Foto Traian Dorz

Unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu

Traian Dorz - Hristos - Împăratul nostru

Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă Îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti.
O, ce Stăpân Binecuvântat și Slăvit este Domnul Isus, Împăratul și Domnul nostru Preaiubit
și ce slujitori binecuvântați și slăviți sunt slujitorii Lui, în ce prezență fericită trăiesc ei neîncetat.
De acei copii și slujitori ai lui Dumnezeu care nu s-au despărțit de El niciodată, El niciodată nu S-a despărțit și nici nu Se va despărți niciodată.
N-a fost loc greu, în care El Domnul Isus să nu fi fost și să nu fie alături de ai Lui și printre ei.
N-a fost loc și cuptor în care ei să fi fost în trecut sau să fie în viitor aruncați - iar Domnul Isus să nu fi fost sau să nu fie acolo cu ei ca să-i scape (Daniel 3, 25; Isaia 43, 2; Ieremia 1, 8).
N-a fost temniță în care Hristos să nu fi fost sau să nu fie, alături de ucenicii Lui până la izbăvirea lor.
N-au fost valuri în care El să-i fi părăsit și ei să meargă singuri.
Oriunde au fost ei a fost și El, pentru că ucenicii Lui și-au dat silințele ca oriunde mergea El să fie și ei.
Numai ucenicul și slujitorul care nu caută să fie totdeauna cu Stăpânul lui, acela va fi lăsat și el să rămână singur,
și să meargă singur,
și să sufere singur.
Dar ce har ceresc este să fii mereu cu Domnul oriunde și oricând.
Când El este în necaz, ești și tu cu El.
Când tu ești la necaz, este El cu tine.
Tu iei jugul Său și sarcina Lui, iar El ia povara și apăsarea ta.
Tu cauți pretutindeni folosul și plăcerea Lui, iar El lucrează mereu pentru bucuria și fericirea ta.
Cine a încercat cu tot sufletul său aceste adevăruri, acela este convins pe deplin de toate și știe că tot ce spunem noi acum aci, este întru totul adevărat și întocmai așa.
Fericit este slujitorul care Îl pune astfel la încercare pe Domnul său, predându-se total în slujba Lui cu bucurie, cu răbdare, cu îndrăzneală și cu smerenie -
fiindcă acela totdeauna va vedea, cum Domnul Isus face pentru el, nespus mai mult decât a crezut sau a gândit el vreodată.
Dragă frate slujitor al lui Hristos,
te rog să nu te îndoiești întru nimic de El niciodată.
Domnul Isus Se va purta cu tine, exact așa cum te porți și tu față de El.
Dacă tu te predai cu totul în slujba Lui,
dacă primești cu bucurie pe grumazul tău jugul Său bun,
și pe umerii tăi sarcina Lui ușoară și crucea Sa slăvită,
dacă mai presus de toate ale tale, pui totdeauna cele ale Lui,
și dacă legi libertatea ta de libertatea Lui și soarta ta de soarta Lui, iar slava ta de slava Numelui Său - atunci și El va fi nedespărțit de tine.
Dacă primești să suferi orice pentru Domnul Isus,
și nu dorești niciodată să ai pe lume o altă soartă decât a Lui,
dacă n-ai pe lume o bucurie mai mare decât să faci cu grabă și cu dragoste voia lui Dumnezeu,
ferindu-te de orice L-ar putea întrista,
- atunci fii încredințat că pe lume nu-i nici un loc, nici stare, nici timp, în care El să nu fie cu tine.
Nu-i pe lume nici necaz care să nu fie pentru tine prefăcut în bucurie.
Nici vrăjmaș care să nu-ți fie învins, înlăturat sau împrietenit.
Nici pas sau lacrimă sau lucru, care să nu-ți fie răsplătit,
în veacul acesta cu de o sută de ori mai mult,
iar în veacul viitor cu o viață veșnică (Marcu 10, 30).
O, veacul viitor și viața veșnică...
Cine poate oare să cuprindă măcar cu gândul său, ceva din ce înseamnă aceste cuvinte?
Cine este de-ajuns oare, pentru aceste strălucite și negrăite lucruri? (1 Cor. 2, 9).
Ce ochi poate să-și întrevadă frumusețile lor,
ce ureche poate să-și închipuie armoniile lor,
ce inimă poate să-și bănuiască oare negrăita lor fericire, acea fericire cerească, pregătită de Hristos pentru preaiubiții Lui, în Împărăția Lui și a lor,
a lor, cărora El le-a dăruit atât de mult,
dar și cărora le-a și cerut El atât de mult, pe pământ!
a lor, pe care El i-a iubit atât de mult, dar și a căror dragoste arătată față de El în cele mai grele stări, I-a fost Lui atât de scumpă!
Ce dulce este încrederea lor în El, și încrederea Lui în ei. Încredere închegată prin toate suferințele trecute, a Lui pentru ei și a lor pentru El. Această părtășie va fi izvorul etern și etern al unor mereu noi și mereu tot mai fericite bucurii.
O, suflete al meu, ce oare ar putea fi prea mult acum, pentru asta!
O, Preaiubitul și Dulce Mântuitorul nostru Isus Hristos,
fie în veci de veci binecuvântat Numele Tău Scump, în alipirea căruia am aflat toată fericirea vieții noastre...
- dar ce fericire nebănuită, nemărginită, necontenită.
Ce fericit este să suferi împreună cu Tine, când chiar suferind, primim o bucurie negrăită și strălucită (1 Petru 1, 8).
Ce fericire este de a purta jugul Tău și sarcina Ta, chiar când în purtarea lor, este o atât de fericită și de dulce odihnă (Matei 11, 29).
Ce mângâietor și îmbelșugat este cuptorul suferinței cu Tine când chiar în mijlocul flăcărilor lui, vedem mai strălucită Fața Ta lângă fețele noastre
și simțim răcoarea dulce a celei mai odihnitoare și fericite bucurii: bucuria de a suferi împreună cu Tine.
O Doamne Isuse, nimic pe lumea aceasta nu poate fi asemănat cu aceste haruri,
și pentru nimic pe lume, n-am vrea să renunțăm la ele.
Ce ar putea să ne mai despartă de Tine Dulcele nostru Isus și cu ce oare le-am mai schimba, acei care le-au trăit odată cu Tine?
O, bogăție nebănuită de iubire și de har, - slavă Ție.
Amin.
Articol 54 din 103
Folosește săgețile ← → pentru navigare