Vântul leagă holdele

Binecuvântările vântului sunt multe și de multe feluri. De n-ar fi vântul, am pieri cu toții de foame. Cum așa? De ce? Pentru că e lucru constatat: holdele nu pot lega fără vânt. Vântul poartă sămânța holdelor de la spic la spic („praful” care fecundează florile spicului). Dacă n-ar adia vântul pe vremea când leagă holdele, am pieri cu toții de foame. Holdele n-ar putea lega și n-am avea pâine.

După cum, în vremurile de demult, pe timpul morilor de vânt, oamenii erau amenințați de foame când nu sufla vântul și morile de vânt nu puteau măcina, tot așa am fi amenințați de foame și când n-ar sufla vântul, și tot așa suntem amenințați de foame și moarte sufletească și când nu suflă Vântul cel ceresc peste viața noastră.

Aici vom spune o poveste cunoscută. Cică, odată, un țăran nemulțumit de felul cum umbla vremea, își zise în sine: „Cerul nu se prea pricepe la plugărie; dacă aș avea eu putere să comand vremea cum trebuie, altcum ar merge plugăria noastră”. „Fie după dorința ta!” - se auzi glasul Domnului de Sus; și țăranul primi puterea de a-și comanda vremea care-i place, pe o vară întreagă.

Și începu omul a-și comanda când soare, când ploaie, când căldură, când răcoare... - așa cum cereau ogoarele.

Holdele crescură pădure. Totul era cum nu se poate mai bine.

„Ei! Asta înseamnă pricepere în agricultură!” își zicea omul; și era plin de bucurie. Sosi timpul secerișului. Țăranul își lărgi hambarele și intră cu coasa în lanurile de grâu. Dar, aici, un lucru neașteptat, un lucru jalnic: spicele erau goale! Omul uitase să comande, la vremea sa, vântul; și rodirea nu se putu se face. Holdele erau minunate, dar nu legaseră rod.

Omul rămase rușinat și, din clipa aceea, n-a mai cârtit pentru umblarea vremii.

Așa suntem și noi fără suflarea Vântului ceresc: nu putem lega roade de fapte bune. În lumea de azi se văd atâtea spice frumoase, numai că nu-i rod în ele tocmai din pricină că n-a suflat peste ele Vântul cel ceresc.

Creștinătatea de azi este o holdă frumoasă cu spice frumoase de rânduieli religioase; numai că spicele sunt goale: lipsește suflarea Duhului Sfânt.

Duhule! Vino din cele patru vânturi și „suflă peste noi!” (Ezec 37, 9). Suflă, preabinecuvântat Vânt ceresc, și peste holda vieții mele, ca să poată lega roade de fapte bune!