Unitatea în același Duh

la adunarea de sfat frățesc de la Comănești - august 1988:

Rugăciunea de început, a fratelui Traian Dorz

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Amin.

Tatăl nostru Care ești în ceruri, sfințească-se Numele Tău. Vină Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Că a Ta este împărăția și puterea, și slava, acum și-n vecii vecilor. Amin.

Doamne Dumnezeul și Tatăl nostru cel adevărat și atotputernic, Mântuitorul nostru Iisuse Doamne, Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii, și Duhule Sfinte, Mângâietorul nostru, din toată inima mulțumim în această clipă pentru bucuria aceasta pe care ne-ai dat-o. Îți mulțumim din toată inima pentru harul cel mare pe care l-ai arătat față de noi dând pentru mântuirea noastră și a lumii întregi Jertfa răscumpărătoare a Fiului Tău preaiubit.

Doamne Dumnezeul și Tatăl nostru, Îți mulțumim că, în taina aceasta a mântuirii, ne-ai cuprins și pe noi. Și, depărtați și neștiutori cum eram, Doamne, Te-ai îndurat să ne înfiezi și, din niște străini, ne-ai făcut copii ai Tăi. Ne-ai făcut harul să fim chemați la viața veșnică. Și, socotindu-ne vrednici de încredere, ne-ai pus și pe noi în slujba Ta. Te-ai îndurat să Te folosești și de noi, aceste ființe atât de slabe și trecătoare, în lucrarea Ta cea mare și veșnică, aceea care, de la începutul și până la sfârșitul lumii, a adunat în mijlocul ei pe aceia pe care i-ai socotit vrednici de încredere și pe umerii fiecăruia ai pus o parte din sarcina Evangheliei.

O Doamne, Dumnezeul nostru, ajută-ne să fim găsiți credincioși în lucru încredințat nouă, fiecare dintre noi, în acest scurt și trecător timp. Și, dacă ne-ai chemat să fim părtași la lucrul Evangheliei, ajută-ne să facem totul pentru Evanghelie, ca să avem și noi parte de ea, cum s-a rugat Sfântul Tău Apostol Pavel.

Îți mulțumim pentru Lucrarea sfântă pe care ai ridicat-o în mijlocul poporului nostru, în zilele vieții noastre pe pământ și în credința părinților noștri și că ne-ai chemat și pe noi să facem parte din această minunată Lucrare. Străini și depărtați eram, dar Tu, după bunătatea și îndurarea Ta cea nespus de mare, Te-ai îndurat și ne-ai luat și, pe fiecare dintre noi, ne-ai chemat și ne-ai smuls ca pe niște tăciuni din foc, să nu ardem, să nu devenim pierduți pentru totdeauna. Ne-ai adunat în Casa Ta, în Lucrarea Ta cea sfântă, Doamne, și ne-ai pus în față niște datorii atât de mari și de frumoase. Ajută-ne să fim vrednici. Nu ne lăsa, Doamne, să zădărnicim încrederea pe care ai pus-o în noi. Nu ne lăsa, Doamne, să întârziem împlinirea planurilor Tale. Nu ne lăsa, Doamne, să zădărnicim mântuirea altora, căci mântuirea noastră ne-o vom zădărnici. Ci ajută-ne să putem fi credincioși în lucrul încredințat nouă și pentru mântuirea noastră, și a semenilor noștri, și a urmașilor noștri, până în cât de mare număr îi vei chema Tu.

Mulțumim pentru această strângere. Din toată inima Te rugăm să binecuvântezi cu prezența Ta minunată locul acesta. Binecuvântează casa și familia aceasta. Pe fratele, pe sora noastră și copiii, și urmașii lor. Și părinții, și copiii, și viii, și morții, că pentru Tine toți sunt vii.

Binecuvântează, Te rugăm, toată starea noastră aici. Trimite-ne, după cum Te-am rugat, Doamne, pe Duhul Sfânt, Împăratul ceresc, Mângâietorul nostru, Care să ne călăuzească în tot Cuvântul Tău, să ne descopere tot adevărul și să ne facă să înțelegem ce mare și ce important moment trăim acum. Ce ceas însemnat este acesta în care ne găsim și ce hotărâre mare trebuie să luăm fiecare dintre noi nu numai pentru soarta noastră din prezent, ci pentru viitorul Lucrării Tale și pentru cine știe cât de mare număr de suflete mai ai Tu să chemi în această Lucrare. Și pentru cât ai încă să mărturisești prin ea, în mijlocul acestui popor și în mijlocul acestei Biserici, Evanghelia Ta cea vie, Jertfa Ta cea mântuitoare, condiția răscumpărării și mântuirii fiecăruia dintre noi în parte și a tuturor împreună.

Binecuvântează-i pe fiecare dintre frații noștri care s-au adunat în această seară aici. Doamne Dumnezeul nostru, cât de feluriți suntem noi și ca înfățișare trupească, și ca înfățișare sufletească... Dar, dacă toți dorim să ne înfățișăm înaintea Ta într-un chip plăcut Ție, toți vom semăna cu Domnul nostru și atunci vom semăna și unii cu ceilalți. Și vom fi la fel, și vom gândi la fel, și vom lucra la fel, și vom vorbi la fel, Doamne. Că acest lucru, dacă totdeauna a fost însemnat și important, acuma este și mai mult.

Binecuvântează-ne în seara aceasta, Doamne. Tu singur știi dacă vreo astfel de ocazie vom mai vedea fiecare și cu toții împreună pe pământul acesta, ca în această seară. De aceea, Te rugăm, strânge inima și gândurile noastre acum în chip deosebit împrejurul Tău, împrejurul sfântului Tău Cuvânt. Deschide-ne mintea; deschide-ne ochii și, mai ales, deschide-ne inima, să primim îndemnul și lumina tainică a Duhului Tău Sfânt, Care a dorit să facem acest lucru: să avem un singur gând, o singură dorință, un singur fel de a vorbi și a lucra. Pentru ca Tu să fii binecuvântat prin noi și Lucrarea Ta să propășească.

Binecuvântează frații și surorile noastre, tineretul Tău, copiii Tăi, copiii noștri trupești și sufletești, care sunt viitorul Lucrării Tale și al poporului acestuia. Ajută-ne să-i iubim și, din grijă pentru mântuirea lor, să fim noi înșine, în toate privințele, în lumina voii Tale, Doamne, și ascultători. Pentru că pe cei credincioși ai spus că-i vei binecuvânta până la al miilea neam. Și, dacă noi vom fi credincioși, Tu vei binecuvânta și copiii noștri și trupești, și sufletești. Dar, din pricina neascultării noastre, ar putea fi pedepsiți și ei. Te rugăm, Doamne, iartă păcatele altora de peste noi și pe ale noastre de peste alții. Nu lăsa, Doamne, ca, din vina noastră, să moară nimeni. Și nu lăsa ca nici noi să ne pierdem din vina altora. Ci dăruiește-ne tuturor o conștiință trează și o cântărire dreaptă a împrejurărilor și a situației în care suntem, ca să putem lua hotărârea mântuitoare fiecare dintre noi în parte și toți împreună.

E un moment deosebit acesta. Doamne Dumnezeul nostru, vino în mijlocul nostru, Te rugăm, Dragul nostru Mântuitor și Mângâietor, Duhule Sfinte! Luminează-ne! Pentru că Domnul Iisus Te-a lăsat între noi și a zis: „Nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite Duhul Adevărului, Care va fi cu voi, Care vă va călăuzi în toate lucrurile, Care vă va descoperi tot adevărul și vă va învăța în tot ce v-am propovăduit Eu”. Ajută-ne să ascultăm îndemnul Duhului. Ajută-ne să urmăm călăuzirea Duhului. Ca, dacă suntem într-o lucrare a Duhului Sfânt, să umblăm călăuziți de Duhul, să nu păcătuim împotriva Duhului Sfânt, pentru că un astfel de păcat n-are iertare nici în veacul acesta, nici în cel veșnic.

De aceea, încă o dată Te rugăm să ne binecuvântezi în această seară și pentru tot restul zilelor noastre. Fă ca binecuvântarea aceasta să ne fie o călăuză, o putere și un ajutor în a umbla, în a face, în a lucra mai credincioși și a vorbi mai curat sfântul Tău Cuvânt, la fel cu frații noștri și cu Lucrarea în care ne-ai chemat.

Pentru toate Îți mulțumim. Te rugăm pentru familiile noastre. Binecuvântează soțiile noastre, copiii noștri, părinții noștri, copiii noștri vii și morți, că pentru Tine toți sunt vii.

Binecuvântează adunările noastre. Întărește pe cele slabe; împacă pe cele dezbinate, ridică pe cele căzute, înviorează pe cele mâhnite. Îndreaptă-ne pe toți cu inima și cu toată ființa spre Tine, ca să căpătăm lumină și să putem merge la fel pe calea voii Tale. Pentru ca odată să poți binecuvânta munca noastră unită cu roade și cu biruințe pentru toți urmașii noștri până în veci.

Doamne Dumnezeul nostru, fă-ne conștienți de răspunderea cea mare pe care o avem în momentul acesta și noi, și toți ceilalți frați ai noștri din toată țara, în fața cărora se pun acum niște probleme foarte hotărâte și foarte importante. Nu lăsa, Doamne, să nesocotim ceasul acesta și ocazia aceasta. Nu cumva să se amâne izbăvirea și să trebuiască să pătimească alții, cine știe cât, până va veni o altă ocazie și un alt mântuitor.

Mântuiește-ne pe toți prin harul Tău și prin binecuvântarea Ta. Și îndrumă-ne să mergem pe calea voii Tale până la sfârșit. Noi, după această rugăciune pe care Ți-o facem din toată inima, Tată ceresc, Doamne Iisuse și Duhule Sfinte, ne plecăm înaintea Ta. Ne deschide mintea, inima, ochii, ca Tu să ne călăuzești și să ne înveți.

Binecuvântează pe fiecare dintre frații care vor lua parte aici și luminează-i asupra tuturor celor ce va trebui să hotărâm împreună, pentru ca să ajungem, în final, la același fel de a gândi, ca să putem lucra la fel și să putem avea biruință în toate. Pentru că biruința stă în unitate și în ascultare, și în părtășia frățească, așa cum ai spus Tu.

Ne închinăm pentru toate Ție și Te binecuvântăm, rugându-Te pentru viitorul acestei Lucrări, să-l faci să fie fericit și binecuvântat. Fă o puternică deschidere pentru mărturisirea Evangheliei Tale vii și trăite în Biserica și în poporul nostru. Binecuvântează-i pe mai-marii noștri în toate privințele și înclină-le inimile spre ascultarea de Tine. Pentru ca, în felul acesta, Cuvântul Tău să aducă roade și Numele Tău să fie slăvit, iar noi să ajungem mai curând să vedem cu bucurie grăbirea venirii Împărăției Tale, în care va fi pace și fericire veșnică peste toți cei pe care i-ai creat Tu.

În această nădejde, ne închinăm și Te slăvim, că a Ta este Împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n vecii vecilor. Amin.

O introducere făcută de fratele Traian Dorz

Mulțumim Domnului pentru harul acesta pe care ni L-a dat, să putem fi în seara aceasta câteva ceasuri împreună.

O să rugăm pe doi dintre frații noștri mai în vârstă, care au de la Domnul un cuvânt pregătitor, potrivit duhului harului lui Dumnezeu de care avem nevoie cu toții să fim pătrunși, [să-l spună]. Și să fim cu toată atenția asupra celor pe care va trebui să le ascultăm și să le hotărâm împreună în seara aceasta, pentru că ele sunt lucruri de foarte mare importanță nu numai pentru noi, ci pentru întreaga Lucrare a Domnului și pentru tot viitorul ei în mijlocul nostru. Rugăm deci pe frații care au de la Domnul îndemnul să ne pregătească sufletește pentru un moment mare și pentru o colaborare atât de strânsă și de necesară cât este cazul acuma să avem în Lucrarea lui Dumnezeu, să spună. Iar noi să fim cu toată inima ascultătoare [la ceea] ce vrea să ne spună Duhul lui Dumnezeu. Pentru ca, ascultând de voia Domnului, să putem lua hotărâri potrivite cu voia lui Dumnezeu, pentru că atunci putem fi siguri că ele vor fi binecuvântate cu mult folos sufletesc și pentru noi, și pentru cei a căror mântuire poate că depinde în mare măsură de statornicia, de credincioșia și de curăția noastră în umblarea cu Dumnezeu.

Atâta am vrut... Că, după ce vor vorbi frații, atunci Domnul mă va ajuta să pot să-mi împărtășesc și eu gândurile și dorințele, și lucrurile, adevărurile pentru care, în chip deosebit, am dorit să fim astă seară aci împreună. Iar după aceea vom vedea ce îndemnuri primim toți de la Domnul cu privire la tot ceea ce trebuie să facem în viitor.

De aceea, dacă vor fi între noi și niște lucruri mai intime, mai personale, mai necesare pentru o mai bună orientare și o mai bună zidire sufletească a noastră a tuturor împreună, le vom discuta aici frățește, cu tot simțul răspunderii pe care îl avem față de familia sfântă în care Dumnezeu ne-a pus să fim și noi păstori, părinți, îndrumători, frați și învățători ai altora. Simțindu-ne toată răspunderea aceasta, să putem, prin harul lui Dumnezeu, să ajungem de aceeași părere și de același gând în tot ceea ce trebuie să facem.

Despre lucrurile acestea, mai amănunțit, am să spun după ce vom asculta cuvântul fraților și ne vom uni, în tot acest timp, inimile în rugăciune spre Domnul. Să ne binecuvânteze și să ne lumineze pe toți potrivit voii Sale și Lucrării în care ne-a chemat pe toți să colaborăm. Slăvit să fie Domnul.

Cuvântul fratelui Traian Dorz

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiții noștri frați, după cum am mulțumit de la început Domnului pentru bucuria că ne revedem în seara aceasta aici și după cum, în rugăciunea noastră, cu toții am cerut binecuvântarea și prezența Lui în mijlocul nostru, credem din toată inima că aceste rugăciuni și dorințe ale noastre Domnul le-a împlinit și le împlinește. Nu fratele Nicolae, nici fratele Dumitru ne-a vorbit cuvintele pe care ni le-au spus din Cuvântul lui Dumnezeu, ci Duhul Domnului i-a inspirat; pentru ca noi să ne dăm seama - noi, care de multe ori îi învățăm pe alții - cât de mult trebuie să mai învățăm noi înșine. Pentru ca, în umblarea noastră cu Dumnezeu și în slujba lui Dumnezeu în care El ne-a chemat și ne-a rânduit (pe fiecare la o slujbă înaltă și plină de mare răspundere), să ne dăm bine seama cu toții, fiecare, de cea dintâi condiție care ni se cere nouă: trăirea noastră înșine, predarea noastră înșine în slujba Domnului. Pătrunderea noastră înșine în întregime, a fiecăruia dintre noi, de tot Cuvântul și de tot adevărul lui Dumnezeu. De toată dorința de a trăi și a împlini cu fapta noastră voia cea sfântă a lui Dumnezeu pentru care am venit [în această Lucrare] și pe care mulți dintre noi o propovăduim și-i învățăm pe alții să o trăiască. Cel dintâi Cuvânt pe care Domnul ni l-a poruncit este unitatea și ascultarea dintre noi. Să avem părtășie unii cu alții. Că, dacă avem părtășia aceasta unii cu alții și umblăm în lumină, după cum El Însuși este Lumină, știți bine ce făgăduință scumpă avem: Sângele Lui ne curățește de orice păcat. De orice păcat...

Deci, condiția cea mare este să umblăm în lumină și să avem părtășie unii cu alții. Și atunci partea Lui, pe care trebuie să o facă El pentru noi, o face atât de fericit și de binecuvântat!

Cam gândurile acestea le aveam când am venit - și le am mereu când am de stat în mijlocul fraților și avem să ne îndemnăm unii pe alții.

Aveam un cuvânt din ultima rugăciune a Mântuitorului, făcută în mijlocul ucenicilor Săi înainte de Patimile Sale, când, în Ioan 17, El S-a rugat așa de adânc pentru ca toți ai Lui să fie una. N-a dorit Domnul, mai mult ca orice lucru, decât acesta: să fie ai Săi una. Sfântul Apostol Pavel, care a călcat atât de aproape pe urmele Domnului, acest lucru îl spune, cum a citit și fratele Dumitru de la Filipeni capitolul 2. Îl recitim în mijlocul nostru, să ni-l însemnăm bine; căci cel de la Ioan 17 îl cunoaștem. „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo duioșie și îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând. Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă. Ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi nu să se uite la foloasele lui, ci la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Iisus: El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”, pentru ca să ne dea și nouă o pildă să călcăm pe urmele Lui.

Cuvântul lui Dumnezeu este limpede. Noi, toți care îl auzim acum, l-am și propovăduit de multe ori, multor altora. Acum ni se impune nouă și mai mult să medităm adânc asupra acestor condiții care sunt: unitatea dintre noi, părtășia, smerenia, ascultarea și același fel de a gândi, de a vorbi și de a umbla. De ce? Suntem o minoritate. Biserica Domnului și adunarea Domnului totdeauna au fost o minoritate în mijlocul lumii. Mentalitatea minorității este să fie cât se poate mai unită. Dacă suntem și puțini și suntem și dezbinați, noi suntem condamnați prin Cuvântul lui Dumnezeu însuși, care spune: „O familie dezbinată împotriva ei, o cetate dezbinată împotriva ei înseși nu poate să dăinuiască”. Noi suntem o familie, noi suntem o cetate. Cea dintâi și cea mai puternică datorie a noastră este să fim cât se poate una. Forța noastră, izbânda noastră, biruința noastră stă în unitatea dintre noi. Toți ne sunt vrăjmași. Și lumea, și păcatul, și diavolul, și oamenii porniți în slujba celui rău sunt vrăjmașii lui Dumnezeu.

Mântuitorul ne-a lăsat un cuvânt sfânt: „Veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu”. Și, dacă între noi există unitate, părtășie frățească și același duh, și același fel de a umbla și de a vorbi, și de a gândi, această unitate este, în noi, o putere atât de mare, încât putem trece cu bucurie și cu biruință peste toate amenințările celelalte, care vin din afara noastră. Primejdia pentru Lucrarea lui Dumnezeu nu stă în vrăjmașii din afară, ci în dezbinarea și în neînțelegerea dintre noi.

Am cântat o cântare frumoasă și aș vrea să ne ațintim inima și gândurile asupra unui adevăr: „Ce plăcută-i și ce dulce-i, / Doamne, adunarea, / acolo-Și revarsă Domnul / binecuvântarea; / viața pentru veșnicie, / binecuvântarea”. Tot ce a spus Domnul a fost o făgăduință scumpă făcută adunării. De la cele dintâi cuvinte, când Mântuitorul a propovăduit: „Unde doi sau trei sunt adunați în Numele Meu, și Eu sunt acolo”, e vorba de începutul adunării. Adunările mereu au fost ținta cuvântului, dragostei, binecuvântărilor Duhului Sfânt; dar și ținta tuturor atacurilor vrăjmașului. Domnul a ținut să fie cât mai strânsă părtășia noastră în adunare.

Adunările noastre sunt puterea și bucuria, mijlocul prin care Domnul ne binecuvântează pe noi. Noi am cunoscut pe Domnul în adunare. În adunare am cunoscut Cuvântul. În adunare am cunoscut rugăciunea. În adunare am cunoscut cântarea. În adunare am cunoscut părtășia noastră frățească. Și dorim din toată inima, mereu și mereu... De ce dorim? Dorim adunarea pentru că în mijlocul adunării Domnul ni le împărtășește pe toate acestea nouă tuturor. De aceea, lucrul cel mai scump care trebuie să fie pentru noi, cel mai scump de păstrat și la care să ținem cel mai mult, este adunarea frățească, unitatea frățească, părtășia frățească, zidirea sufletească. Această sfântă și dulce binecuvântare de la Dumnezeu care este, pe pământ, adunarea celor credincioși. În mijlocul adunărilor Sale stă Domnul. În adunarea Lui este harul lui Dumnezeu. În adunarea Lui e Cuvântul, în adunarea Lui e rugăciunea. De aceea a spus: „Adunarea... să nu părăsiți adunarea voastră”. Adunarea noastră este, pentru noi, cuibul cel cald, familia cea dulce, locul unde ne ospătăm sufletește.

Știți bine, cei care am fost departe cândva, ani întregi departe de adunare, cât de mult am tânjit în sufletele noastre după o adunare frățească... Și acum bucuriile noastre adevărate sunt în mijlocul adunării. Și, de părtășia noastră în adunare și de participarea noastră în mod regulat la adunarea frățească depinde creșterea noastră, zidirea noastră binecuvântată. Suntem bolnavi sufletește, suntem întristați? Căutăm adunarea. În mijlocul adunării, Domnul ne binecuvântează. Suntem fericiți și bucuroși? Căutăm adunarea, cântarea împreună cu frații. Cântarea cu lacrimi e bucuria noastră. Ce avem pe pământul acesta mai scump decât această familie sfântă în care Tatăl nostru, Mântuitorul nostru, Mângâietorul nostru este totdeauna lângă noi și ne împarte binecuvântări?

Am venit întristați la adunare și Cuvântul lui Dumnezeu ne-a bucurat și ne-am întors fericiți. Am venit bolnavi și Cuvântul lui Dumnezeu ne-a vindecat și ne-am întors sănătoși. Acel han de oaspeți în care samariteanul milostiv l-a dus pe cel recuperat de pe drumul Ierihonului, din mijlocul tâlharilor, era adunarea. Când noi am fost salvați de Samariteanul Milostiv și ne-a adus de pe unde ne-a adus, ne-a adus în mijlocul adunării. Și ne-a încredințat fraților noștri care erau acolo: „Îngrijește-l până voi veni Eu”. Până va veni Domnul, frații noștri îngrijesc de noi în mijlocul adunării ca niște hangii binecuvântați, puși de Domnul să mângâie, să mustre, dacă e nevoie... Unde este nevoie, pune calmant; unde este nevoie, pune dezinfectant. Calmantul ne mângâie, ne înviorează, ne întărește. Dezinfectantul este mustrare, îndreptare și certare, când e nevoie. „Mustră, ceartă și îndeamnă”, spune Sfântul Apostol Pavel. Pentru că de toate este nevoie în adunarea Domnului. Dar numai în adunare le primim pe acestea. Domnul pune aici tot felul de lucrători ai Săi, să îngrijească de noi. până va veni El. De aceea este nevoie de adunare și este nevoie de frați care să aibă grijă de bunul mers al adunării.

Noi acum, știți bine - că toți sunteți cu destui ani de experiență în Lucrarea lui Dumnezeu - cum am ajuns până unde am ajuns. Știți că au fost ani și ani îndelungați când n-am putut să ne întâlnim doi cu doi, să cântăm împreună, să ne rugăm împreună. Am dorit - unii de departe, alții mai de aproape această strângere. Și acum iată că Dumnezeu ne-a ajutat să ajungem.

A trebuit însă un preț lung de jertfă și de suferință pentru aceasta. Odată, când Moise a întrebat pe Domnul pentru poporul care suferea în Egipt, a zis: „Doamne, până când va trebui să sufere poporul acesta?”. Și Domnul i-a răspuns: „Până atunci când suferințele lui vor întrece păcatele”. Toate păcatele trebuie ispășite. Păcatele pe care le face un singur om le ispășește el. Păcatele pe care le face o familie le ispășește familia. Păcatele pe care le face o adunare le ispășește toată adunarea. Păcatele pe care le săvârșește o națiune le ispășește toată națiunea. Păcatele pe care le săvârșește o generație le ispășește toată generația. Noi, dacă cercetăm bine toată istoria și tot Cuvântul lui Dumnezeu, vedem.

Tot așa, dacă noi, pe linie de Lucrare, pe linie de unitate și de adunare, păcătuim, toată adunarea trebuie să ispășească. Noi a trebuit să ispășim, ca Lucrare a lui Dumnezeu, în încercările prin care am trecut, pentru că toată Lucrarea săvârșise - prin cei care trebuiau să fie în fruntea Lucrării lumină și călăuzire - săvârșisem greșeli. Și când suferințele Lucrării, prin cei care au suferit, au întrecut greșelile, Dumnezeu a adus, iată, izbăvirea.

Și acum suntem iarăși în mijlocul unor evenimente și la o răscruce despre care am vrut să stăm acum de vorbă. Noi, cei care suntem bătrâni, suntem pe ducă. Știți aceasta. Câtă vreme a lucrat aici fratele Bălăuță sau alți frați!... Au avut trei zile când s-au dus. A lucrat fratele Leon Andronic atât de mult! Vin cele trei zile, foarte aproape, când veți auzi: „Și fratele Leon a plecat...”. Cum s-a dus fratele Popa Petru, cum s-a dus fratele cutare și fratele cutare. Rând pe rând s-au dus. Vin cele trei zile pentru fiecare dintre noi. Și... după cum e într-o familie: cel care are un timp răspunderea, se îngrijește ca, după plecarea lui sau la plecarea lui, să nu rămână haos, să nu rămână debandadă, să nu rămână neascultare. Și trei copii dacă are, el trebuie să facă o parte dreaptă între cei care îl moștenesc. Pentru ca, după plecarea lui, să nu se ivească neînțelegeri și certuri între cei care ar fi trebuit să fie în unitate și în ascultare. Și pe urmă să zică toată lumea, batjocorind: „Uite, omul ăla s-a dus și și-a lăsat copiii în debandadă și acum au ajuns de râsul tuturor”.

În Lucrarea lui Dumnezeu avem și noi, fiecare dintre noi, răspundere. Iată, noi, cei [despre] care ați spus, cu capetele albe, ne pregătim de plecare. Rămân ceilalți, la care le vine rândul, să aibă grijă mai departe de Lucrarea lui Dumnezeu.

Noi am străbătut o etapă de timp și de istorie destul de frământată și zbuciumată. Eu mi-aduc aminte: câtă vreme trăia Părintele Iosif, așa bolnav cum era, pe pat, în mijlocul nostru (cum am mai spus, ajunsese în ultimele săptămâni că avea 33 de kilograme; și trupul plin de răni, că nici nu știam de unde să-l prindem când trebuia să-l mutăm sau să-l pansăm, sau să-l schimbăm); totuși câtă vreme a trăit Părintele, noi am fost ca la un adăpost. N-am simțit nici un vânt, nici o furtună, nici o îngrijorare, nici o temere. Era el. Ne ascundeam în umbra lui ca după un stejar puternic. Avea și umbră, avea și adăpost pentru noi. Spune un proverb: „Când cade stejarul, cade și umbra lui”. Când se duce capul familiei, toți rămân ai nimănui. Așa ne-am simțit noi trupește și chiar sufletește la plecarea Părintelui. Atunci am simțit dintr-o dată că toți pereții casei noastre s-au dărâmat și noi am rămas în bătaia tuturor vânturilor. Numai harul lui Dumnezeu a fost acela care ne-a păzit, ne-a păstrat și ne-a ajutat. Copii eram. Și trupește, și sufletește. Lucrarea însă este a lui Dumnezeu.

Noi, dacă înțelegem planul Domnului și, la vremea potrivită, contribuim constructiv la împlinirea planului lui Dumnezeu, aceste planuri minunate se desfășoară fericit pentru noi. Dar dacă noi nu suntem acolo și atunci, și așa cum ne cere Cuvântul lui Dumnezeu, Lucrarea Domnului nu se zădărnicește, nu se poate nimici; dar se poate amâna. Domnul ar fi putut să scoată poporul din robie îndată după moartea lui Iosif. Dar n-a mai fost cineva în stare să țină sus Cuvântul lui Dumnezeu și să pună rânduială în mijlocul poporului. Pentru că toți ajunseseră la fel de păcătoși și de slabi, de neascultători. Se statornicise o mentalitate de robi în tot poporul lui Dumnezeu. Nu mai doreau eliberarea. Se complăceau în această situație de robie și de orbie. Câtă luptă a trebuit să aibă Moise, robul Domnului, până când i-a scos din această mentalitate de robie! Că și după ce plecaseră spre libertate, spre Canaan, ani de zile, mulți au cârtit, aducându-și aminte de oalele Egiptului. Nu le păsa că erau robi și trăiau în această nenorocită stare de sclavie. Se obișnuiseră cu robia și nu mai doreau libertatea. Până S-a îndurat Dumnezeu și a văzut suferințele lor și a adus apoi pe acel om prin care Dumnezeu a adus această libertate. Când suferințele poporului au întrecut păcatele lui, Domnul i-a trimis eliberatorul. Și de la Muntele Sinai, când au primit lumina Cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul lor, li s-a schimbat mentalitatea. Au început să-și întoarcă privirile dinspre Egipt spre Canaan.

Trebuie să vină o astfel de schimbare de mentalitate și în viața tuturor celor credincioși. Că de multe ori ne obișnuim cu mersul șchiop. Și, dacă ne obișnuim să mergem șchiop, nu mai știm să mergem drept. Se obișnuiesc oamenii cu o stare rea de lucruri și li se pare că-i normal așa. Cum se obișnuiseră ei cu robia din Egipt și li se părea că e normal și că acolo era bine. A trebuit să se facă o schimbare de mentalitate în viața lor, ca să dorească spre Canaan și să lupte pentru dobândirea lui.

Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu că am ajuns aceste vremuri. Dar suferințele și încercările prin care a trecut Lucrarea au lucrat o curățire, o sfințire, o reorientare în viața multora dintre noi. Dumnezeu a ajutat, pentru că în mâna Lui este mersul Lucrării. El are grijă ca ea să poată să se desăvârșească, pentru că a trimis-o cu un scop mare aici. Părintele nostru Iosif, acel om prin care Dumnezeu ne-a trezit pe noi la o viață nouă și prin care a adus mesajul acesta al Evangheliei în mijlocul poporului, a spus: „Dumnezeu a trimis această Lucrare de mântuire în Biserica noastră și în poporul nostru”. Și, dacă Dumnezeu a hotărât această Lucrare pentru scopul acesta, El o va duce la îndeplinire. Însă graba sau întârzierea aducerii la îndeplinire a voii lui Dumnezeu cu privire la Lucrarea aceasta depinde de noi. Dacă noi vom fi harnici, credincioși, hotărâți, uniți, cum ne cere Cuvântul lui Dumnezeu, El va îndeplini mult mai repede și mult mai fericit acest plan minunat. Și tot poporul nostru va ajunge la cunoștința lui Dumnezeu. Dacă noi întârziem, dacă noi lenevim sufletește, dacă noi ne dezbinăm între noi, nu putem anula planul lui Dumnezeu. El tot îl va împlini. Dar îl putem întârzia. Noi putem face ca generația noastră și altele după noi, multe poate... că patru sute de ani au stat în robie cei de după Iosif până la Moise, pentru că n-au înțeles chemarea lui Dumnezeu și au avut dezbinări și tulburări în mijlocul lor. Din mijlocul lor s-au ridicat neascultători cum au fost Core, Datan și Abiram. Cum au fost ceilalți care s-au ridicat împotriva planului lui Dumnezeu. Câtă luptă a avut pentru ca să poată să îi capaciteze și pe aceștia și nu s-a putut. [Până ce] Dumnezeu a făcut dreptate și a curățit lucrarea, poporul. Atunci a putut face ca poporul să ajungă la mântuire. Noi putem grăbi sau putem întârzia împlinirea planului lui Dumnezeu. Nu-l putem anula. După cum este scris: „Fariseii și cărturarii au zădărnicit planurile lui Dumnezeu pentru ei”. Nu le-au putut nimici, că s-au făcut fără ei. Însă dacă și ei ar fi fost de acord și dacă și ei și-ar fi arătat din toată inima ascultarea față de Cuvântul lui Dumnezeu, ce repede și ce fericit s-ar fi realizat planul lui Dumnezeu!

Așa este și cu noi. Domnul are un plan cu Lucrarea aceasta. E o Lucrare a lui Dumnezeu. Peste Lucrarea Oastei Domnului este chemat Numele Domnului. Nici o altă lucrare din lumea aceasta nu are în numele ei Numele Lui. Toate celelalte lucrări au alte nume... frumoase, biblice poate... Dar Numele Lui e numai în Lucrarea aceasta. Și spune așa o profeție frumoasă la Isaia: „«Eu, Eu te mântuiesc din pricina Numelui Meu», zice Domnul”. Va lăsa El oare ca o lucrare care poartă Numele Lui să rămână de rușine? Nu va lăsa. Părintele Iosif a spus acest lucru profetic. Se poate că întârzierea acestui plan minunat a venit din pricină că nu toți au fost de acord atunci. Și unii au căutat să zădărnicească planul lui Dumnezeu. Nu l-au zădărnicit; l-au întârziat. Însă în toate aceste privințe, Dumnezeu a decantat, a curățit, a lămurit și mai mult Cuvântul Său și ideea Lui în mijlocul nostru.

Noi trebuie să ne uităm cu foarte multă atenție la istoria Lucrării acesteia a lui Dumnezeu și să fim foarte atenți la atitudinea pe care o avem noi acum față de această Lucrare. Trebuie să știm: Lucrarea Domnului se va realiza. El n-a început o lucrare care să dea faliment. El e Dumnezeu! „Lucrările Lui vor dăinui în veac”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Însă realizarea lor depinde de ostenelile pe care ni le dăm noi: mai curând sau mai târziu. Noi putem zădărnici [Lucrarea Domnului] pentru noi, dar nu pentru poporul acesta la care a rânduit-o Dumnezeu. Pentru noi putem zădărnici. O primim sau n-o primim. Ascultăm sau nu ascultăm. Ne unim cu Domnul sau suntem împotriva Lui. Nu Lucrarea lui Dumnezeu o zădărnicim, ci mântuirea noastră și a celor care depind în mod imediat de activitatea și de atitudinea pe care o avem noi în Lucrare.

După repetate memorii pe care le-am făcut și pe care le știți bine, că am mai stat de-a lungul anilor acestora de vorbă, ceva s-a făcut; ceva s-a mișcat în mentalitatea celor de sus. S-a mișcat cu privire la aceste lucruri și Dumnezeu a făcut ca multe alte argumente și dinăuntru, și din afară să colaboreze pentru ca atitudinea celor mai mari față de noi să se schimbe foarte mult.

Nu de mult a trebuit să stau mult de vorbă - că despre aceste lucruri am vrut să vă aduc la cunoștință - cu niște oameni răspunzători din autoritatea și cea bisericească, și cea de stat, care se preocupă îndeaproape de activitatea Lucrării Oastei Domnului. Suntem singura lucrare care putem lucra așa, deși nu suntem recunoscuți și nu avem statut legal. Iată că suntem tolerați și putem să lucrăm. Nimeni dintre toți cei care au autorizație de funcționare ca un cult sau ca o credință nu se bucură de posibilitățile pe care, iată, vedeți cu toții, le avem noi. Întâlniri ca cele de la Sibiu, nunți ca cele pe care le facem noi, adunări pe care le avem noi chiar și la hramuri și în diferite dăți, în care nu ne stânjenește nimeni acum direct, sunt o dovadă că undeva, sus de tot, s-au schimbat multe gânduri cu privire la atitudinea [față de noi].

M-au cercetat și acuma, și din partea autorității de stat, și din partea autorității bisericești, niște răspunzători care mi-au spus: „Trebuie să căutați cu tot dinadinsul să aveți o formă de activitate recunoscută legal. Pentru că în această situație, nici pace, nici război, nici în casă, nici afară, nici liberi, nici interziși nu se poate să lucrați astfel. Dumneavoastră va trebui să stați de vorbă întreolaltă, întâi și întâi să rezolvați niște probleme interne.

Sunt niște oameni care activează și se dau drept Oastea Domnului prin județul Bihor, în județul Arad... Au pornit mai de mult o mișcare... li se zice spiriți”. Nu știu dacă știți dumneavoastră ce sunt ăștia. Ei fac niște practici deosebite de toți. Merg la biserică, dar au tot felul... ei nu citesc Biblia, nu se ocupă prea mult de Biblie. Au între ei elemente de-astea care adorm, care profețesc, care se ocupă mai mult cu ghicitoria și care nu cunosc nașterea din nou; numai o formă de evlavie și de obiceiuri mai mult dubioase, mai mult ascunse, mai mult clandestine, decât pe față. Totuși au multă activitate, pentru că suflete de acestea formaliste care doresc o formă de evlavie, dar fără nașterea din nou, sunt destule și se atașează. Și-s oameni atrași mai mult de... prorocii și de visuri, și de vedenii, decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Și ăștia fac diferite lucruri nepotrivite. Și ei se dau drept Oastea Domnului. Știți, uite, vin și mă întreabă pe mine: „Dumneata știi de ăia de la Micălaca? Sau de ăia de la Groși, de la Arad? Sau de la alții, care fac diferite practici și sunt... Oastea Domnului?”.

I-am spus: „Nu-i adevărat, domnule! Ăștia nu-s Oastea Domnului. Ăștia se dau drept Oaste, căci n-au nici un fel de autorizație și nici un fel de dorință să lucreze pe față. Și se dau în numele nostru, făcând diferite lucruri. Au multe neajunsuri, din cauza lor, frații”.

Nu știu dacă știți... frații de la Galați pot să știe, că, după ce am fost la Galați în duminica aceea când a fost o adunare frumoasă și Domnul ne-a dat așa o posibilitate să stăm de vorbă acolo și am vorbit în catedrală, a doua sau a treia duminică după aceea, în timpul serviciului liturgic, au pătruns în catedrală o serie de tineri care au vociferat, au deranjat slujba și au împărțit niște manifeste... Niște manifeste cuprinzând lucruri dubioase, lucruri care nici pe departe nu-s evanghelice, nici din Lucrarea Oastei Domnului nu sunt. Opresc căsătoria, opresc împreunarea între căsătoriți, opresc... să nu se meargă la serviciu, să nu se lucreze duminica. Au împărțit manifeste cu tot felul de lucruri de-acestea. Și între ei se ascund zvonuri că ei sunt din Oastea Domnului. Lucruri care au creat fraților de acolo, un timp, destule nemulțumiri și care au ajuns până în Bihor. Și a trebuit să vină acolo omul statului și să spună: „Domnule, cine-s ăia dintre ai dumneavoastră care fac astfel de lucruri și tulbură prin biserici și prin... Uite ce au făcut cei din Galați!”. Am spus sus și tare: „Nu-i adevărat, domnule! Aceștia nu-s din mijlocul nostru”. Și printre noi nici nu se propovăduiesc astfel de lucruri, dar nici manifestări de acestea nesocotite (...) nu se fac.

Însă a spus: „Uite, mai sunt dintre ai dumneavoastră care se dau drept ostași și fac diferite alte lucruri. Dumneavoastră trebuie să puneți lucrurile astea la punct între dumneavoastră, în primul rând, și după aceea autoritatea va trebui să stea de vorbă cu dumneavoastră”.

Noi am mai căutat unele locuri pe unde între frați erau dezbinări. Se făceau adunările separat, cum a fost la Bosanci sau în altă parte, la Suceava. Mai sunt și undeva prin nordul Ardealului... mai sunt și astfel de lucruri. Și am căutat cu dragoste și cu câtă răbdare și bunătate, și iubire frățească... să lichidăm aceste lucruri, neajunsuri din mijlocul nostru. Celor care sunt străini și se dau drept membri ai Oastei Domnului, trebuie să le spunem clar: „Voi trebuie ori să vă îndreptați viața, ori să vă schimbați numele. Pentru că în felul acesta faceți atâta rău în toate privințele”. Iar pe cei din mijlocul nostru care, deși poartă același nume, fac adunări separate, vorbesc împotriva fraților, se dezbină într-un fel sau altul, i-am sfătuit și îi sfătuim cu toate lacrimile pe care le avem și cu toată dragostea și răbdarea inimii noastre să încerce să anuleze această deosebire de vederi și să se refacă adunările frățești.

I-am rugat foarte mult și pe cei de la Bosanci. Se numesc Oastea Domnului și unii care se duc cu Drăgoi Dumitru, și cei care se duc cu Drăgoi Alexandru. Unii sunt mai înclinați spre stânga, alții sunt înclinați spre dreapta. Și din cauza că de ani, de mulți ani, trăiesc dezbinați unii de ceilalți, se vorbesc de rău, se urăsc unii pe alții. Și răspândesc unii despre alții o mulțime de lucruri neadevărate. Când stai să le cercetezi, vezi că aceia spun despre aceștia lucruri care nu-s adevărate și aceștia spun despre ceilalți la fel. Pentru că atunci când doi se ceartă, amândoi sunt vinovați. Că unu-i mai mult, altu-i mai puțin... Dar cel care-i nevinovat nu se ceartă. El caută dragostea, pacea și unitatea. Am avut destule neplăceri. Sperăm că lucrurile se vor îndrepta bine, pentru că au dorit, până la urmă, cu sinceritate, și cei dintr-o parte, și cei din cealaltă, să se refacă.

Dar am avut multe necazuri când am fost la mitropolitul de la Iași, cu vicarul de la Iași, când ne-a adus direct în față cazul celor de la Sinești, al celor de la Dumbrăveni, al celor de la Bosanci și așa mai departe. Oricând am avut de-a face cu mai-marii Bisericii, totdeauna mi-au pus în față exemplele negative dintre frații din zona aceea. Și mi-au spus. Și am dorit - cât am dorit! - să-i rog pe toți frații și surorile noastre. Nu există nicăieri [să nu fie] chiar nici un necaz și chiar o perfectă și desăvârșită unitate de gândire. Nici în aceeași familie, între cei doi soți. Dar trebuie să aibă dragoste, să se poată răbda și ierta și să nu apară dezbinarea pe stradă, și să nu ajungă în lume vorbele rele pe care le spunem noi unii despre ceilalți, care purtăm același nume. Și cea dintâi condiție, dacă ascultăm de Evanghelie, este să ne iubim, să ne smerim. (...) Știți bine sutele de versete din Evanghelie, că ați vorbit despre ele și ați vorbit din ele, cât de mult ne obligă pe noi acestea la unitate și la armonie, și la iertare, și la dragoste frățească.

Sunt într-o situație deosebită acum. Nu numai eu. Lucrarea întreagă. Dumneavoastră nu vă dați seama ce primejdie ne poate apăsa și ne poate pândi, dacă între noi se mai produc dezbinări și tulburări, și neascultare. Și ce binecuvântări e gata Domnul să ne dea, dacă noi înțelegem porunca Evangheliei să ne iubim, să ne îmbrățișăm și să colaborăm împreună. Am ajuns la o situație ultimă.

Noi am pornit mai demult problema aceasta despre care vreau să vă spun acum. Dar acum, din partea autorității de stat, a venit [cineva] la mine și mi-a spus: „Domnu’ Dorz, câtă vreme trăiți dumneavoastră, noi suntem liniștiți. Ați observat: n-avem nici o problemă; oriunde vă duceți, nu mai aveți probleme. Dar dumneavoastră sunteți bătrân și bolnav și în curând va trebui să... Gândiți-vă mai din timp cine va trebui să reprezinte Lucrarea în fața autorităților. Pentru că autoritatea - și cea de stat, și cea bisericească - are nevoie să vorbească cu cineva”. Că noi suntem o mulțime mare, sute de mii de frați. Dacă nu-i nimeni care să-și ia răspunderea pentru Lucrare, atunci vă închipuiți ce se poate întâmpla. Mi-a și spus: „După plecarea dumneavoastră, dacă nu rânduiți o ordine în Lucrare, o să se ridice o mulțime de partide și o mulțime de neascultători”. Mi-au spus: „Noi știm! Ce să facă autoritatea atunci? O să pună călcâiul pe voi, pe toți. Vă convine?”.

Noi avem două alternative: fie să ne unim toți și să fim o inimă și-un gând, fie să ne dezbinăm - și atunci am terminat și cu libertate, și cu adunări, și cu întâlniri, și cu tot.

Mi-a spus: „Autoritatea de stat are nevoie de ordine (...). Dacă n-ascultă cineva nici de autoritatea bisericească, nici cea de stat, n-ascultă nici de dumneavoastră. Atunci, spuneți, cum să procedăm cu oamenii aceștia?”. Eu le-am spus: „Domnilor, între noi, dacă mai sunt - că nu-i pădure fără uscături și nu-i familie fără vreun necaz - noi vom rezolva toate aceste lucruri. Și credem că toate cazurile acestea care ni s-au semnalat [se vor rezolva]: și de la Suceava, și din nordul Ardealului, și de pe-aici din jurul Comăneștilor, și de la Brașov, și din alte părți unde mai sunt lucruri acuma minime. 98 la sută dintre frați sunt una. Și surorile, și frații, și adunările. Mai sunt 2 la sută, ici-colo. Și acestea se vor putea aranja cu răbdare, cu blândețe, cu bunătate. O să mergem pe la toți. O să insistăm din nou. Și o să ne rugăm de toți frații să înțeleagă în ce situație suntem. Și dezbinările dintre noi să se anuleze. Să nu mai fie adunări separate, dezbinate și frații să se vorbească de rău. Să fie unitate și armonie înăuntru. Pentru că, dacă e unitare și armonie, Dumnezeu ne binecuvântează cu multe binecuvântări”.

Aștept și eu cele trei zile. Nu știu... știe Domnul când. În condițiile de sănătate și de viață în care am ajuns, oricând pot fi în aceste trei zile. Am dorit însă, înainte de aceste trei zile, să pun aceste lucruri în fața tuturor fraților. Gândiți-vă la toate acestea Eu am zis: „Sunt acuma în curs”. Am mai fost și în alte zone și în zonele astea am spus: „Gândiți-vă, rugați-vă Domnului să vă inspire gândul celui pe care credeți că ar fi în stare să ia steagul Lucrării mai departe și să reprezinte Lucrarea în fața Domnului și în fața autorităților, și în fața tuturor”. Și am zis: „Fraților, gândiți-vă. Astăzi e (am zis atunci) sâmbătă seara. Până mâine dimineață, rugați-vă Domnului și luați un bilețel și scrieți acel nume pe care vi-l inspiră Duhul lui Dumnezeu că-l credeți în stare, dintre frații noștri mai tineri și mai capabili care pot să ia sarcina aceasta în fața Domnului. În momentul, însă, când ați zis acest nume în fața lui Dumnezeu și ați simțit că Domnul vă îndeamnă să-l hotărâți și să-l aprobați pe acesta ca îndrumător, atunci puneți legământ înaintea lui Dumnezeu să-l sprijiniți. Să se simtă acest frate care merge în fruntea Lucrării sprijinit de ceilalți”.

Eu mi-aduc aminte că, într-o carte despre viața lui Moise, am citit acolo o întâmplare din vremea când Dumnezeu rânduise să-l găsească pe Iosua urmaș. Dar... mai înainte: se spune în Numeri 12 că Aron și Maria, fratele și sora lui Moise, au cârtit împotriva lui din pricina nevestei sale. În cartea aceasta scria așa: „O tradiție veche spune că Sefora, nevasta lui Moise, care era fiica lui Ietro din Madian, s-a plâns odată la Maria, sora lui Moise - cum se plâng femeile între ele. I-a zis: «Vezi tu, Maria, atunci când Moise a spus poporului să se sfințească, fiindcă trebuie să se înfățișeze înaintea Domnului, tot poporul, toți bărbații din Israel s-au sfințit. Și două zile s-au păstrat în curăție. Dar după aceea și-au făcut datoria de soți în familie. Soțul meu, de când a primit poruncă de la Dumnezeu să se sfințească, au trecut luni de zile și ani de zile și nu și-a mai făcut datoria de soț față de mine». Atât a zis Sefora. Și atunci sora lui Moise a zis: «Da! Pentru că Moise totdeauna și-a închipuit că el e mai altceva decât alții. Și eu sunt profetesă și am profețit la Marea Roșie. Cum am cântat eu cântarea izbăvirii! Și totuși îmi fac datoria de soție». Aron a venit și el și a zis: «Și eu sunt marele preot al Domnului și totuși nu neglijez familia. De ce el să se închipuie că-i mai altfel decât alții?». Și au cârtit împotriva lui Moise.

Domnul i-a auzit și i-a pedepsit cu lepra. Și numai după ce s-a rugat Moise, Domnul i-a izbăvit. (...) Trebuia să se ducă tot poporul mai departe. Și el a luat toiagul, a făcut un cerc și a zis: «Doamne, eu nu ies de aici și nu mă duc nicăieri până nu vindeci pe fratele meu și pe sora mea». Și Dumnezeu i-a vindecat. Și toți mergeau după aceea bucuroși mai departe, după șapte zile. Numai Moise mergea plângând. Și el a zis: «Doamne, cum voi putea eu conduce poporul acesta de șase sute de mii de oameni, dacă chiar și fratele meu și sora mea mă bârfesc și mă vorbesc de rău?»”.

În fruntea Lucrării lui Dumnezeu, cel care trebuie să poarte sarcina aceasta de răspundere trebuie să fie prețuit și ajutat de cei care sunt conduși și care au de la Dumnezeu poruncă să-l urmeze. De aceea, dacă Dumnezeu va rândui între frații noștri și în Lucrarea Sa - că Dumnezeu este un Dumnezeu al rânduielii, nu al neorânduielii. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii, nu al dezordinii - dacă va rândui în fruntea Lucrării un frate care va trebui să răspundă și în fața lui Dumnezeu, și în fața celorlalți pentru bunul mers a acestei Lucrări, sprijiniți-l. Rugați-vă pentru acela, pentru că nu vă dați seama ce grea răspundere are cel care merge în fruntea coloanei. Cocorul acela care sparge aerul, acela știe ce luptă duce cu furtunile. Cei care vin în spatele lui merg mai la adăpost. Cum am zis despre [vremea] când eram cu Părintele Iosif: n-aveam nici o grijă. Când s-a prăbușit el însă, am simțit dintr-o dată că toți pereții casei ni s-au prăbușit și toate vânturile ne izbesc pe noi.

De atunci au trecut atâția zeci de ani. Și nu știți și poate că nu veți ști niciodată câte lupte și jertfe a trebuit... În primul rând, în mijlocul nostru, că eram - v-aduceți aminte - împrăștiați în atâtea partide, că numai aici, în anii aceia de lămurire, ce lupte s-au dus zile și nopți de-a rândul... Și așa, toată țara a fost un teatru de lupte și de război între frați. După suferințe, după necazuri, după rugăciuni și după lacrimi, Dumnezeu a adus totuși vremea asta acum. Ne bucurăm de libertate. Dar stăm la o mare răscruce. Va trebui stabilită o ordine și o armonie în mijlocul nostru. Dacă doriți într-adevăr salvarea fiecăruia dintre frăția voastră, salvarea adunărilor, salvarea mântuirii personale, uniți-vă! Și lăsați orice... orice a fost în trecut. Uite, eu aș zice: de la ziua de astăzi și de la clipa asta să ne îmbrățișăm unii pe alții, să uităm, din dragoste pentru Domnul și din dorință pentru mântuire, să uităm tot ce a fost rău. Să ne unim, să ne îmbrățișăm frățește. Să nu mai pomenim nimic din ce a fost rău, ci să vedem numai partea frumoasă fiecare la celălalt. De ce? Dacă între noi se stabilește această unitate, Dumnezeu ne binecuvântează cu mare har. Dar dacă între noi nici acuma, când suntem pe muchia aceasta, nu reușim să ne găsim un numitor comun și să umblăm la fel, atunci pe noi ne poate pedepsi Domnul, iar mulți ani să ne despartă, să nu se mai întâlnească frate cu frate și om cu om. Pentru că suntem într-o situație în care ni se oferă posibilitatea unei rânduieli și unei ordini lăuntrice. Dacă noi înțelegem să ne unim în toate privințele, să ne iertăm, să ne îmbrățișăm... toată autoritatea acestui stat dorește unitate înăuntru. Nici un stat din lumea aceasta nu dorește dezbinare, sub nici un motiv din care s-ar putea produce, între ai lor. Dacă e unitate, dacă ne înțelegem și ne iubim cu toții și lucrăm în armonie, și ne supunem, așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, mai-marilor noștri care veghează asupra noastră, fie cei sufletești, fie cei trupești, dacă e ordine și-i rânduială, și ascultare în mijlocul nostru și toți ne facem frumos datoria în mijlocul cetății în care ne-a așezat Dumnezeu, Dumnezeu ne binecuvântează. Și mai-marii noștri văd aceasta. Au văzut aceasta, între noi, în ultimii ani și din cauza aceasta și-au schimbat atitudinea față de noi. Că putem să ne întâlnim și să n-avem probleme acum cum aveam înainte: că nu ne puteam duce unul la altul, că te pomeneai totdeauna urmărit de tot felul de primejdii.

Acum, iată, Dumnezeu ne-a dat... De ce? Ca să ne legăm noi rănile înăuntrul nostru, să ajungem la un numitor comun, să ne putem îmbrățișa, ierta și iubi și să putem merge în unitate și în ascultare atât față de autoritatea religioasă, cât și față de cealaltă. Că așa ne-a poruncit nouă Cuvântul Evangheliei. Nu-i pentru noi o poruncă străină asta, că o cunoaștem noi. Și Sfântul Apostol Pavel, și Mântuitorul, și toată Evanghelia ne îndeamnă pe noi la unitate înăuntru și la supunere în afară. La dragoste în mijlocul nostru și la fapte bune în afara noastră. Și aceasta este porunca acum.

Practic, noi putem face acest lucru la astfel de întâlniri. Că de aceea am rugat și pe fratele Iordache, și pe fratele Gheorghe, și pe fratele Costel, și pe toți. Pe cei care de ani de zile [au] unele păreri... dar nu-s esențiale; sunt lucruri fără importanță, la drept vorbind. Că ceea ce este esențial e dragostea lui Dumnezeu și porunca să ne iertăm, să ne iubim. I-am invitat pe toți aci și cred că este momentul cel mai fericit ca, de-aci înainte, să mergem uniți. Așa cum a fost și cu cei din regiunea Suceava. S-a stabilit odată și de-aci mergem uniți cu toții. Nu mai facem două adunări, nu mai facem două partide, nu mai facem zece învățături. Mergem pe linia învățăturii pe care am primit-o de la început.

Că Părintele Iosif a fost cel care ne-a trimis nouă mesajul lui Dumnezeu prin învățătura sa. Ce este Oastea Domnului este o carte de căpătâi pentru fiecare dintre noi. Acolo este învățătura. Noi nu adăugăm, nici nu scădem nimic. Nu discutăm dogme, nu discutăm canoane, nu asta... Ci noi propovăduim nașterea din nou și viața în Hristos. Asta este tot ce aducem noi nou. Degeaba aducem o mie de învățături, dacă n-avem nașterea din nou și trăirea în Hristos în armonie și în dragoste, cum ne-a spus Duhul lui Dumnezeu prin frați, de la început; și prin versetele pe care le-am citit.

Câte lucruri frumoase ne așteaptă pe noi, dacă noi ascultăm acest lucru! Domnul ne-a trimis în Biserica aceasta. Au ordin preoții, peste tot, să încerce să colaboreze cu frații. Așa ni s-a spus de la decanul Sinodului. Și ne-a spus din toate părțile. Numai că frații noștri nu în toate părțile și nu în toate ocaziile s-au arătat [dispuși] să înțeleagă mijlocul și metoda, și momentul acesta. La Brașov, de exemplu: a fost un protopop și ar fi rugat... (și sperăm că Dumnezeu ne va ajuta să mai stăm de vorbă și cu fratele Bențea, și cu ceilalți de acolo). I-au chemat acu’ câteva săptămâni la biserică. Ei au cântat, copiii au spus poezii... că așa începi la început, cu poezia și cântarea. Dacă nu poți să predici nimica, spune poezie și cântă cântare, că acolo e Cuvântul lui Dumnezeu lămurit de șapte ori. Și-i clar, și totdeauna trezește lacrimi și bucurie în cei care aud. După poeziile și cântările care au mers frumos, el a invitat pe unul dintre frați să spună un cuvânt în adunare; în biserică. Ce-a spus fratele? Un verset din Isaia: „Urăsc sărbătorile voastre, că sărbătorile voastre... așa... așa...”. Sigur că imediat s-a sesizat omul, care știa mai dinainte și i se tot spusese că ăștia sunt sectari. „Păi dacă dumneavoastră vorbiți acuma împotriva sărbătorilor, mâine vorbiți împotriva sfinților, poimâine împotriva Maicii Domnului, atunci ce fel de credincioși sunteți voi?”. Și a făcut imediat raport la Sibiu.

Când m-am dus la Sibiu să cer autorizație sau consimțământul pentru sărbătoarea care trebuia să o facem la mormântul lui Șaguna. mitropolitul cred că s-a ascuns sau a fost ocupat... că m-a trimis la vicarul. Și acesta, când m-a văzut, zice: „Domnu’ Dorz, noi vă cunoaștem pe dumneavoastră, n-avem nici un dubiu cu privire la buna dumneavoastră intenție. Dar aveți foarte mulți colaboratori care sabotează. Și din cauza acestora avem probleme și cu autoritatea de stat, și cu ceilalți”. Primise raport de la protopopul din Brașov că el a încercat cu Oastea Domnului, dar acolo sunt unii care se ridică contra...

Și uite, atunci, unde ajungem noi cu lucruri de-acestea, dacă lucrăm neînțelepțește. Nu putea el spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu și pentru mine...”? Să spună el: „Am fost un pierdut și m-am întors la Dumnezeu...”, și ce minunată este viața cu Iisus. Acest lucru putea să-l spună și era (...) completarea tuturor celorlalte, spuse mai înainte. Dar uite, fraților...(...)

Biserica ne-a spus: „Vom căuta cu tot dinadinsul să ne apropiem de Oastea Domnului, dar și ostașii Domnului să caute să se apropie de Biserică. Că numai în acest fel de împărtășire împreună se poate colabora. În unele locuri sunt ostașii răi, în altele sunt preoții răi. Fiecare trebuie să aibă înțelegere pentru celălalt și să vă ajutați unii pe alții”. Că altfel ajungem... unde ajungem?

Ne găsim într-o situație foarte grea. Eu vă spun, fraților: mă știți de atâția zeci de ani alergând pe calea aceasta. Am obosit... Sunt foarte bolnav. Aștept și eu de la Domnul foarte curând cele trei zile. Aș vrea însă să vă fac atenți pe toți, pe frățiile voastre, tineri, mai în vârstă, cum sunteți, să simțiți fiecare partea de răspundere pe care o aveți față de bunul mers al Lucrării. Fie că suntem de o nuanță, fie de alta, noi toți purtăm același nume și împărtășim aceeași soartă. E bine de Lucrare? Ne bucurăm toți. E rău de Lucrare? E rău de noi toți. Dacă noi nu înțelegem să ne unim, să ne iertăm, să ascultăm Cuvântul Evangheliei - dacă nu din dragoste, măcar siliți de împrejurarea aceasta acuma - noi putem zădărnici pentru multă vreme propria noastră mântuire și a multora dintre ai noștri. De aceea doresc din toată inima să mă înțelegeți.

Dacă sunt probleme - și mai sunt probleme... - eu vă rog acum, pentru momentul acesta și pentru tot ceea ce ne așteaptă în viitor: treceți peste toate, iertați-vă, iubiți-vă și îmbrățișați-vă acum aici. Așa cum am vrea să ne găsească Domnul în ziua când ne va cerceta El și când nu vom avea nici un cuvânt în fața Lui, dacă astăzi renunțăm și refuzăm această chemare la unitate, la pace. Tot Cuvântul Lui ne poruncește. Frații noștri au citit Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul Domnului ni l-a spus prin ei, să urmărim dragostea și pacea, și armonia și să încercăm să vorbim la fel, să gândim la fel, să lucrăm la fel, să credem la fel, să propovăduim la fel, pentru ca lucrarea noastră să fie în unitate. Noi n-avem alt argument și altă forță, decât unitatea noastră. Dacă noi ne dezbinăm întreolaltă, toți ne desconsideră. Și merităm să fim desconsiderați.

Dumnezeu însă nu va zădărnici ideea. Dar, dacă noi nu suntem vrednici să ne arătăm în stare să o realizăm în viața noastră, noi putem pieri ca acele generații de patru sute de ani în robia Egiptului. Și Dumnezeu abia după cine știe cât timp să ridice o altă mentalitate și alți oameni, care să înțeleagă voia lui Dumnezeu mai bine de cum am înțeles-o noi și s-o împlinească. Dar ce fac copiii noștri și urmașii noștri până atunci? Că noi putem să le asigurăm mântuirea sau să le-o zădărnicim.

Ne găsim la această întâlnire... Eu n-am făcut încă acel memoriu pe care de luni de zile îl așteaptă și autoritatea de stat, și Sinodul. Pentru că am vrut să trec printre frații noștri și să le spun aceste lucruri.

De zeci de ani am sfătuit pe unii să se îndrepte și să asculte. Tudose, Moldoveanu, Pop sau alții... N-au vrut să asculte. De zeci de ani am tot ascuns lucrurile acestea. Că ne cer declarații: „Care sunt aceia care nu se supun?”. Am zis: „Acoperim... acoperim...”, deși Cuvântul spune: „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel care face dezbinare”. Spune Mântuitorul - cu buzele Lui sfinte a spus - în Matei, capitolul 18: „Dacă fratele tău păcătuiește, mustră-l între tine și el. Dacă se îndreaptă, l-ai salvat. Dacă nu, mai ia cu tine doi. Dacă nu ascultă, spune-l Bisericii. Și dacă n-ascultă de Biserică, să-ți fie ca un păgân și vameș”.

Ce să facem noi în condițiile acestea, când va trebui să fim în fața mai-marilor și vor spune: „Cine sunt aceia, domnule, care nu vor să se supună? Care nu vor să asculte, care fac dezbinări și care fac tulburare?” Să-i spui? N-or să zică: „Da, ne-ați denunțat!” ? Să nu spunem? Atunci punem în pericol toată Lucrarea și toată adunarea. Noi trebuie să alegem acuma.

Și de aceea îi rugăm pe frații noștri care sunt de atâția ani... - și se cunosc toți aceștia, că doar de atâtea ori s-au dezbătut problemele lor și între doi, și între zece, și între douăzeci - să pună gând și hotărâre: „De astăzi înainte, nu mai facem nici o partidă! Nu facem! Mergem împreună cu frații, lucrăm în colaborare”. Sfântul Apostol Pavel zice: „M-am suit la Ierusalim, la cei care erau apostoli înainte de mine, să le înfățișez felul cum învăț eu, nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar”. Colaborarea cu frații, supunerea fraților, întrebarea de frați, consfătuirea cu frații e o poruncă dumnezeiască, pe care cei credincioși au urmat-o totdeauna. Unde-i ordine nu-i dezordine. Unde-i ascultare nu-i neascultare. Unde-i rânduială nu-i neorânduială. Dar unde nu-i ceva pozitiv, acolo este totdeauna ceva negativ.

Noi suntem acum la o foarte mare răscruce. Le-am spus și la mai-marii aceștia care m-au cercetat: „Și pentru Biserică, și pentru societate, acum este o ocazie unică. Se poate face această armonie și apropiere între Oastea Domnului și Biserică, și toți ceilalți. Noi dorim din toată inima și am ajuns la un punct atât de aproape! Dar Biserica nu face cât ar putea să facă pentru această apropiere”. Mi-au spus: „Nu vă grăbiți cu aprecieri, pentru că sunt foarte multe cazuri negative în mijlocul dumneavoastră. Și noi trebuie să cercetăm bine toate aceste cazuri. Și, când ne vom convinge de buna credință a dumneavoastră, atunci nu va întârzia nici atitudinea de bunăvoință. Dar întâi dați-vă dumneavoastră silința să vă rezolvați problemele interne: să nu fie dezbinări, să nu primim rapoarte... că acolo ostașii se duc la biserică, dar nu-și fac cruce; nu vor să stea de vorbă...”, în sfârșit, o mulțime de lucruri care sunt influențe străine și care nu vin de la noi, și care numai rău ne pot face, în toate privințele, și nu bine.

Dacă am acceptat de la început calea aceasta a Oastei Domnului, atunci am acceptat învățătura și credința ei pe care ni le-a lăsat părintele nostru sufletesc, omul pe care toți suntem datori să recunoaștem că Dumnezeu l-a folosit pentru mântuirea noastră. Cărțile lui, învățăturile lui, îndemnurile lui au fost pentru noi - și sunt, și rămân pentru totdeauna - obligații sfinte pe care, dacă le ascultăm, suntem binecuvântați; dacă nu le ascultăm, suntem puși în primejdie, într-o mare primejdie. Putem zădărnici pentru noi, pentru copiii noștri și poate pentru niște generații care ne urmează mântuirea sufletelor.

Dumnezeu a păstrat ideea, că ideea-i curată în sine. Și, când vor veni oameni vrednici să o realizeze, Dumnezeu va realiza-o deplin. Dar până atunci cine răspunde de cei care se pierd acum din lipsa neascultării noastre?

Fraților, eu am de la Domnul îndemnul acesta. Știe Domnul dacă vreo seară ca aceasta noi o vom mai găsi împreună. Eu sunt foarte aproape de cele trei zile. Vă spun aceasta ca să nu fie o surpriză pentru nimeni, în privința noastră. De aceea doresc să vă pun pe inimă răspunderea aceasta care ne așteaptă și ne privește pe toți.

Gândiți-vă din seara aceasta la acela dintre noi pe care îl știți mai tânăr, mai capabil, mai devotat și [pe care] îl cunoașteți din activitatea lui, și care credeți că ar putea fi fratele care mâine să ia steagul, și [pe care] să îl puteți urma. În fiecare zonă va trebui să fie cel puțin trei frați mai în vârstă și cel puțin unul mai tânăr, vrednici, care să țină apoi legătura și să acopere spatele celui care va trebui să meargă în frunte. Pentru ca atunci când se va ivi problema, să nu ne găsim dezorientați și să nu știm ce să facem. Să avem în mijlocul nostru pe frații noștri, cunoscuți de ani de zile, care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu și care au vegheat asupra adunărilor. Toți îi cunoașteți. Că de fiecare dată când ne întâlnim undeva, la o adunare sau la o priveghere, sau la o consfătuire. așteptați de la fratele... și de la fratele cuvânt de îndrumare. Deci, prin faptul că primiți hrană și lumină de la ei, îi considerați că sunt îndrumători frățești. Și atunci puneți în fața Domnului gândul și datoria să-i ascultați și să-i iubiți. Și să-i întrebați când trebuie făcut ceva sau când trebuie rezolvate niște probleme de ordin familial sau de ordin al adunării. Atunci... să vă deprindeți să-i întrebați, să-i ascultați, să le urmați sfatul.

Se întâmplă, din cauza neascultării dintre noi, foarte multe necazuri. La unele nunți frățești s-a pus vin... lucru împotriva Cuvântului lui Dumnezeu și împotriva practicilor de la Oastea Domnului. În alte părți, frații vorbitori beau. Și sunt cunoscuți că beau vin sau beau rachiu, sau beau diferite băuturi înainte de a merge la adunare. Mulți frați mi-au spus cu lacrimi: „Când l-am îmbrățișat pe fratele, am simțit imediat miros de țuică... miros de vin...”, și așa mai departe. Apoi dacă noi mergem în adunarea lui Dumnezeu în felul acesta, ce putem aștepta? Atunci avem tineret neascultător, copiii noștri se căsătoresc fără voia noastră și se despart tot mai repede, tot fără voia noastră. Ajungem cu probleme, că ne vorbește lumea și ne batjocoresc alții, că: „Uite ce se întâmplă la Oastea Domnului! Că au făcut atâtea căsătorii și mai atâtea divorțuri...”. Avem și acum atâtea cazuri dureroase... Au venit pe la mine copii... de doi ani s-au căsătorit. Au o fetiță și vin plângând: „Părinții ne despart. Noi ne iubim. Nimeni nu ne mai poate ajuta. Dacă nu ne ajuți, nimeni nu mai vrea să stea de vorbă cu noi. Oriunde ne ducem, auzim: «S-au și hotărât cu cine să ne căsătorească după ce ne despart...»”. Nici la păgâni nu se poate povesti așa ceva. Chiar și păgânii au o rânduială și o regulă în privința aceasta.

Fraților, toate acestea vin din cauza că nu există destulă orânduială și înțelegere, și armonie între noi. Copiii unor frați care sunt certați se unesc cu alții, din alte culte și din alte locuri, și apoi vin o mulțime de nemulțumiri și peste părinți, și peste copii, și peste urmașii lor. Și sufăr numai ei. Mi-a sfâșiat inima, săptămâna trecută, când a venit acel tânăr și a zis: „Nu mai am nici o speranță. Dacă nu ne salvezi frăția ta, noi suntem gata să... murim toți”. Și fetița-i bolnavă, și ea-i bolnavă, și el era slăbit ca un mort, din cauză că cei care i-au unit și ar trebui să-i păstreze uniți caută să-i despartă. Toate lucrurile acestea se întâmplă din pricină că între noi nu-i destulă trăire după voia lui Dumnezeu, cum ne-a îndemnat Cuvântul. Și fratele Mihai, și fratele Dumitru ne-au spus câtă atenție și câtă grijă trebuie să avem noi de trăirea și în familia noastră, și în sufletele noastre a Cuvântului lui Dumnezeu! Să-l imprimăm și copiilor noștri, și celor din adunare, ca să se poată mira și străinii, cum spune Sfântul Apostol Pavel și cei din afară mărturisesc despre buna rânduială care domnește în mijlocul vostru”. Dar acum ce vorbesc despre noi alții? Că nu urmărim cu toată grija trăirea în sfințenie și umblarea în curăție în fața lui Dumnezeu, în familia noastră, în adunările noastre.

Fraților, am crezut necesar să spun acest lucru. Poate că e un cuvânt testamentar... Întâi și întâi, că ne-a îndemnat Duhul Domnului prin frați: „să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în lucruri păgânești”, cum fac străinii și cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Căci harul lui Dumnezeu care a fost arătat și care ne învață să o rupem cu păgânătatea și să trăim în curăție, în dreptate și în evlavie, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, în toate privințele, ne privește pe noi în primul rând. Noi, care-nvățăm pe alții și care dăm îndrumări în familia noastră, în adunarea noastră, în mijlocul societății în care suntem. Aceasta, cu privire la unitatea și la zidirea noastră duhovnicească înăuntrul nostru.

Apoi la buna rânduială, care trebuie... Că și dezbinările dintre noi se ivesc tot din cauza păcatului. Că n-ajungem la o dezbinare și la o ceartă cu un frate numai așa, din senin. E undeva un păcat ascuns, care a lucrat mai de mult și care are ca rezultat apoi și cearta dintre frați. Și încep neascultările și toate celelalte. Dar dacă noi [facem] așa cum spune Cuvântul: „pe voi înșivă încercați-vă, fiecare să privească pe altul mai presus decât pe sine însuși”, atunci se rezolvă frumos și fericit toate problemele noastre.

Fraților, eu vă îndemn poate cu cel din urmă cuvânt... Știe Domnul dacă vreodată mai putem... E un drum așa de departe... În condițiile în care suntem, e așa greu... ([chiar] și la anii tineri) să faci o călătorie de douăsprezece ore, cum am venit acum... și altele, nu știu câte, înapoi. Și după aceea, abia plecat de aici, să mă duc dincolo, în Nordul Ardealului, în jurul Albei Iulia... și în Maramureș și... așa mai departe.

Toate zonele acestea trebuie să le cercetăm. Că în fiecare zonă există probleme. Și trebuie fiecare să și le rezolve în zona respectivă. Și, dacă noi putem rezolva lucrurile acestea, eu numai după aceea pot să mă duc cu memoriu la mai-marii aceștia și să spun: „Domnule, e unitate, e armonie, e înțelegere. Noi iată ce dorim”.

Ce am vrut noi și ce dorim, chiar dacă nu se poate realiza acum? Gândul acesta rămâne un gând de viitor. Cum a fost Oastea Domnului la început, în cei zece ani, așa să fie mai departe: cu drept de persoană juridică, cu drept de proprietate. Să aibă tipografie, să aibă librărie, să aibă foaie. În privința controlului duhovnicesc, stăm sub controlul Bisericii. Dacă e vreo greșeală împotriva învățăturii, să ne spună. Și noi dorim sincer să ne îndreptăm. Pentru că cuvântul este: să nu adăugăm, nici să nu scădem nimic din învățătura Bisericii noastre. Și așa vom face! Iar cu privire la celelalte, stăm sub controlul statului. În felul acesta dorim să putem lucra, liniștiți, pentru mântuirea oamenilor și pentru slava lui Dumnezeu. Așa a fost Lucrarea la început. A avut tipografie, a avut librărie... În ce privește credința, a stat sub controlul Bisericii, în ce privește administrația, a stat sub controlul statului. Și a fost așa frumos și bine s-a lucrat! Așa dorim să ajungem și în viitor. Și Dumnezeu va aduce! Dacă noi suntem credincioși și dacă noi suntem uniți, și dacă noi ne rugăm lui Dumnezeu, nu există lucru pe care să nu ni-l împlinească Dumnezeu. Ce frumos ar fi atunci! Că n-am crea probleme nici statului, nici Bisericii, numai păcatului și diavolului. Iar între noi să fie unitate și armonie. Ce binecuvântări ne-ar da Dumnezeu! Ce școli biblice, ce cărți frumoase, ce activitate frumoasă cu tineretul, cu copiii... în toate privințele! Când în Biserică n-ar mai fi suspiciune și dușmănie nici între noi și ei, nici între ei și noi, nici între noi și noi! Prin harul lui Dumnezeu, am putea ajunge la aceasta. Dar trebuie unitate.

Am dorit să vă rog: gândiți-vă la acela pe care credeți că l-ați putea propune în fața Domnului și în fața tuturor să fie fratele care să poarte steagul mai departe. El va fi ajutat acolo de cel puțin doi. Iar din fiecare zonă de frați, [de] cel puțin un frate cunoscut și încă cineva dintre tineri, să lucreze în armonie. Fiindcă aceștia trebuie să se roage cu căldură, să lucreze cu dragoste. Și dacă e bunătate și armonie între noi, cine împiedică puterea lui Dumnezeu să ne ajute și să facă pentru noi minuni la care nici nu ne gândim acuma. Acum câțiva ani nici nu ne gândeam noi la o minune să ne putem întâlni în felul acesta. Ce nu poate Dumnezeu, dacă este credință și dragoste, și unitate între noi?

Suntem pe cale să răscumpărăm casa Părintelui Iosif, în care s-a născut el. Lucrurile s-au avansat departe. Am dori să facem acolo o casă de poposire, o casă de rugăciune, o casă de recreație, în vârful acelui munte minunat, unde s-a născut acest om sfânt. Totul e sfânt acolo. Dumnezeu ne va ajuta. Ce frumos va fi atunci când toate inimile vor fi una și când toate credințele le vom fi sudat sufletește și vom colabora frumos! Ne trebuie pentru aceasta să ascultăm cuvintele Sfântului Pavel de la Filipeni capitolul 2, versetul l , până la versetul 6. Și să ascultăm cuvintele Mântuitorului din Ioan 17, începând cu versetul 20, până la 23. Dacă noi vom asculta cuvintele acestea, Dumnezeu ne va binecuvânta. De aceea am dori din toată inima să vă punem pe inimă aceste lucruri. Și de astăzi înainte să nu fie nici adunări deosebite, nici învățături deosebite, nici păreri diferite... a unora despre alții. Vorbiți-vă frumos. Nu ascultați nici un cuvânt rău despre frați. Că cei care se urăsc apoi își vorbesc atât de multe lucruri neadevărate... cum am rămas așa de întristat despre cei de la Bosanci. Spuneau unii despre alții lucruri neadevărate. Sau cum ascultam de multe ori la cele două tabere din Cluj. Spuneau atâtea lucruri exagerate și neadevărate unii despre alții. Nu credeți ce vi se spune rău despre frați. Nici n-ascultați vorbirile de rău. Vorbiți-vă de bine! Vorbiți-vă frumos! Și gândiți-vă că, oricât de slab e un frate, tot e mai bun decât cel mai bun om lumesc. Căci cu un om lumesc, cât de bun e, nu te poți împărtăși... [doar dacă] ajungi să te înțelegi două, trei vorbe. Dar cu un frate, cât de slab, te poți ruga împreună, poți citi Cuvântul lui Dumnezeu, te poți ajuta și te poți împărtăși cu el.

Să ne iubim cu căldură unii pe alții, cum ne-a iubit Hristos.

Am dori să vă gândiți la aceste lucruri, pentru că sunt foarte necesare. Și... am mai vorbit cu frații mai apropiați, ca fiecare să se gândească la o ciornă de memoriu. Și, după un timp, când vom sta de vorbă cu toți frații, vom alcătui împreună un memoriu pe care să-l ducem la mai-marii noștri. Dorim, dacă va fi rău, să nu fie din cauza noastră. Să ne facem datoria răbdând și fiind credincioși până la sfârșit. Dar dacă va fi bine, să binecuvântăm pe Domnul că ne-a dat ocazie să putem grăbi venirea acestei zile.

Am dorit foarte mult să stăm de vorbă asupra acestor lucruri mai ales că undeva, prin unele locuri, s-a ivit posibilitatea ca frații să intre în biserici. Să fim foarte atenți. Mai mult [să] se cânte și [să] se declame poezii. Dacă trebuie să se vorbească cinci sau zece minute, alegeți textele cele înțelepte și frumoase, care zidesc, nu care dărâmă. Va veni vremea să vorbim și despre profeția de la Isaia, după ce mai întâi se va vorbi despre tot ceea ce trebuie să se vorbească despre Iisus Hristos cel Răstignit. Că Oastea Domnului, a spus Părintele Iosif, este aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit. Nu învățături noi și dogme, și adăugări, și scăderi, și teorii despre canoane și... despre lucrurile acestea. Pe noi ne interesează Iisus Hristos cel Răstignit. Trăirea Lui, primirea Lui, realizarea Lui în viața noastră. Și, dacă noi am realizat aceasta, atunci toată legea și toți prooroci i-am împlinit. Toate dogmele și canoanele se cuprind în aceste două porunci: „Să iubești pe Dumnezeu din toată inima ta și pe aproapele tău - mai ales pe fratele tău - ca pe tine... poate că mai mult decât pe tine însuți”, cum spune Cuvântul și cum ne-a iubit El.

Fraților, (...) acuma desigur că sunt probleme de ordin mai mărunt. Dar, în mare, acestea sunt lucrurile. Acuma e ora douăsprezece, așa că Domnul ne-a ajutat și am folosit acest prilej potrivit.

E nevoie apoi, uite, cu privire la problema căsătoriilor, mai ales. Avem atâta tineret... Se întâmplă lucrurile acestea... Sunt și părinți credincioși care fac lucruri fără consimțământul, fără întrebarea celorlalți frați. De aceea trebuie să fie socotiți cel puțin trei frați buni în fiecare loc. Pentru ca acești frați să fie întrebați; ei să decidă, ei să ia hotărâri și măsuri, pentru că ei răspund de Cuvântul lui Dumnezeu. Că dacă se întâmplă ceva rău acolo, cine trage ponoasele și cine poartă ocara? Lucrarea Domnului! Și pe urmă frații care răspund de această Lucrare. De aceea e bine ca, în fiecare adunare sau în zona respectivă, să se găsească trei frați pe care, din liber consimțământ, de bunăvoie, să ne obligăm toți să-i prețuim, să-i ascultăm, să-i întrebăm în cazuri de acestea. Mai ales în cazurile de căsătorie. Că din astea se ivesc foarte multe necazuri.

Am dorit apoi să-i rugăm pe frații lucrători, care predică Cuvântul lui Dumnezeu și se ridică în adunare: dacă nu se pot feri să nu bea, chiar și un pahar, mai bine să nu predice! Cel mai bun lucru e să nu ne ridicăm să predicăm după ce am băut; sau am făcut alte lucruri care atrag batjocură și ură asupra Lucrării din pricina purtării noastre.

Fraților, dorința Domnului este cum a spus Sfântul Apostol Pavel: „Să ne înfrânăm de la toate”; și cum făcea Timotei: el nici ca medicament nu lua acel pahar de vin care i-ar fi folosit ca un medicament pentru boala lui de stomac. Nu l-a luat. A fost nevoie să-l sfătuiască Sfântul Apostol Pavel. Și probabil că el a spus: „Frate Pavele, eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu, că El îmi dă putere și sănătate și dacă nu beau vinul acesta. Pentru că tu însuți ai spus să nu dăm prilej de poticnire nimănui. Că dacă mă vede cineva că eu mănânc acolo, eu, care cred că-s liber, nu va cădea el, cel slab, atunci?”. [Și va zice]: „Apoi și pe fratele l-am văzut că era la bufet... sau bea bere... sau vin”. Atunci își permite și el, dacă l-a văzut pe fratele. Nu ducem noi astfel, prin libertatea noastră, pe altul la pierzare?

Fraților, rugați-vă Domnului ca, dacă propovăduiți Cuvântul lui Dumnezeu, să vă dea putere să vă înfrânați de la orice lucru care ar putea constitui un prilej de poticnire pentru alții. Mai ales de la băutură.

Bogatul, tânărul din Evanghelie, din trecut, a zis: „Doamne, ce bine să fac ca să moștenesc împărăția cerurilor?” Mântuitorul i-a spus: „Binele este unul singur. Binele este cel din fața ta. Primește-l pe el, ascultă-l și-l urmează; și vei intra în viața veșnică. Dar ca să fii desăvârșit, vinde-ți tot ce ai, împarte la săraci și vino și Mă urmează. Și vei avea o moștenire cerească”.

Uite, trebuie să vindem noi ceva pentru Împărăția cerească. Să vindem păhărelul, să vindem lăcomia, să vindem bârfirea, să vindem tot ceea ce este o zestre vinovată, care ne împiedică să moștenim Împărăția lui Dumnezeu.

Împărăția lui Dumnezeu se câștigă cu năvală. Marii oameni ai lui Dumnezeu cât au dat pentru ea! Și-au lepădat averile, și-au lepădat viața, și-au lepădat tot... și libertatea, ca să moștenească Împărăția lui Dumnezeu. Noi să nu lepădăm? Noi să nu cheltuim? Noi să nu renunțăm? Noi să nu jertfim nimic?

Aș dori foarte mult să se aleagă în fiecare zonă - dacă nu în fiecare adunare - măcar trei frați la care totdeauna frații să poată merge să le spună. Și să ai deplină încredere că ei, prin Cuvântul lui Dumnezeu, ne vor lămuri. Problemele de însoțire în familie... asta e foarte important. Că ați văzut câte rele și nenorociri vin din cauza grabei sau a ascunzișului în care se fac de multe ori astfel de însoțiri.

Alegeți trei frați în zona frățiilor voastre cu care să vă sfătuiți, de la care să primiți îndemnul. Care pe urmă, mai departe, vor primi îndemnul de la frați, dacă e nevoie. Și să ne ajutăm unii pe alții să rezolvăm acele probleme care se găsesc mai spinoase, pe care nu le putem [rezolva singuri]. Dacă în fiecare zonă ar fi... n-ar fi nevoie să vină un tânăr nu știu de unde sau o tânără de undeva să se plângă și să trebuiască ceasuri, zile întregi să mergi pe drumuri și să angajezi discuții. Noi n-am vrut să facem nici anchete, nici procese niciodată, nimănui. N-am întrebuințat decât lacrimile și rugăciunea, și Cuvântul lui Dumnezeu, să-i convingă că trebuie să asculte de Dumnezeu. Cine n-ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci, ce spune mai departe Cuvântul? „Să-ți fie ție ca un păgân și vameș.” Dacă nu ascultă... dacă nu ascultă și dacă nu ascultă nici a treia oară, atunci considerați-l... izolați-l, rupeți orice legătură cu el.

Aceste hotărâri trebuie să le ia frații din zona respectivă, care cunosc problemele și care știu gradul de greutate și de gravitate al fiecărei probleme. Să nu trebuiască să vină de la o margine a țării până la alta. Că vin până la noi... mai vin, dar... n-ar trebui să ajungă lucrurile acestea până acolo. Că lucrurile acestea ar trebui să nu se provoace de la început. Că, dacă se iau măsuri din timp să se îndemne tinerii și părinții să se roage lui Dumnezeu, să nu se grăbească, să se consulte cu Domnul cu postul, cu rugăciunea și cu frații, lucrurile se pot aranja foarte frumos. Și atunci n-ajung la conflicte și la... nenorociri. Dar dacă se ajunge totuși până acolo, tot acolo în zonă se pot rezolva lucrurile. Frații noștri trebuie să fie considerați vrednici să rezolve toate aceste probleme, în măsura în care ascultăm Cuvântul de la ei. În măsura în care le cerem anumite îndrumări și lămuriri, trebuie să ne simțim obligați să le ascultăm și sfatul și să le urmăm cuvântul, când e cazul să se ia niște măsuri împotriva celor care nu ascultă.

Noi va trebui să luăm acuma astfel de hotărâri și vă rog foarte mult să vă puneți pe inimă cu toții acest gând. Nu vă grăbiți să luați hotărâri. Rugați-vă Domnului și consultați-vă unii cu ceilalți, cu Cuvântul lui Dumnezeu. Și, după ce Domnul v-a dat aceeași încredințare, porniți la această rânduială bună în mijlocul nostru. Pentru că e nevoie să se pună rânduială. Mâine, când va fi nevoie ca autoritatea să stea de vorbă cu cineva, să știe cel care se duce că-i sprijinit de toți ceilalți. Noi n-avem decât două posibilități: ori să ne unim acuma și să luăm o hotărâre să fim în rânduială, ori să rămânem așa dezbinați. [Și] atunci sigur va veni, mâine, poimâine, măsura. Dumnezeu are posibilitate, cum spune acolo: „Pe cel rău, cu rău îl pierde”. Trimite alt rău, să-l pedepsească pe cel care nu ascultă. Iar cei care vor ajunge să răspundă personal să nu spună că Lucrarea i-a dat pe mâna nu știu cui. Pentru că Lucrarea Domnului și toată frățietatea noastră dorește să ne acopere pe toți. Dar dacă este cineva care nu ascultă - și-i clar că n-ascultă -, atunci el însuși să descopere ce va trebui să răspundă în fața autorității și de-un fel, și de altul. Noi îi facem atenți pe toți cei care vor ajunge în astfel de condiții să nu învinuiască pe nimeni, numai neascultarea lui. De aceea înștiințăm acum, să se știe pe viitor: fiecare va răspunde pentru sine însuși. Răspundem pentru cei nouăzeci și nouă care ascultă; dar pentru cel unul sau doi care nu mai ascultă... Dumnezeu singur știe că trebuie să-i vină odată fiecăruia vremea să fie răsplătit după ascultarea sau neascultarea lui.

Eu sunt convins însă că între noi se va stabili armonia și pacea. De aceea rugăm pe toți frații de aici care ați mai avut unele păreri deosebite și, până acuma, am tot măcinat la moara aceasta goală, tot vorbind și unii, și alții și n-am ajuns la un rezultat: să lăsăm acuma toate gândurile. Și, de la punctul acesta de astăzi, să ne îmbrățișăm, să renunțăm la gândurile străine, să ne unim cu frații, să intrăm în coloană. Aceasta, spre binele nostru și al copiilor noștri, și al urmașilor noștri.

Iar când Domnul va rândui pe unul care va trebui să reprezinte Lucrarea în fața autorităților, sprijiniți-l, oricine ar fi. Pentru că, sprijinindu-l pe acel frate, ne sprijinim pe noi și pe urmașii noștri, pe toți. În unitate stă putere, în dezbinare stă risipire și pierzare. Deci aceasta este.

Eu aș vrea să vă pun practic în vedere gândul acesta. Gândiți-vă care dintre toți frații pe care i-ați cunoscut de prin adunările noastre - frați devotați cauzei lui Dumnezeu, frați tineri, frați inteligenți, frați capabili - [să fie cel] pe care să-l numiți în fața Domnului fratele care să poarte steagul mai departe și pe care „mă leg să-l sprijin ca pe un frate care mă apără și pe mine și apără și Lucrarea”.

Și apoi pe zone, în fiecare zonă, să numiți frați de care să ascultați mai ales în problemele de îndrumare a tineretului și a familiilor. Sau problemele familiale. Că se ivesc, să știți, multe probleme conjugale. Soțul și soția au probleme... și vin... cine știe până unde și... Dar dacă aici sunt frații care au câștigat încrederea frățească, ei vin și mărturisesc și se îndreaptă. Că-i altceva... e din Lucrare, e din familie. Poți să-i împărtășești unui frate care te-a hrănit din Cuvântul lui Dumnezeu și care te-a îndrumat, poți să-i împărtășești și durerea ascunsă pe care o ai în familie. Și împreună, prin rugăciune și prin sfătuire, și prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu, găsești metode de aplanare și de rezolvare a problemelor.

Pe lângă multe amănunte care ar mai fi, și într-o privință, și în altă privință, cam astea au fost lucrurile pe care le-am avut de spus. Dacă, cu privire la aceste lucruri, careva dintre frățiile voastre aveți vreo întrebare sau aveți vreo sugestie, sau vreun îndemn, sau altceva de spus, uite, eu acuma stau liniștit și vedem ce probleme mai puteți avea și care ar trebui eventual să le clarificăm.

După aceea ne vom ruga lui Dumnezeu și, dacă sunt alte probleme, de mai mică importanță, mai avem o oră în care să putem să le... Mâine, cu ajutorul Domnului, am dori să mergem la Piatra Neamț, după niște înregistrări pe care am dori să le facem mai frumoase acolo. Ne interesează mai ales două probleme: colinzile de Crăciun, pentru că sunt atâția antrenați pe linia aceasta și am vrea să le alegem pe cele mai frumoase, să se poată răspândi. Și alta: o serie de cântări pentru înmormântări, care să se poată pune la serile, nopțile de priveghere la cei care au trecut la Domnul. Și ar fi niște lucruri frumoase, că timpul ăsta ar putea fi ocupat frumos de astfel de lucruri. Și multe alte lucruri avem pe inimă, dacă Domnul ne va ajuta.

Dar deocamdată, pentru noi, au rămas problemele pe care le-am discutat. Mâine, poate, dimineață, ne mai întâlnim aicea și cu alți frați și surori, care n-au venit și n-au putut să vină, măcar un ceas să putem petrece cu un cuvânt, o rugăciune, o cântare împreună, să ne putem despărți frumos. Știe Domnul când... și dacă ne vom mai putea întâlni. Pentru noi, problemele acestea [sunt] foarte importante. Pentru că noi am ajuns aproape de cele trei zile pe care le așteptăm. Să nu vină nepregătite.

Noi ne-am făcut și am căutat să ne facem această datorie.

Dacă este nevoie apoi să mai mergem și în alte zone, unde sunt probleme... De exemplu, urmează nordul Ardealului, urmează Timișoara și așa mai departe, pe unde e nevoie. Poate va trebui ajuns și pe la Galați, dacă ajută Domnul. Poate mai sunt și pe acolo câteva lucruri care... tot înainte de 20 septembrie. Am fi vrut să pregătim acea audiență pe care va trebui s-o avem cu mai-marii și să le spunem clar un răspuns.

Dacă frații ne ascultă, eu vreau să mă duc și să îmi fac datoria până la sfârșit. Dacă va fi neascultare... eu mi-am făcut datoria. A sosit de-acum timpul să stau și eu liniștit. Și atunci va răspunde fiecare cum va vrea, în fața cui va vrea; și pe pământ, și în cer, dacă calea aceasta a unității și a armoniei, și a rânduielii bune, pe care am vrut să o stabilim, nu va reuși din cauza cui... nu știu... Vom sta liniștiți și atunci fiecare va răspunde singur în fața tuturor. Autoritatea are destule mijloace să-i liniștească și să-i facă să asculte pe cei care nu vor să asculte. Și atunci nu va fi vinovat nimeni, decât acela singur care și-a pregătit lucrurile acestea.

Asta e tot ce am avut să vă spun. Dar vă rog foarte mult să le luați cu foarte mare seriozitate, pentru că sunt cuvinte testamentare și poate că sunt ultimele. Și avem și noi ultima șansă, cum am spus, și pentru autoritate, și pentru noi. E poate ultima soluție, ultima șansă în care putem să rezolvăm bine toate problemele. Și atunci, dacă nu putem, înseamnă că trebuie să intervină altă metodă ca să ne convingă. Dar noi credem că puterea lui Dumnezeu ne-a ajutat și ne va ajuta. Am ajuns la o vârstă atât de avansată cu toții, avem atâtea experiențe grele, mai ales din suferințele trecutului, încât n-ar trebui să dorim să mai trecem prin asemenea experiențe. Numai cei care au trecut pe acolo știu ce amară este pâinea și depărtarea, și suferința. Și nu știu cine ar mai putea avea putere să mai treacă prin asta, pentru că foarte mulți s-au lepădat în fața rugului și în fața cuptorului. Așa că să ne rugăm cum spune acolo: „Doamne, nu ne duce în ispită, că nu suntem în stare să biruim”. Mai bine ferește-ne, să trecem fără să alunecăm pe acolo. Și, ca să ne ferească Domnul, trebuie să ne ferim mai întâi noi, făcând ceea ce spune Cuvântul Domnului: „Supuneți-vă unii altora în dragoste. Dragostea să fie, mai presus de toate, legătura desăvârșirii”. Și fiecare dintre noi să căutăm să ne sfințim, pentru ca să putem avea speranța unei binecuvântări de la Dumnezeu. Sfințirea noastră este voia lui Dumnezeu. Și în cămașa de noapte să ne purtăm sfinți. Și când suntem singuri și nu ne cunoaște nimeni, într-un oraș îndepărtat, să ne purtăm cu toată sfințenia. Dumnezeu ne vede totdeauna: și când nu ne vede soția, și când nu ne vede fratele, și când nu ne vede... altcineva. Și, de ochii Domnului, să căutăm să ne păstrăm curați.

Să ne ajute Domnul să putem avea până la sfârșit o astfel de atitudine.

Acuma, dacă mai este ceva...

Frate Gheorghe, cu frăția ta am ceva de vorbit personal. Să nu pleci până când...

Încolo, celelalte, apoi, Dumnezeu le va aranja pe toate la timp. Dar dacă noi ne facem datoria și partea noastră, Dumnezeu nu întârzie în împlinirea Cuvântului Său.

Este cineva dintre frați care are ceva de întrebat, ceva de spus, ceva de lămurit - ascultăm cu plăcere. După aceea, când nu mai avem nimic, cântăm o cântare, ne rugăm Domnului și încheiem.

Precizări finale

- (fratele Neculai Mihai) (...) Deoarece numărul fraților [a crescut], legăturile noastre fiind mai slabe, pot pătrunde mai ușor atâtea lucruri rele printre noi. Însă socotesc că toate aceste frământări: problemele din Pechea, problemele din Galați, problemele din Ivești, din Călmățui, din Grivița, din Costache Negri și așa mai departe, care sunt atâtea... nu le poate rezolva un singur om pe toate. [Nu] toate trebuie să ajungă la fratele Traian. De aceea, e bine așa cum s-a zis, ca fiecare problemă să se rezolve în familia lor, acolo în satul lor, în zona respectivă.

În al doilea [rând]: nici un nemulțumit, nici un nedreptățit să nu mai fie primit când merge singur cu astfel de vești. Sau, cel puțin, dacă mai vrea să facă ceva, să-și ia și împricinatul... „Eu nu mă înțeleg cu Gheorghe. Îl iau și pe Gheorghe: hai să mergem la fratele Traian împreună, să ne plângem amândoi și să ne vadă el pe amândoi, să ne asculte pe amândoi și să vadă ce-i de făcut”. Când se duce unul, se plânge într-un fel. Vine celălalt, se plânge altfel.

- (fratele Traian Dorz) Nu se mai poate, decât amândoi. Nu unul separat. Nici unul.

- (fratele Neculai Mihai) Așa! Ar fi foarte bine așa. Să vină amândoi, ca în fața unei instanțe. Un proces nu se poate judeca cu o persoană. Trebuie să fie și pârâtul, și reclamantul, ca să se poată judeca.

- (fratele Traian Dorz) Numai așa se poate.

- (un frate) Numai dacă depășește puterea fraților din zonă merge mai departe.

- (fratele Traian Dorz) Atunci e altceva. Chemi și pe alți frați, din diferite părți, să ajute. Dar nu totdeauna sunt probleme de-astea. Rar...

- (fratele Neculai Mihai) Da, rar. Dar... ca să nu mai aveți atâtea necazuri cu atâția care... iau și timpul, și libertatea, și sănătatea unui om.

- (fratele Traian Dorz) E bine să stabilim un obicei acum. Că, dacă dispare unul... eu, până la urmă... n-o [să mai fiu]. Atunci nu te mai duci la nimeni? Fiecare trebuie să știe că, în zona lui, trebuie să meargă la frații aceia trei. Și cei trei frați găsesc [rezolvare]. Dacă, într-adevăr, îi depășește problema, mai roagă pe alții... și vin.

- (fratele Neculai Mihai) Da, frate! Cum îi spunea sfântul Apostol Pavel lui Tit: „Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai trebuie...”. Sunt anumite lucruri care trebuie cunoscute... sau unele care trebuie respectate.

- (fratele Traian Dorz) Eu zic că frații să se gândească acum la acei frați, cu răbdare și cu rugăciune. Și să spună: „Uite, noi am hotărât ca fratele cutare și cutare, și cutare... [să fie] în părțile astea”. Și așa e foarte bine, că e rânduială.

- (fratele Neculai Mihai) Sigur! E foarte bun.

- (fratele Traian Dorz) Noi ne gândim, în fruntea Lucrării, cine să fie. Eu am primit de la Domnul înștiințarea cine să fie. Dar am pus în fața fraților. Și am zis: „Să vedem, pe fiecare, cum vă înștiințează Dumnezeu”. Am fost în mai multe zone până astăzi. N-am spus la nici unii dintre frați. Dar când i-am rugat, când mi-au dat bilețelul ([acum], duminică dimineața) [era] același nume la care m-am gândit eu. Și atunci am zis: „Doamne, Îți mulțumesc că Tu i-ai înștiințat pe toți frații cu acest lucru. Și asta este pentru noi o îmbărbătare. Eu țin toate aceste bilețele, pentru document. Când va veni vremea, să [se] vadă că toți frații de răspundere au primit de la Domnul același îndemn și l-a numit pe același frate pe care l-a rânduit Dumnezeu.

Gândiți-vă și frăția voastră, puneți pe inimă și în fața Domnului cu rugăciune și notați acel gând, acel nume pe care credeți că ați putea să-l sprijiniți și să-l ascultați, ca să ne reprezinte în fața celorlalți, la care va trebui să meargă. Că va trebui să meargă... Să meargă, fraților, sus de tot! Și să aibă cuvinte, și să aibă curaj, să aibă răspundere. Că ăsta riscă foarte mult. Totdeauna riscă cine trebuie să stea acolo. Că, dacă nu reușește, trebuie să plătească. Și, uite așa e...

Dar, dacă noi ne rugăm și-l sprijinim, el poate să meargă cu curaj și Dumnezeu va sprijini... în felul acesta: cu frații din centru și apoi cei de pe margine. Fiecare să se gândească la acei frați care i-au învățat, care i-au sfătuit, care i-au îndrumat și de care, pe viitor, să asculte și mai mult și pe care să-i întrebe în toate problemele. Pentru că numai așa iese bine. Altfel, dacă n-ascultăm unii de alții, nu poate să iasă decât haos. Și, de cele mai multe ori, face cel neascultător și plătesc cei ascultători. Plătește Lucrarea cea nevinovată pentru cei vinovați.

Să nu fie nimeni vinovat, ci toți să fim ascultători; și atunci Dumnezeu ne binecuvântează pe toți.

Însă să știți: autoritatea vrea unitate și armonie. Autoritatea, în momentul în care se produce dezbinare, are mijloace să pună călcâiul și să... oprească tot. Asta vreți? Nu vrem! Noi vrem să putem lucra pentru Domnul și să putem merge în unitate.

De aceea, fiecare să ne rugăm, să răbdăm, să cedăm și să căutăm să salvăm unitatea. Să nu se mai vorbească de rău. Să nu primiți să vi se vorbească de rău pe frați. Numai dacă vine cu fratele acela pe care-l vorbește de rău: „Uite, ăsta-i acela care...”. Atunci să primești învinuirea. Dar altfel nu. Și, dacă ar veni, cel puțin, doi, așa cum se spune: „Fiecare mărturie să fie pe baza a două...”. Știi de ce? Atâta vorbărie, atâtea vorbe rele s-au răspândit printre frați despre frați... Nu-i adevărat, poate nici 1 la sută. Numai cei care se urăsc dintr-un motiv vorbesc lucruri neadevărate. Se urăsc! Și ura însăși e un păcat de moarte. „Cine urăște pe fratele său este un ucigaș”, spune Cuvântul. Și nici un ucigaș nu va fi... [mântuit]. De aceea trebuie avută în vedere grija asta: să nu primim vorbiri de rău. Nu numai să nu facem; nici să nu primim, să nu ascultăm vorbiri de rău despre frați. Iar dacă sunt probleme, să le cercetăm cu cei împricinați direct. Întâi pe genunchi și după aceea cu Cuvântul lui Dumnezeu în față. Numai așa se pot rezolva toate. S-a obișnuit așa și s-a răspândit o vorbire de rău pretutindeni. Că, după ce spune „Slăvit să fie Domnul!” imediat îți spune: „Ai auzit ce-a făcut cutare?”. Și începe să spună lucruri necontrolate. Dar zic: „Ai văzut?”. „Nu, dar am auzit”.

Și, când îl întrebi cine a mai auzit [sau pe cel despre care îți spune că a zis], acela spune: „Nu-i adevărat. Nu așa am zis”.

Și s-au răspândit așa mulțime de vorbe rele, pe care noi trebuie să le curmăm. Pentru că e un păcat vorbirea de rău și clevetirea de frați. Să ne iubim! Și, dacă ne iubim, atunci nu ne vorbim de rău; ne vorbim de bine. Și, chiar dacă n-avem dreptate (...).

- (fratele Neculai Mihai) Totodată, ne gândim că, dacă mai sunt dintre cei care obișnuiesc și nu se pot dezvăța ușor, la un moment dat, trebuie spus printre frați:

- (fratele Traian Dorz) Așa spune: „După întâia și a doua mustrare...”.

- (fratele Neculai Mihai) Uite, fratele cutare are obiceiul să spună... Uite,

(...) s-a constatat - în urmă la al doilea, la al treilea caz - că el se obișnuiește [să poarte vorbe neadevărate]. Să nu mai aveți nici un fel de legătură cu el. Nu-l condamnăm cu nimic, nu-l osândim, însă nu mai este vrednic de încredere. (...). Și să nu mai aveți cu el nici o legătură. (...) Ca să-i fie și lui rușine când o vedea un lucru pe care-l face necontrolat.

- (fratele Traian Dorz) Un frate (...) care și-a divorțat trei copii la rând ține să predice numai el, tot timpul, în adunare. Și frații, toți ceilalți, nu pot să asculte. Atunci s-a luat hotărârea: „Acesta să nu mai predice în adunare până își pune rânduială între copiii săi”. Toți frații au luat hotărârea.

Sau altul, care a fost găsit bând...

- (fratele Neculai Mihai) Frații trebuie să știe că [hotărârile cu privire la] aceste lucruri nu le ia fratele... Gheorghe și... Vasile, așa cum vor ei. Că este o hotărâre frățească, [luată] în urma unor fapte grave, ca să se ia aceste măsuri.

- (fratele Traian Dorz) Dacă nu se știe nici un fel de opreliște și nici un fel de măsură, atunci firea pământească își dă frâu la toate poftele... Și-și permite, cum a făcut fratele acela. (...) Pe urmă... scandal și, pe urmă, neînțelegeri între adunări și între familii. Și nu mai știi cum să-i împaci. Pentru că părinții îi despart pe copii. Și sunt atâtea lucruri... și nu-s puține cazurile, că se înmulțesc tot mai mult.

Și atunci trebuie, fraților, să luați... [atitudine]. Sunteți părinți - sau veți fi. Și veți avea de dat seamă și înaintea lui Dumnezeu, și înaintea Lucrării de astfel de lucruri. Feriți-le din timp. Căutați din timp și disciplinați-vă și copiii, și familia, ca să se încadreze în Cuvântul lui Dumnezeu. [Când] vine vorba de astfel de lucruri, să se ia măsuri din timp. Și când ajung la neînțelegeri, să se ducă înainte de a fi focul în vârful casei. Când vezi pe cineva că umblă cu chibritul, atunci trebuie oprit! Să nu dea foc la casă ațâțătorii și aceștia care fac rău în căsnicii.

- (fratele Neculai Mihai) Cu privire la încă un lucru, pe care l-ați amintit și frăția voastră: cu privire la căsătorie. Este un obicei pe care noi nu l-am cunoscut în Oastea Domnului de la început.

Un tânăr, înainte de a se căsători (noi știam că așa se învăța la noi și chiar așa s-a păstrat), nu întreținea legături de intimitate cu o soră. (...) Nu [avea] legături de apropiere, pe care să le tăinuiască împreună, și să vină pe urmă în adunare, la frați, să le spună că vrea să se căsătorească cu sora cutare. Ci tânărul [le spunea] părinților despre dorința lui; la rândul lor, părinții [vorbeau] cu câțiva frați, împreună, despre gândurile lor din familie și apoi era anunțată zona, când se cădea de acord. Se făcea cu sfătuire.

Or, acuma, când vin doi tineri, zic: „Vrem să ne căsătorim. Avem nunta pe data cutare... logodna pe data de cutare... Naș e fratele cutare...”. Pe data aceea mai sunt și alte nunți sau mai sunt și alte logodne... mai sunt și alte lucruri. Să se răstoarne toate acestea, pentru că așa au hotărât ei!... Astea nu sunt bune.

- (fratele Traian Dorz) Mai sunt și cazuri (și tinerii trebuie sfătuiți) de tineri care vorbesc acum cu o tânără, mâine cu alta, poimâine cu alta și creează probleme și dureri, și necazuri în familii. [Sunt] cazuri în care [un tânăr] a vorbit cu câte trei, patru surori. Și le lasă și durere, și batjocură, și vorbe rele. Și astea-s lucruri foarte rele. Tinerii trebuie sfătuiți. Când o dată au pus în fața Domnului, cu mult timp înainte, să nu vorbească decât cu aceea cu care nădăjduiește că va fi. Nu... altă metodă și... cu din astea...

- (fratele Neculai Mihai) De-aceea e nevoie de sfatul bătrânilor din adunare. Pentru că acolo trebuie să se vadă dacă nu sunt înrudiți, dacă nu au mai avut legături cu alte persoane pe care acuma le părăsește și întră în alte legături... De-aceea e nevoie de sfat. (...)

- (fratele Traian Dorz) Important este să se aleagă trei frați de răspundere de care să asculte și cărora să le ceară sfatul. Asta e foarte important. Atunci e rânduială, nu e neorânduială. Și să știe că trebuie să asculte și să urmeze sfatul lor.

- (fratele Neculai Mihai) Mai este un lucru: în fiecare sat, în fiecare comună unde este o adunare, trebuie să fie și acolo doi, trei frați care să supravegheze [ce se întâmplă în adunare], local. Socotesc că nu-i bine să intervină frați din alte sate, din alte comune, să facă rânduială în comuna respectivă. Numai în înțelegere: când frații au nevoie și vor: „Uite, veniți la noi, vrem să stăm de vorbă aici împreună”...

- (fratele Traian Dorz) Pe astea toate le pot [hotărî] împreună frații din localitate. Important este să-i numească pe aceia și să se hotărască cu toții să-i asculte.

Mai avem ceva sau ne rugăm?... Cam astea au fost. Să ne ridicăm și să-I mulțumim Domnului.

- (un frate) Am vrea să ne indicați (...) sau [să ne arătați] niște practici ale unor frați unde s-a refăcut unitatea frățească.

- (fratele Traian Dorz) Uite, la Corocăiești, de exemplu. Știți toți că acolo au fost o mulțime de ani dezbinări și tulburări. Acuma se adună împreună, se îmbrățișează, lucrează împreună. Așa că, dacă au dragoste și doriri frumoase cu toții, se pot ierta, se pot iubi și pot colabora. Așa i-am rugat și pe cei de la Bosanci să facă. Și sperăm că și acolo [se va rezolva]. Așa că, oriunde sunt două adunări, frații să se întâlnească, să se îmbrățișeze, să-și ceară unul altuia iertare, toți să-I ceară iertare Domnului și să colaboreze mai departe. Asta-i singura soluție. Nu se poate altfel.

- (un frate) La Lăloaia cum să facem?

- (fratele Traian Dorz) Tot așa. Numai așa se poate. Acolo, împreună cu ei, stabiliți... Uite, eu cred că și acuma acest lucru se poate face. Și eu sper că deja s-a și făcut. Și cred că, în viitor, se vor duce și cei de la Lăloaia împreună cu ceilalți frați. Și vor fi una. Ce zici, frate Iordache? Frate Gheorghe? Același lucru. Asta-i datoria noastră: să ne împăcăm, să ne iubim, să ne îmbrățișăm, să colaborăm. Asta-i foarte important. Iertați tot și uitați tot ce-a fost și pornim de-aci cu o dragoste și cu un gând și Dumnezeu ne va binecuvânta. Eu așa cred. Frate Iordache, ce zici, în privința aceasta? (...) Lăsați începutul... că știu cum a fost începutul. De astăzi înainte cum facem! Unitate și pace, și armonie. Vreți să vină Domnul și să ne împace cu sabia? Nu!

Așa că, eu cred că acuma s-a făcut pacea și de-aci nu mai dezgropăm trecutul, nici ce-a fost de-o parte, nici de alta. Mergem cu unitatea și cu armonia de-aci înainte. Și asta cred că-i bine peste tot.

Frate Iordache! Hai să facem o rugăciune în fața Domnului cu toții.

Se roagă fratele Iordache și ceilalți frați, care au dorința... Și noi punem hotărâre în fața Domnului că de azi înainte să rezolvăm problema potrivit Duhului Sfânt. Cu dragoste și cu unitate. (...)

Rugăciunea de sfârșit, a fratelui Traian Dorz

Mulțumim, Doamne Dumnezeul nostru, pentru această stare împreună în fața Ta, în seara aceasta. Mulțumim pentru tot Cuvântul pe care Tu l-ai [dezvăluit] în fața noastră și pentru toată lumina pe care ne-ai dat-o fiecăruia dintre noi pentru aceeași înțelegere a aceluiași Cuvânt. Tu ai dorit să gândim la fel, să umblăm la fel, să vorbim la fel, să avem același cuget unii cu ceilalți, pentru ca să putem fi binecuvântați de Tine. Tu știi toate cugetele și toate gândurile, cât au dorit și cât au luptat, și cât au tras unii ca să ajungă să gândească la fel. Tu cunoști inimile fiecăruia dintre noi; știm că ai ascultat rugăciunile noastre și pe cele spuse tare, și pe cele gândite și vei răspunde fiecăruia dintre noi după felul cum ne-am purtat noi față de Tine, față de Cuvântul Tău și față de îndemnurile Tale din această seară.

A venit momentul [acesta] deosebit. Tu ai vrut ca în Lucrarea Ta să fie rânduială, ascultare, unitate. Și, potrivit sfântului Tău Cuvânt, ne-ai îndemnat pe toți la aceasta, ca fiecare să ne dăm toate silințele ca să unim cu credința noastră fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința înfrânarea, apoi răbdarea, apoi evlavia... și dragostea de frați, și iubirea de oameni. Pentru că numai dacă vom avea din belșug aceste lucruri în noi ele nu ne vor lăsa să fim nici leneși, nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Ta. Și, într-adevăr, cine nu le are pe acestea este orb, umblă cu ochii închiși, a uitat că a fost curățit de vechile lui păcate și nu știe încotro merge. Într-adevăr, numai în chipul acesta vom avea intrare slobodă în Împărăția Ta, dacă [împlinim] condițiile Tale. Noi Te rugăm să ne-o dăruiești. Și să ne ajuți să ne dăm toate silințele să unim cu una alta, până ce vom împlini (...) aceste virtuți cerute de Tine, numai pentru care vei dărui Tu harul Tău și izbăvirea Ta. Pentru că ne este făcut de cunoscut cuvântul: „Să ne uităm dar cu băgare de seamă la bunătatea și la asprimea lui Dumnezeu. Bunătate față de cei ce au ascultat și asprime de cei care n-au ascultat”.

Tu ne-ai poruncit să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei. Că, după ce săvârșim acest păcat cu voia, nu mai rămâne nici o jertfă de ispășire, ci numai așteptarea unui foc mistuitor care va nimici pe cei dezbinați și neascultători. Nu ne lăsa să fim dezbinați. Nu ne lăsa să fim neascultători. Nu ne lăsa să ne desprindem din unitatea și din părtășia frățească. (...) De aceea, Te rugăm, binecuvântează-ne și ajută-ne ca, așa cum am stat în această seară împreună, să rămânem și sufletește, nu numai trupește, lucrând în armonie unii cu alții. Că, dacă avem părtășie unii cu alții și dacă umblăm în lumină, numai atunci Sângele Tău ne curățește de orice păcat. Dar dacă nu umblăm în lumină și n-avem părtășie, atunci suntem îndepărtați și de la harul răscumpărării și curățirii Sângelui Tău. Nu ne lăsa pe nici unii în această stare.

Te rugăm pentru unitatea pe care [o dorim], pentru toți frații din părțile acestea, din toată zona aceasta. Ajută-i pe fiecare să se smerească, socotindu-se mai prejos decât ceilalți, să nu se considere singuri înțelepți, nici că are [cineva] tot adevărul și toată cunoștința sau să-și închipuie că e liber să facă orice vrea. Pentru că este scris: „Sunteți mădulare unii altora. Nu puteți face tot ce voiți”. Ajută-ne să ne supunem voinței Tale și voinței frățești, [că-n aceasta stă] armonia și binecuvântarea Ta pentru noi.

Noi Îți mulțumim pentru toți frații care au luat parte la această întâlnire frățească. Îți mulțumim și pentru faptul că ne-am putut vedea față către față, cu mulți dintre ei poate că pentru prima dată. Și, cu mulți, poate că pentru ultima dată... Te rugăm să-i binecuvântezi. Iar mâine, când vom sta în fața Ta să dăm fiecare seamă de felul cum am ascultat și cum am răspuns (...), ajută-ne să putem răspunde cu credincioșie și cu smerenie, ca niște slujitori care n-au de ce să le fie rușine de lucrul pe care l-au făcut și pe care li l-ai încredințat Tu lor.

Binecuvântează-i pe toți frații noștri. Ne rugăm în chip deosebit pentru frații de la Lăloaia, pentru cei de la Văsiești, pentru cei de la Dofteana și pentru toți ceilalți frați și surori ale noastre, pe care Te rugăm să-i încredințezi că-i iubim din toată inima. Că ne rugăm cu căldură pentru ei să le dăruiești tuturor fraților, și celor de-o parte, și celor de alta, același [fel de credință] (...). Pentru ca, iubindu-se și pornind de la nivelul frumos din seara aceasta, să continue, mai departe, întâlnirile lor frățești (...) împreună. Și, dacă mai sunt și lucruri care încă nu sunt deplin înțelese, ori de-o parte, ori de alta, să le dai lumina... și [Tu] le vei limpezi. Dar să dorim așa cum Te-ai rugat: să ne găsești pe toți una, așa cum Tu ești una cu Tatăl, Iisuse Doamne, și cum ai vrut totdeauna ca ai Tăi să fie una în Tine.

Te rugăm să primești rugăciunile noastre de mulțumire pentru starea aceasta împreună. (...) Acesta este un precedent frumos. Te rugăm, mai pregătește-ne astfel de întâlniri. (...) Ajută-ne pe fiecare să lucrăm pentru dragoste, pentru acoperirea prăpăstiei dintre noi. (...) Și astfel, (...) pe puntea dragostei, să putem trece unii la alții cu căldură și cu iubire. Ajută-ne [să înțelegem] că, dacă Tu ne-ai iertat atât de mult, suntem datori să ne iertăm și noi.

Binecuvântează familia aceasta. Pe fratele și pe cei preaiubiți ai Tăi (...) din această casă. Binecuvântează întreagă familia lor. Și toate casele și familiile fraților și surorilor din localitatea aceasta, din zona aceasta și din țară, și din lumea întreagă. Noi ne rugăm pentru toți. Dorim să ne cuprinzi pe toți în dragostea Ta așa cum, la Golgota, ne-ai cuprins prin răscumpărarea Crucii Tale.

Mulțumim din toată inima că ne-ai făcut bucuria să ne revedem în această seară. Și, dacă pe pământul acesta, trupește, nu ne vom mai vedea într-o astfel de întâlnire, ajută-ne, Te rugăm, cum Te-am rugat mereu, să ne întâlnim în Împărăția Ta, acolo unde nu vor mai fi dezbinări, nici păreri diferite, nici neînțelegeri. Ci [unde] toți vor avea lumina Duhului Sfânt, prin care vor înțelege la fel, vor vorbi la fel, vor simți la fel, vor iubi la fel, vor ierta la fel, cum ai iubit și cum ai iertat Tu.

Ne închinăm Ție pentru toate... Și Te rugăm și pentru ziua care vine, pentru [evenimentele] care se vor mai petrece: întâlnirile, nunțile care se vor petrece. Bunele hotărâri care s-au luat aici, Te rugăm să le duci la îndeplinire.

Binecuvântează părinții care au copii necăsătoriți. Dăruiește-le frică de Tine și răspundere în acest pas [hotărâtor] și pentru ei, și pentru urmașii lor. Nu-i lăsa să facă grăbiți, fără Cuvântul Tău și fără încuviințarea fraților astfel de pași care, pe urmă, aduc fie bucurii, fie întristare tuturor. Ci le dăruiește tuturor dragostea și ascultarea frățească, pentru ca, luând împreună, după voia Ta și în rugăciune, hotărârile cele bune, să poți binecuvânta unirea tinerilor lor și nașterea de copii credincioși și sfinți.

Binecuvântează-i pe cei care au probleme în familiile lor. Dăruiește-le, Te rugăm, lumină pentru rezolvarea lor. Te rugăm din toată inima, pentru că numai Tu știi cât de adâncă este durerea și sfâșierea aceasta când chiar între cele două suflete pe care Tu ai hotărât să le faci unul se produce o ruptură care adeseori nu se mai reface niciodată. Doamne, Te rugăm pentru toți cei care se unesc în Taina Nunții: dăruiește-le părtășia, unitatea și dragostea (...).

Te rugăm pentru cei care ne-au iubit și s-au rugat pentru noi, să-i binecuvântezi. Dar ne rugăm și pentru cei care ne-au cerut să ne rugăm noi pentru ei. Noi ne bucurăm acum că ne-am văzut și ne-am bucurat împreună în Cuvântul Tău, și ne-am zidit duhovnicește pe temelia care ne-a fost pusă o dată pentru totdeauna. Dar Te rugăm pentru cei care sunt slabi și bolnavi, și necăjiți, și dezbinați, și tulburați, și abătuți de la calea Ta, și căzuți, să-i ridici, Doamne. Doamne, Te rugăm să-i mângâi. Tu, Care Ți-ai vărsat Sângele pentru viața și mântuirea tuturor, Doamne Iisuse, trimite-le Duhul Sfânt, Care să-i modeleze după voia Ta și să le dăruiască o inimă blândă, plină de bunătate, de îndurare, de iubire, de ascultare, de smerenie, în care locuiește totdeauna puterea Ta și Duhul Tău cel Sfânt.

Binecuvântează adunarea de aici. Pe frații și surorile noastre din această adunare și din toate adunările. Binecuvântează aceste adunări. Unește-le pe cele dezbinate, înviorează-le pe cele mâhnite, ridică-le pe cele căzute, întoarce-le pe cele rătăcite. Înviorează sufletele tuturor celor care sunt apăsați și ascultă rugăciunile care se ridică spre Tine. Doamne, în acest miez de noapte, strigăm către Tine pentru aceste [dureri]. (...) Tu, Care ne-ai învățat să umblăm cu toată înțelepciunea și cu toată bunătatea și curăția, ajută-ne să umblăm în așa fel, încât să fim nevinovați de sângele oricui. Tu ai spus să fim supuși stăpânirii; Tu ai spus să-i iubim pe toți; Tu ai spus să ne rugăm pentru toți maimarii noștri. Ajută-ne să facem din toată inima acest lucru, nu cu prefăcătorie, nici cu alt gând, decât cu dorința mântuirii pentru toți; și pentru vrăjmașii noștri. Fă în așa fel, Doamne, ca atunci [să fim] în pace și-n liniște, când vom veni în fața Ta să ne primim răsplata pentru binele sau răul pe care l-am făcut când eram în trup.

Te rugăm pentru soțiile noastre. Pentru copiii noștri trupești și sufletești. Dăruiește-le binecuvântarea Ta.

Doamne, binecuvântează-i pe frații lucrători care au soții neînțelegătoare. Doamne, Tu știi cât de greu lucrează un frate care are o soție împotrivitoare. Fă Tu toate soțiile fraților noștri credincioase, iubitoare, blânde, bune, să le fie un ajutor și o mângâiere, și un sprijin în lucrul Tău, în care este nevoie de atâta răbdare și înțelepciune.

Binecuvântează-i pe frații noștri care au soții bune, dar care nu le știu prețui îndeajuns. Ajută-le să le prețuiască. Să-și dea seama cât de mare preț are o soție credincioasă, harnică cumpătată și bună. Ajută, Doamne, ca toate surorile noastre să fie astfel de soții [acum sau] când vor ajunge să fie.

Binecuvântează surorile noastre (...) și le dă lumina și ajutorul Tău. Ferește-le de ispite și de păcate. Te rugăm, ferește-le de cursele care li se întind acum în cale din atâtea părți, în veacul acesta stricat și murdar.

Te rugăm pentru tinerii noștri, copiii Tăi, copiii noștri: când vor ajunge la vremea când va trebui să-și găsească perechea potrivită, rânduită de Tine, să Ți-o ceară Ție, Doamne. Să fie ascultători de frați, de părinții lor trupești și sufletești. Și să aștepte cu răbdare binecuvântarea de la Tine, pentru ca să întemeieze căsnicii binecuvântate, care să fie prilej de bucurie și de cinste pentru Lucrarea Ta, nu prilej de batjocură și de durere și pentru unii, și pentru alții.

Te rugăm, binecuvântează-i pe frații noștri lucrători pe care i-ai rânduit să fie în fruntea adunărilor Tale. Ajutați după voia Ta și prin Duhul Tău, ajută-le să poarte cu toată grija răspunderea față de turma peste care i-ai pus Tu păstori. Ajută-i, Doamne, să vegheze cu toată grija asupra celor pe care i-ai rânduit să fie sub îndrumarea lor. Dăruiește-le simțul răspunderii și al datoriei față de oricare suflet, așa cum ai făcut Tu, bunul nostru Păstor, Care i-ai căutat pe toți cei care sunt apăsați și chinuiți și Care ai dorit să-i aduci pe toți la mântuire.

Binecuvântează (...) astfel de suflete, pentru ca, în unitate și în armonie, să putem face ca buna rânduială din mijlocul adunării Tale să propășească. Doamne, pentru adunare Te rugăm!... (...) Fă ca adunările noastre să fie unite în așa fel, încât Tu să le poți binecuvânta de la început până la sfârșit, în toată desfășurarea. Pune în sufletele fraților noștri, vestitorii Cuvântului Tău, același duh. [Nimeni] să nu vorbească din duh de ceartă, din slavă deșartă sau din porniri firești, care vin cu foarte multă șiretenie, din pricina ispititorului și din partea lui, pentru ca, prin Cuvântul Tău să-i dezbine și să-i despartă pe ai Tăi și prin Cuvântul Tău să se jignească și să se străpungă sufletește unii pe alții. Ci, cu blândețe și cu bunătate, să mânuiască Cuvântul Tău, cu toată frica de Tine și cu toată teama, în așa fel, încât să-i bucure pe toți, să-i mângâie pe toți, să-i ajute pe toți și, în primul rând, pe cel care-l mărturisește curat și credincios, devotat, râvnitor, iubitor, înțelept și smerit.

Mulțumim pentru această noapte binecuvântată. Te rugăm să-i binecuvântezi acum pe frații care pleacă. Însoțește-i la întoarcere. Păzește-i de ispite, de păcate. Gândurile bune pe care le-ai inspirat prin Cuvântul Tău în mijlocul nostru, în seara aceasta, ajută-ne să le păstrăm și să lucrăm potrivit lor. Nivelul acesta de unitate și de armonie pe care l-ai stabilit (...) în întâlnirea noastră păstrează-l între noi. Ajută-ne să nu ne ferim privirile când ne vedem unii pe alții. Ajută-ne să nu ne ocolim unii pe alții (...). Ajută-ne să nu ne mai vorbim de rău unii pe alții. (...) Și iartă-ne, că toți am greșit până astăzi înaintea Ta. Dar acum, punând (...) legământul nostru, Te rugăm să ne ajuți ca, pe viitor, să fim altfel de cum am fost până acum. Și armonia, și pacea, și unitatea să domnească desăvârșit în adunările noastre (...), în familiile noastre, în familiile copiilor noștri, pentru care ne rugăm și mai mult decât pentru noi să fie mai vrednici de cum am fost noi, mai credincioși, mai atașați, mai iubiți, mai devotați, mai ascultători și mai smeriți.

Pe toate acestea le înfățișăm înaintea Ta, Tatăl nostru cel Bun, Dulcele nostru Mântuitor și Mângâietor, Duhule Sfinte, și ne rugăm să primești cu bunătate și bunăvoință aceste rugăciuni. Și să ne ierți, Doamne, de toate slăbiciunile și greșelile pe care le-am avut sau pe care încă le mai avem. Îndreaptă-ne, Doamne, pe toți, ca să putem sta odată liniștiți în fața Ta, privind și Fața ta, și fețele fraților noștri - mai ales pe cele pe care le-am întristat mai mult - să le putem privi cu bucurie. Iar ei, toți, la fel.

Doamne, fă ca această rugăciune să fie deplină și a fiecăruia. Fă ca această dorință să se realizeze deplin și în fiecare dintre noi. Și fă ca puterea Ta cea mare și sfântă să ne facă deplin și pe fiecare dintre noi un adevărat [slujitor] ostaș și credincios al Tău. Pentru ca să putem odată da cu bucurie seama de misiunea pe care ne-ai încredințat-o și de lucrul pe care ne-ai poruncit să-l facem.

Pentru toate Îți mulțumim și pentru toate ne închinăm Ție și Te slăvim recunoscători și îndatorați, până va veni Împărăția Ta. Și atunci, ajută-ne să vedem și noi această Împărăție cu bucurie și să avem un loc fericit împreună cu toți cei cu care am gândit și am umblat la fel în viața și în lupta aceasta.

Pentru toate, fii slăvit Tată, Fiu și Sfântul Duh, Dumnezeul nostru, căci a Ta este Împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Ajută-mi, Doamne, zi de zi,

neclătinat să- Ți pot păzi,

cu dragoste pân ’ la mormânt,

Cuvântul Tău cel sfânt.