Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: Voi nu ştiţi nimic.
Acel om care, la un moment dat, în mijlocul discuţiilor pentru rezolvarea problemei lui Hristos în interesul naţional, are cuvântul hotărâtor,
- acel om poartă cea mai mare răspundere în faţa lui Dumnezeu, în faţa istoriei şi în faţa neamului său, pentru tot ce va urma din clipa luării acestei hotărâri.
Caiafa, omul care are o înaltă funcţie şi care are posibilitatea de a impune o hotărâre, bună sau rea, cu privire la Hristos şi la Lucrarea Lui, hotărâre pe care după el nimeni n-o mai poate nici s-o schimbe, nici s-o înlăture,
- acel om trebuie să fie foarte atent la ce face.
De multe ori, toată adunarea mai marilor unui popor, tot sinedriul nu a fost decât o formă prin care vreun tiran, şi-a făcut voia sa cum a vrut el, acoperind cu hotărârea lor, nişte măsuri care erau numai ale lui.
Sinedriul era chemat numai ca să semneze nişte hotărâri care erau luate cu mult înainte,
şi despre care membrii lui nici nu fuseseră întrebaţi şi nici nu puteau să le schimbe.
Într-o astfel de adunare, care era scopul să ia o hotărâre însemnată în numele poporului,
- acel unul, care rosteşte cuvântul hotărâtor, trebuie să-şi simtă nu importanţa sa şi a intereselor sale, ci importanţa istorică a actului care se pregăteşte sau se decide.
Câtă vreme omul n-are nici o funcţie înaltă
şi nici o încredinţare de conducere a unei mulţimi
şi nici o răspundere pentru soarta poporului întreg, sau pentru vreo parte din el,
atâta vreme omul, poate judeca mult mai uşor şi poate vorbi cam cum vrea! După atitudinea lui poate suferi şi ajunge rău, cel mult el singur...
Dar când a ajuns să aibă răspunderea unei întregi familii,
sau a unei cetăţi sau unui întreg neam,
- atunci omul nu mai gândeşte - sau n-ar trebui să mai gândească cu uşurinţă în nici o problemă, fiindcă el hotărăşte nu soarta lui, ci soarta altora.
N-ar trebui să mai privească nimic cu nesinceritate, ci cu toată conştiinţa unei mari şi grele răspunderi.
N-ar trebui să ia nici o hotărâre grăbită, ci una adânc cumpătată şi după lungi nopţi de rugăciune cum făceau marii noştri înaintaşi, în vremile lor de grea cumpănă
şi nici să impună rezolvării pe care alţii să le plătească pe urmă cine ştie până când, cu preţ amar de suferinţe şi jertfe!
Oricât de puţină parte de răspundere ar avea un om, care ia cuvântul într-o adunare, - acel om are datoria de a cerceta bine mai înainte de a spune ceea ce vrea să spună.
Şi numai după ce s-a documentat bine asupra celor despre care vorbeşte şi asupra urmărilor acestora pentru alţii, apoi să vorbească.
Fiindcă el contribuie prin cuvântul său şi la răspunsul pentru luarea unei măsuri bune sau rele...
Ajută, sau împiedică, ceva bun sau rău, ceva drept sau nedrept.
Salvează, sau osândeşte pe cineva sfânt sau răufăcător
- şi de importanţa cuvântului său şi a funcţiei sale, depinde adesea luarea hotărârii.
Fireşte că în lucrarea unei astfel de hotărâri nu răspunde numai acela care vorbeşte ci şi acela care tace.
Nu numai Caiafa care a zis: s-a făcut vinovat de crima contra lui Dumnezeu... ci şi ceilalţi mulţi, care n-au zis nimic, atunci când trebuiau să zică deschis şi puternic: Nu!
Da, omule răspunzi şi tu în faţa lui Dumnezeu şi a Judecăţii Lui:
Răspunzi pentru forţarea luării unei hotărâri nedrepte, tu acel al cărui cuvânt o impune,
dar răspunsul pentru acest lucru şi tu, cel care atunci când trebuie să zici cuvântul de împiedicare, n-ai curajul să-l spui.
Căci tăcerea ta este o semnătură de aprobare pe hotărârea care se ia acolo.
Da, omule răspunzi când faci răul tu direct, cu voia şi cu puterea ta.
Dar vei răspunde şi pentru că, putând să-l împiedici pe cel care l-ai văzut făcând răul, totuşi nu l-ai împiedicat!
Laşitatea este frică, iar fricoşii sunt la fel de osândiţi ca şi ucigaşii, în Cuvântul lui Dumnezeu, fiind aruncaţi laolaltă în iazul de foc (Apoc. 21, 8).
Cine iubeşte slava lumii mai mult decât slava Domnului şi comoditatea ei mai mult decât adevărul,
Şi va fi osândit atât de Dumnezeu cât şi de oameni.
O, Atotputernic Dumnezeu, Cunoscătorul desăvârşit al tuturor conştiinţelor omeneşti,
nu-i lăsa pe oamenii de răspundere dintr-un popor, să ia hotărâri nedrepte faţă de nici o chestiune şi faţă de nici un om,
ci dăruieşte-le Doamne înţelepciune şi seriozitate fiecăruia din cei care trebuie să ia sau să împiedice o hotărâre nedreaptă.
Fă-l pe cel care are principala sarcină de răspundere, să-şi simtă datoria de a gândi sănătos,
de a vorbi documentat, drept, cinstit şi solemn,
de a hotărî fără grabă şi fără interes necurmat, şi numai binele oamenilor, atât cei de acum cât şi cei din viitor
Doamne, binecuvântează neamul nostru totdeauna cu astfel de conducători înţelepţi şi buni,
care cu dragoste de oameni şi respect faţă de voia Ta să ia numai hotărâri fericite.
Amin.