Vântul leagă holdele

Binecuvântările vântului sunt multe şi de multe feluri. De n-ar fi vântul, am pieri cu toţii de foame. Cum aşa? De ce? Pentru că e lucru constatat: holdele nu pot lega fără vânt. Vântul poartă sămânţa holdelor de la spic la spic („praful” care fecundează florile spicului). Dacă n-ar adia vântul pe vremea când leagă holdele, am pieri cu toţii de foame. Holdele n-ar putea lega şi n-am avea pâine.

După cum, în vremurile de demult, pe timpul morilor de vânt, oamenii erau ameninţaţi de foame când nu sufla vântul şi morile de vânt nu puteau măcina, tot aşa am fi ameninţaţi de foame şi când n-ar sufla vântul, şi tot aşa suntem ameninţaţi de foame şi moarte sufletească şi când nu suflă Vântul cel ceresc peste viaţa noastră.

Aici vom spune o poveste cunoscută. Cică, odată, un ţăran nemulţumit de felul cum umbla vremea, îşi zise în sine: „Cerul nu se prea pricepe la plugărie; dacă aş avea eu putere să comand vremea cum trebuie, altcum ar merge plugăria noastră”. „Fie după dorinţa ta!” - se auzi glasul Domnului de Sus; şi ţăranul primi puterea de a-şi comanda vremea care-i place, pe o vară întreagă.

Şi începu omul a-şi comanda când soare, când ploaie, când căldură, când răcoare... - aşa cum cereau ogoarele.

Holdele crescură pădure. Totul era cum nu se poate mai bine.

„Ei! Asta înseamnă pricepere în agricultură!” îşi zicea omul; şi era plin de bucurie. Sosi timpul secerişului. Ţăranul îşi lărgi hambarele şi intră cu coasa în lanurile de grâu. Dar, aici, un lucru neaşteptat, un lucru jalnic: spicele erau goale! Omul uitase să comande, la vremea sa, vântul; şi rodirea nu se putu se face. Holdele erau minunate, dar nu legaseră rod.

Omul rămase ruşinat şi, din clipa aceea, n-a mai cârtit pentru umblarea vremii.

Aşa suntem şi noi fără suflarea Vântului ceresc: nu putem lega roade de fapte bune. În lumea de azi se văd atâtea spice frumoase, numai că nu-i rod în ele tocmai din pricină că n-a suflat peste ele Vântul cel ceresc.

Creştinătatea de azi este o holdă frumoasă cu spice frumoase de rânduieli religioase; numai că spicele sunt goale: lipseşte suflarea Duhului Sfânt.

Duhule! Vino din cele patru vânturi şi „suflă peste noi!” (Ezec 37, 9). Suflă, preabinecuvântat Vânt ceresc, şi peste holda vieţii mele, ca să poată lega roade de fapte bune!