Un dar de la Dumnezeu: Soția bună
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o soţie bună şi pricepută este un dar de la Dumnezeu (Prov. 19, 14).
Cine găseşte o nevastă bună, găseşte fericirea. Ea este ca un har pe care îl capătă el de la Dumnezeu (Prov. 18, 22).
Cine poate găsi o femeie cinstită, găseşte o comoară mai de preţ decât toate mărgăritarele (Prov. 31, 10).
Acesta este un mare adevăr.
Le scriem acestea pentru ştiinţa fericitului soţ căruia Dumnezeu îi face parte acum de o soţie credincioasă, cinstită şi bună. Ea este voioasă şi harnică. Înţeleaptă şi iubitoare. Cumpătată şi sfântă.
Binecuvântată de Dumnezeu, de biserică şi de frăţietatea sfântă, ea este acum primită în dragostea unor noi părinţi.
În căldura unui nou cămin.
La sânul unui suflet lângă care va putea afla tot ce a părăsit urmându-l,
adică: dragostea mamei, ocrotirea tatălui,
prietenia frăţiorilor ei
şi căldura casei în care s-a născut.
Crucea ei a așezat-o lângă a lui, sub aceleași flori.
Și ele amândouă s-au unit acum ca și cum ar alcătui una singură.
De acum încolo o vor purta împreună pe totdeauna, căci așa a binevoit Dumnezeu.
Soțule, primește-o din mâna lui Dumnezeu cu sufletul plin de recunoștință față de El, Care ți-a dăruit-o ca să nu fi singur.
Și pentru ca unindu-te cu ea să fii fericit.
Strigă și tu ca primul om când Dumnezeu i-a dăruit-o în Eden:
Numește-o cu numele tău și alipește-te de ea mai mult decât de tatăl tău și de mama ta, până la a vă face un singur trup (Fac. 2, 24 ; Matei 19, 5 ; Marcu 10, 7-8 ; Efeseni 5, 31). Căci așa a poruncit Dumnezeu.
Soția ta și-a plecat urechea ei la ascultare şi uitându-şi poporul său şi casa tatălui ei, s-a alipit de tine pe totdeauna (Psalm. 45, 10).
Unirea dintre soți trebuie să fie mai mare și mai sfintă decât unirea dintre părinți și copii.
Soţul trebuie să țină mai mult la soție chiar mai mult decât la tatăl său și decât la mama lui. lar soția cu atât mai mult.
Binecuvântată fie mama care înțelege că fiul ei trebuie, după chiar Cuvintul lui Dumnezeu, să țină de-acum înainte mai mult la soția lui, decât la ea, care l-a născut, mama lui!
Și să nu fie nici geloasă nici supărată când fiul ei împlineşte voia şi Cuvântul lui Dumnezeu, iubindu-şi soţia mai mult chiar și decât mama. Ce minunat a fost gândul lui Dumnezeu cu primii oameni și ce fericită era viața lor după ce dragostea sfintă i-a cununat pe totdeauna, lipindu-i împreună de nedezlipit. O, dacă ar fi rămas ei în curăția ascultării dintâi, aşa cum i-a dorit şi rânduit Dumnezeu! Şi dacă ar fi rămas ei în frumusețea dragostei lui Dumnezeu de atunci...
Dar păcatul neascultării și mândriei a dus la rău pe femeie, iar prin ea pe bărbat.
Bucuria lor s-a schimbat în vrăşmăşie.
Fericirea în osândă.
Munca în chin.
Trandafirii în spini.
Plinea în amărăciune.
Păcatul, pe bărbat l-a făcut tiran, iar pe femeie vicleană.
Până a venit Hristos, care prin Taina Crucii Lui, a transformat totul. Nimicind păcatul și puterea lui. Şi punându-l pe om și pe femeie iarăși în starea lor de la început.
Acum voi, dragi soți, prin Hristos sunteți uniți.
Şi prin Taina Sfinţirii Sângelui Său sunteţi curăţaţi de vechiul păcat strămoşesc.
Dar amara experienţă a părinţilor voştri din vechime să vă slujească drept înştiinţare şi învăţătură.
Nimeni să nu vă mai poată dezlipi pe unul de celălalt, căci voi aţi fost lipiţi de Dumnezeu.
Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să stăpânească în inimile voastre.
Să vegheze unitatea voastră.
Să însufleţească dragostea voastră.
Să răsplătească răbdarea voastră.
Să mângâie amărăciunea voastră.
Să fericească munca voastră.
Să vegheze odihna voastră.
Şi să împreune necontenit rugăciunile voastre.
Statornicindu-vă astfel însoţirea până la moarte.
Una. Curată. Şi veşnică.
Nu există decât o singură căsătorie binecuvântată cu adevărat: aceea după voia lui Dumnezeu de la început.
Trebuie să spunem mereu ceea ce am mai spus:
Dumnezeu a hotărât unirea aceasta de pe când încă nu eraţi.
El a luat atunci din El Însuşi, sufletele voastre, le-a binecuvântat, le-a sărutat şi le-a trimis să se nască pe pământ, rânduindu-le unirea aceasta.
Şi odată cu unirea, toate faptele bune pe care le-a pregătit El mai dinainte ca voi să umblaţi uniţi în ele (Efeseni 2, 10).
Deci ce a unit Dumnezeu nici unul să nu despărţiţi!
Şi ce a hotărât Dumnezeu nici unul să nu schimbaţi!
Legătura voastră este veşnică, iar paza acestei legături ţi-a încredinţat-o mai ales ţie, scumpa noastră soră, care eşti acum soţie.
Bunătatea ta, iubirea ta, voioşia harnică, înţeleapta cumpătare, căldura şi blândeţea bunătăţii tale, trebuie să facă totul pentru a păstra curată fericirea paradisului vostru.
Rugăciunea zilnică împreună...
Citirea şi meditaţia asupra Cuvântului Sfânt...
Ceasurile petrecerilor sfinte,
- toate acestea să vă dea marea putere de biruinţă în toate luptele voastre.
Şi marea revărsare de iubire în toate lucrările voastre.
Atunci ochii soţului nu se vor întoarce spre prietenii uşuratice, nici spre iubiri vinovate.
Iar inima soţiei nu se va întoarce cu amărăciune iarăşi la dragostea familiei pe care o părăsise pentru soţul ei, sau spre vinovatele prietenii care o vor neferici pe ea şi căminul ei.
Ei nu vor uita nici unul şi nu vor călca nici unul Sfântul Cuvânt al Domnului, care potrivit cu chemarea fiecăruia i-a rânduit fiecăruia datoria sa şi locul său în căsnicie.
Ea fiind coasta lui, nu va căuta să-i fie cap, umilindu-l şi dispreţuindu-l. Ci îi va fi inimă şi braţ însoţindu-l cu credinţă şi ajutându-l cu iubire.
El, la fel, nu o va face pe soţia sa picioarele lui, dispreţuind-o şi chinuind-o. Ci o va ocroti cu bunătate şi o va îngriji cu dragoste.
Astfel vor trăi unul pentru celălalt - şi amândoi vor fi fericiţi.
Aici voi aminti din nou o parte din sfaturile unui tată credincios către fiica sa care se căsătorea:
- Fiica mea, îi zise tatăl, să cauţi totdeauna să călătoreşti în clasa a patra.
- Cum vine asta, dragul meu tată?
- Eu, fata mea, aseamăn căsătoria cu o călătorie.
Căsătorie - călătorie, sună aproape la fel. În această călătorie se poate merge în patru feluri:
În clasa întâi călătoresc cei care trăiesc unul contra celuilalt.
Aceşti doi tineri soţi s-au luat din iubire, dar în curând au văzut că ea are o fire, el alta.
Ea o părere, el alta.
Ea un gust, el altul.
Şi fiecare ţinea neapărat să se facă totul în casă numai după părerea lui.
Astfel căsătoria lor s-a zdrobit curând de stâncile egoismului lor.
Şi călătoria lor împreună s-a rupt.
Acestea sunt accidentele căsătoriei.
A doua clasă sunt cei care călătoresc unul lângă celălalt...
Tot aşa la puţină vreme, văzând că nu se pot înţelege, ea şi-a văzut de ale ei, el de ale lui.
Nu le mai pasă unul de celălalt.
Ea face ce vrea ea, el face ce vrea el.
Trupeşte sunt unul lângă altul, dar sufleteşte sunt nişte străini.
Acestea sunt tragediile căsătoriei.
În clasa a treia sunt cei care călătoresc unul cu celălalt...
Aceştia s-au apropiat, se ajută, se înţeleg ca doi prieteni.
E bine şi aşa.
Aceştia sunt normalul căsătoriei.
Dar adevăraţii credincioşi şi fericiţi călătoresc în clasa a patra.
Aceştia sunt cei care trăiesc unul pentru celălalt...
Soţul nu-şi caută voia şi plăcerea sa - ci voia şi plăcerea soţiei sale.
Iar soţia sa, la fel - pe ale soţului ei.
Fiecare căutând mai întâi fericirea şi binele celuilalt, amândoi sunt fericiţi şi de amândoi e bine.
Acestea sunt fericirea, chemarea şi harul căsătoriei.
Aşa îţi dorim şi ţie, scumpa noastră soră. Căci soţul trebuie să rămână singurul tău bărbat până la moarte.
Şi ţie fratele nostru, căci soţia ta trebuie să-ţi fie singura femeie până la moarte.
Nici unul nu trebuie să mai aveţi în vecii vecilor o altă însoţire.
Căci aşa a hotărât Dumnezeu.
O Marele nostru Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, fii binecuvântat.
Te rugăm binecuvântează însoţirea aceasta cu o dragoste fierbinte şi fericită pe totdeauna.
Încununează capetele lor cu înţelepciunea de Sus.
Şi topeşte inimile lor într-o unică, fierbinte şi nesfârşită iubire, curată şi statornică...
Pentru ca tot ce ai rânduit Tu prin ei să fie împlinit după voia Ta. Amin.
+
- Femeia este frumoasă prin calităţile ei sufleteşti. Numai prin suflet se arată atât frumuseţea, cât şi urâţenia.
- Când femeile ascultă de bărbaţii lor, să fie încredinţate că Îl ascultă pe Domnul.
+
Femeia trebuie să fie cumpătată chiar şi la lemnul care îl pune pe foc.
Când se poate fără el - să nu-l pună.