Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileia, s-a dus la El,
şi L-a rugat să vină şi să tămăduiască pe fiul lui, care era pe moarte.
Durerea înfrânge totdeauna mândria din om.
Bunătatea Tatălui Ceresc, nu trimite şi nu îngăduie cu bucurie în viaţa oamenilor necazurile şi durerea.
Însă pentru mântuirea sufletului său, omul trebuie uneori să fie cercetat de durere şi de întristare.
Iată un slujbaş împărătesc...
Ce dispreţuitor trebuie să se fi purtat un om ca el mai înainte, faţă de toţi ceilalţi oameni.
- Dar îndată ce fiul lui iubit cade la pat, amărăciunea îi înfrânge trufia. Şi el aleargă la rugăciune către Domnul Isus, să i-l vindece.
Poate niciodată omul acesta nu se rugase lui Dumnezeu
şi poate că nici nu s-ar mai fi rugat niciodată, dacă n-ar fi venit boala aceasta în familia lui...
O, câte căi are înţelepciunea lui Dumnezeu pentru a aduce pe acela de care are El milă, pe drumul cel bun, pe calea cunoaşterii Sale!
Când este sănătos şi îi merge bine, omul totdeauna este îmbrăcat. Este cineva. E o autoritate.
Când ajunge însă în durere şi în primejdie, atunci e gol, e dezbrăcat de trufie, atunci rămâne numai om!
Când omul e autoritate, atunci n-are nici inimă, nici iubire, nici bunătate,
- acestea - gândeşte el - nu se potrivesc la titlu!
Şi adesea n-are nici creier, nici minte, ca să judece ce face!
Când însă ajunge om atunci le are pe toate acestea.
Şi nu mai consideră o înjosire rugăciunea şi lacrimile.
Revine adică la ceea ce trebuia să fie şi să rămână totdeauna acela care este om şi care are o minte sănătoasă. Cu atât mai mult când este o autoritate!
Fiindcă nimic nu-l înalţă pe om mai mult ca smerenia şi buna cuviinţă, după cum nimic nu-l înjoseşte mai mult ca trufia şi nesimţirea.
Omul mic caută să pară cât mai mare. Dar cel cu adevărat mare, va căuta să se arate totdeauna mic.
Pe cine nu se smereşte el însuşi, pe acela îl înjoseşte Dumnezeu, care are totdeauna grijă de aceasta. Atunci când omul se aşteaptă mai puţin (Luca 14, 11).
Dragi părinţi amărâţi... ai căror copilaşi zac bolnavi,
Vă loveşte în locul cel mai dureros, ca să vă trezească din starea cea rea pe care poate o aveţi
şi să veniţi cu rugăciune şi lacrimi la El.
Poate că durerea vă va umili şi vă va aduce la rugăciune, dacă bucuria n-a putut face cu voi acest lucru.
Dacă veţi fi sinceri, Hristos vă va fi binevoitor!
Numai nu uitaţi să fiţi oameni.
Doamne şi Mântuitorul nostru Isus,
Te rugăm dăruieşte-ne şi nouă totdeauna o minte cumpătată care să umble în smerenie şi în bună cuviinţă înaintea Ta, prin tot ce avem de-a face cu cei din jurul nostru.
Nu lăsa să ne ameţească înălţimile lumeşti, când ni se întâmplă vreodată să trecem,
sau să stăm o clipă
pe scaunele ispititoare ale cinstei lumeşti.
Ci totdeauna să fim smeriţi şi binevoitori faţă de Tine şi faţă de oameni,
să nu ne ruşinăm de rugăciune şi de smerenie.
Amin.
+
Rugăciunea-nlăcrimată
dintr-o inimă-apăsată
către Tatăl Sfânt din ceruri orişicând este-nălţată
totdeauna-i auzită, totdeauna-i ascultată.
+
Stăruieşte-n rugăciune, credincios în ea să fii
mulţi se roagă în necazuri dar puţini la bucurii.