Un semănat neîntrerupt
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Lucrarea lui Dumnezeu este un semănat şi un seceriş neîntrerupt.
Ceea ce au semănat alţii, secerăm noi. Iar ceea ce semănăm noi, adesea vor veni alţii să secere.
Unii se trudesc ani de zile să semene, dar adesea nu ajung să culeagă nici un rod pentru Hristos. Propovăduiesc ani de zile Cuvântul într-un loc, dar nu văd nici un suflet predat şi întors la Dumnezeu.
Iar altul e de-ajuns să treacă o singură dată pe acolo, ca să secere cu uşurinţă mulţimea de snopi pentru Hristos.
Noi toţi suntem împreună-lucrători.
2 - Nu te întrista dragă suflete semănător dacă după ani îndelungaţi de muncă, nu ajungi să seceri nici un snop acolo unde ai trudit!
Poate slujba ta a fost numai să semeni.
Ci bucură-te că în curând Domnul va trimite un secerător al Său care va aduna snopi binecuvântaţi la Domnul, din ogorul pe care l-ai semănat tu.
La răsplătire Domnul tău ştiind că roadele acelea sunt şi rezultatul ostenelilor tale îndelungi, îţi va da o bună răsplătire(1 Cor. 15, 38).
Tu vei împărţi roada cu fratele tău care a secerat.
Şi amândoi vă veţi bucura în acelaşi timp!
3 - Secerişul este cel mai plăcut dintre toate lucrările la o holdă.
Culesul roadelor este cea mai plăcută şi cea mai fericită dintre toate muncile la un ogor,
fiindcă atunci vezi cu ochii tăi răsplata muncii pe care o faci.
Pipăi cu mâinile tale rodul ostenelilor depuse.
Primeşti îndată şi pe loc, plata lucrului făcut!
4 - O, secerători binecuvântaţi care alergaţi acum pe tot întinsul câmpiilor prin lanuri şi ogoare atât de frumoase.
Voi seceraţi astăzi multe roade pentru Domnul. Şi bucuriile voastre se ţin acum lanţ.
Dar vă rog să nu uitaţi în bucuriile şi în izbânzile voastre pe cei care s-au ostenit aici întâi... şi în osteneala cărora voi aţi intrat.
Ca să vă simţiţi părtaşi cu ei la aceiaşi răsplată.
5 - Cine nu respectă pe înaintaşii care s-au ostenit acolo, acela nu respectă nici Adevărul pentru care au făcut ei jertfe,
nici lucrarea în care s-au sfârşit ei,
nici pe Hristos care i-a făcut strălucitori.
Cine poate să treacă peste numele lor fără respect sau fără teamă, acela va călca aşa şi peste Lucrarea lui Dumnezeu făcută prin ei!
Un astfel de om, nu va avea urmaşi care să-l respecte. Dar va avea păcate care să-l blesteme veşnic.
6 - Nu uitaţi mormintele înaintaşilor voştri.
Nu uitaţi numele lor.
Nu uitaţi cărţile lor.
- Căci uşor veţi uita apoi şi ostenelile lor.
7 - Aduceţi-vă aminte că alţii s-au ostenit. Ei acum se odihnesc.
Şi voi aveţi datoria să vă osteniţi acum, nu să vă odihniţi. Acum nu-i vremea odihnei, acum este vremea ostenelilor.
Va veni în curând şi vremea odihnei. Atunci şi voi vă veţi odihni.
Vă veţi odihni numai voi cei care v-aţi ostenit!
8 - Nu cumva tu te osteneşti numai pentru rău?
- Nu cumva tu te osteneşti numai să furi munca altora?
- Numai să intri în ostenelile altora, sau să bârfeşti pe fraţii ostenitori?
- Numai să iei de-a gata din adunări ceea ce alţii au strâns la Domnul cu osteneli şi jertfe mari?
- Nu cumva eşti şi tu numai un trântor care nu se osteneşte decât să mănânce de-a gata mierea strânsă de alţii?
9 - Când spune despre Hristos un om care a învăţat aceasta numai din cărţi, care a făcut o şcoală, care a urmat pentru aceasta numai o pregătire şi care are pentru aceasta o plată, oamenii ascultă...
- ascultă unii cu plăcere.
Alţii cu interes.
Cei mai mulţi însă cu nepăsare şi plictiseală. Şi rămân numai cu atât.
De altfel nici vorbitorul nu pretinde mai mult decât să fie ascultat cum vorbeşte. Şi cât vorbeşte. Şi plătit cât mai bine.
10 - Dar când spune despre Hristos un om, sau o femeie care până ieri oamenii ştiau că a fost beţiv, un fumător, un stricat, o mincinoasă, o lacomă, o femeie lumească şi rea, - iar acum este un om nou,
când spune despre Hristos o femeie sau un om fără pregătire şi fără cunoştinţe anume pentru aceasta,
şi mai ales când predica aceluia este mărturisirea păcatului său din trecut şi mărturisirea schimbării sale fericite din prezent
- o atunci e cu totul altceva!
Atunci ascultătorii rămân uimiţi şi convinşi.
La cinci cuvinte de mărturie a unui astfel de suflet se alarmează o cetate,
se trezeşte un sat întreg,
se mişcă o mulţime de oameni,
şi se întorc cu grămada suflete la Hristos.
Dragii mei, să vă fie aceasta ceva de neuitat!
11 - Dacă vreţi să aveţi răsunet între oameni,
dacă vreţi să treziţi pe alţii pentru Dumnezeu,
dacă vreţi să-i scoateţi din păcate şi să-i aduceţi pe alţii la Hristos,
- atunci nu predicaţi ci mărturisiţi.
Spuneţi: Iată şi eu eram orb, umblam ca un orb, trăiam ca un orb, - dar Hristos mi-a dat vederea şi lumina...
Atunci vor veni şi alţii să te urmeze!
12 - Numai dacă stărui de Hristos să rămână la tine, este dovadă că ai venit la El. Şi că L-ai cunoscut.
Numai dacă faci totul ca Domnul să poată rămânea la tine, este dovada că ai gustat bucuria aflării Lui.
Numai dacă Hristos poate să rămână statornic la tine, ai un folos din faptul că ai venit la El.
Altfel totul e zadarnic.
13 - Alţii au venit la Hristos într-un moment de entuziasm
sau dintr-o clipă de puternică mişcare sufletească, la o stăruitoare chemare, sau la o mărturisire impresionantă.
Adică au ieşit şi ei puţin, din cetatea pierzării până la o fântână afară din hotarul lor.
L-au văzut de departe pe Hristos, sau poate chiar L-au şi întâlnit de aproape
dar ei nu L-au chemat în casa lor, în inima şi în viaţa lor!
Ci mai ales nu L-au oprit să rămână la ei.
- Această venire nu-i nimic.
Numai rămânerea lui Hristos în voi, este ceva.
14 - Priveşte din nou şi priveşte atent: Hristos e tot acolo, unde L-ai lăsat tu. Te aşteaptă să te întorci din nou la El.
Vino din nou...
Mai poţi încă să te întorci ca să fii salvat! Aleargă iarăşi şi cazi, prăbuşindu-te în braţele Lui şi roagă-L plângând să rămână la tine şi să rămâi şi tu la El.
Pe totdeauna.
15 - Când într-o problemă nu ai putut căpăta de la alţii o încredinţare, cel mai bun lucru este să te apuci să cercetezi tu însuţi să afli adevărul.
În toate lucrurile vieţii e bine să mergi la sigur!
În toate problemele să te încredinţezi bine de ceea ce primeşti,
- dar mai ales este necesar acest lucru în problema mântuirii sufletului tău!
16 - Auzirea nu-i de-ajuns. Căci auzirea nu-i totdeauna ascultare.
Mulţi aud, dar puţini ascultă.
Mulţi aud cu urechile fără să asculte cu inima.
Cine numai aude, fără a şi asculta, - acela nu ştie!
Cine nu ascultă când aude, acela nu va ajunge să ştie niciodată.
Şi niciodată nu va avea nici pricepere, nici cunoştinţă, mai ales în lucrurile mântuirii sufleteşti. Şi în cunoaşterea lui Dumnezeu!
17 - Cine aude cu urechile lui şi primeşte în mintea lui, cugetând la Cuvântul Domnului cu tot dinadinsul, acela este cu neputinţă să nu ajungă a şti că Isus Hristos este Mântuitorul Lumii!
Iar de aici şi până la a afla că El este Mântuitorul tău, nu mai este apoi decât un pas. Pasul cel mai fericit.
18 - Dar pasul acesta, nespus de mulţi oameni nu-l mai fac niciodată.
Căci pe lângă harul lui Dumnezeu se mai cere şi voinţa inimii.
Iar inima omului, care este atât de înşelătoare şi de înşelată, acest pas îl face cel mai greu acest lucru.
Şi dacă nu-l face, tot ce ştie omul, nu-i mai foloseşte decât la o şi mai mare osândă.
19 - Ce fericite clipe se trăiesc în locul unde toate sufletele sunt credincioase.
Iar prezenţa Mântuitorului este puternică şi luminoasă în mijlocul lor.
Totdeauna clipele petrecute acolo sunt pline de bucurie şi de binecuvântare.
Iar amintirea lor umple totdeauna inima de înviorare şi ochii de lacrimi.
Zilele acelea sunt aşa de scurte.
Şi trec aşa de repede,
- dar amintirea lor rămâne neuitată pentru toată viaţa.
Preţuiţi aceste avuţii veşnice.
20 - Ce bine facem dacă atunci când Domnul vine la noi, lăsăm totul la o parte ca Maria şi stăm la picioarele Lui ascultându-L!
Căci în curând vine ziua să plece.
Şi după aceea cine ştie când va mai veni din nou. Sau dacă noi vom mai fi atunci!
O, vino Doamne Isuse.
Amin.