Vântul alege grâul din pleavă
Pr. Iosif Trifa - Vântul cel ceresc
Vântul mai are și o altă însușire. El alege lucrurile ușoare din cele grele.
Când trece vântul pe stradă, el mătură pleava, hârtia și tot ce nu are greutate. Însă bucățile de fier, de piatră și tot ce este greu rămân nemișcate.
La țară, plugarul iese să vânture grâul când bate vântul. În suflarea vântului, pleava se alege, iar grâul rămâne curat. Pleava, fiind mai ușoară, zboară, iar grâul, fiind mai greu, rămâne. Așa face și vântul Duhului Sfânt. El este un cercetător al vieții noastre cele sufletești. El îl descoperă pe om așa cum este. Poți multă vreme să faci pe cinstitul și pe evlaviosul, dar, când vine vântul Duhului Sfânt, rămâi descoperit.
Vântul Duhului Sfânt este și o probă pentru viața creștinilor. Creștinii cei adevărați au în ei o greutate: când vine vântul încercărilor, când vin viforul și furtuna, ei rezistă. Nimic nu-i poate clătina din locul lor, pentru că au în sufletul lor o greutate de credință și de adâncire în Evanghelie.
Nu este însă așa cu ceilalți: cu cei fără greutate. Când vine furtuna încercărilor, se duc ca pleava în vânt. La orice vânt de încercare se clatină ca și trestia bătută de vânt. Tu, cititorule, dintre care ești?
Nici florile n-ar mirosi...
Dacă n-ar fi vântul, nici florile n-ar mirosi - spun învățații care au studiat viața florilor. Mirosul stă ascuns în flori, până nu vine vântul să-l scoată și să-l poarte pe aripile sale. Așa face și Vântul cel ceresc cu mirosul „florilor” noastre, cu însușirile noastre cele bune. Sunt atâtea talente care stau ascunse - ca mirosul în flori - până ce nu vine Vântul Duhului Sfânt să le scoată în lume. În Oastea Domnului avem atâția ostași care s-au distins: unii prin puterea de a se ruga, alții prin puterea de a predica, alții prin darul de a scrie poezii etc. Iată, erau și acestea tot atâtea „mirosuri” închise în flori, până n-a venit Vântul cel ceresc să le poarte pe aripile Sale.