Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: Voi nu știți nimic.
Acel om care, la un moment dat, în mijlocul discuțiilor pentru rezolvarea problemei lui Hristos în interesul național, are cuvântul hotărâtor,
- acel om poartă cea mai mare răspundere în fața lui Dumnezeu, în fața istoriei și în fața neamului său, pentru tot ce va urma din clipa luării acestei hotărâri.
Caiafa, omul care are o înaltă funcție și care are posibilitatea de a impune o hotărâre, bună sau rea, cu privire la Hristos și la Lucrarea Lui, hotărâre pe care după el nimeni n-o mai poate nici s-o schimbe, nici s-o înlăture,
- acel om trebuie să fie foarte atent la ce face.
De multe ori, toată adunarea mai marilor unui popor, tot sinedriul nu a fost decât o formă prin care vreun tiran, și-a făcut voia sa cum a vrut el, acoperind cu hotărârea lor, niște măsuri care erau numai ale lui.
Sinedriul era chemat numai ca să semneze niște hotărâri care erau luate cu mult înainte,
și despre care membrii lui nici nu fuseseră întrebați și nici nu puteau să le schimbe.
Într-o astfel de adunare, care era scopul să ia o hotărâre însemnată în numele poporului,
- acel unul, care rostește cuvântul hotărâtor, trebuie să-și simtă nu importanța sa și a intereselor sale, ci importanța istorică a actului care se pregătește sau se decide.
Câtă vreme omul n-are nici o funcție înaltă
și nici o încredințare de conducere a unei mulțimi
și nici o răspundere pentru soarta poporului întreg, sau pentru vreo parte din el,
atâta vreme omul, poate judeca mult mai ușor și poate vorbi cam cum vrea! După atitudinea lui poate suferi și ajunge rău, cel mult el singur...
Dar când a ajuns să aibă răspunderea unei întregi familii,
sau a unei cetăți sau unui întreg neam,
- atunci omul nu mai gândește - sau n-ar trebui să mai gândească cu ușurință în nici o problemă, fiindcă el hotărăște nu soarta lui, ci soarta altora.
N-ar trebui să mai privească nimic cu nesinceritate, ci cu toată conștiința unei mari și grele răspunderi.
N-ar trebui să ia nici o hotărâre grăbită, ci una adânc cumpătată și după lungi nopți de rugăciune cum făceau marii noștri înaintași, în vremile lor de grea cumpănă
și nici să impună rezolvării pe care alții să le plătească pe urmă cine știe până când, cu preț amar de suferințe și jertfe!
Oricât de puțină parte de răspundere ar avea un om, care ia cuvântul într-o adunare, - acel om are datoria de a cerceta bine mai înainte de a spune ceea ce vrea să spună.
Și numai după ce s-a documentat bine asupra celor despre care vorbește și asupra urmărilor acestora pentru alții, apoi să vorbească.
Fiindcă el contribuie prin cuvântul său și la răspunsul pentru luarea unei măsuri bune sau rele...
Ajută, sau împiedică, ceva bun sau rău, ceva drept sau nedrept.
Salvează, sau osândește pe cineva sfânt sau răufăcător
- și de importanța cuvântului său și a funcției sale, depinde adesea luarea hotărârii.
Firește că în lucrarea unei astfel de hotărâri nu răspunde numai acela care vorbește ci și acela care tace.
Nu numai Caiafa care a zis: s-a făcut vinovat de crima contra lui Dumnezeu... ci și ceilalți mulți, care n-au zis nimic, atunci când trebuiau să zică deschis și puternic: Nu!
Da, omule răspunzi și tu în fața lui Dumnezeu și a Judecății Lui:
Răspunzi pentru forțarea luării unei hotărâri nedrepte, tu acel al cărui cuvânt o impune,
dar răspunsul pentru acest lucru și tu, cel care atunci când trebuie să zici cuvântul de împiedicare, n-ai curajul să-l spui.
Căci tăcerea ta este o semnătură de aprobare pe hotărârea care se ia acolo.
Da, omule răspunzi când faci răul tu direct, cu voia și cu puterea ta.
Dar vei răspunde și pentru că, putând să-l împiedici pe cel care l-ai văzut făcând răul, totuși nu l-ai împiedicat!
Lașitatea este frică, iar fricoșii sunt la fel de osândiți ca și ucigașii, în Cuvântul lui Dumnezeu, fiind aruncați laolaltă în iazul de foc (Apoc. 21, 8).
Cine iubește slava lumii mai mult decât slava Domnului și comoditatea ei mai mult decât adevărul,
Și va fi osândit atât de Dumnezeu cât și de oameni.
O, Atotputernic Dumnezeu, Cunoscătorul desăvârșit al tuturor conștiințelor omenești,
nu-i lăsa pe oamenii de răspundere dintr-un popor, să ia hotărâri nedrepte față de nici o chestiune și față de nici un om,
ci dăruiește-le Doamne înțelepciune și seriozitate fiecăruia din cei care trebuie să ia sau să împiedice o hotărâre nedreaptă.
Fă-l pe cel care are principala sarcină de răspundere, să-și simtă datoria de a gândi sănătos,
de a vorbi documentat, drept, cinstit și solemn,
de a hotărî fără grabă și fără interes necurmat, și numai binele oamenilor, atât cei de acum cât și cei din viitor
Doamne, binecuvântează neamul nostru totdeauna cu astfel de conducători înțelepți și buni,
care cu dragoste de oameni și respect față de voia Ta să ia numai hotărâri fericite.
Amin.