lasă soțul soția în locuri singuratice și periculoase, când îl lasă soția pe soț singur, când nu mai merg împreună, când nu se mai roagă împreună, când nu mai postesc împreună, când nu mai cântă împreună, când nu mai ascultă Cuvântul lui Dumnezeu împreună, diavolul prinde momentul și îl înșală pe unul, și îl înșală pe celalalt. Și cine ispășește? Cine a ispășit? Cain, primul copil după păcat, a fost un criminal. Al doilea copil a fost o victimă. Nu Cain și Abel erau vinovați. Părinții lor erau vinovați. Așa ispășesc copiii păcatele părinților, dacă [părinții] nu știu să se ferească și să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu de la început, toți.

Crede părintele care-i desparte pe copiii săi că-i va face mai fericiți? Nu! Îi va face mai nefericiți pe amândoi și se va neferici și pe el, cel mai mult. Păcătuiesc părinții care, odată ce și-au unit copiii, se mai amestecă negativ în viața lor. I-au căsătorit așa cum i-au căsătorit... de-acuma lăsați-i să trăiască singuri.

Vorbiți-i soțului ei, fiul vostru, bine despre nora voastră, soția lui. Vorbiți pe ginerele vostru de bine soției lui, despre el. Nu mama să vorbească rău fetei despre soțul ei și tatăl să vorbească rău... și astfel să infecteze... Că de multe ori mi s-a întâmplat să mi se spună: „Eu o iubesc, ea mă iubește... Noi ne iubim, dar părinții ne despart”.

Așa părinți criminali sunt cei care fac astfel de lucruri. Ei vor fi pedepsiți de Dumnezeu; dar vor fi pedepsiți nu numai pentru păcatul pe care l-au făcut ei înșiși, ci și pentru păcatele pe care le vor face copiii lor după ce i-au despărțit, că aceștia nu pot să trăiască altfel, decât în păcat.

La Cajvana se întâmplă așa ceva. Rog pe fratele F... Să-i spuneți că toată adunarea Domnului e sesizată negativ și dureros despre faptele sale. Dacă nu vrea să-și îndrepte situația și să-și unească copiii, și nu-i mai poate, să se retragă, cel puțin, de la vestirea Cuvântului lui Dumnezeu. Să-i lase pe alții, care nu fac de rușine și de ocară Cuvântul lui Dumnezeu: el predicându-l, el călcându-l, în primul rând.

Am mai avea ceva de spus și despre adunarea de la Rădăuți; fratelui C., care face unele excese... dar credem că Dumnezeu îl va ajuta să-și refacă aceste excese și lucrurile să meargă [bine]. L-am rugat foarte mult pe fratele Titus, care este aici în mijlocul nostru și care a cam sprijinit nu să ajungă unde au ajuns (nici pe cei de la Bosanci, nici pe cei de la Rădăuți). I-a sprijinit ca să se apropie puțin.

Dar pe urmă a sosit vremea când n-au mai ținut seama nici de îndrumarea fratelui Titus și fac mai mult decât trebuie. Sfătuim pe acești frați ca, începând de astăzi, să-și reglementeze toate situațiile. De ce? Mâine va trebui să mergem în fața superiorilor. Și să putem spune: „S-au lichidat, domnule, toate deficiențele noastre. Frații noștri sunt una, ne ascultă cu toții și putem vorbi liniștiți, în numele tuturor”.

Dacă nu sunt ascultat... Fraților, vă fac aici cunoscut: eu sunt obosit, sunt bătrân, abia mă mai târăsc. În fiecare noapte îmi aștept crizele de inimă care [pot face ca] mâine să fie... Vreau numai să vă pun pe inimă această răspundere înaintea lui Dumnezeu, pentru că ne cunoaștem de atâția zeci de ani, de când părinții dumneavoastră erau aici. Acuma nu mai sunt.

Vă spun aceste lucruri pentru că, dacă nu ascultăm cuvântul pe care ni l-a spus Domnul prin frații care au vorbit acuma: unitate, armonie, ascultare, o inimă, un cuvânt, un gând, o îndrumare, o învățătură, nici eu nu mai am nici curajul... nici dorința să mă mai duc pentru nimeni. Și atunci vor rămâne, în fața autorităților, să răspundă cei vinovați.

Să vedem cum răspunde atunci S. D., să văd cum răspunde atunci fratele F., să văd cum răspunde atunci fratele cutare și cutare de la Bosanci; că vor merge amândoi. Atunci să se lămurească și să le răspundă cineva care știe să le vorbească altfel decât cu dragoste, dacă cuvântul, îndemnul, lacrimile iubirii, ale rugăciunii, de atâția ani, n-au vrut să le asculte nici unul. Toate au o margine, toate au o limită, toate au un capăt. La aceste lucruri a ajuns capătul acum.

Un ultim avertisment, un ultimatum le dăm acestor frați: să rezolve astăzi problemele. Pentru că atunci când va trebui să merg la mai mari, eu să pot spune liniștit: „N-avem, domnule, probleme”. Dacă vom avea probleme, voi spune: „Adunarea din Bosanci n-a vrut să ne asculte. Rezolvați dumneavoastră! D. S. n-a vrut să asculte. Liniștiți-l dumneavoastră”.

Țara, Biserica, societatea noastă, toți avem nevoie de liniște, de armonie. Cei care creează probleme va trebui să suporte consecințele. Și vor răspunde ei atunci, nu mai răspund alții pentru ei. Am răspuns destul pentru... vânt... pentru alții.

Mai avem câteva probleme cu alții; și și-acolo vom lichida tot așa. În fața celor mai mari vom spune: „Domnule, o adunare întreagă nu vrea să asculte. E treaba dumneavoastră! De Lucrarea Oastei ei n-ascultă, s-au desolidarizat și s-au depărtat de Lucrare. Ei fac acolo aparte... Sau un singur neascultător nu vrea să se supună”. Ce să putem face? Spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă n-ascultă de frați, spune-l Bisericii. N-ascultă de Biserică? Facă Biserica ce vrea! Ei au autoritate și au posibilități, și au condiții.

Fraților, poate că acesta e un cuvânt testamentar. Știe Domnul dacă vreodată vom mai ajunge aici... Am dorit din toată inima să fie toți [frații împreună pe] mai departe, să lucreze împreună, să colaboreze. Că acesta este primul lucru care ne învață Domnul când venim la El: dragostea, iertarea, blândețea, bunătatea, armonia și înțelegerea între frați. Dacă nu le avem pe astea, ce mai avem în lumea aceasta?...

Vom mai merge și în altă parte [sperând că] vom aranja cel puțin așa, cu blândețe, cu durere, din toată inima, spunând aceste lucruri tuturor pe față, nu în ascuns, pentru că n-avem nimic de ascuns. Dorința noastră e să ajungem să gândim la fel, să vorbim la fel, să ne iubim unii pe alții, să colaborăm și în cinste, și în demnitate.

Să ne facem datoria față de patria noastră, să ne facem datoria față de Biserica noastră și să ne facem datoria față de Lucrarea despre care mărturisim că ne-am însușit-o și că am venit în ea de bunăvoie, cu legământ. Nu să modificăm, nu să schimbăm, nu să denaturăm, nu să dezbinăm, nu să tulburăm. Ci să colaborăm frățește unii cu ceilalți, pentru ca să-i putem ajuta, într-adevăr, și pe alții să vină la mântuire. Dar cine dezbină și tulbură, și strică templul lui Dumnezeu... știți bine ce este scris. Pe acela îl va nimici și îl va strica Dumnezeu.

Uitați-vă cum au ajuns familiile și viața celor care au creat patruzeci de ani tulburări și dezbinări în Lucrare. Să nu mai ajungă nimeni așa... Copiii nimănui să nu mai ajungă ca ai lor! Dumnezeu să-i scape și pe ai lor, căci copiii sunt nevinovați. Părinții au mâncat aguridă și la copii li se sterpezesc dinții.

De aceea vă rugăm, căci veți avea copii și trupești, și sufletești: feriți-vă de păcat; iubiți-L pe Domnul; nu stricați, nu întristați adunarea lui Dumnezeu; nu vă atingeți de lumina ochilor Domnului, că o să Se atingă Domnul de lumina ochilor aceluia, adică o să-i ia și o să-l lovească unde îl doare mai mult și unde suferă mai greu.

Că așa suferă Domnul când stricăm noi Lucrarea, când dezbinăm, când tulburăm, când îi întristăm pe frații noștri. Să-i întristez pe frații aceștia... care au purtat zeci de ani... jugul Domnului și datorită mărturisirii și suferinței, și jertfei cărora Dumnezeu i-a adus la mântuire pe mulți... Să-i întristezi... Vine un copil și: „Ce-i?... Cine-i cutare, cine-i cutare?... Eu sunt țara!” cum zicea Pop. Uitați-vă unde este acum și ce s-a întâmplat cu familia lui.

Feriți-vă! Nu întristați Lucrarea lui Dumnezeu; nu stricați adunările Domnului; nu-i dezbinați pe frați, că vine pedeapsa! Rabdă Dumnezeu și așteaptă. Dar odată, când vine trăsnetul Lui, nu se mai alege nimic, ca de Core, ca de Datan și ca de Abiram, care s-au ridicat împotriva omului lui Dumnezeu. Trimis!

Mi-aduc aminte de o întâmplare din viața lui Moise. Spune în Numeri capitolul 12 că și Aaron și Maria au vorbit de rău pe Moise, din pricina nevestei lui.

Spune tradiția așa: problema aceasta a pornit de la Sefora, nevasta lui Moise. Ea s-a plâns la Maria. Când s-a hotărât ziua ca tot poporul să se sfințească pentru că mergea să se întâlnească cu Domnul, toți bărbații poporului s-au înfrânat două zile. Și după aceea și-au făcut mai departe datoria față de soțiile lor. Dar Sefora a zis: „Moise, soțul meu, de când a primit de la Dumnezeu porunca să se sfințească pentru El, n-a vrut să mai știe de datoria de soț”.

S-a plâns Sefora către Maria, sora lui Moise, cum se plâng, de obicei, femeile una alteia. Dar ea a spus cu durere, nu cu duh de cârtire. Maria însă s-a ridicat și a zis: „Da, pentru că el totdeauna se consideră că este mai altceva decât noi. Și eu sunt profetesă! Și eu am profețit, și eu am cântat cântarea izbăvirii la Marea Roșie, când am trecut acolo. Dar pentru aceasta îmi fac datoria față de soțul meu”.

Și vine și Aaron și spune: „D-apoi și eu sunt preotul Domnului! De ce numai Moise să-și închipuie că el este mai mare decât toți? Și eu, deși sunt preot, îmi fac datoria față de familia mea...”. Au cârtit pe Moise, din pricina nevestei lui. Domnul i-a auzit și i-a pedepsit cu lepră imediat. Au venit la Moise și s-au plâns: „Moise, noi am vorbit de rău împotriva ta. Roagă-te lui Dumnezeu să ne izbăvească. Uite ce s-a întâmplat”. Moise s-a dus și a spus: „Doamne, Te rog, vindec-o!” [Și Dumnezeu i-a răspuns: „Dacă ar fi scuipat-o tatăl ei în obraz, n-ar fi fost ea] blestemată o săptămână întreagă? Ea a batjocorit slujitorul! Și cine se ridica împotriva slujitorului se ridica împotriva stăpânului care l-a trimis”.

Atunci Moise a luat toiagul și a făcut un cerc. Chiar atunci se pregătea poporul să plece mai departe. Și el a spus: „Doamne, dacă nu izbăvești pe sora mea și pe fratele meu, eu de aici nu ies. Mor aici. Din cercul acesta nu ies”. Și Domnul a iertat-o la o săptămână. Pe Aaron, care nu era așa de vinovat, l-a vindecat îndată. Dar Maria a trebuit să stea o săptămână acolo, să sufere în fața întregului popor.

Tot poporul a trebuit să stea o săptămână de zile acolo, pentru ca să aștepte să-și ispășească canonul Maria, care a păcătuit. După aceea Domnul a vindecat-o. Dar zice: au plecat mai departe și Moise mergea plângând; și a zis Domnului: „Doamne, cum voi putea eu conduce poporul acesta și cum voi putea poporului acestuia să-i poruncesc Cuvântul Tău, dacă și fratele meu și sora mea mă vorbesc de rău?”.

Iată ce înseamnă să vorbești de rău și să nesocotești un trimis al lui Dumnezeu, într-o lucrare a lui Dumnezeu.

Despre Zimri, unul dintre revoltații poporului, se spune că s-a dus și l-a înfruntat în timp ce treceau prin țara Moabului. Tot poporul lui Israel, ajuns la loc liniștit, începuse să pactizeze, să prietenească cu păgânii, cu cei din țara Moabului. Și fiii poporului lui Israel încercau să se unească cu fetele străinului, călcând porunca Domnului.

Moise le-a atras atenția: „Băgați de seamă, e un păcat împotriva lui Dumnezeu! Va veni pedeapsa lui Dumnezeu dacă nu ascultați. Nu vă încuscriți cu străinul, nu vă însoțiți cu cei care sunt de altă credință! Trăiți în mijlocul lor și uniți-vă cu ai voștri. Fiecare să ia din neamul său, din seminția sa ca soție a sa, ca să fie binecuvântat de Dumnezeu.

Și în timp ce Moise era cu sfatul bătrânilor, a venit unul obraznic, fiul lui Zimri, și a zis: „Tu, care te pretinzi profetul acestui popor, tu, care pretinzi că vorbești cu Dumnezeu, tu, care te dai... tu de ce te-ai însoțit cu fiică străină și ai luat de nevastă pe fata unui străin?” Și a început să-l batjocorească: „Și, ca să-ți arăt că nu-mi pasă de tine, nici de poruncile tale...” a păcătuit cu o moabită în fața lui Moise și a celorlalți.

Atunci Fineas, revoltat și îngrozit, a luat sulița, i-a străpuns pe amândoi. Și atunci a poruncit Dumnezeu să-i taie în noaptea aceea pe toți cei nelegiuiți. Și în noaptea aceea... citiți în Cartea Domnului câți au pierit din pricina păcatelor lor. E un păcat îngrozitor acesta! Și oricine îl calcă săvârșește crimă împotriva lui Dumnezeu și Dumnezeu îl pedepsește.

Vă fac cunoscute aceste lucruri. Poate e pentru ultima dată când ne întâlnim cu foarte mulți dintre frățiile voastre. Eu aștept cele trei zile... Trebuia să vină de mult. Poate că Dumnezeu le-a amânat tocmai pentru astfel de stări de vorbă pe care le avem. De aceea vă rog să ținem seama de aceste lucruri.

Cine ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, îl va binecuvânta Dumnezeu și pe el, și pe copiii lui, și pe urmașii lui până în veci.

Cine nu ascultă nu cuvântul nostru, nu cuvântul fratelui Arcadie sau al fratelui Boraciuc, sau al fratelui Mihoc nu-l ascultă. N-ascultă Cuvântul lui Dumnezeu! Și oricine n-ascultă va fi pedepsit. Vine-i vremea fiecui / să-și primească plata lui, așa cum a făcut. Dumnezeu are răbdare cu unii; iar pe alții îi trăsnește imediat. Au fost multe cazuri de acestea - și dumneavoastră știți. Și veți vedea și din istorie, și din Biblie, și din viață că așa se întâmplă, că așa se va întâmpla.

Eu doresc să vă mai spun acum câte ceva. (...) În fruntea Lucrării, Domnul va avea grijă să vină alții, care să ducă steagul mai departe. Oricare vor fi aceia, Dumnezeu îi știe. Când îi veți vedea că vor veni, primiți-i în Numele Domnului și însoțiți-i. Așa cum a spus Moise când l-a prezentat pe Iosua: „De-acum pe el să-l ascultați, că Dumnezeu pe el l-a rânduit să ducă mai departe poporul”. Fiecare dintre noi avem o soartă, avem un timp, avem o etapă.

În curând va trebui să vină cel care va lua mai departe steagul. Să-l însoțiți, fraților, și să-l ascultați. Pentru că Îl ascultați pe Dumnezeu când îl ascultați pe cel trimis de El. Pentru că lucrați pentru mântuirea dumneavoastră și a fiilor dumneavoastră atunci când umblați în armonie, în ascultare și în părtășie frățească. Aici vor fi frați care vor continua lucrarea. Uniți-vă în jurul fraților lucrători. Sprijiniți-i cu rugăciunea, cu dragostea, cu cuvântul. Fiecare să caute să unească, să zidească, să strângă cu Domnul.

Este un cuvânt, poruncă a Mântuitorului: „Cine nu adună cu Mine risipește”. Țineți seama de acest cuvânt. Oricând nu țineți cu frații, cu Lucrarea, cu unitatea frățească, risipiți. Uitați-vă la cei care nu merg în unitate și în colaborare cu frații. Umblând de capul lor, încoace și încolo, risipesc Lucrarea Domnului și fac să se nască gânduri bănuitoare și rele împotriva fraților.

Atragem atenția tinerilor, în general, din părțile acestea și mai ales din zonele unde lucrează dezbinători de aceștia. Sunt câțiva care l-au cam urmat pe fratele tinerel - prea tinerel - care și-a luat cu aroganță un rol prea important, S. D.. Și încep să vorbească rău despre frații bătrâni. Feriți-vă de acest lucru, pentru că Dumnezeu vă va pedepsi. Să nu răspândiți zvonuri neîncrezătoare și păreri îndoielnice și critice la adresa fraților bătrâni.

Au râs unii de fratele Titus. Au râs unii de fratele Arcadie. Cum vă permiteți așa ceva? Nu vă temeți de mânia lui Dumnezeu? Credeți că acesta-i un păcat mic? Când au păcătuit împotriva lui Moise, și pe Aaron, și pe Maria (profetul și preotul lui Dumnezeu), El i-a pedepsit. Dar pe Core, Datan și Abiram, pe care i-a nimicit cu toată familia lor?! S-a crăpat pământul...

Citiți cu groază relatările din Vechiul Testament, să vedeți cum pedepsește Dumnezeu pe cel care se ridică împotriva profeților lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii lui Dumnezeu! Dumnezeu i-a ales. De unde au venit, nu știu. Dumnezeu i-a ales. Eu mă cutremur și sunt gata să mă plec până la genunchi în fața unor oameni de aceștia, aleși de Dumnezeu, care și-au sacrificat viața, sănătatea, familia, rosturile, ca să rămână credincioși legământului lui Dumnezeu și să ducă mai departe mesajul sfânt. Și niște tineri - antrenați de un nesocotit și un neascultător - încep să râdă de astfel de frați!... Nu vă temeți de Dumnezeu?

Îngroziți-vă! Fiți foarte atenți. Cinstiți-vă părinții. Copilul acesta și-a batjocorit și pe tatăl său, și pe mama sa. E permis? Scrie Cuvântul lui Dumnezeu: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să fii fericit și să trăiești mulți ani pe pământ”. Citiți în Proverbe ce spune, cum blestemă pe copilul care râde de tatăl său și își batjocorește mama. Zice: „Ochii care batjocoresc pe tatăl său să-i scobească corbii la pârâu...”. Și câte alte blesteme înfiorătoare... Te îngrozești și să le asculți, cum blestemă Cuvântul lui Dumnezeu pe copilul care-l batjocorește pe părintele său. Pe părintele trupesc! Dar pe părintele duhovnicesc, care-i de o mie de ori mai important chiar și decât părintele trupesc?

Cei care au păcătuit să se pocăiască înaintea Domnului. Și pentru că au păcătuit în fața multora, să se pocăiască în fața multora. Dacă se pot! Li se dă acum unica ocazie. Ajunge cât au făcut rău. Dacă nu se pocăiesc, se vor lua măsuri. Vom merge din loc în loc. Avem datoria aceasta să spunem fraților, cu numele: Iată, cela și cela nu ascultă și nu se supune. Feriți-vă de ei. Nici în adunări să nu-i mai primiți; nici cuvânt să nu le mai dați; nici la ei să nu mai mergeți, așa cum scrie Cuvântul lui Dumnezeu. „Că oricine-i zice bun venit se face părtaș păcatelor lui.” Odată trebuie să se lichideze orice neascultare și orice îndărătnicie. Să n-așteptăm să vină trăsnetul lui Dumnezeu, că atunci nu numai cel vinovat, ci și cei nevinovați care au tăcut vor fi pedepsiți.

Acesta este un cuvânt testamentar. Îl spun cu toată durerea, cum am spus de la început. Am venit aici cu o mare durere, dar și cu o mare speranță. Eu cred că toate aceste probleme se vor rezolva. Toți am greșit. Și noi am greșit că nu i-am mustrat poate că de-ajuns. Că n-am fost destul de atenți asupra lor. Și eu îmi însușesc o mulțime de căințe și de păreri de rău chiar și pentru D. S.. Că n-am fost mai atent și n-am sacrificat mai mult timp să mă ocup de copilul acesta și să-l îndemn. Mai mult decât am făcut. Chiar dacă de atâtea ori m-a ocolit și a căutat să se depărteze.

Când i-am scris o scrisoare, acum ultima dată și familiei sale, să fie mai atent și să fie mai smerit, și să fie mai la locul său, nici nu mi-a mai răspuns. Eu mă rog lui Dumnezeu pentru el și doresc să se refacă. Dar dacă nu se reface, e ultima dată când i se mai spune acest lucru. De aci încolo va răspunde singur, în fața lui Dumnezeu și în fața autorităților, pentru toată neascultarea și toată dezordinea, dacă va mai continua. Dacă nu, îl rugăm următoarele:

Un an de zile, de aici înainte, să nu mai ia cuvântul nici într-o adunare. Să nu mai hotărască nicăieri adunări fără de frați. Și dacă merge la adunări, să se ducă liniștit și să stea pe ultimul loc. Să arate că îi pare rău de ceea ce a făcut și că într-adevăr dorește sincer să-și mântuiască sufletul său, familia sa și viața sa și, mai departe, pe a celor care îl ascultă.

Sfătuim pe frații tineri care s-au cam lăsat antrenați de el și îndemnați să vorbească de rău pe frați, și să ducă minciuni dintr-o parte în alta, să nu-l mai urmeze, dacă nu vor să aibă parte de soarta lui. Și să-l sfătuiască: „Frate D. S., smerește-te în fața Domnului. Smerește-te înaintea fraților și fă-te un gând și o inimă cu frații. Pocăiește-te sincer și cere iertare Domnului, cere iertare părinților pe care i-ai jignit, cere iertare fraților pe care i-ai îndurerat, cere iertare tuturor celor cărora le-ai arătat o dovadă arogantă, ambițioasă, îngâmfată de neascultare și de libertinaj”.

Noi dorim din toată inima ca aceste lucruri să se rezolve. Ceasul este, uite, unsprezece și jumătate. Nu-i prea târziu. Dorim din toată inima să auzim acum niște cuvinte din partea fratelui Titus, din partea fraților de la Bosanci și din partea fratelui D. S.; și din partea fratelui C. de la Rădăuți. Avem nevoie de aceste lucruri, pentru ca să avem certitudinea, să avem siguranța că problemele acestea s-au lichidat și să putem spune acolo unde vom fi întrebați că aceste probleme s-au lichidat frumos în mijlocul fraților.

Că toți știți de aceste lucruri! Și toți trebuie să luați cunoștință dacă și cum se rezolvă. Pentru că dacă nu se rezolvă, să știți cu toții, iarăși, care este hotărârea fraților, a Lucrării și a fraților din zona aceasta cu privire la cei care nu se supun și nu ascultă. Pentru că odată trebuie să se pună rânduială în aceasta, fiindcă de faptele fiecărui neascultător răspunde întreaga Lucrare.

Pentru orice neascultare a unuia care nu se supune, vine pâră, vine reclamație, vin bănuieli, vin critici asupra întregii Lucrări. Și nu ne convine să ne facem părtași la păcatele lor, nici să mai purtăm pe nedrept atât de mult și, după atât de mulți ani, vina că nu i-am înștiințat și nu am rezolvat problema lor radical, cum spune Evanghelia: „Să-ți fie ție ca un păgân și ca un vameș”. Sfântul Apostol Pavel, care a scris (Tit 3,10), zice: „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel care face dezbinări”. Dacă n-ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, plătim și noi împreună cu ei.

De aceea, dorim ca Domnul să ne ajute. Să ne rugăm fierbinte, din toată inima, toți pentru ei să-i ajute Domnul pe acești frați să poată să refacă într-adevăr deplin și profund armonia și unitatea frățească. Pentru ca să nu mai pomenim de nimic din ce a fost până astăzi. Ci, începând de astăzi, să pornim cu toții în unitate. Și dacă într-adevăr așa se întâmplă și fraților le pare rău, și pun hotărâre și legământ, vă rog, nu mai amintiți nimic din trecut. Iertați tot, cum ne-a iertat pe noi Dumnezeu. Și pentru dorința sinceră, și pentru legământul frumos pus acuma, să-i iubim și să le acordăm dragostea noastră până când se va dovedi într-adevăr că nu ne-am înșelat și nu ne-au înșelat, ci au fost credincioși.

Eu aș mai fi avut și altceva să vă spun. Suntem în mijlocul unor mari răscruci și suntem în cursul unor importante probleme de rezolvat. Pentru că nu știu încă un rezultat clar, las aceste lucruri până mai târziu. Ce am vrut să spun? Am vrut să ieșim și noi în întâmpinarea clerului nostru și a mai marilor noștri clerici care au spus: „Lucrați și dumneavoastră, lucrăm și noi la apropierea Oastei de Biserică și a Bisericii de Oaste”. I-am zis: „Înalt Preasfințite, noi ne dăm și ne-am dat toate silințele și cred că s-a văzut ce mare deosebire este între acum și cum era acum cinci, șase, zece ani”. Ce vraiște și ce neînțelegere era! Iată, acum ne întâlnim sute de frați și avem o inimă și un gând. E mare lucrul acesta. Înainte, unii nici nu-și făceau cruce, nici măcar nu cântau o cântare bisericească.

Acuma începem adunările noastre cu Împărate ceresc, cu Tatăl nostru, cântăm cu toții, din toată inima, Sfinte Dumnezeule, ca să fim pe linia învățăturii și credinței noastre. Și cu toții ne-am obișnuit - și noi, și copiii noștri - când ne ridicăm să vorbim, când spunem o cântare sau o poezie, să ne facem semnul sfintei Cruci. Pe urmă, între cântările noastre, cântăm adesea cântarea Maică Pururea Fecioară sau încheiem adunările noastre cu: „ Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu Deci noi în totul căutăm să fim găsiți pe linia învățăturii noastre.

În cântările și-n cuvântările noastre, noi nu numai că n-am atacat niciodată învățătura sfintei noastre Biserici, nici nu ne-am amestecat să explicăm noi dogmele și canoanele, că nu-i asta treaba noastră. Ne-am ferit și să facem în adunare lucruri care trebuie să se facă numai în biserică. În adunările noastre cântăm pentru Maica Domnului, cântăm psalmi, cântăm cântările bisericești, dar nu facem acatiste și paraclise, pentru că nu-i chemarea noastră și nu știm aceste lucruri. Acestea le asistăm și le respectăm și le împlinim acolo unde e locul lor. Să le facă cei în drept să le facă. Și noi ne bucurăm din toată inima și participăm la acestea.

Dar cine vrea să amestece lucrurile, să aducă Biserica în adunare și adunarea s-o amestece cu lucrurile celelalte greșește. Aceste lucruri noi nu trebuie să le facem, pentru că nu ne-au rămas nouă aceste lucruri de la părinți, ci ne-a rămas așa cum am primit și am auzit, că noi nu ne-am îndepărtat, nici n-am neglijat credința și Biserica noastră. Cât am fost prigoniți și îndepărtați, noi nu ne-am părăsit nici țara, nu ne-am părăsit nici Biserica. Am rămas credincioși, așteptând să ne facă Dumnezeu dreptate, dar nu prin străini, ci prin ai noștri. Și Dumnezeu începe să ne facă dreptate, pentru că asta a adeverit că dragostea noastră și credința noastră față de țara noastră, de neamul nostru și de Biserica noastră nu-i numai vorbă și lozinci, ci e trăire și adevăr, și conștiință, și ascultare.

De aceea doresc din toată inima ca frații noștri să se orienteze clar pe linia învățăturii Oastei; să nu împrumutăm nimic de la cultele străine. Noi n-avem de-a face cu nimeni. Noi vedem câtă dezbinare și derută, și neînțelegere este în mijlocul lor. Ce să învățăm de la ei? Nu cercetați adunările străine, nici nu aduceți de acolo nici învățături, nici aderenți în mijlocul nostru. N-avem nevoie de alții!

Vrem ca aceia care vin în Lucrarea lui Dumnezeu să se nască aici. Din neamul nostru, din credința noastră, din învățătura noastră, din Lucrarea noastră. Aici să punem legământ, aici să ținem legământul și să fim credincioși. Aici să se facă căsătoriile, aici să se facă botezurile, aici să se facă înmormântările, aici să se facă aniversările; aici, în linia noastră frumoasă, a credinței noastre, a părinților noștri. Nu cu amestecături și cu lucruri de-astea... Că totdeauna astfel de împrumuturi aduc nenorocire acelor care le aduc și [acolo] unde vin. De aceea lăsați-i pe străini în pace. Noi nu-i judecăm, nici nu-i osândim. Îi va judeca pe fiecare Dumnezeu. Dar rămână ei acolo și noi aici! Să nu ne amestecăm cu ei, pentru că orice amestecătură duce numai la rău.

Țineți seama (...) [să nu nesocotiți acest adevăr] nici în miezul lui, nici în forma lui. Și cuvintele cu care ne-au învățat [părinții noștri] să le spunem exact așa. Am ascultat de multe ori pe mulți rostind Tatăl nostru. Să știți, foarte mulți dintre frații noștri nu știu să spună Tatăl nostru. Îl rostesc greșit.

Citiți Evanghelia de la Matei, capitolul 6, începând cu versetul 7, și vedeți cum e spus Tatăl nostru. Nu: „...să vină împărăția Ta precum se cade în cer, așa și pe pământ”; „să ne ierți păcatele noastre precum se cade să iertăm și noi altora”... o mulțime de amestecături nepotrivite [se transmit] de la om la om, de multe ori. N-avem voie să stricăm Cuvântul lui Dumnezeu.

Așa-i scris Tatăl nostru? Așa să învățăm să-l spunem. Și așa să ne învățăm copiii noștri. Și așa e și cu celelalte lucruri. Să nu adăugăm de la noi și să nu scădem nimic din ce e cuvântul. Ci să rostim exact așa, pentru că așa se transmite apoi învățătura sănătoasă și curată de la unul la celălalt.

Citiți cărțile Părintelui Iosif. La școlile biblice cu tineretul, obișnuiți-vă să citiți totdeauna din câte o carte a Părintelui Iosif. Luați cartea Ce este Oastea Domnului. Citiți câte o lecție de fiecare dată; memorați-o; vedeți ideile, vedeți direcția, vedeți tot ceea ce scrie acolo. Nu împrumutați cărți cu Romani și Galateni cine știe de pe unde și cu programe, și cu studii biblice de la străini. Că ăștia vin și admiră dragostea și pacea, și bucuria din mijlocul vostru, ei, cei care se pretind că au studii superioare.

Dragostea și ascultarea, și armonia să fie tot ceea ce putem noi învăța de la Domnul: și din cărțile Oastei Domnului, și din învățăturile și scrierile noastre și ale Părintelui. Astea să învățăm. N-avem ce învăța de la străini. Ei înșiși privesc cu admirație la Lucrarea Oastei Domnului. Au fost mulți străini care au venit, zicând: „Pentru noi, Oastea Domnului este un miracol, un obiect de studiu.

Nicăieri, în nici o confesiune creștină din lume și-n nici o țară nu mai există o mișcare așa: voluntară, puternică, cu voluntariatul duhovnicesc și misionarismul laic care este în Oastea Domnului, plin de atâta viață, de atâta tinerețe”. Așa poezie, așa cântare, așa vibrație duhovnicească vin ei să învețe de la noi. Atunci ce să învățăm noi de la ei? Ei se plâng că acolo adunările sunt moarte, că există o gheață permanentă între ei, că nu se iubesc și că nu se caută unii pe alții.

Până noi avem dragostea și părtășia aceasta sufletească, ce avem noi nevoie de mai mult? Adică avem în mijlocul nostru învățătura cea bună - să ne-o însușim. La școlile de tineret... tinerii noștri care au posibilitate, împrumutați cărțile Părintelui, apucați-vă să vi le scrieți cuvânt cu cuvânt, cuvânt cu cuvânt, toate cărțile Domnului, să le aveți acolo ca o bibliotecă minunată. Scriind lucrurile, ți le însușești mai bine. Meditând asupra lor, le pătrunzi mai frumos. Și atunci... atunci vom ajunge să trăim în această armonie, pentru că toată Lucrarea Oastei Domnului s-a răspândit prin cuvântul scris, prin cuvântul Părintelui. Cine a ascultat acest cuvânt și a citit aceste cărți așa a trăit. Când vă depărtați de cărțile acestea și citim altceva, uite, ne depărtăm unii de alții și ne depărtăm de duhul cel curat și frumos pe care l-am avut noi de la început.

Vă rog foarte mult, țineți seama de aceste lucruri.

Acum, pentru că ne apropiem de ora doisprezece și de încheiere, aș dori din toată inima să memorați [aceste adevăruri]. Și înainte de culcare, mai meditați o dată la aceste lucruri, pentru că vom răspunde de ele în fața lui Dumnezeu. E cuvântul testamentar.

Mie mi se pare că spun aceste lucruri în atmosfera în care ne spunea Părintele Iosif în 12 februarie, în noaptea aceea neuitată. Au fost ultimele sale cuvinte; noi nu le-am uitat. Nu le uitați nici dumneavoastră. Însușiți-vi-le, pentru că în ele stă condiția mântuirii și fericirii și a dumneavoastră, și a viitorului pe care îl pregătim.

Noi îi pregătim pe cei care vin în urmă. Când vor veni, să știți că sunt cei trimiși de Domnul. Să-i ascultați și să-i urmați cu o inimă și-un gând, ca să putem avea cu toții bucuria că am colaborat fiecare și am ajutat la înaintarea Lucrării lui Dumnezeu. Și astfel Domnul ne va încununa odată cu răsplata Sa cea veșnică, după cuvântul scris și cum au citit frații și au mărturisit în locul acesta. Țineți seama de toate aceste lucruri și Dumnezeu vă va răsplăti. Amin.

Acum rugăm pe fratele Titus să ne spună câteva cuvinte. Ce are să ne spună din ce-am vorbit împreună noi, înainte. După aceea o să-l rugăm pe fratele C., pe frații cei de la Bosanci și în urmă pe fratele nostru S. D.. Să vedem cu ce s-au ales fiecare din înștiințările Domnului și din acest ultimatum și avertisment pe care în numele Domnului și în numele Lucrării Domnului vi l-am dat în seara asta, în mijlocul dumneavoastră și în mijlocul îngerilor lui Dumnezeu care ne însoțesc acum aici și care vor mărturisi în ziua aceea cum am ascultat și cum am împlinit.

Vom cânta refrenul: „Ajută-mi, Doamne, zi de zi”, după aceea va vorbi fratele Titus.

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.

- (fr. Dt.) (...) [E vorba aici de cele] mai dureroase pricini, despre care, de douăzeci de ani, în adunările mari - la nunți, în special - s-a vorbit în permanență. Se vorbește în cărțile de cântări despre unitate, de statornicie... și ne duce dragostea la gelozie pentru această Biserică și adunare.

Partea noastră este învinuită că merge prea „pe dreapta”. Foarte rău au făcut frații care l-au informat pe fratele Traian de acest lucru și nu ne-au informat pe noi, să ne arate partea cât este de „pe dreapta” și care este această „dreaptă”. Ne doare lucrul acesta din adâncul inimii, fiindcă trebuia să vină la noi, să ne arate „partea dreaptă”. De ce este prea „dreaptă”? Unde este șanțul și unde trebuie să mergem noi.

Ne doare... am fost geloși pentru această Lucrare și de treisprezece ani suntem batjocoriți în toate felurile: că am stricat nunți (și familia Leonte este de față! [Să spună] dacă am participat cu jumătate de [gând] (...) la stricarea nunții); și că... am făcut atâtea nenorociri în sat... [dar care sunt] nedovedite și necercetate de frați. Ne pare rău de lucrul acesta.

Noi am înțeles, am știut și știm că am făcut fără număr păcate din cauza dezbinării adunării din Bosanci; și ne pare rău. Nu acuz, [dar] frații - chiar de aici din apropiere - [trebuia] să vină să cerceteze și să vadă care este vina. Ne doare lucrul acesta...

- (fr. Traian) I-ați chemat pe frați să vină să vă ajute?

- (fr. Dt.) I-am chemat. I-am chemat. N-au venit. N-au venit, pentru că frații deja au știut și erau siguri de toate problemele. Și acum, după atâția ani, chiar [în acest] moment, suntem scoși în evidență ca vinovați fără cercetare.

Să ne unim? Să iertăm? Bun lucru! Ne întrebăm: putem ierta? Că peste câteva zile trebuie să luăm parte la penticostali la nuntă! Putem ierta? Ne putem înțelege - așa cum s-a vorbit de la primele cuvinte -, când chiar în această săptămână dânșii au avut [la ei] un mare „învățător” de la [alt] cult și au făcut studiu (nu știu: duminică sau luni seara)? Să spună despre învățăturile cele „minunate” care au stârnit chiar niște date acolo.

- (fr. Găluță) Că peste două mii de ani va fi sfârșitul!

- (fr. Traian) Frate Dt...

- (fr. Dt.) Ne întrebăm dacă putem să unim aceste lucruri.

- (fr. Traian) Vreau să vă spun acuma... nu vă enervați...

- (fr. Dt.) Nu ne enervăm, frate Traian, dar ne doare!

- (fr. Traian) Eu vreau să vă spun, în privința aceasta, atunci și cei care n-au sesizat și nu v-au ascultat cererea și rugămintea, să vină să vă ajute să vă refaceți... problema (...). Dorim acuma, dacă într-adevăr doriți să se facă această unitate... să se rezolve adică problema! Această problemă trebuie neapărat rezolvată într-un fel. Cine vrea să se încadreze pe linia învățăturii Lucrării, după cum se știe, rămâne în Lucrare.

Cine vrea să se ducă la alt cult, să se ducă la alt cult. Și atunci îi știm că au plecat. Și rămâne adunarea curată și sănătoasă, cu cei care doresc din toată inima să rămână pe linia învățăturii sănătoase, fără nici un fel de legătură cu străinii și fără nici un fel de pactizare. Dacă acest lucru dumneavoastră nu-l puteți face singuri, stabilim acum o zi când va trebui să vină acolo cineva care poate ajuta la această problemă, să clarifice cine este acela care nu vrea să se unească și să rămână pe linia Lucrării și cine este celălalt care vrea.

Și atunci se va stabili precis cine este și cine nu este pe linia Lucrării. Și atunci să [se aleagă]: ceilalți, care vor să facă pact cu străinii, să se ducă acolo! N-avem nimic împotriva lor, dar să nu mai tulbure adunarea și să nu mai facă... Nu ne amestecăm cu străinii, nu vrem să vină nimeni de la ei, nu vrem să se ducă nici unii de la noi acolo. Am fost destul de nedreptățiți și de chinuiți, și de păgubiți în privința aceasta. Ajunge cât au făcut!

Dacă cei de partea cealaltă, cu frații despre care spuneți aceste lucruri pe care nu le-am știut... Știam numai de niște însoțiri cu niște străini, pe care le-am condamnat și le-am osândit pe față și am vorbit împotriva lor. N-am avut însă nici o ocazie până acuma să ne arătăm toată durerea și amărăciunea din cauza că fac astfel de lucruri. Și se mai pretind că sunt din Lucrarea Oastei Domnului... dacă vor să facă aceste lucruri!

Acuma, dacă lucrurile sunt făcute, e destul de rău că s-au făcut. Acuma să desfacem [aceste însoțiri]? Să facem alt rău? Nu se poate rezolva [așa]. Să rămână preciși și să documenteze, să declare clar: care rămâne cu Lucrarea să o rupă cu învățătura străină; și care vrea să aibă parte cu străinul, să treacă la străin. În felul acesta se lichidează, că altfel nu se poate.

Așa ne-a spus nouă și Părintele; așa a spus: „Dacă ea te-a atras, rămâi acolo! Și nu te mai numi nici ostaș și nici nu mai veni niciodată în adunările Oastei. Rămâi acolo!” Că mulți au făcut acest lucru. Pe noi ne doare inima că merge de la Dumnezeu la duhul potrivnic. Că cine se unește cu Domnul în Lucrarea aceasta, acela trebuie să rămână pentru totdeauna așa, că pentru acela mântuirea e aici. Noi nu-i judecăm pe ceilalți, îi va judeca Dumnezeu.

Există acuma mișcarea aceasta... de ecumenism(!), în care fiecare recunoaște dreptul celuilalt la atitudine. Dar odată ce și-a luat o cale, să rămână acolo, să nu le amestece. Pentru că aceasta este un rău împotriva Domnului și împotriva Lucrării.

Frate Dt., dacă dumneavoastră nu vă puteți rezolva problema aceasta și aveți nevoie de altcineva, uite, rugăm pe frații care pot să ajute la aceste lucruri să meargă acolo și să rezolve problema în felul acesta: cine e de partea Domnului, bine; cine nu, să se ducă de partea străinului și am terminat cu ei! Așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu.

- (fr. Dt.) Dați-mi voie un pic. Frații care au căutat să vă informeze că mergem pe „partea dreaptă”, am vrea să arate „părțile drepte” și vina de peste zece, treisprezece ani că am mers prea „pe dreapta”. [Și dacă se dovedește această vină], treisprezece ani vreau nu un an, ca D. -, ci treisprezece ani să [stau deoparte]... dacă sunt primit în adunare, mă bucur prea mult! Iar dacă nu, să fiu primit măcar în biserică. Dar vreau să se arate pe față, ca să înțeleagă și frații cei ce au mers împreună. Să știe.

- (fr. Traian) Frate Dt., noi nu facem anchetă, am spus de la început, aici numai luăm o hotărâre, dacă dumneavoastră doriți să remediați problema aceasta.

- (fr. Dt.) Dorim! Am dorit totdeauna, dar nu în felul acesta.

- (fr. Traian) Cum „în felul acesta”?

- (fr. Dt.) Nu în felul acesta: să fim vrăjmașii Bisericii, că Biserica nu ne va primi în starea aceasta.

- (fr. Traian) În felul acesta nu s-a pus niciodată problema, frate.

- (fr. Dt.) Păi una vorbim în adunare, ascultăm și alta facem în realitate. Și tocmai fratele Titus a vorbit de aceste două învățături. Și tocmai la noi în sat sa întâmplat la o biserică - și fratele Mihoc este martor aici - când s-a vorbit despre statornicie la o priveghere și tocmai frații din adunare (parcă mi-e groază să-i numesc) pe drum a spus: „Nu te uita, frate. Numai în crâșmă nu te duce; în rest, du-te oriunde, că te poți mântui”. Martor este și fratele Frâncu; cred că este aici...

- (fr. Traian) Noi nu facem anchetă, frate...

- (fr. Dt.) Mie mi-e groază și rușine să vorbesc...

- (fr. Traian) Te rog, nu mai răscoli, că pe urmă se ridică alții și o să spună împotriva dumneavoastră. Dorim să rezolvăm, dacă doriți într-adevăr, în fața lui Dumnezeu, să rezolvați problema.

- (fr. Dt.) Dorim, frate Traian! Totdeauna am dorit...

- (fr. Traian) Atunci lucrarea frățească, uite, frații de aici vă vor ajuta. O să vină fratele Titus, o să vină fratele Arcadie, o să vină ceilalți frați care vă simțiți mai aproape și care cunosc problema. Și o să vă rugăm foarte mult să faceți tot ce se poate pentru ca să se ajungă la unitate. Cu care se mai poate face o sigură adunare. Pe linia învățăturii...

- (fr. Dt.) Dacă se mai poate! Dacă!

- (fr. Traian) Vom vedea. Vom vedea. Fraților, vom vedea. Dar eu zic și vă rog să nu împingeți lucrurile prea departe, că sunt lucruri pe care le puteți rezolva cu puțină îngăduință, răbdare, iubire și cu hotărâre frumoasă ca toți să meargă pe linia Lucrării. Cred că se pot aranja. Să nu mai pornim înapoi, ci să pornim de la punctul de-aci înainte. Și pe piatra aceasta să clădim unitatea mai departe. Vă rugăm foarte mult.

Dacă va fi nevoie, va trebui să facem și acest sacrificiu. Dar eu aș vrea să declarați aici frăția voastră, în fața tuturor, că doriți să se facă unitatea Lucrării pe linia Lucrării! Pe linia învățăturii și credinței noastre. Așa cum ați văzut-o și cum îi știți pe toți frații. De ce nu puteți fi ca ceilalți frați, așa cum sunt? Uite, și aici la Corocăiești, știți bine ce probleme au fost. Iată că pot să se unească și pot să meargă împreună; și ce frumos exemplu...

De ce la Bosanci nu poate să se facă acest lucru? Se poate! Să nu exagerați nici unii vina celorlalți. Toți suntem vinovați. Când doi se ceartă, amândoi sunt vinovați; că cel nevinovat nu se ceartă. Prin urmare, dacă aveți dezbinare, amândouă taberele sunteți vinovate. Unii de una, unii de alta. Fie numai pentru faptul că unii au exagerat și s-au vorbit de rău, și s-au ciocnit permanent. Că trebuia să se unească în pace și să discutați împreună până vă veți înțelege cu privire la aceste lucruri.

Eu cred că aceste lucruri trebuie să le puteți face singuri. Dar dacă mai aveți nevoie, noi ne rugăm și o să vină și alți frați. Încercați cu frații aceștia pe care trebuie să-i ascultați, pentru că reprezintă Lucrarea și învățătura. Și pe urmă cred că veți ajunge cu toții de acord, mai ales după cele ce s-au spus în seara aceasta aici. Așa că vă rog foarte mult, căutați [să rezolvați] aceste lucruri și nu așteptați mereu să vină cine știe... de peste țări și mări să vă rezolve problema.

Când nu va mai fi fratele cutare și cutare, atunci Domnul nu e cu noi? Cuvântul lui Dumnezeu nu ne călăuzește? Noi n-avem cine să ne călăuzească și să ne poruncească să iertăm, să iubim, să acceptăm și să mergem mai departe? Când cineva cade și păcătuiește toți suntem vinovați: și noi suntem, și frații de la Suceava, și ceilalți, că n-au venit să stăruie mai mult de frăția voastră, ca să n-ajungă prăpastia așa de mare încât să vă urâți și să nu vă mai puteți apropia. Că dumneavoastră vă urâți unii pe alții. Ăsta-i păcatul cel mare. „Cine urăște pe fratele său, zice cuvântul, e un ucigaș.” Dumneavoastră vă urâți unii pe alții.

- (fr. Dt.) Dar dacă mergem amestecați îi urâm?

- (fr. Traian) Nu, nu veți mai merge amestecați. Vă veți alege clar și veți lua calea de mijloc și unii, și ceilalți, așa cum v-au învățat frații și cum v-au spus, și cum fac ceilalți frați din toată țara.

Și cred că, frate Dt., ne-am înțeles... și frate Al., și ceilalți frați de la Bosanci.

- (fr. Traian) Fratele Mihoc vrea să spună două vorbe.

- (fr. Mihoc) Slăvit să fie Domnul.

Am ascultat cu mare atenție toate lucrurile care s-au vorbit aici cu privire la unitate. Nu vreau să vorbesc decât foarte puțin, cu privire la Bosanci. Dacă vor merge frații (așa cum a spus și fratele Traian) și va începe din nou o anchetă, fiecare își va spune păsul lui și nu vom ajunge niciodată la lucrurile dorite.

Aș avea eu o propunere, dacă fratele Traian și toți frații [sunt de acord], ca aici, de față cu toți frații, să se uite - după cum a spus fratele Traian - tot ce a fost în urmă. Să îngropăm tot și de acuma să pornim în unitate. Și fratele Dt. să uite tot ce s-a făcut, și frații aceștia din partea cealaltă să uite și ei tot ce s-a făcut și de-acum înainte... Aici, acuma să se hotărască.

- (fr. Traian) Ăsta-i cel mai bun lucru!

- (fr. Mihoc) Să știți, fraților, că dacă va începe din nou o anchetă, fiecare își va spune dreptul lui și păsul lui și tot ce a auzit de la surori și de la frați, și ce s-a discutat. Dar - așa cum a spus Domnul Iisus Hristos - să ne iertăm unii pe alții așa cum spunem în Tatăl nostru. Dacă nu ne iertăm, cu nici un chip nu putem fi primiți în fața lui Dumnezeu. Suntem în fața lui Dumnezeu și L-am chemat pe Domnul în mijlocul nostru. Vrem să nu plecăm de aici și să se bucure vrăjmașul de noi. Să ne bucurăm noi de prezența Domnului Iisus Hristos în mijlocul nostru, să văd că frații se sărută și se iartă. Slăvit să fie Domnul.

- (fr. Traian) Acest lucru e cel mai bun și din toată inima dorim și noi toți să se facă lucrul acesta acuma. Pentru că într-adevăr, și dacă era vorba de mers acolo, nu era cazul să se înceapă aceste anchete. Ci și cu ceilalți care mai sunt și care nu sunt aici, să se facă exact ceea ce a spus fratele Mihoc: să se îmbrățișeze unii cu ceilalți - cum au făcut clujenii la Simeria - și să meargă mai departe împreună. Ăsta-i cel mai bun remediu, cea mai bună soluție. Și noi vă rugăm să vă gândiți la aceasta înainte de a se termina adunarea asta.

- (fr. Arcadie) În privința asta, să știți, fraților, tot ceea ce (...). Vă aduceți aminte [că am stat acolo] toată noaptea, de seara până dimineața. Toată noaptea. A fost și fratele Dt., și fratele Al., și fratele Găluță și toată noaptea am petrecut-o la Salcea. Și, cu lacrimi, și cu îndemnuri, și cu iubire și în zori de zi, toți au fost de acord. Toți uită, toți iartă și am plecat dimineața foarte fericiți, împăcați toți. Am încercat. (...)

- (fr. Traian) Atunci nu-i adevărat, frate că n-au încercat frații. Nu trebuie spus...

- (fr. Traian) Vă rog, nu mai facem nici o discuție.

- (fr. Traian) Așa. Aici.

- (fr. L.) Nu venim cu minciuni și cu acuze... Despre adunarea de la Bosanci: frații din împrejurimi mă cunosc, toți frații, de peste treizeci de ani. Ce am făcut, ce am lucrat contra Bisericii, contra adunării? Întrebați pe preoții din sat, întrebați pe oamenii din sat, întrebați pe o sută de frați din adunarea Oastei din Bosanci, de unde suntem veniți, dacă noi suntem împotriva Bisericii, dacă lucrăm [cu străinii] sau avem legătură cu... Mă mir... duminică am fost la adunare peste o sută de frați; ne-am [despărțit] toți frățește, ca să aud acuma, cineva, undeva... căzut... a discutat cu frații noștri niște lucruri. Aud acuma.

Martor îmi este Dumnezeu că nu a fost nimeni și...

- (fr. Traian) Vedeți cum se răspândesc minciuni? Și cine vorbește așa...

- (fr. L.) Frate Traian, nu mă ura așa. Eu totdeauna am putut să-l iert. Întrebați-l dacă, ani de zile, mi-a întins vreodată mâna, oriunde l-am văzut, și să zică: „Frate Dr., slăvit să fie Domnul!”…

- (fr. Traian) Frate Dt., ăsta-i păcat în fața lui Dumnezeu. Fratele își cere iertare...

- (fr. L.) „Frate Dr., slăvit să fie Domnul!” De-asta spun. Niciodată nu mi-a întins mâna. Am trimis atâția frați: fratele Arcadie știe, fratele Nicolae Petrescu știe, fratele Ionică de la Stroiești știe, fratele Costică și frații ceilalți: „Măi, spune, măi, să ne întâlnim, să stăm de vorbă. Râd oamenii din sat...”. Plus ca să ajungă, cum ați spus dumneavoastră, la Mitropolie, la cei înalți, că noi facem cina aparte, că noi nu ne facem cruce... Întrebați pe preot dacă nu ne împărtășim în toate posturile, dacă nu ne facem cruce, dacă nu respectăm toate regulile... Întrebați pe oameni, nu trebuie să spunem noi.

- (fr. Traian) E o rușine în fața lui Dumnezeu și în fața lumii. Să fie astfel de discuții...

- (fr. Dr.) E o rușine pentru noi! Am fost chemați de organele de Securitate în sat și a fost chemat și el: „Ce înseamnă asta între voi? Sunteți dintr-un sat...”.

- (fr. Traian) Uite, s-au sesizat străinii și necredincioșii...

- (fr. Dr.) Da! „Nu vă e rușine vouă? Unul trage într-o parte, unul în cealaltă.” Întrebați pe toți frați, la care dintre frați n-am spus eu: „Măi, să ne-mpăcăm! Este vremea să lăsăm totul”. Că am fost rău, că am fost greșit, recunosc! Și dumneata, și eu... Trebuie să mai ajung în fața fraților? Oameni cu treizeci de ani de adunare...

- (fr. Titus) Frate Lăzurică, un cuvânt numai... Vreau să răspunzi la o întrebare: care este atunci metoda... sau motivul și împrejurările de, în fiecare an, patru, cinci suflete pleacă de la Oastea Domnului, de la frăția voastră, la secte și se botează acolo?

- (fr. Traian) Să vă răsplătească Dumnezeu după dreptate? Atunci ce scrie Cuvântul că meritați? După dragoste umblați, nu după dreptate. Poate că aveți dreptate, nu știu... să aveți toți dreptate, dacă n-aveți dragoste, sunteți pierduți. Dorința noastră și rugămintea în fața Domnului și înaintea dumneavoastră acuma este să faceți acest act. Să iertați într-adevăr ca și cum v-ați naște din nou.

Uitați trecutul, vă îmbrățișați și vă iertați în numele Domnului cu toții. Și de mâine încolo, o adunare, una singură, să fie în Bosanci. Și cu dragoste să vă priviți și să vă iertați unii pe alții. Altfel sunteți niște mincinoși și înaintea lui Dumnezeu, și înaintea lumii întregi. Noi așa vă considerăm... Și dacă nu vă veți înțelege, noi ne lepădăm... Toată Lucrarea, toată frățietatea din țară va ști. Că frățietatea m-a trimis! Toată Lucrarea va ști că sunteți niște neascultători și nesupuși toți. Și toată Lucrarea va elimina adunarea din Bosanci din rândul adunărilor Oastei.

Vreți să ajungem cum a spus Sfântul Apostol Pavel: „I-am dat pe mâna Satanei, ca să învețe să nu hulească”? Asta-i o hulă împotriva lui Dumnezeu și împotriva adunării Domnului, ceea ce faceți frăția voastră acolo. Și felul cum v-ați prezentat acum, aici în fața tuturor fraților, că nu vă iubiți și nu vă iertați și nu vă puteți împăca unii cu ceilalți. Și acolo se poate ajunge.

Vreți să împingeți lucrurile până acolo? Vreți să-L provocați pe Dumnezeu? Nu vă temeți? E Lucrarea lui Dumnezeu, e numele Domnului! Sunteți în Cuvântul lui Dumnezeu și în mijlocul adunării fraților. Cel mai elementar lucru care se cere unui creștin nu-l puteți face? Să iertați? De câte ori v-ați rugat lui Dumnezeu: „...și mă iartă cum iert eu”? Așa vă va și ierta!

Noi dorim din toată inima acum să faceți acest lucru, să nu mai amânați, ca să vină nu știu cine. Aici e Domnul, aici sunt frații și aici trebuie să faceți acest lucru acum! Că dacă nu-l faceți acuma, numai în focul iadului îl veți mai face...

- (un frate) Niciodată...

- (fr. Traian) ...Că acolo veți fi una toți. Cine urăște pe fratele său este un ucigaș, este de la diavolul. Considerați-vă în Cuvântul lui Dumnezeu, care vă vizează și în care vă cuprindeți acum. Uite, toți frații știți.

- (un frate) Așteptăm hotărâri.

- (fr. Găluță) Auziți, am și eu o propunere. Dacă frații (...) din partea cealaltă își iau angajamentul în seara asta că nu mai lucrează în favoarea sectelor, ne iertăm, că nu avem altceva... Ne iertăm, ne îmbrățișăm toți și mergem înainte...

- (un frate) Așa...

- (fr. Găluță) Frații să-și ia un angajament, frații care știu că au lucrat - dacă au lucrat sau... n-au lucrat, sau cum știu ei că au lucrat, că numai Dumnezeu îi știe sigur (și se știu lucrurile și printre oameni) - dar îngropăm toate, ne iertăm și [să pună] legământ fiecare care știe că a lucrat să nu mai lucreze în favoarea sectelor. Atâta mai avem de spus...

- (un frate) Foarte bine...

- (fr. Traian) Fraților, îl ascultăm pe fratele C., îl ascultăm pe fratele D. S. și după aceea mai ascultăm încă o dată cuvântul celor de la Bosanci. Până atunci vă gândiți, vă rugați Domnului fiecare unde sunteți; [cereți] Domnului. Și atunci vom încheia cu cuvântul fraților de la Bosanci.

(...) [D.], tu trebuie să vii să stai pe locul cel din urmă, nu să te apuci să dirijezi tu și să dai înapoi pe frații aceștia mai mari și răspunzători, care au dus greul Lucrării și au plătit jertfe grele pentru Lucrare până acum. Tu ai venit un străin aici, un copil...

Ți-am spus de atâtea ori: cum te ridici tu să-i înveți pe bătrâni? Ce le spui tu bătrânilor, fraților bătrâni? El dirijează, începe și... dirijează adunarea. Ce poți tu, un copil, să le spui la frații bătrâni, oameni cu experiențe și cu lupte, și cu jertfe? Recunoaște-ți locul tău cel mic și din urmă aici. Și dacă vrei să te ridice Dumnezeu, smerește-te până la pământ și nu mai ridica niciodată nici un cuvânt împotriva fraților.

Aici sunt frați care sunt de zeci de ani. Aici e o tradiție, a fost prima provincie pe țară în Lucrarea lui Dumnezeu. Vii tu să dirijezi aici! Vii tu să-i înveți... Ce i-ai învățat pe cei de la Dej și în ce fel au ajuns? Când vorbești de rău pe tatăl tău și te lauzi că tu ești înainte credincios decât tatăl tău, asta este cea mai tristă și mai urâtă dovadă despre creșterea ta din familia ta, nu de creșterea în Lucrarea lui Dumnezeu!

Unul care îndrăznește să vorbească rău despre părinții lui, chiar cei mai răi din lume să fie, pe mama ta trebuie s-o iubești, pe tatăl tău să-l respecți. Și tu vorbești urât despre ei și faci să creadă toți ceilalți că tu ești mai deștept și [mai] credincios decât tatăl tău și mama ta. Asta-i cea mai urâtă notă pentru tine și cea mai tristă caracterizare pe care ți-ai dat-o.

Dacă vrei să m-asculți... Așa l-am sfătuit și pe Pop acum patruzeci de ani. Și de atunci, de patruzeci de ani, uite unde a ajuns. Tu dacă ai luat-o - să știi! - calea lui ai lua-o. Și dacă vei continua, te vei nimici și pe tine, și pe cei care vor fi cu tine și te vor urma.

Vreau să te sfătuiesc în numele Domnului și în mijlocul tuturor fraților să te pocăiești, să te întorci la Dumnezeu cu adevărat, să te naști din nou și să nu mai înveți pe nimeni până te vei învăța, în primul rând, pe tine, cele mai elementare reguli de credință: nașterea din nou și smerenia, și ascultarea. Asta este o porunca a lui Dumnezeu și a Cuvântului Său sfânt.

Te sfătuiesc, D., din toată inima, pentru că am ținut la tine de când erai copilaș; și te-am îndrumat, și te-am sfătuit, și n-ai vrut... După aceea m-ai sfidat și m-ai ocolit și ai disprețuit cuvântul meu. Dar te înștiințez acum în numele Domnului, poate pentru ultima dată, să n-ajungi rău și nenorocit de tot și tu, și ai tăi.

Ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, supune-te fraților. Nu mai lua inițiative. Nu învăța, nu începe tu adunările. Nu dirija tu. Lasă că este cine: frații smeriți, frații competenți, frații cu experiență. Nu tu, care habar n-ai ce înseamnă adunarea Domnului, când cu propria ta viață te arăți, în cele mai elementare datorii, că ești nerecunoscător. Trebuie să fii așa cum îți cere Cuvântul lui Dumnezeu.

Apucă-te de o meserie cinstită și lucrează. Câștigă-ți pâinea lucrând și ai și tu un loc în familia ta pe care ți-ai întemeiat-o. Să rămâi acolo și să-ți iubești soția, și să-ți iubești părinții, și să le vorbești bine câtă vreme vei trăi tu. Dacă vrei să asculți... Îți spun asta în numele Domnului și în fața tuturor fraților. Ca să știi! Asta este părerea noastră, până în clipa asta, despre tine.

Dacă tu vrei să te predai Domnului cu adevărat și să începi o viață nouă, să ți-o începi de la starea cea mai din urmă, pentru că aceea e cea mai înaltă stare. Cel care vrea să fie mai mare decât toți să se smerească înaintea lui Dumnezeu.

Frate D., ăsta este pentru tine cuvântul pe care-l avem. Dacă dorești în seara aceasta să-ți pară rău și să recunoști că ai păcătuit! Nu să spui de alții; să nu vorbești despre alții. Recunoaște tu, rămâi numai la cazul tău și spune: „Recunosc că am păcătuit acolo; am greșit și împotriva părinților; am greșit și împotriva fraților; am greșit înaintea bătrânilor adunării; am făcut ce este rău; am hotărât adunări paralele cu frații, contra adunării fraților, am luat tineretul și l-am dus după mine...”, cum făcea Pop. Exact așa ai făcut. Așa ai început. Și dacă nu te pocăiești să te îndrepți, așa vei ajunge, ca Pop: un nenorocit! Și familia ta, și tu! Pentru că păcatul se răzbună și oricine păcătuiește împotriva adunării păcătuiește împotriva lui Dumnezeu.

Îți permiți să mergi înainte și să vorbești împotriva acestor frați? Cum e posibil așa ceva?! Care tânăr din țara aceasta, cu merite mai mari decât tine, a mai făcut așa ceva? Îmi aduc aminte, toți tinerii din țară, cât de smeriți, cât de ascultători, cât de supuși, cât de respectuoși sunt și față de părinții lor, și față de frații, și față de adunarea lui Dumnezeu. Tu faci excepție, cum făcea Pop! Numai voi sunteți cele două excepții!

Nu urma exemplul lui, ca să n-ajungi în situația [lui]. Și rog și pe Daria, soția ta, și pe părinții tăi să te sfătuiască să te temperezi și să fii ascultător de frați și supus adunării. Să nu mai iei funcție de întâietate și... dirijor de orchestră. Stai la locul tău și consultă-te cu frații. Vorbește-le tinerilor să asculte de bătrâni, vorbește fraților să asculte de frații cei din fruntea adunării, sfătuiește-i pe toți. Și, în primul rând, prin exemplul tău, nu prin cuvintele tale. Și atunci vei fi cu adevărat un copil binecuvântat de Dumnezeu și de toată Lucrarea.

D., te rog să mă asculți măcar de data aceasta. Că dacă nu vei asculta, alt sfat nu-ți mai dau. Și vei ajunge să te izbești atunci și ai să plătești foarte scump dacă n-asculți.

Dar dacă asculți, uite, din toată inima te îmbrățișăm toți. Ia o hotărâre: un an întreg asculți de frați. Nu mai dirijezi adunările nicăieri, nu iei tineretul să-l porți dincoace încolo... nu faci tu lecții cu nimeni. Supune-te fraților și ascultă de frați, că atunci vei vedea ce bine-ți va merge.

Iar pe ceilalți tineri vă sfătuiesc și vă atrag atenția - care v-ați mai însoțit cu el și ați început să urmați exemplul lui negativ, neascultător și îngâmfat, și ambițios: reveniți-vă în fire cum se cuvine, intrați în duhul Lucrării și în ascultarea de frați, și în armonie frățească; și veți vedea că Dumnezeu vă va binecuvânta.

Vine vremea mâine să fiți voi îndrumători. Atunci veți vedea voi ce înseamnă să răspunzi pentru o adunare, să răspunzi pentru o familie, să răspunzi pentru o Lucrare. Atunci când te vei izbi în fața tuturor ca un tampon: dincoace o problema dincolo... [atunci] vei vedea ce înseamnă să dirijezi.

Dar până atunci trebuie să stai, să suferi și să faci ucenicie, ca atunci să poți să fii demn și în fața oamenilor, și în fața lui Dumnezeu, că reprezinți o Lucrare și o idee, cum reprezentăm noi Lucrarea aceasta a lui Dumnezeu în Biserica noastră, în poporul nostru, în credința noastră.

Că nu vrem s-o lăsăm să fie de rușine nici în fața dușmanilor, nici în fața prietenilor, nici în fața lui Dumnezeu, nici în fața lumii. Ci ne-am străduit, ne-am înfrânat, ne-am luptat cu noi înșine, am trăit, am trecut prin moarte, am trecut prin toate, ca să dovedim dragostea noastră față de Biserica și față de credința noastră, și față de frații noștri.

L-am ascultat pe Părintele Iosif, că l-am considerat ca pe un sfânt... N-am îndrăznit să ridic o dată nici ochii, nici vocea spre dânsul... Noi îl ascultam toți, cu toată inima. Dacă ar fi zis să ne băgăm în foc, [acolo] ne-am fi dus. Nu ne-am ridicat niciodată împotriva mai marilor noștri cu argumente și cu dezvinovățiri și cu aroganțe și cu pretenții. Numai în felul acesta se poate colabora și lucra.

Așa faceți și voi. Și-i rog pe toți ceilalți tineri care au început să-și cam ia nasul la purtare și să se ridice peste ceilalți frați și să vorbească disprețuind pe alții: veniți-vă în fire cum se cuvine; smeriți-vă înaintea lui Dumnezeu; iubiți și ascultați de părinții voștri și pe cei trupești, și pe cei sufletești. Nu ieșiți din ascultarea frățească, că atunci Dumnezeu vă va binecuvânta.

Căutați-vă un loc de muncă cinstit și vă faceți datoria frumos acolo unde lucrați. Fiți oameni demni și exemple în mijlocul tuturor celor pentru care lucrăm. Nu prin aroganță și prin pretenții, ci prin cinste, prin demnitate, prin smerenie, prin corectitudine, prin ordine și prin tot ceea ce este bun în sine și noblețe sufletească. Așa vă rugăm din toată inima.

D., care e ultimul tău cuvânt pe care-l ai de spus? E ora unu și noi va trebui să vedem ce spun frații din Bosanci și să încheiem adunarea. Ca să știu ce-i spun lui Dumnezeu despre voi, ce voi spune fraților și ce am să spun la autoritățile la care mă voi duce să le dau răspuns despre mersul și despre ascultarea fraților din Lucrare. Să vedem atunci cine este cel ce ascultă și cine este cel care-i gata să răspundă pentru neascultarea și pentru dezordinea [făcută].

De aici în colo fiecare va răspunde pentru faptele lui însuși. Am stat în fața tuturor atâția ani, purtând și apărând, și acoperind. Nu mai sunt în stare... De aici încolo fiecare își va purta osânda lui însuși. Vrea să asculte? Se încadrează în toată lucrarea lui Dumnezeu? Atunci mergem frumos și răspundem în fața oricui. Nu vrea să asculte? Va răspunde fiecare pentru sine însuși. Acesta este ultimul meu cuvânt și vă rog să nu-mi mai cereți altul. Aștept, pentru că am spus tot. De aci [încolo] numai lui Dumnezeu Îi voi mai spune. Îl aștept zilnic... să mă duc în fața Lui și să-I pot spune despre toți cei care au ascultat și cei care n-au ascultat.

D. S., așteptăm ultimul tău răspuns, în cinci minute. Nu dezvinovățiri, că n-avem nevoie de ele. Avem nevoie să recunoști adevărul și să-ți iei angajamente, și să pui un legământ, dacă vrei, pe viitor. Dacă nu, să știi [cum] se va proceda față de oricine n-ascultă, începând cu tine. Amin.

Domnul Iisus să vă ajute.

- (fr. D. S.) Față de frați îmi iau angajament (...) răspunderea (...) Domnului îmi cer iertare dacă până acum am fost într-un fel (...) canonului meu pentru un an (...) să mă ajute frații (...).

- (fr. Traian) Te vor ajuta frații cu rugăciunea și cu dragostea, din toată inima. Te îmbrățișăm, D.

- (fr. D. S.) (...) Am fost la el și am vorbit. Duminica viitoare mergem la Milișăuți în biserică. Acuma pe umerii cui apasă?...

- (fr. Traian) Pe umerii Domnului. A Lui e Lucrarea. Tu stai pe locul cel din urmă. Va avea Dumnezeu grijă. Nu te înfige în locul dintâi, pentru că nu mergi decât rău. Îți spun. Tu trebuie să înveți anul ăsta, pe locul cel din urmă, să asculți. Dacă vrei să asculți. Dacă nu, fă ce... cu Milișăuți cu tot și cu toți ceilalți. Nu-ți lua răspunderi și lucruri care te depășesc. Pentru că n-ai să poți face față și [te] compromiți nu pe tine, ci pe alții. Tu ești tu. Compromiți Lucrarea lui Dumnezeu. Și oricine se va mai duce după aceea nu-i dă importanță, pentru că zice: „A mai venit unul flușturatic aici... și ne-a promis marea cu sarea; și pe urmă s-a ales din el ca de-un balon spart: nimic.

Nu-ți lua însărcinări de acestea. Lasă-le. Frații din Milișăuți au avut și înainte Lucrarea Domnului aici și s-au condus singuri. Tu stai la locul tău, ca să înveți. Asta-i părerea și dorința mea. Și dacă într-adevăr ești sincer și promiți că îți iei un an de canon, adică să stai, să-nveți, să asculți, să te smerești, credem că Dumnezeu într-adevăr îți va ajuta.

Noi te rugăm acest lucru, D. S., în fața tuturor fraților. Și pe Daria, și pe părinții voștri îi rugăm să te ajute să stai smerit și să nu-ți mai permită să umbli fluturând steagul ca... nu știu ce. Stai liniștit și uită-te mai bine, și ascultă de înaintașii și de frații de răspundere din zona asta. Ei știu. Uite, sunt aici frați bătrâni, frați cu experiență, frați care au lucrat aicea și care știu cum să facă lucrarea, și care își dau seama de marea răspundere pe care o avem acum, cu situația asta.

Când toată autoritatea țării se ridică - și cea bisericească, și cealaltă - și privesc la noi cum organizăm noi unitatea, armonia și ascultarea între noi, ca să vadă dacă suntem în stare și merităm să stea de vorbă cu noi. Dacă noi avem așa probleme pe care nu le putem noi rezolva - problemele acestea așa de simple și elementare: ascultarea și armonia, și iertarea -, atunci ce merităm de la alții?

Când între noi sunt neascultători, dezbinători, îndărătnici, care râd de cei bătrâni, copii care n-ascultă de părinți, părinți care dezbină și despart copii, frați care se ceartă și nu se pot ierta unii pe alții... atunci ce merit mai avem noi? Ce respect mai putem avea și pretinde de la autoritățile noastre, care vor să ne vadă așa cum zicem noi că suntem: exemple și credincioși, și... așa mai departe. Învățăm pe alții Biblia și cele mai elementare porunci din Biblie și noi înșine nu le ținem. Nu ne supunem, nu ascultăm, nu respectăm, nu ne înțelegem, nu ne iertăm, nu ne îmbrățișăm, nu putem fi în stare să rezolvăm noi așa probleme. Pentru asta trebuie să dureze ani de zile și să facă eforturi atât de mari și să ajungă toate nemulțumirile noastre la autorități; și la cele bisericești, și la celelalte, de stat.

Că mai sunt între noi și lichele, care se duc și se lingușesc, și spun despre frați lucruri urâte, lucruri nedrepte, crezând că dacă-i murdăresc pe alții se curăță pe ei înșiși. Dacă înnegresc pe alții se albesc ei. Asta este cea mai murdară slujbă, slujbă de Iudă, să pârăști la străin pe frații tăi. Chiar dacă greșim, rugați-vă, cum spune Evanghelia: „Vezi pe fratele tău că păcătuiește? Mustră-l între tine și el. Și dacă l-ai câștigat, l-ai salvat. Dacă nu, mai ia pe doi. Dacă nu, spune-l Bisericii”. Nu te duce să faci denunțuri sau informații și note informative clandestine; să-i dai pe frați, ca tu să te scapi sau să-ți acoperi anumite păcate cu victima, cu pedeapsa și chinuirea altora. Că mulți nevinovați au suferit, în privința aceasta, pârâți de cei vinovați, ca să-și acopere vinovăția lor. Mântuitorul S-a băgat pe Sine, ca să-i scoată pe alții. Ăștia îi bagă pe alții, ca să se scoată pe ei. Ca să poată face un lucru rău. Și ăștia fac un deserviciu nu numai adunării lui Dumnezeu, ci și autorităților la care se duc și informează mincinos.

De aceea trebuie avut în grijă toate aceste lucruri. Să ne purtăm cinstit, că atunci toți ne respectă. Și autoritatea se bucură când vede: „Domnule, ăștia sunt oameni cinstiți”. Dar bine le-a zis celor de la Bosanci când autoritatea le-a spus: „Nu vi-e rușine vouă, care ziceți că sunteți credincioși, să vă certați și să vă urâți unii pe alții?” Bine le-a zis! Așa trebuia. Dacă nici acuma nu pot face acest lucru, asta este o notă foarte tristă pentru noi toți. Și cred că va avea urmări... toată treaba asta, dacă nu se rezolvă problema astă seară aici. Prin dragoste, prin iertare sinceră și prin legământ de colaborare. E ultima înștiințare și ultima rugăminte. Vreți să ascultați? Bine. Nu? Fiecare va purta apoi osânda lui însuși.

Așteptăm acuma răspunsul ultim al lui D.

- (fr. D.) (...) efortul (...) îmi voi da toate silințele (...).

- (fr. Traian) Slăvit să fie Domnul. Te îmbrățișăm, D., și ne vom ruga pentru tine. Și să știi că te iubim și vom ajuta cu ce vom putea ca să te reabilitezi cu adevărat și să fii un element binecuvântat și promițător în Lucrarea lui Dumnezeu. Dar înălțarea în fața lui Dumnezeu merge în cea mai adâncă smerenie. Poți să te adâncești în smerenie, Dumnezeu te va ridica.

Acuma eu îți mulțumesc, D., și contez pe acest cuvânt în fața tuturor fraților. Cred că ne-am înțeles cu toții și te-au înțeles toți. Noi ne rugăm pentru tine, pentru Daria, pentru părinții voștri și vreau cel dintâi lucru să-l faceți: să vă duceți amândoi și să îngenuncheați înaintea tatălui tău și a mamei tale de la Dej și să le cereți iertare. Să le sărutați picioarele cu lacrimi, să vă ierte în fața lui Dumnezeu, ca să ia de peste voi pedeapsa care poate să vină din cauza păcatului acestuia. Și să cereți iertare la toți cei pe care i-ați jignit, fie că au știut ei asta, fie că nu. Conștiința voastră și Dumnezeu știe. Și dacă voi veți face acest lucru, veți nivela terenul și Dumnezeu vă va binecuvânta și frații vă vor primi în mijlocul lor.

D. S., acesta este ultimul meu cuvânt (...).

Fratele Iacobuță vrea să vă mai spună un cuvânt...

- (fr. Traian) (…) „...ca să fiți fiii Tatălui vostru Care este în ceruri, Care face să răsară soarele Său și peste cei drepți, și peste cei nedrepți și face să cadă ploaia Sa și peste cei buni, și peste cei răi.” Lucrurile acestea le știți. E alfabetul credinței. Nici atâta nu faceți? Noi nu iubim nici pe cei care ne iubesc, cum fac păgânii? Noi pe cei care ne iubesc îi urâm. Ne împotrivim. Când îi urâm pe frații noștri, noi săvârșim lucruri mai vinovate decât păgânii, că ei iubesc pe cei care îi iubesc; ei fac bine celor ce le fac bine. Și păcătoșii fac așa. Unde am ajuns noi? Nu ne putem noi controla în funcție de Cuvântul lui Dumnezeu? Numai altora le predicăm? Pe noi înșine nu ne vedem?

Fraților și surorilor, iată că am ajuns momentul când trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu. Mai întrebăm o dată pe frații de la Bosanci ce au de gând.

- (un frate) Frate Traian, eu, de toate câte am fost învinuit, îi rog pe frați să mă ierte și-mi iau angajamentul apoi ca ceea ce am făcut să nu mai fac, să mă pocăiesc și să lucrez la înaintarea Oastei. Domnul să mă ierte...

- (fr. Traian) Slăvit să fie Domnul. Fratele Dt. ce zice?

- (fr. Traian) Nu vrei, nu vrei, frate?

- (fr. Dt.) Facem, frate Traian, dar nu așa repede.

- (fr. Traian) Dar când? Cât trebuie?

- (fr. Dt.) Nu în seara asta.

- (fr. Traian) Pentru o iertare câți ani vă mai trebuie?

- (un frate) Eu atât am avut, frate Traian, de spus: îi rog pe frați să mă ierte (...) și doresc ca să lucrez mai departe, să fim împreună și adunarea să fie împreună.

- (fr. Traian) Mergeți la adunare. Du-te, frate, la adunare. Și dacă te batjocorește, și dacă te insultă, stai acolo și taci, și rabdă în felul acesta, tăcând, cum n-a răspuns Mântuitorul pe cruce la orice batjocuri nedrepte. Dacă chiar nedrept te-ar acuza, stai acolo și rabdă și taci și astăzi, și mâine, și anul viitor, și peste... câți ani, până când vei simți că ți-ai făcut datoria și ei vor vedea. Ce să zicem noi altceva? Și așa le zicem și la ceilalți frați.

- (un frate) Haideți să discutăm problema în seara asta, dacă e vorbă de...

- (un frate) Ce să mai discuți?...

- (fr. Traian) Am discutat-o, frate...

- (un frate) Am discutat: de dat mâna și... de dat mâna frățește.

- (fr. Traian) Numai iertare trebuie, nu discuții. Vreți să vă iertați sau nu?

- (fr. Găluță) Ne iertăm, cum am spus, dar să nu mai lucreze cu zona aceea...

- (fr. Traian) Nu mai puneți condiții. De aci încolo sunt știute treburile astea.

- (un frate) O adunare, atât.

- (fr. Traian) A., ce spui?

- (fr. A.) În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. În primul rând eu sunt un pinion nu principal (...) nu din pricina mea. Din pricina neascultării unui copil. Frăția ta știi, am fost de atâtea ori la dumitale. (...)

- (fr. Traian) Auzi... numai un moment, să spun: nu te scoate niciodată și nu spune: „Nu-s vinovat”…

- (fr. A.) Nu că nu-s, frate Traian.

- (fr. Traian) ...Pentru că un părinte, când greșește copilul său, e vinovat în primul rând părintele, că trebuia să bănuiască de la început și să facă tot ce-i posibil să nu greșească. Am mai avut de-a face tot cu un frate predicator în adunare și care spunea: „Eu n-am nici o vină că fata mea a divorțat de cutare”. Cum poți să spui așa ceva în fața lui Dumnezeu, când spune Sfântul Apostol Pavel: „Cine cade în păcat și eu să nu ard?” Dar de ce să arzi tu? Pentru că nu m-am dus din timp să previn și să fac totul ca să nu cadă.

Un părinte e totdeauna e vinovat pentru căderea copiilor săi. Și poate că, dacă au căzut copiii, vina adevărată o are părintele, că trebuia să fie altfel de cum a fost, pentru că atunci Dumnezeu nu-i lăsa pe copiii lui să cadă. Asta este! Nu vă dezvinovățiți niciodată. Asta îmi pare foarte rău, că nici unul nu v-ați recunoscut, să spuneți: „Sunt vinovat”, chiar dacă erai nevinovat. Că dacă cel nevinovat recunoaște că a greșit, va veni odată și celălalt, vinovat, să recunoască: „Da, nu-i adevărat... Eu sunt mai greșit”. Nu vă dezvinovățiți nici unii. Căci toți care ați trăit în dezbinări și în certuri sunteți vinovați.

Pocăiți-vă acum în fața Domnului, îmbrățișați-vă și vă iertați. Dacă vreți să rezolvați bine problema. Altfel veți merge cu ea nerezolvată și înapoi la Bosanci, și în fața lui Hristos, și în iad. Să știți asta! Pentru că este scris: „Cine urăște pe fratele său și nu-l iubește, și nu-l iartă, nu va fi iertat”. „Dacă nu iertați semenilor, fraților păcatele lor, nici Tatăl vostru cel ceresc nu vă va ierta păcatele voastre.” Asta-i categoric! Nu-i un sfat; e o poruncă și un adevăr. Vreți să-l ascultați? Bine. Nu? Certați-vă mai departe...

- (fr. A.) Nu, frate Traian, eu n-am zis că nu sunt vinovat. Vinovat, într-adevăr, eu sunt, vinovat, pentru că n-am vegheat la timp.

- (fr. Traian) Așa da... Acuma mergeți pe calea cea bună. Fiecare dacă recunoaște...

- (fr. A.) În primul rând, e acuma punctul culminant de când s-a despărțit la noi adunarea, [așa cum] s-a ajuns în seara asta, [cum vezi și] frăția ta. Când a început să se despartă adunarea (fratele Dt. este aici), am zis așa: „Frate Dt., suntem zece frați în Bosanci, nu avem trebuință de nici un frate de niciunde. Ne întâlnim într-o seară într-un sfat frățesc și hotărâm: pe acest făgaș mergem toți. Care nu se ține de această făgăduință, îl prindem de guleraș și îl tragem: „Frate, am vorbit una. Și ce facem?” Și ni s-a spus că niciodată. Și de aici a început să decurgă atâtea stări nepotrivite și urâte înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

- (un frate) A fost vorba să uităm tot ce e în urmă.

- (fr. Al.) (...) scap de această încurcătură pe care o am și așa cum am lucrat până acuma în Lucrarea Oastei, așa voi lucra și mai departe.

- (un frate) Dați mâna și vă îmbrățișați...

- (un frate) Vă îmbrățișați și vă iertați!

- (un frate) Iertați totul și gata...

- (un frate) Ambele părți...

- (fr. Traian) Asta-i hotărârea fraților: să vă îmbrățișați.

- (fr. Traian) Mai e nevoie să mai lungim? Frate A., frate Dt., e nevoie să mai lungim treaba asta?

- (un frate) Dați mâna (...).

- (fr. Traian) Cum rămâneți? Nu poți să ierți, așa-i?

- (fr. Dt.) Frate Traian, în ceea ce mi-a greșit și în (...) ceea ce am făcut, am căutat să arăt adevărul și sunt [făcut] mincinos. Eu îi iert pentru că m-au făcut mincinos și... să lucreze sănătoși (...).

- (fr. Traian) Numai mincinos te-a făcut? N-ai mințit niciodată în viață? N-ai mințit?

- (fr. Dt.) Frate, în privința a ceea ce mi-a arătat aici...

- (fr. Traian) Frate, pentru că zici că n-ai mințit niciodată... Cine zice: „N-am păcătuit”, ce scrie Cuvântul lui Dumnezeu?

- (fr. Dt.) Frate, suportăm Cuvântul. Eu îi iert pentru tot ceea ce mi-au făcut mie, asupra mea. În rest, întrebați pe fratele Tache...

- (fr. Traian) Și vă îmbrățișați, și vă iertați, și vă porniți adunarea împreună de aci înainte. Bine? Vreți, sau nu vreți?

- (fr. Dt.) Da, frate. Nu mai facem două adunări, să fie clar. Cine va veni la adunare, va veni, cine nu va veni, nu avem noi autoritatea să...

- (fr. Traian) Așa... Și atunci, dacă vin, să nu-i priviți ca pe niște străini și ca pe niște vinovați.

- (fr. Dt.) Nu, frate.

- (fr. Traian) Să-i priviți ca pe niște frați și să-i îmbrățișați, și să le dați și lor cuvânt, și să vă rugați împreună cu ei, și să vă rugați cu ei și pentru ei. Că atunci într-adevăr dovedim că am rezolvat problema.

- (un frate) Frate Traian, slăvit să fie Domnul. Ce facem noi, restul, dacă fratele Dt. se învinuiește cu fratele Dr.? Noi ce facem? (...).

- (fr. Traian) Vă duceți toți la adunare; și vă rugați pentru ei să-i ierte Dumnezeu.

- (un frate) Să ne rugăm pentru ei...

- (fr. Traian) Așa. Și pentru dumneavoastră...

- (un frate) Dar ce facem noi, unde să lucrăm?

- (fr. Traian) Acolo.

- (un frate) Iată-s vinovați, să zicem, doi sau trei, nu? Dar ce facem noi?

- (fr. Traian) Vă iertați și vă rugați până când se vor pocăi.

- (un frate) Frate Traian, la noi în Bosanci nu-i altceva decât domină o minciună foarte mare. Și niște învinuiri, niște păreri aiurea. Frații de pe deal au fost învinuiți de niște lucruri nu de frați din Bosanci, ci de alți frați. Nimic nu este adevărat. Vorbesc în frică de Dumnezeu. Mi-e frică... dacă vorbesc minciuni aicea, să nu ajung să văd casa.

- (fr. Traian) Să se pocăiască cei care...

- (alt frate) Frate Traian și dragi frați. Noi purtăm o vină și noi. Chiar eu personal (...) de la început (...). Era prigoana pe timpul acela. Frații care erau atunci (eu nu-i învinuiesc pe frații vorbitori) ne mai duceam și la alții (...) cum era atunci, că nu se putea face adunare. Și așa cum a spus fratele Dt, (...) noi n-am zis (...) facem rău sau bun, și poate am greșit în felul ăsta. Vă rugăm să ne iertați și ne cerem scuze, poate că n-am știut ce (...) neștiință dar dorim ca de acuma să ne îndreptăm și să ne putem (...).

- (mai mulți frați) Așa, așa!...

- (fr. Traian) Ne ridicăm toți și... cântăm o cântare (...).

Îmbrățișați-vă, iertați și apoi facem rugăciunea de încheiere.

(Se cântă):

Ajută-mi, Doamne, zi de zi, neclătinat să-Ți pot păzi, cu dragoste pân-la mormânt, Cuvântul Tău cel Sfânt. Amin.

- (fr. Traian) Rugăm pe fratele Neculai Petrescu să facă rugăciunea de încheiere.

- (fr. Traian) (...) și libertatea nu de la oameni. Apoi El decide pe oameni și sfătuiește să le dea ceea ce a hotărât El înainte. Le-am spus odată la frați: eram ca la o adunare și la o nuntă de asta. Începuse adunarea și unii dintre frați mergeau... ieșeau din cort spre stradă și... se despărțeau și se întâlneau nu știu cu cine; altă parte erau prin grădină, își desfăcuseră sacoșele să mănânce. Le-am zis: „Fraților, ne batem noi joc de harul lui Dumnezeu? Nu vă aduceți aminte că zeci de ani noi am stat prin locuri pustii și prin chinuri și ne-am rugat Domnului să mai aducă o zi în care să ne putem vedea doi cu doi, frate cu frate și să ne putem îmbrățișa? Acuma când Dumnezeu ne-a dat acest har în urma suferinței fraților care au ispășit acolo - că pentru suferința lor Dumnezeu ne-a adus binecuvântarea asta -, vă bateți voi joc de harul acesta al lui Dumnezeu? Nu vă gândiți că mâine vi-l poate lua Dumnezeu și o să mai trebuiască apoi iar ani și ani să vă doriți unii pe alții și să vă vedeți [măcar] de departe, cum am dorit noi atâția zeci de ani?”.

Le-am spus aceste lucruri pentru că este scris [că atunci] când Moise a strigat către Domnul pentru necazurile poporului, a spus: „Doamne, până când va suferi poporul acesta?” Și Domnul i-a răspuns: „Până când suferințele lui vor întrece păcatele lui. Până când suferințele vor întrece păcatele, până atunci el va suferi”. Că orice păcat trebuie ispășit cu o suferință egală cu mărimea lui.

Dacă noi facem păcatul dezbinării dintre noi acum, știți ce poate veni? Domnul ne poate lua harul acesta. Ușor ni se poate lua... Și atunci să vină iarăși suferința, până când vom ispăși, până când suferințele noastre, ale copiilor noștri, ale soțiilor noastre, ale spatelor noastre și ale picioarelor noastre vor întrece păcatele noastre. Până atunci vom suferi. Dumnezeu este drept. Este scris: „Uitați-vă cu băgare de seamă la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu”. Noi abuzăm, noi speculăm, noi șantajăm, noi provocăm bunătatea lui Dumnezeu.

„Uitați-vă cu băgare de seamă la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu. Bunătate față de voi, asprime față de cei care n-au crezut. Desigur, și față de voi, dacă rămâneți în ascultarea Lui. Altfel veți fi pedepsiți și voi.”

Fraților, eu vă fac un avertisment și pe linia aceasta: nu abuzați, nu provocați, nu jigniți bunătatea lui Dumnezeu. Că poate să vină asprimea. Și veți dori să vă vedeți copiii și soțiile, și frații, ani de zile, cum am dorit noi. Până am ispășit, până când suferințele noastre au întrecut păcatele noastre. Atunci Dumnezeu ne-a răspuns. Iată, ăsta este răspunsul Lui. Dar dacă noi facem păcate acuma, va veni suferința peste alții (...). [Să nu cădem] în mâinile Dumnezeului celui viu! Nu abuzați... nu provocați bunătatea și pedeapsa lui Dumnezeu, că poate să vină.

- (un frate) (...) Să ne ajute ori fratele Traian, ori fratele Titus

- (fr. Traian) Fraților, dacă vreți din toată inima (...).

- (un frate) Eu sunt împăcat, dar adunarea... adunarea întreagă ce face?

- (fr. Traian) Auzi, frate, toată adunarea trebuie să mergeți să vă rugați, să puneți un legământ. Auzi: între doi soți nimeni nu poate face pace, decât ei. Sunt niște probleme acolo pe care nu le spun nici la tata, nici la mama, între cei doi soți. Ei invocă alte motive, dar adevăratul motiv e altul. Adunarea singură știe care-i motivul. Frații dintre voi știți, totdeauna știți bine, mai bine decât frații din afară ce este și ce trebuie să recunoașteți și ce trebuie să părăsiți. Cei doi soți știu mai bine decât oricine care e dezbinarea între ei. Ei trebuie să-și rezolve singuri problemele în fața lui Dumnezeu și unul în fața celuilalt.

- (fr. Traian) Ei bine, dacă într-adevăr aveți nevoie de ajutorul fraților, cred că ei vor veni și vă vor ajuta (…).