Ușa
Traian Dorz - Cântările Roadelor
Voi care vă puteți deschide a voastră ușă
când doriți
voi ce puteți ieși din casă, sau să intrați,
- după plăcere,
voi ce puteți privi în voie la soarele plăcut al zilei
sau stelele și luna nopții,
sau câmpul înflorit și verde,
sau ploaia primăverii caldă,
sau fulgii legănați ai iernii,
- voi nu știți ce înseamnă-o ușă
pe care n-o puteți deschide
și care n-o puteți închide
nici la nevoie
nici la voie
o ușă unde n-ai tu cheia,
- dar care-i totuși ușa ta!...
Voi care nu știți,
care n-aveți de unde ști, ce-amar se plânge
și-ngrozitor se poate arde
și suferi, de viu în groapă,
dincolo, dup-o ușă-nchisă,
mai îngropat decât toți morții...
Voi care n-ați stat treji în flăcări de-așteptare
nopți și zile
și luni și ani
cu răsuflarea oprită și
auz atent,
cu inima zdrobită-n zbucium de teamă
și de bănuială
și chinuiți de deznădejde și de nădejde totodată
napoia unei uși închise pe dinafară,
- de un veac...
Voi care nu știți în ce-adâncuri întunecate
și-n ce iaduri se prăbușesc și se ridică
trăiește ne-ncetat
și moare
de mii de ori pe zi un suflet, zdrobit
bucată cu bucată,
clipită cu clipită-ntruna
de mii de ori gustând otravă
stând singur după-o ușă-nchisă
ca dup-o piatră de mormânt.
Voi care vă puteți întinde din casă
mâinile-amândouă
să vi le răcoriți în stropii călduți ai ploilor de mai,
voi care vă culcați pe iarbă sub merii
sau cireșii voștri,
sau vă puteți purta pe brațe zâmbind copiii
sau soția,
sau iarna v-aruncați prin neauă
cu fața roșie și plină
sau toamna vă puteți întinde
în grădinița voastră mâna
spre-o prună roșie-ntre frunze
pe care încă-s stropi de rouă,
sau orișicând vă este sete puteți bea apă
după voie
din cana voastră
sau din unda unui izvor însingurat
și-apoi să odihniți la umbră,
să mirosiți o floare albă,
să vă uitați la peștișorii ce-noată jucăuși în râu
în soare
sau nisipul cald.
- Voi care vă puteți în pace ruga în odăița voastră
cu tatăl sau cu mama voastră,
cu fiii voștri, cu soția,
sau singuri
sau în Casa Sfântă
- și nimeni nu vă râde-n față
nici nu vă bate pentru asta,
nici nu vă-njură mânios,
nici nu sunteți siliți s-o faceți în pat
cu pătura pe față
- ci liniștiți,
cu tot respectul și
bucuria clipei ei...
- Voi care după ușa voastră stați liniștiți,
netremurând
de câte ori s-aude-un zgomot,
de câte ori simțiți un pas
că poți fi scos, de nu știi cine
că poți fi dus și nu știi unde
că poți fi chinuit de-orișicare
și nu știi pentru ce,
oricând...
- Voi care vă puteți în voie culca în așternutul vostru
și făr-să vi se-nsemne locul
ce nu-i permis să-l depășiți.
- Voi ce puteți mânca o pară sau pâine,
pâine câtă vreți,
sau care, când simțiți nevoia de-a rămâne
cei mai singuri
puteți ieși când vreți din casă
sau din mulțime neopriți...
- o, voi nu știți,
nu știți ce har e,
ce fericire negrăită-i,
ce lucru necrezut de mare-i
- o ușă ce-o deschizi când vrei!...
- O, voi ce nu știți,
nu știți încă,
nici vreți să știți
nici să căutați
să știți, ce va veni clipitei
când Dumnezeu o să vă spună:
- Plecați voi blestemați în focul de veci
în care n-ați crezut...
- Voi care nu gândiți nici astăzi
și nici nu vreți să țineți seama
ce iad-spăimântător și veșnic e depărtarea de Hristos,
ce noapte veșnică-i aceea neluminată de-o nădejde
de nici o singură nădejde,
- pe vecii vecilor închis...
- Voi care nu vă dați azi seama ce-ngrozitor
este păcatul
fiindcă fără nici o teamă trăiți în el
și el în voi,
nici cât de veșnice sunt: noaptea și chinurile remușcării
și usturimea conștiinței de-a pururi nemaiadormite
și ispășirea nesfârșită a săvârșitului păcat
al neascultării de Cuvântul lui Dumnezeu ce-L cunoșteați...
- Voi nu știți ce respingeți astăzi
când nu vă pasă de Hristos
când n-ascultați chemarea sfântă
a Crucii Răscumpărătoare
și când respingeți harul care e Ușa Veșnicei Lumini!
... Dar când veți fi ajunși, odată
napoia unei uși închise
a unei uși pe veci închise,
pe veci închise, după voi,
când veți fi despărțiți de-a pururi
de orișice ființă scumpă,
când singuri,
singuri pe vecie
vă veți trezi închiși,
închiși
în deznădejde,
în uitare,
în veșnica-ngrozire, singuri,
- și vă veți da cu spaimă seama că-n veci
și-n veci, așa va fi,
că nici măcar nu-i altă moarte
s-aveți măcar în ea nădejde,
- atunci
abia atunci,
acolo, cu-adevărat vă veți trezi,
gândindu-vă ce har odată era o ușă larg deschisă
o ușă larg deschisă vouă spre mântuire
prin Hristos...
Că-o viață-ntreagă-a stat deschisă
deschisă și îmbietoare
dar voi, batjocorind iubirea,
disprețuind înștiințarea
și lepădând iertarea care prin Cruce v-a răscumpărat,
n-ați vrut să credeți nici în moarte
nici în osânda necredinței
nici în Gheena unde focul
și viermele
vor roade veșnic
- și astfel v-ați închis voi singuri,
cu mâna voastră
ușa vieții
și ați ajuns pe drept la locul unde vă chinuiți acum...
Pe veci de veci,
pe veci de veci,
pe veci de veci,
pe veci de veci...
Abia atunci veți ști ce-nseamnă
o ușă
care vi s-a-nchis...
O ușă care v-a fost deschisă atâția ani,
atâta vreme
dar care-acum vă va fi-nchisă
pe veci de veci
pe veci de veci.
O, tu cel pentru care ușa mai este încă azi deschisă
nici la chemarea cea din urmă
ce-i poate asta,
nu răspunzi?