Acolo era un vas plin cu oțet. Ostașii au pus într-o ramură
de isop un burete plin cu oțet, și I l-au dus la gură.
O, ce mărturie de veșnică osândă aduce Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, împotriva tuturor claselor omenirii care s-au ridicat contra lui Hristos. Și I-au adus fiecare partea lor de chinuire, pe Crucea Lui. Sfintele Scripturi spun că toți își băteau joc de El (Luca 23, 35-39).
Și-au bătut joc de Isus preoții cei mai de seamă, care reprezentau religia.
Și-au bătut joc de Isus cărturarii, elita poporului care reprezentau cultura.
Și-au bătut joc de El bătrânii care reprezentau tradiția, obiceiurile, istoria poporului.
Și-au bătut joc până și tâlharii, care reprezentau drojdia societății, partea cea mai josnică, oamenii cei mai de nimic.
Și-au bătut joc legiuitorii, autoritatea cea mai înaltă, justiția.
Și-au bătut joc trecătorii - toată opinia publică.
Tot poporul și-a bătut joc de Isus.
Toată partea bărbătească a omenirii își bătea joc, în vreun fel de Dumnezeu. Pentru că nici vorba, nici învățătura Lui nu erau ca vorbele și ca învățătura lor. Viața și faptele lui Isus nu erau ca ale lor. Tot felul de a fi al lui Isus osândea felul de a fi al lor.
Numai despre femei, Sfânta Scriptură nu pomenește nimic de rău în drumul Calvarului Sfânt. Despre ele este scris că se boceau, își băteau pieptul și se tânguiau plângând după El.
Mântuitorul le-a și înștiințat despre îngrozitoarea pedeapsă care îi va plăti Ierusalimului nelegiuirea pe care o săvârșea acum împotriva lui Dumnezeu.
- Fiice ale Ierusalimului - le-a zis Isus - nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi înșivă și pe copiii voștri. Căci iată, vor veni zile când se va zice: Ferice de cele sterpe, ferice de pântecele care n-a născut și de țâțele care n-au alăptat. Atunci vor începe să zică munților: Cădeți peste noi! și dealurilor: Acoperiți-ne! Căci dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce i se va face celui uscat?... (Luca 23, 28-31).
Dar soldații au întrecut orice măsură, între cei care și-au bătut joc de Hristos.
Despre ei este scris în chip deosebit: iată ce au făcut soldații.
Dumnezeu să aibă cea mai mare milă de starea celui mai nenorocit. Căci chiar acela care are cea mai mare nevoie de Hristos, acela care este totdeauna în cea mai mare primejdie, acela care este cel mai singur și mai lipsit, adică soldatul, chiar acela este de multe ori cel mai vrăjmaș și mai batjocoritor față de Dumnezeu.
Un vas cu apă nu se gândise nimeni să ducă acolo spre a ușura cu un strop de răcoare usturimea și arșița celor chinuiți. Dar un vas cu oțet, spre a le mări chinul, s-au gândit să ducă!
Cei ce te iubesc uită adesea în durerea lor ce ți-ar mai putea face ție spre a-ți ușura durerea ta.
Dar cei ce te urăsc, nu uită ce-ți pot face spre a-ți mări chinul și mai mult. Tocmai când ești cel mai zdrobit și în starea cea mai grea a suferinței, pe patul tău ca pe crucea ta.
Da, vrăjmașii nu uită - și folosesc momentul suferinței tale ca s-o mărească... Dar slăvit să fie Domnul care ne pregătește și suflete iubite care să ne fie aproape în ceasul durerilor noastre, mai ușurând din povara care ne-o pun vrăjmașii.
De multe ori chiar în clipa cea mai grea, nimeni nu știe pe ce să pună mâna, ca să ajute.
Îi arde cuiva casa, și toți aleargă zăpăciți: nimeni nu știe unde este apa sau unde sunt gălețile.
Cade cineva în fântână - și nimeni nu știe unde este scara sau frânghia.
Își taie cineva mâna - și nimeni n-are o fâșie de pânză, sau o ață de legat.
Moare cineva pe neașteptate - și toți se uită, strigă, plâng, aleargă - și nimănui nu-i trece prin minte să-i deschidă haina, să-i frece mâinile, să-i ude fața...
O, cât de mult prețuiește în astfel de clipe o minte liniștită, o mână pricepută, o inimă săritoare!...
Aceluia care ușurase durerea tuturor, adică lui Isus. Aceluia care dăduse lumii izvoarele dulci pentru stâmpărarea setei, izvoarele sărate pentru stâmpărarea bolii, izvoarele reci pentru stâmpărarea arșiței, izvoarele calde pentru stâmpărarea răcelilor - Aceluia oamenii nu s-au găsit să-I dea nici măcar un strop din aceste izvoare, în cea mai cumplită dintre suferințele Lui.
Aceluia care a arătat numai milă, bunătate și iubire față de orice suferință, în suferința Lui nu I s-a arătat decât cruzime, răutate și ură.
Pentru că toate acestea erau cântărite în Prețul cel nespus de greu pe care Hristos - Dumnezeul și Mântuitorul nostru trebuia să-l dea pentru mântuirea noastră.
Noi nu putem măsura cât de mare a fost păcatul nostru, decât cântărind câtă suferință I s-a cerut Lui pentru a ni-l răscumpăra. Nu putem înțelege cât de mult ne-a iubit El, numai când putem înțelege cât de mult L-am urât noi. Nu putem cuprinde marea Lui Jertfă, numai când simțim toată nelegiuirea noastră a tuturor.
O, slavă și slavă Ție, Isuse Doamne, nemărginită Jertfă a Nemărginitei Iubiri, Jertfă mai mare decât toate păcatele noastre ale tuturor, mai înaltă decât munții tuturor fărădelegilor noastre, mai adâncă decât toate prăbușirile noastre...
Suferința Ta pe care toți Ți-am pricinuit-o, ne-a răscumpărat pe toți. Durerile pe care toți Ți le-am mărit, ne-au vindecat toate ranele noastre.
Și ura pe care toți Ți-am arătat-o a fost acoperită de iubirea Ta, care pe toți ne-a îmbrățișat cu o veșnică iertare.
Slavă veșnică Ție, Isuse!
Amin.