Sfinții din mijlocul nostru
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Într-o sală mare a unei facultăți din orașul C. există o placă de marmură în amintirea unui profesor mort acum câteva zeci de ani.
Pe această placă scrie: „Aici a muncit 30 de ani profesorul R. fără să se știe că fața lui strălucea...”
În tot timpul celor 30 de ani cât profesorul trăise și umblase muncind acolo, poate nimeni nu i-a văzut strălucirea feței sale.
Aceasta s-a văzut numai când el nu mai era.
O, ce oameni minunați au trăit printre noi. Dar ce târziu vedem aceasta!
2 - Cu câte fețe nu se petrece și astăzi mereu același lucru.
- Câtă vreme trăiesc și învață, oamenii le văd fețele negre, sau chinuite, sau îndurerate,
- ori se străduiesc, să le facă să fie așa.
- Numai pentru puțini oameni strălucirea lor răzbate prin vălul care le înfășoară sufletul luminos și aprins.
Dar ochii care văd aceasta sunt foarte puțini,
iar aceștia, ori sunt slabi, ori sunt muți.
3 - Slujitorii lui Dumnezeu care strălucesc cu adevărat în Hristos, în măsura în care își dau seama de acest lucru, își acopăr ei înșiși fața... De teamă să nu primească pentru ei, ceva din ceea ce I se cuvine numai Domnului lor (Exod 34, 35; Fapt. Ap. 14, 14-15; Apoc. 19, 10).
Iar ceilalți văd strălucirea lor sfântă numai când nu le mai pot vedea fața aceasta pământească.
Fiindcă oamenii nu învață nimic din istorie, nici nu caută să ia exemple din trecut.
4 - Prorocii sunt oamenii lui Dumnezeu, mai de preț decât toată generația în care au trăit sau trăiesc.
Și uneori mai de preț poate chiar decât întreg poporul din care s-au născut și în care sunt.
Iată că de nenumărate generații de oameni - și chiar de popoare - nu se mai pomenește nimic, dar de oamenii mari ai lui Dumnezeu, despre trimișii Domnului care au strălucit în întunericul vremii lor ca niște luceferi luminoși, se va vorbi cât va fi grai omenesc pe pământ.
Dar totdeauna se va vorbi cu rușine și cu revoltă, despre contemporanii lor, care în loc să-i urmeze cu admirație, i-au prigonit și i-au osândit cu dispreț.
5 - Până când îndelunga răbdare milostivă a lui Dumnezeu, le va mai trimite vreun proroc, oamenii se vor purta mereu tot așa cu purtătorii soliei cerești.
Așa s-au purtat și se poartă și în zilele noastre.
6 - Primiți bine pe toți oamenii lui Dumnezeu care vin în casă la voi sau în sat la voi.
Dar pe cei care n-au adăpost sau n-au familii unde să fie mângâiați iubiți-i și primiți-i și mai bine.
Isus a zis: am fost străin... Și M-ați primit!...
Eu eram ei.
7 - Dar cei care sunt alungați din pricina Domnului, care n-au locul lor și casa lor pe lume,
și care sunt prigoniți pentru Evanghelia Sa, pe aceștia primiți-i și mai bine.
Isus a spus: cine îi primește pe ei, pe Mine Mă primește...
8 - Primiți bine pe toți trimișii lui Dumnezeu!
Dar pe cei care au făcut lucruri mari pentru El, - primiți-i și mai bine!
Căci cine îi primește pe ei, vor fi primiți cei mai dintâi, fiindcă ei, Îl primesc chiar pe El (Matei 10, 40).
9 - E foarte frumos că voi ați făcut o nuntă la care ați invitat și pe Isus.
Dar este și mai frumos dacă El poate reveni mereu și după aceea totdeauna în casa voastră cu bucurie, spre a Se odihni.
Este și mai bine dacă Domnul poate afla totdeauna o bună primire în casa voastră și să rămână în căminul vostru.
Dacă poate să rămână mereu, nu ca un străin și călător la voi, ci ca un stăpân iubit și prețuit!
O, numai atunci este cu adevărat bine.
10 - Faceți așa încât oricând Hristos va trece prin satul vostru, casa voastră să fie știută și căutată ca o casă a Lui.
Să vină acolo totdeauna El și să poată veni toți ai Lui familiar și prietenos.
Să fie primiți cu căldură și cu bucurie.
Să stea liniștiți și fără greutate la voi.
Să fie adăpostiți și îngrijiți totdeauna cu iubire și plăcere sub acoperișul vostru.
Apoi să fie petrecuți cu lacrimi și cu rugăciune când vor pleca...
11 - Altfel dacă nu va fi așa, ei vor căuta casa tot mai rar, și mai rar.
Iar odată cu cel din urmă frate care vă va părăsi, vă va părăsi și Domnul și binecuvântările Lui,
pe totdeauna!...
12 - Durerea înfrânge totdeauna mândria din om.
Bunătatea Tatălui Ceresc, nu trimite și nu îngăduie cu bucurie în viața oamenilor necazurile și durerea.
Însă pentru mântuirea sufletului său, omul trebuie uneori să fie și cercetat de durere și de întristare.
13 - Când este sănătos și îi merge bine, omul totdeauna este „îmbrăcat”. Este „cineva”. E totdeauna o „autoritate”.
Când ajunge însă în durere și în primejdie, atunci e gol, e dezbrăcat de trufie, atunci rămâne numai om!
14 - Când omul e „autoritate” atunci n-are nici inimă, nici iubire, nici bunătate, atunci nu este om.
Acestea - gândește el - nu se potrivesc la „titlu”. Și adesea n-are nici creier, nici minte, ca să judece ce face. Căci se închipuie supraom.
- Când însă ajunge „om”, atunci le are pe toate acestea.
Când durerea îl face să se simtă om și el - atunci n-o mai consideră o înjosire rugăciunea și lacrimile.
Revine adică la ceea ce trebuia să fie și el - la ceea ce trebuia să rămână totdeauna, acela care este un om și care are o minte sănătoasă.
15 - Nimic nu-l înalță pe om mai mult ca smerenia și ca buna cuviință. După cum nimic nu-l înjosește mai mult ca trufia și ca nesimțirea.
16 - Omul mic caută să fie cât mai mare. Dar cel cu adevărat mare va căuta să se arate totdeauna mic.
Cine nu se smerește el însuși, pe acela îl înjosește Dumnezeu, care are totdeauna grijă de aceasta, atunci când omul se așteaptă mai puțin (Luca 14, 11).
17 - Dragi părinți amărâți... ai căror copilași zac bolnavi, Dumnezeu vă iubește și de aceea vă încearcă (Evrei 12, 5-13). Vă lovește în locul cel mai dureros, ca să vă trezească din starea cea rea pe care poate o aveți
și să veniți cu rugăciune și lacrimi la El.
Poate că durerea vă va umili și vă va aduce la rugăciune, dacă bucuria n-a putut face cu voi acest lucru.
Dacă veți fi sinceri, Hristos va fi binevoitor!
18 - Dacă nu vedeți - nu credeți!
Bine! dar după ce vedeți, de ce tot nu vreți să credeți?
N-ați văzut voi oare atâtea semne și minuni?
Nu s-a petrecut aceasta cu voi chiar? Cu părinții voștri? Cu copiii voștri, cu cei pe care îi iubiți?
Nu vă aduceți aminte deloc?
Fiindcă multe izbăviri v-a dat Dumnezeu, multe rugăciuni v-a împlinit și multe minuni ați văzut.
19 - Ce ați făcut pentru mântuirea sufletului copiilor voștri?
Poate copiii voștri se află bolnavi și sunt departe de Domnul.
Ei nu pot să vină la Isus, sau nu vreau să vină la El.
Voi aveți datoria să vă duceți pentru ei la Hristos și să-L rugați fierbinte să vină El să-i vindece pe copiii voștri!
20 - Aduceți pe Hristos la copiii voștri, până nu ajung la moarte.
Aduceți pe Hristos rugându-vă fierbinte și neîncetat pentru ei.
Aduceți-L prin Cuvântul Său Biblia și prin cărțile bune.
Aduceți-L prin alți tineri credincioși,
prin adunările făcute în familie,
prin cântări și lecturi plăcute și duhovnicești.