Sfinţii din mijlocul nostru
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Într-o sală mare a unei facultăţi din oraşul C. există o placă de marmură în amintirea unui profesor mort acum câteva zeci de ani.
Pe această placă scrie: „Aici a muncit 30 de ani profesorul R. fără să se ştie că faţa lui strălucea...”
În tot timpul celor 30 de ani cât profesorul trăise şi umblase muncind acolo, poate nimeni nu i-a văzut strălucirea feţei sale.
Aceasta s-a văzut numai când el nu mai era.
O, ce oameni minunaţi au trăit printre noi. Dar ce târziu vedem aceasta!
2 - Cu câte feţe nu se petrece şi astăzi mereu acelaşi lucru.
- Câtă vreme trăiesc şi învaţă, oamenii le văd feţele negre, sau chinuite, sau îndurerate,
- ori se străduiesc, să le facă să fie aşa.
- Numai pentru puţini oameni strălucirea lor răzbate prin vălul care le înfăşoară sufletul luminos şi aprins.
Dar ochii care văd aceasta sunt foarte puţini,
iar aceştia, ori sunt slabi, ori sunt muţi.
3 - Slujitorii lui Dumnezeu care strălucesc cu adevărat în Hristos, în măsura în care îşi dau seama de acest lucru, îşi acopăr ei înşişi faţa... De teamă să nu primească pentru ei, ceva din ceea ce I se cuvine numai Domnului lor (Exod 34, 35; Fapt. Ap. 14, 14-15; Apoc. 19, 10).
Iar ceilalţi văd strălucirea lor sfântă numai când nu le mai pot vedea faţa aceasta pământească.
Fiindcă oamenii nu învaţă nimic din istorie, nici nu caută să ia exemple din trecut.
4 - Prorocii sunt oamenii lui Dumnezeu, mai de preţ decât toată generaţia în care au trăit sau trăiesc.
Şi uneori mai de preţ poate chiar decât întreg poporul din care s-au născut şi în care sunt.
Iată că de nenumărate generaţii de oameni - şi chiar de popoare - nu se mai pomeneşte nimic, dar de oamenii mari ai lui Dumnezeu, despre trimişii Domnului care au strălucit în întunericul vremii lor ca nişte luceferi luminoşi, se va vorbi cât va fi grai omenesc pe pământ.
Dar totdeauna se va vorbi cu ruşine şi cu revoltă, despre contemporanii lor, care în loc să-i urmeze cu admiraţie, i-au prigonit şi i-au osândit cu dispreţ.
5 - Până când îndelunga răbdare milostivă a lui Dumnezeu, le va mai trimite vreun proroc, oamenii se vor purta mereu tot aşa cu purtătorii soliei cereşti.
Aşa s-au purtat şi se poartă şi în zilele noastre.
6 - Primiţi bine pe toţi oamenii lui Dumnezeu care vin în casă la voi sau în sat la voi.
Dar pe cei care n-au adăpost sau n-au familii unde să fie mângâiaţi iubiţi-i şi primiţi-i şi mai bine.
Isus a zis: am fost străin... Şi M-aţi primit!...
Eu eram ei.
7 - Dar cei care sunt alungaţi din pricina Domnului, care n-au locul lor şi casa lor pe lume,
şi care sunt prigoniţi pentru Evanghelia Sa, pe aceştia primiţi-i şi mai bine.
Isus a spus: cine îi primeşte pe ei, pe Mine Mă primeşte...
8 - Primiţi bine pe toţi trimişii lui Dumnezeu!
Dar pe cei care au făcut lucruri mari pentru El, - primiţi-i şi mai bine!
Căci cine îi primeşte pe ei, vor fi primiţi cei mai dintâi, fiindcă ei, Îl primesc chiar pe El (Matei 10, 40).
9 - E foarte frumos că voi aţi făcut o nuntă la care aţi invitat şi pe Isus.
Dar este şi mai frumos dacă El poate reveni mereu şi după aceea totdeauna în casa voastră cu bucurie, spre a Se odihni.
Este şi mai bine dacă Domnul poate afla totdeauna o bună primire în casa voastră şi să rămână în căminul vostru.
Dacă poate să rămână mereu, nu ca un străin şi călător la voi, ci ca un stăpân iubit şi preţuit!
O, numai atunci este cu adevărat bine.
10 - Faceţi aşa încât oricând Hristos va trece prin satul vostru, casa voastră să fie ştiută şi căutată ca o casă a Lui.
Să vină acolo totdeauna El şi să poată veni toţi ai Lui familiar şi prietenos.
Să fie primiţi cu căldură şi cu bucurie.
Să stea liniştiţi şi fără greutate la voi.
Să fie adăpostiţi şi îngrijiţi totdeauna cu iubire şi plăcere sub acoperişul vostru.
Apoi să fie petrecuţi cu lacrimi şi cu rugăciune când vor pleca...
11 - Altfel dacă nu va fi aşa, ei vor căuta casa tot mai rar, şi mai rar.
Iar odată cu cel din urmă frate care vă va părăsi, vă va părăsi şi Domnul şi binecuvântările Lui,
pe totdeauna!...
12 - Durerea înfrânge totdeauna mândria din om.
Bunătatea Tatălui Ceresc, nu trimite şi nu îngăduie cu bucurie în viaţa oamenilor necazurile şi durerea.
Însă pentru mântuirea sufletului său, omul trebuie uneori să fie şi cercetat de durere şi de întristare.
13 - Când este sănătos şi îi merge bine, omul totdeauna este „îmbrăcat”. Este „cineva”. E totdeauna o „autoritate”.
Când ajunge însă în durere şi în primejdie, atunci e gol, e dezbrăcat de trufie, atunci rămâne numai om!
14 - Când omul e „autoritate” atunci n-are nici inimă, nici iubire, nici bunătate, atunci nu este om.
Acestea - gândeşte el - nu se potrivesc la „titlu”. Şi adesea n-are nici creier, nici minte, ca să judece ce face. Căci se închipuie supraom.
- Când însă ajunge „om”, atunci le are pe toate acestea.
Când durerea îl face să se simtă om şi el - atunci n-o mai consideră o înjosire rugăciunea şi lacrimile.
Revine adică la ceea ce trebuia să fie şi el - la ceea ce trebuia să rămână totdeauna, acela care este un om şi care are o minte sănătoasă.
15 - Nimic nu-l înalţă pe om mai mult ca smerenia şi ca buna cuviinţă. După cum nimic nu-l înjoseşte mai mult ca trufia şi ca nesimţirea.
16 - Omul mic caută să fie cât mai mare. Dar cel cu adevărat mare va căuta să se arate totdeauna mic.
Cine nu se smereşte el însuşi, pe acela îl înjoseşte Dumnezeu, care are totdeauna grijă de aceasta, atunci când omul se aşteaptă mai puţin (Luca 14, 11).
17 - Dragi părinţi amărâţi... ai căror copilaşi zac bolnavi, Dumnezeu vă iubeşte şi de aceea vă încearcă (Evrei 12, 5-13). Vă loveşte în locul cel mai dureros, ca să vă trezească din starea cea rea pe care poate o aveţi
şi să veniţi cu rugăciune şi lacrimi la El.
Poate că durerea vă va umili şi vă va aduce la rugăciune, dacă bucuria n-a putut face cu voi acest lucru.
Dacă veţi fi sinceri, Hristos va fi binevoitor!
18 - Dacă nu vedeţi - nu credeţi!
Bine! dar după ce vedeţi, de ce tot nu vreţi să credeţi?
N-aţi văzut voi oare atâtea semne şi minuni?
Nu s-a petrecut aceasta cu voi chiar? Cu părinţii voştri? Cu copiii voştri, cu cei pe care îi iubiţi?
Nu vă aduceţi aminte deloc?
Fiindcă multe izbăviri v-a dat Dumnezeu, multe rugăciuni v-a împlinit şi multe minuni aţi văzut.
19 - Ce aţi făcut pentru mântuirea sufletului copiilor voştri?
Poate copiii voştri se află bolnavi şi sunt departe de Domnul.
Ei nu pot să vină la Isus, sau nu vreau să vină la El.
Voi aveţi datoria să vă duceţi pentru ei la Hristos şi să-L rugaţi fierbinte să vină El să-i vindece pe copiii voştri!
20 - Aduceţi pe Hristos la copiii voştri, până nu ajung la moarte.
Aduceţi pe Hristos rugându-vă fierbinte şi neîncetat pentru ei.
Aduceţi-L prin Cuvântul Său Biblia şi prin cărţile bune.
Aduceţi-L prin alţi tineri credincioşi,
prin adunările făcute în familie,
prin cântări şi lecturi plăcute şi duhovniceşti.