Unire şi suferinţă
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Soarta celor care se unesc cu Hristos, este soarta Lui.
Uniţi cu El, ei nici nu mai pot avea o altă soartă.
Fiecare soţ împărtăşeşte soarta soţului său, cu care s-a unit pe viaţă şi pe moarte.
Fiecare mădular împărtăşeşte soarta trupului din care este.
Fiecare adept împărtăşeşte soarta ideii de care s-a alipit.
Fiecare creştin trebuie să împărtăşească soarta lui Hristos al cărui Nume Îl poartă.
Dacă nu este aşa, atunci soţul este mincinos, mădularul este mort, adeptul este fals şi creştinul este făţarnic.
2 - Scump suflet unit cu Hristos, răscumpărat de Hristos, prea iubit de Hristos,
- găseşte în dragostea pe care I-o dai tu şi în dragostea pe care ţi-o dă El, destulă putere şi despăgubire pentru toate necazurile cele ce le înduri în mijlocul alor tăi sau alor Lui, din pricina dragostei faţă de El.
Află-ţi în dulcea părtăşie din singurătatea rugăciunii cu Isus, a bucuriei cu El, a răbdării cu El, a lacrimilor cu El, - destulă răsplată pentru tot ce trebuie să înduri cu inima zdrobită, între fraţi ca între spini.
3 - Scumpă Mireasă a lui Hristos, Tainică Lucrare a dragostei şi a harului Său, Dulce Solie a Duhului Său,
- nu te nelinişti şi nu-ţi pierde seninătatea dragostei tale.
Inima ta nu te înşală, Cuvântul Lui nu te minte, dragostea Lui nu te va părăsi niciodată.
Fie ceilalţi crini cât de slobozi.
Fie celelalte fecioare cât de împodobite şi bogate...
- Tu rămâi acolo unde te-a aşezat dragostea lui Isus -
şi găseşte în alipirea de El toată mângâierea, toată bucuria şi toată răsplata ta.
Pentru toate suferinţele.
Şi pentru toate veacurile.
4 - Să nu uităm niciodată amintirile noastre! Căci amintirile sunt un tezaur din care ne putem îmbogăţi mereu.
Amintirile noastre sunt paşii noştri grei spre Lumină.
Sunt experienţele noastre dureroase către Adevăr...
şi sunt investiţiile noastre sfinte către Iubire.
De aceea să ne fie scumpe şi curate!
5 - În fiecare amintire, noi avem un geamăt.
În fiecare avem sudoare şi lacrimi.
În fiecare - speranţe şi jertfe însingurate.
La noi toate acestea au avut un scop: aflarea lui Hristos.
Au avut o justificare: cunoaşterea lui Hristos.
Nimic pe lume nu-i prea mult pentru aceasta.
6 - Acum ştim, dar atunci nu ştiam.
Acum vedem, dar atunci n-am văzut.
Acum înţelegem, dar atunci nu înţelegeam.
Sufletul nostru tânjea după Lumină, dar cum s-o aflăm în noaptea în care eram?
Tânjeam după Adevăr, - dar cum să-l aflăm în aşternutul mizerabil unde zăceam?
Dar când Dumnezeu S-a îndurat, - ce minunat s-a realizat totul într-un ceas?
7 - Îmi voi aminti veşnic de căutările mele după Domnul meu
- şi cum a venit bucuria aflării Lui...
Tânjeam după Iubirea care să fericească inima mea,
- dar cum s-o dobândesc în starea în care eram?
Totul a fost numai harul Său, care a venit după mine până acolo unde zăceam căzut şi legat.
8 - Când îndemnul Duhului Sfânt a devenit mai limpede şi stăruitor, chemându-mă să pornesc în căutarea lui Dumnezeu, - Singurul care îmi putea potoli setea inimii neliniştite, - eu n-am ascultat...
M-am sculat să-L caut pe Hristos Preaiubitul şi Doritul inimii mele, după care tânjea toată fiinţa mea...
Cutreierând cetatea, uliţele şi pieţele.
Binecuvântată fie neliniştea căutării Tale, Preaiubitul meu!
9 - Dar între pietrele pe unde mergeam aflam numai nesimţire, asuprire, lovituri şi răceală.
Între gunoaie numai târâtoare, infecţie şi întinăciune.
Între negustori numai prefăcătorie, vicleşug şi pierderi,
- acestea erau în cetatea în care trăiam - şi Preaiubitul meu nu era acolo.
Binecuvântat să fie binefăcătorul meu sfânt, care m-a luat de mână şi mi-a spus: Vino, Preaiubitul tău nu este aici! Eu te voi duce la El.
10 - În aşternutul meu era atunci noaptea mea, noaptea din mine, păcatul din fiinţa mea.
În cetatea mea era noaptea altora, întunericul din jurul meu - păcatul din ceilalţi.
Şi nu aflasem pe Hristos, fiindcă nu era acolo.
Vai de cei ce caută mântuirea acolo unde nu se găseşte.
Vai de cine n-are pe nimeni să-i arate unde să-L caute pe Dumnezeul său!
11 - Numai când am ieşit şi eu din locurile unde nu-I.
Când am depăşit hotarul acestora.
Când am putut să răzbat dincolo de noaptea din mine şi din lume,
- în cerul credinţei, în sfera Duhului... în lumina Revelaţiei - o, atunci L-am aflat.
Dar ce minune mă aşteaptă când am putut face saltul
şi prăbuşirea
- la picioarele Crucii Lui.
12 - Aflarea lui Hristos este Revelaţie. Nu o revelaţie, oricare, ci Revelaţia Însăşi...
Unica, Adevărata, Strălucitoarea şi Veşnica Revelaţie.
Toate celelalte vin din Ea... Şi de la Ea. Ca razele care vin din Soare. Şi duc la El.
13 - Suflete drag, care încă nu L-ai aflat, dar Îl doreşti.
- Ridică-te şi tu degrab din aşternutul păcatului în care zaci,
ieşi din cetatea mentalităţii înguste şi păcătoase care te înconjoară -
aleargă la Golgota şi cazi sub Crucea Răscumpărătoare a lui Hristos!
Acolo vei afla cea mai mare Minune, Unica Revelaţie din lume.
Mântuirea lui Dumnezeu.
14 - Ridică-ţi ochii cu credinţă spre Fruntea Lui şi spre Inima Lui,
spre Mâinile Lui şi spre picioarele Lui însângerate...
Din toate vei auzi Glasul lui Dumnezeu care îţi va grăi:
- Iată dragostea Mea. Iată cât de mult te-am iubit şi te iubesc Eu.
După ce auzi glasul acesta şi îţi ridici ochii, -
- vezi Cerul deschis.
Şi să găsească ochii tăi plăcere în căile dragostei Mele.
Aceasta este salvarea şi fericirea ta...
Acestea au fost primele sărutări Dumnezeieşti, pe buzele sufletului meu.
Sărutări pe care nu le-am mai uitat niciodată.
Căci prima sărutare nu se poate uita în veci.
16 - Dragostea Domnului Isus, nu rămâne niciodată datoare dragostei celui ce-L iubeşte pe El.
Ori de câte ori noi Îi spunem Domnului: Te iubesc, ne spune şi El nouă aceste dulci cuvinte.
Şi ori de câte ori noi Îi spunem Lui: O, ce frumos eşti Tu, - ne spune şi El nouă: - şi tu eşti aşa frumos!
17 - Nu este o mai mare bucurie decât să ştii că în ochii celui care îl iubeşti tu eşti frumos,
iar el îţi spune aceasta cu cele mai frumoase cuvinte şi în cele mai frumoase clipe.
Ce frumoasă eşti iubito, ce frumoasă eşti...
Nu există pe lume alifie să-ţi ungă inima mai dulce ca aceste cuvinte.
18 - Numai dragostea vede totul frumos.
Numai fiinţei iubite îi găseşti doar virtuţi şi nici un defect.
Doar neprihănire şi nici o vină.
Doar roade frumoase şi dulci şi nici una uscată şi amară.
19 - Ce frumoasă eşti iubito, ce frumoasă eşti... aceste dulci cuvinte arată că tot ce are în mijloc iubirea, este frumos. Şi înainte şi după, - ca soarele care luminează încă înainte de a răsări.
Şi după ce a apus.
La fel Iubirea îşi trimite razele ei spre sufletul nostru şi înainte de a veni.
Şi după ce S-a dus.
20 - Fiinţa iubită, casa iubită, patria iubită, - ne par totdeauna frumoase, cele mai frumoase dintre toate.
Şi când ne apropiem de ele - şi când ne depărtăm.
O, dacă ne-am iubi soţia sau soţul, părintele sau ţara - mai presus de oricare altă fiinţă omenească...
Ce frumos ne-ar părea chipul său...
Şi toate părţile fiinţei sale.
Doamne Isuse, Te rugăm dă-ne adevărata dragoste, care vede totul frumos, totul curat, totul prietenos.
Amin.