Vântul aduce primăvara

Vântul cel ceresc aduce primăvara cea sufletească

Ce binecuvântate lucrări face vântul în lume! De multe ori, noi nici nu ne dăm seama ce ar fi de noi, dacă n-ar fi vântul. Să ne uităm, de pildă, primăvara, când începe lumea a se dezmorţi din îngheţul iernii. Primăvara n-ar putea să vină până nu începe a bate vântul cel cald de la Sud. Când soseşte acest vânt binecuvântat, lumea învie văzând cu ochii: gheaţa se topeşte, zăpada se topeşte, pâraiele şi râurile încep iar a curge.

Sunt şi în viaţa noastră cea sufletească ierni grozave cu îngheţuri grozave de păcate. Toate sforţările şi toate „căldurile” cele omeneşti nu pot face nimic pentru dezgheţarea unui astfel de suflet îngheţat de păcate. Dar, când începe a bate vântul cel cald şi binecuvântat al Duhului Sfânt, inimile se dezgheaţă şi viaţa noastră începe iar a curge spre Dumnezeu.

La ţară, bietul morar cu moara lui de apă ce necaz mare are când îi îngheaţă moara! Douăzeci de oameni, am văzut odată, la ţară, lucrând o zi întreagă la dezgheţarea unei mori, dar seara, moara iar a îngheţat. A venit însă, noaptea, un vânt cald şi ceea ce n-au putut face douăzeci de oameni într-o zi a făcut vântul într-un ceas. Douăzeci de predicatori de s-ar pune să dezgheţe un suflet îngheţat în păcate nimic nu pot face până când nu începe a bate Vântul cel ceresc.

Primăvara o aduce - o poate aduce - numai vântul cel cald de la Sud. Până nu suflă acest vânt, toate sforţările dezgheţului sunt zadarnice. Toate focurile şi cuptoarele din lume nu pot aduce primăvara, nici măcar pe întinderea unui mic sătuleţ.

Primăvara o aduce numai vântul cel cald de la Sud.

Aşa e şi în cele sufleteşti. Primăvara cea sufletească o poate face numai Harul cel ceresc. Până nu suflă Vântul cel cald al Duhului Sfânt, toate sforţările „dezgheţului” tău sufletesc sunt zadarnice. Toate predicile şi toate slujbele din lume nu pot face „primăvară” într-un suflet, dacă prin ele nu suflă vântul cel cald al Duhului Sfânt.

Ce lucruri mari poate face Vântul cel cald al Harului! Este om îngheţat cu totul în păcate, încremenit în răutăţi şi, parcă, nimeni şi nimic nu-l mai poate trezi la viaţă. Vin peste el nenorociri, încercări, bătăi şi nici acelea nu-l pot mişca. El este un mort; pare cu totul mort. Dar dacă Domnul trimite Vântul cel cald al Harului, îndată îl vezi că începe a se „dezgheţa” şi a învia. Dintr-un Saul devine un Pavel. Îngheţul s-a topit sub puterea Vântului ceresc.

Sărmane suflet păcătos! Poate ai ajuns şi tu într-un cumplit „ger” şi „îngheţ” sufletesc. Şi poate crezi că nu mai poţi scăpa de acest îngheţ. Chiar tu însuţi te îndoieşti că s-ar mai putea face primăvară în sufletul tău. Dar nu deznădăjdui, sărmane suflet! Dumnezeu, într-o clipă, poate topi îngheţul tău. Azi e ger, şi mâine cald. Roagă-te cu lacrimi fierbinţi şi vei vedea ce minuni mari poate face dezgheţul Harului în sufletul tău!

Fratele meu! Eşti un credincios şi te doare că nu poţi aduce la Domnul pe soţia ta, pe copilul tău, pe vecinul tău. O, nu dispera! Roagă-te mereu pentru „Vântul cel cald”. Ce n-ai putut face tu într-un an, face Vântul acesta într-o zi, întro clipă chiar.

Primăvara vine treptat, încetul cu încetul. Începe a se topi, mai întâi, zăpada de pe case. Încep a picura streşinile. Încep a curge apele. Şi, pe urmă, vântul deşteaptă pământul şi face dezgheţ general. Aşa vine, de cele mai multe ori, şi „primăvara” cea sufletească. Încetul cu încetul. Începutul „dezgheţului” omul poate nici nu l-a simţit. Duhul lui Dumnezeu, treptat, treptat, îi luminează mintea, îi întăreşte voinţa, îi încălzeşte inima, îi topeşte frica şi îi insuflă nădejdea. Aceasta este lucrarea Vântului ceresc. Simţim această tainică lucrare, dar n-o vedem, aşa cum nu vedem nici vântul de la Sud care aduce primăvara.

Aici voi aminti un sfat pentru Oaste şi ostaşi. Când Duhul Sfânt începe a lucra într-un suflet „îngheţat” - noi trebuie să avem răbdare. Să aşteptăm cu răbdare lucrarea treptată a Harului. Noi, de multe ori, aşteptăm dintr-o dată „dezgheţul general” al necredinciosului, dar aceasta este o greşeală. Să lucrăm cu răbdare pentru mântuirea celor pierduţi, aşteptând lucrarea treptată a trezirii lor.

Aici vom spune că Oastea Domnului este şi ea un fel de primăvară adusă de Vântul cel cald al Duhului Sfânt. Noi, ostaşii, ne-am trezit din „îngheţ” prin Vântul cel aducător de primăvară al Duhului Sfânt şi vom trece în „vară” şi în „toamnă” cu „roade” bogate, numai prin această cerească suflare.