Un dar de la Dumnezeu

Un cuvânt introductiv al fratelui Traian Dorz, la Sărbătoarea literară de la Simeria - 1 mai 1986

De la început, ca întotdeauna, suntem datori și suntem îndemnați ca tot ce facem să facem în acest Nume sfânt și puternic. Când ne îndreptăm inima spre El, cum spune în Psalmi, îndată ne transpunem într-o atmosferă înaltă, cerească, divină. În tot timpul pe care trebuie să-l petrecem aici trebuie să ne dăm toate silințele să ne păstrăm în această atmosferă deosebită, pentru că nu numai scopul pentru care ne-am adunat, [ci și] zilele, momentele, clipele pe care le trăim, toate ne poruncesc acest lucru.

Să ne dăm toate silințele să ne transpunem în această atmosferă cerească de la început. Și, cât timp Domnul a rânduit să petrecem aici împreună, pentru slava Lui și pentru fericitul folos al fiecăruia dintre noi, fiecare trebuie să ne dăm silința să ne transpunem și să ne păstrăm permanent în această atmosferă.

Seara aceasta este o seară cutremurătoare. În seara aceasta au început patimile, lacrimile, suferințele mântuitoare și răscumpărătoare pentru noi ale Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să ne transpunem în acel loc în care, într-o seară ca asta, s-au petrecut [și s-au rostit] cele mai zguduitoare dintre cuvintele Mântuitorului și dintre evenimentele mântuitoare și răscumpărătoare ale Crucii.

Noi vom începe adunarea noastră în numele Domnului, chemându-L cel dintâi și din toată inima pe El în mijlocul nostru. [El] a stat în seara Cinei de Taină în mijlocul ucenicilor Săi și, într-o singură seară, le-a spus lucruri mai multe decât într-o întreagă viață. Și nu numai că le-a spus, dar le-a trăit și le-a arătat.

În seara aceasta, noi, cu ajutorul Domnului; vom petrece împreună tot timpul. E o seară mare. Vom petrece între noi clipe neuitate... Vom avea prima parte închinată laudelor Domnului, de către toți cei care au primit de la El un talent deosebit de a cânta și de a slăvi Numele Său prin poezie, prin cântare; prin aceste două mijloace cerești și veșnice. Acestea și în ceruri vor fi pentru totdeauna. Credința va înceta, cunoștințele... toate acestea vor înceta, cum spune sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Dar dragostea, bucuria, cântarea, poezia nu se vor sfârși niciodată. Cei care au primit darul acesta au primit un dar veșnic! Întrebuințați-l spre slava lui Dumnezeu și căutați să-l puneți în folos ca acela cu talanții cei mai mulți și cei mai de valoare.

Vom începe adunarea noastră. În prima parte va fi cenaclul nostru. Adică fiecare dintre cei care au primit de la Domnul un cadou deosebit pentru seara aceasta, pentru sărbătoarea aceasta: o poezie, o cântare, o melodie - o descoperire de la Domnul, sub orice formă a primit-o -, fără să mai aștepte invitație deosebită, se va ridica [și va spune]. Cei care au ceva de spus Domnului și ceva de împărtășit nouă, sub forma aceasta [să îndrăznească, fiindcă] noi acuma nu mai suntem la început. Suntem o familie care ne-am obișnuit unii cu alții și fiecare trebuie să căutăm din toată inima, în mod familiar și apropiat, să răscumpărăm acest timp, aducând și primind tot ce avem frumos.

În prima parte deci, cam până pe la ora douăsprezece, vom avea această parte de cenaclu. După ora douăsprezece, după o foarte scurtă pauză de relaxare, o să urmeze un rând de comunicări cu privire la evenimentele deosebite care se petrec acum și despre care am ținut și am dorit totdeauna să vă fac să știți. Pentru ca la rugăciunea, la bucuria și la sarcina care vine din partea Domnului pentru noi, să luăm parte conștient cu toții. După aceea va fi o altă surpriză frumoasă, care va ține, cred, până pe la ora cinci, când va trebui să ne despărțim, pentru... plecarea trenurilor.

[Totuși] să [dăm] acum mai multe explicații [referitoare] la comunicările noastre care vor fi făcute. Noi am cam spus mai-marilor noștri despre o trebuință și o dorință a noastră, cum ne-a învățat pe noi Părintele Iosif la început: că Oastea Domnului este un dar de la Dumnezeu, o solie, un mesaj ceresc venit în lumea aceasta cu o mare misiune: înviorarea duhovnicească a Bisericii noastre, cum spunea Părintele: „Oastea Domnului vrea să aprindă toate lumânările din Biserică; să nu ardă numai una, două și celelalte [să fie] stinse. Adică nu numai un cântăreț... nu numai un suflet să-I cânte lui Dumnezeu și să vibreze pentru dragostea lui Dumnezeu, ci toate sufletele. «Toată suflarea să laude pe Domnul.» Ce minunat va fi când, în toate bisericile noastre, toată suflarea va lăuda pe Dumnezeu! La acest scop și pentru acest scop ne-a ridicat pe noi Dumnezeu și aceasta trebuie să o avem totdeauna în vedere. Și să nu fim liniștiți până când nu se va împlini scopul acesta, oricare ar fi să ajungă să vadă realizarea lui. Și toată țara noastră să-L cunoască pe Domnul, să fie plin de cunoștința Domnului pământul țării noastre ca fundul Mării Negre de apele ce-l acopăr... după cum spune profetul.

Pentru aceasta, noi trebuie să ne însutim energia și munca, și ostenelile noastre. Și Dumnezeu va binecuvânta ostenelile acestea cu mult har, cum a binecuvântat ostenelile Părintelui Iosif.

Pentru că vine vremea când adunările noastre din duminici și sărbători, după-masa, se vor desfășura în biserici, cu participarea și cu o privire, de acum, alta a tuturor celor care ne-au osândit, învinuindu-ne pe nedrept că suntem vrăjmași ai Bisericii și a credinței noastre. S-au convins! Și va trebui să se convingă deplin. Iar noi va trebui să ajutăm cât mai curând să se convingă că suntem nu numai credincioși fii ai Bisericii noastre, pe linia sănătoasă a Sfinților noștri Părinți și a Părintelui nostru Iosif, cum ne-a învățat el, ci că suntem și niște cinstiți și demni, și vrednici fii ai patriei noastre, cum ne-a învățat tot Părintele nostru Iosif.

[Așa erau] adunările noastre la început, înainte de a ne împrăștia cum neam împrăștiat acum cincizeci de ani nu numai cu conflictul de la Sibiu, dar și cu vremurile de război și de îndepărtări din mijlocul nostru... când au trecut anii cei grei și ne-au împrăștiat. Că ne-am răvășit sufletește și ne-am făcut fiecare o mulțime de obiceiuri. La început, adunările Oastei erau frumoase și începeau cam toate la fel. Fratele Opriș e aici, știe ce frumoase erau înainte de conflictul de la Sibiu adunările Oastei. Am vrea, dacă se poate, nu numai să le restabilim frumoase cum erau atunci (dragostea dintâi totdeauna-i frumoasă!), dar și să adoptăm un model oarecum general al felului cum să înceapă și cum să se termine, practic, adunările noastre. Că într-un loc încep acuma într-un fel, în alt loc altfel, nu știi niciodată... cum s-a obișnuit. Normal este ca, dacă toți suntem de același gând și de aceeași învățătură, și de aceeași credință, și de aceeași dorință, să încercăm să stabilim un fel cam obișnuit și cam general, și cam același cum să înceapă și cum să decurgă adunările noastre.

Știu că la început era bine așa. Și acuma va trebui să ne impunem foarte multă atenție. Cu răbdare și cu înțelepciune se câștigă orice izbândă, oriunde. Răbdarea și înțelepciunea trebuie să ne călăuzească în toate privințele.

S-a propus de către frați un anumit fel de început... și de cum trebuie să decurgă adunările. Am să vă citesc și am să vă spun, în privința aceasta, cum este potrivit (...). S-a spus și cred că e bine așa: începutul să-l facem totdeauna ridicându-ne în picioare și cântând: „Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. (Cunoaștem cu toții cântarea asta.) Apoi se va rosti tare Împărate Ceresc. Toate rugăciunile noastre cu această rugăciune se încep. Și-i bine așa, pentru că în această rugăciune este invocarea binecuvântării Duhului Sfânt. Deci, întâi: „Mărire Tatălui”... cântat cu toții. Apoi un frate va rosti rugăciunea Împărate Ceresc. Apoi se va cânta, stând în picioare, de trei ori: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi, așa cum este felul obișnuit la biserică, atunci când se intră în rugăciune (...). După aceea se va face rugăciunea Tatăl nostru și se va continua cu rugăciunea liberă și, după o cântare, se intră obișnuit în program, mai departe.

La încheiere, iarăși: rugăciunea liberă, continuată cu cântarea [cântată stând] în picioare: Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu; și [adunarea] se încheie cântând de trei ori: Fie Numele Domnului binecuvântat de acum și până-n veac. Cred că acesta este un fel minunat și fericit în care ar fi bine să se înceapă, să se continue și să se încheie totdeauna adunările noastre oriunde se vor face.

La comunicările celelalte care vor urma vom [vorbi] mai pe larg cu privire la încorporarea, la integrarea noastră frumoasă pe linia rânduită de Dumnezeu și-n munca pe care ne-a rânduit-o El de la început în mijlocul Bisericii noastre și în mijlocul poporului nostru în care Domnul ne-a pus ca pe un aluat într-o frământătură sfântă.

Acuma aș zice să ne ridicăm cu toții în picioare. Ne vom obișnui noi cu felul acesta. Și, după ce ne vom obișnui, veți vedea ce frumos va fi! Vom cânta întâi: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, apoi se va rosti rugăciunea Împărate Ceresc, după care vom cânta de trei ori, cum am spus: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare... Apoi se va continua cu Tatăl nostru și cu rugăciunea liberă. (...)

[Acesta să fie] programul (...), [în duminici] și sărbători, al adunărilor din biserici.

În celelalte ocazii: aniversări, botezuri, cumetrii, sfeștanii, masluri sau nunți, sau privegheri, vom putea avea adunările acasă, în familiile respective. Dar și acasă, oriunde vom avea aceste adunări, e bine ca tot așa să înceapă și să se desfășoare adunările ca și când se desfășoară în biserică. Atmosfera trebuie să fie aceeași, pentru că Domnul este același și pretutindeni în mijlocul nostru, dacă noi într-adevăr dorim și luptăm ca El să se simtă bine în mijlocul nostru și să putem intra într-un mod de viață ordonat și frumos, și disciplinat, cum se și cuvine să avem în toate privințele, spre binele nostru. Slăvit să fie Domnul!

Ne ridicăm în picioare și vom cânta.

Rugăciunea fratelui Ioan Opriș

Tatăl nostru Care ești în cer, sfințească-se numele Tău. Vină împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.

Tată sfânt din cer, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și prin lucrarea și puterea Duhului Tău celui Preasfânt, iată-ne strânși aici în Numele Tău. Ne plecăm înaintea Feței Tale (deși nu cu genunchii, că poate n-a fost loc, dar) cu inimile noastre, așa cum spunem și la biserică: „capetele noastre Domnului să le plecăm”, să plecăm capetele noastre, inimile noastre înaintea Feței Tale.

Vino, vino, Doamne! Vino în mijlocul nostru! Vino și Te sălășluiește întru noi. Vino! Vino și rămâi cu noi! Fii începutul nostru și binecuvântează Lucrarea Ta. Așa cum ne-ai purtat de grijă până în ceasul de față, acum Te rugăm și mai mult, și mai adânc, și mai frumos: vino și Te sălășluiește în mijlocul nostru și rămâi cu noi. Rămâi cu fiecare dintre noi și ne binecuvântează, și ne ajută să ne ducem mântuirea până la capăt, fără murmur și fără cârtire.

Doamne, vino în mijlocul nostru și binecuvântează această lucrare și această hotărâre, și acest început minunat de a ajunge să intrăm în biserici, în Casele Tale, în casele moșilor și ale strămoșilor. Vino, Doamne, vino și ne ajută, și ne dă putere și înțelepciune, și har, și milă. Ne ajută să ne axăm mereu pe sfântul și dumnezeiescul Tău Cuvânt. Sfânta Scriptură să ne fie pâinea de fiecare zi. Ea să ne fie puterea și lumina, și harul. Pe ea să ne rezemăm, ca să izbutim în toate.

Îți mulțumim! Îți mulțumim! Îți mulțumim de acest binecuvântat și minunat început. Îți mulțumim!

Fie slăvit și binecuvântat numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.