Vreme bună și vreme rea
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Nu este totdeauna vreme bună, vine curând și vremea rea.
Nu țin veșnic zilele frumoase, nici anii de belșug, nici prilejurile dureroase.
De aceea este fericit oricine știe să folosească cu înțelepciune și chibzuință orice avantaj pe care îl cere în prezent,
- pentru a face voia lui Dumnezeu,
- pentru a căuta mântuirea astăzi,
- pentru a face binele astăzi,
- pentru a răscumpăra vremea acum.
2 - Nu sunt toate zilele bune, când urechile au plăcere de Cuvântul Sfânt.
Când picioarele merg spre El.
Când mintea Îl înțelege și inima Îl primește.
Vin și zilele rele, când urechile se scârbesc de sfaturile bune,
când picioarele merg mai grabnic spre păcat decât spre har,
când capul e învăluit în întuneric
și când inima este atrasă spre deșertăciuni.
- O, ce greu este atunci ca omul să mai primească un sfat bun și să mai ia hotărârea bună - pe care n-o luase când putea.
3 - Nu este omul tot tânăr, când sufletul lui să fie mai ușor de păcate. Mintea lui mai limpede. Inima lui mai aprinsă și duhul lui mai primitor.
Ajunge bietul om și la bătrânețe, când sufletul i se încarcă greu cu păcatele. Mintea i se întunecă în rău. Inima i se stinge în slăbiciuni. Și duhul adoarme și se închide pentru totdeauna față de chemările lui Dumnezeu.
De aceea vino astăzi, câtă vreme poți.
4 - Dar zile bune, zile rele; - toate trec...
Ani buni, ani răi; - toți se duc.
Vremea tinereții, vremea bătrâneții; - amândouă se sfârșesc.
Vremea chemării, vremea primirii, - și ele trec prea curând.
Vremea vieții și vremea morții, - amândouă sunt hotărâte.
Numai înțelepciunea care să le știe folosi bine - o au puțini.
5 - Oameni înțelepți, și oameni nebuni, - toți mor.
Numai că moartea lor nu-i la fel.
Numai că judecata lor nu-i asemeni.
Numai că răsplata lor nu-i tot una.
Și numai că veșnicia lor nu-i aceeași.
- Binecuvântați sunt cei cu sfârșit fericit.
6 - Dumnezeu i-a dat omului voința liberă și puterea de a crea!
Acestea două sunt virtuți duhovnicești, iar prin ele Dumnezeu i-a dat omului însușirea de a se desăvârși pe sine.
De a-și adăuga lui însuși partea lăsată de Dumnezeu în voința omului și în puterea sa. După alegerea sa, și după dorința sa.
Și omul face acest lucru! Se face pe sine bun sau rău - după cum singur își alege.
Se întregește, adăugându-și la ceea ce i-a început Dumnezeu, - sfârșitul pe care singur el și-l vrea,
în ascultarea sau în neascultarea de voia lui Dumnezeu.
7 - Numai la sfârșitul fiecărui an, când el singur și-a împlinit numărul zilelor sale pe care i le-a rânduit Dumnezeu
și numărul faptelor pe care el singur și le-a rânduit cum să fie,
atunci Dumnezeu Se uită și vede cum este lucrarea fiecărui om.
Și abia atunci urmează constatarea lui, despre fiecare,
potrivit stării aceluia și sfârșitului pe care și l-a ales el singur.
Atunci se va spune: Dumnezeu a văzut că omul este bun.
Sau că este un nebun...
8 - Numele OM - ADAM, înseamnă în limba de atunci amândouă aceste însușiri - și după Chipul lui Dumnezeu și din țărâna pământului, -
pentru că omul, fiind înzestrat cu voința sa liberă, să-și aleagă singur cum să se facă pe sine,
- după Chipul lui Dumnezeu,
ori ca țărâna pământului din care a fost luat.
9 - În voința noastră stă alegerea pe care dorim să o facem,
calea pe care s-o luăm,
și direcția în care ne îndreptăm.
- În Sus spre Dumnezeu, sau în jos spre pământ.
Spre înălțimea gândurilor sfinte, a simțămintelor curate, a faptelor vrednice,
sau spre josnicia păcatului, a patimilor, a umblărilor nelegiuite și nevrednice.
10 - Chipul pe care ți-l faci tu singur, prin faptele pe care le faci,
prin caracterul pe care ți-l formezi,
prin modelul după care te transformi
- este ori al lui Dumnezeu, ori al lumii.
Și veșnicia ta ți-o vei petrece ori în Lumina Feței Celui de Sus,
ori în întunericul celui de jos.
11 - Stările cele mai înalte pentru un suflet credincios sunt cele din dulcea lui intimitate cu Isus, Mirele și Preaiubitul său Ceresc.
Și El dorește atât de mult să stea mereu cu noi în acele stări de dulce părtășie pe care numai dragostea fierbinte și curată le poate da și le poate primi, - fiindcă numai ea le cunoaște.
12 - Cuvintele dulci, cântările inspirate, rugăciunile fierbinți și stările de har - pe care un suflet ales și scump le trăiește cu Isus...
sunt cele mai cerești stări pe care un om le poate trăi cu Dumnezeul său, pe lumea asta.
13 - Pentru ca Hristos să te poată trage după El, trebuie și tu să te lepezi de tot ce este încă lumesc și firesc în tine,
să te înnoiești în ființa ta prin nașterea din nou,
să dobândești omul cel nou.
Altfel nu vei desluși nimic din chemările iubirii Lui.
Leapădă-ți înțelegerea veche, - o altă înțelegere să ai pentru cele ce ți se vor dezvălui.
Și cine nu înțelege așa, - mai bine să nu înțeleagă nimic.
Leapădă-ți inima cea de carne... și ia-ți pe cea de duh. Când lucrurile de care te apropii, sunt numai ale Duhului.
14 - Când soarele sărută un mugur, se naște o floare.
Când roua sărută un trandafir, se naște o mireasmă...
Când Hristos sărută un suflet, se naște o lumină.
Când Duhul Sfânt sărută un gând, se naște o inspirație.
Când dragostea sărută o ființă - se naște un imn.
15 - Toate acestea sunt zămisliri cerești trimise după omul rătăcit spre a-l aduce la Făcătorul și Binefăcătorul lui, la Tatăl Ceresc.
Hristos este Fluviul de har,
Larg și Lin.
Adânc și Clar.
Luminos și Fericit...
Drăgăstos și Veșnic,
- tot ce ne vine nouă de la Tatăl Ceresc - sau ce-I trimitem noi Lui, putem primi și da numai prin El.
16 - Cuvintele dulci care le spui tu Dragului tău Isus, - dar ți le spune și El ție,
- fiindcă în dragoste totul este frumos și când spui și când asculți...
Și în dragoste este ca și cu ecoul în munți: îți auzi înapoi cuvintele pe care le spui, în felul în care le-ai spus.
17 - Suflete drag... tu ai fost zămislit în dragoste.
O Rază a Soarelui din Cer,
- și un mugur al pământului,
în unirea unei clipe de dragoste, te-au zămislit și te-au făcut o floare.
Fii fiul dragostei prin toată ființa și purtarea ta.
18 - Soarele-Hristos, acum te îmbrățișează cu dragostea Crucii Lui...
Te sărută cu Cuvintele gurii Lui, care sunt mai bune decât orice vin.
Adică sunt mai fericite decât tot ce este inspirație omenească, desfătare pământească, îmbătare lumească...
Hristos vrea să te înveșmânte în miresmele Lui cerești. Și acestea sunt de la viață spre viață (2 Cor. 2, 16).
19 - Primește sărutările Cuvintelor Lui, cu toată recunoștința iubirii ascultătoare.
Și întoarce-I-le cu o tot mai fierbinte iubire revărsată în legământul tău de predare în slujba dragostei Lui pe totdeauna.
Întoarce-I-le cu rugăciuni scăldate în lacrimi de dragostea pentru Isus.
20 - Întoarce-I Domnului dragostea inimii tale, în cântări iubitoare de laudă și de mulțumire.
Întoarce-o prin toată trăirea ta, care să fie un strigăt de dragoste: Cine mă va despărți pe mine de dragostea Ta Isuse?
Nu, nu nimeni. Nimic nici acum și nici în vecii vecilor...
Doamne Isuse, nimic să nu ne poată despărți de Tine.
Amin.