Viața din Hristos
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - După cum va fi gata Dumnezeu să primească pe oricine face binele, tot așa va fi gata să alunge pe oricine face răul (Rom. 2, 9).
Căci El nu are în vedere fața nimănui,
ci dreptatea Lui rămâne în veac și Cuvântul Lui este Adevărul.
El nu poate fi decât Credincios și Drept.
De aceea Îl rugăm să ne dăruiască o inimă înțeleaptă care să știe și de dragostea, dar și de frica Lui.
2 - După cum mlădițele n-ar exista fără viță sau ramurile, fără trunchi, tot așa nici noi n-am fi fost niciodată ființe vii fără Hristosul Cel Viu, din care și prin care suntem.
Și n-am fi niciodată fără El căci din El suntem cu toții, fie roditori, fie neroditori.
Fie credincioși, fie necredincioși.
Fie drepți, fie nedrepți.
Toți suntem din El și trăim din El.
Din El avem ființa, din El viața și din El puterea.
Atât pentru partea noastră trupească cât și pentru cea duhovnicească.
Numai că unii aducem roade bune, iar alții rele.
3 - Dar cum în Puternica Viață a lui Hristos noi avem toate condițiile să aducem roada ascultării de Dumnezeu, arătată de plinătatea tuturor virtuților Sale, tot așa avem o Dumnezeiască datorie a aduce aceste roade vrednice.
Nimeni dintre noi nu suntem scutiți de a aduce roadele ascultării,
nici dezvinovățiți dacă nu le aducem.
4 - Mintea de a cunoaște binele,
puterea de a-l face
și ocaziile sau mijloacele înfăptuirii binelui,
- ni le dăruiește din plin Hristos.
Voința și efortul de a le face pe acestea, noi trebuie să le avem.
5 - Dacă avem dorința și priceperea, înfăptuim binele pe care ni-l pregătise Dumnezeu să-l înfăptuim (Efes. 2, 10).
Dacă nu vrem să le avem, nu înfăptuim binele voit de Dumnezeu, ci înfăptuim răul împotriva voii și poruncii Lui.
Iată roadele noastre, realizate prin puterea și viața pe care le avem din Duhul Sfânt.
Dar cu voința și cu efortul pe care le avem din noi înșine,
după libera și conștienta noastră alegere.
Iar Cel care ne controlează și ne răsplătește voința și efortul nostru, este Însuși Dumnezeu, Ziditorul ființei și conștiinței noastre.
6 - Ochiul lui Dumnezeu vede tot ce primim de la El și de la alții, tot ce primim pentru noi, și tot ce dăm altora mai departe.
Tot procesul și transformarea pe care ființa noastră îl dirijează și prin care viața, puterea și lumina pe care le primim se prefac în roade bune sau în fapte rele, în noi și din noi - îl vede și îl răsplătește Dumnezeu Însuși.
7 - Sunt destul de mulți oameni care au fost altoiți în Hristos
și cunosc viața din El
și cunosc puterea Lui
și cunosc Cuvântul și poruncile Lui,
- și totuși ei nu aduc roadele pe care le așteaptă Tatăl de la ei.
Mai curând, ori mai târziu, vor avea soarta smochinului neroditor.
8 - De roadele pe care trebuia noi să le aducem urma să se folosească alții mulți. Dar neaducându-le, toți cei rânduiți să crească prin ele, au rămas ori neputincioși, ori pierduți.
Iată cât de mare păcat facem noi care știm și putem să facem binele dar nu-l facem (Iacov 4, 17; Luca 12, 47).
9 - Ce vinovată și netrebnică stare au sufletele care nu fac nimic pentru Dumnezeu! Sufletele în care tot ce primesc bun din Hristos îl prefac în nimic.
Din Cuvântul Evangheliei nu învață nimic.
Din sfaturile frățești nu ascultă nimic.
Din îndemnurile și lacrimile păstorilor sufletești ei nu se aleg cu nimic.
Din rugăciunile altora, nu-i mișcă nimic.
Din mustrările Domnului, nu înțeleg nimic.
Din tot ce primesc ei nu dau nimic nimănui.
Aceștia, ca via uscată, vor sfârși în foc.
10 - Ochii multora nu rodesc nici o lacrimă.
Gura lor nu poate rosti nimănui nici o vorbă mângâietoare.
Mâinile lor nu duc nimănui nici un ajutor.
Picioarele lor nu fac nici o osteneală pentru nimeni.
Gândul lor nu-i în stare de nici o rugăciune curată și fierbinte pentru alții.
Duhul lor nu-i în stare de nici o înflăcărare spre Domnul.
În inima lor nu-i nici o iubire,
și viața lor nu poate arăta nici un rod...
Dar de primit, primesc mereu și mereu, și de sus și de jos.
11 - Dar pe cât de adevărată este bunătatea și răbdarea îndelungă a lui Dumnezeu, care așteaptă după îndreptarea celui nedrept,
după ascultarea celui neascultător,
după hotărârea celui nehotărât,
după roadele celui neroditor,
tot așa de adevărată este și mânia Lui sfântă și pedeapsa Lui dreaptă împotriva celor care mereu și mereu rămân tot așa și așa, fără rod, fără vlagă, fără milă și voință.
12 - Cât de dureros simte mlădița, în trupul ei, tăișul foarfecelor curățitoare!...
Ce ascuțită este usturimea ranelor suferite.
Ce neplăcută este țintuirea legăturilor cu care este înlănțuită pe parul ei, ca de o cruce dureroasă!
Ce mari și multe îi sunt lacrimile care îi cad din ochi. Și stropii care i se preling din ranele care le poartă, pe tot trupul ei, adesea, mlădița roditoare, în vremea curățirii ei.
Dar cât de binecuvântate sunt urmările acestor suferințe.
Nu vă plângeți de tăieturi, când sunteți mlădițe roditoare.
13 - Numai la vremea roadelor se poate vedea ce rost binecuvântat au avut la vremea lor, suferințele pe care a trebuit să le îndure mlădița prin curățirea la care a fost supusă.
La vremea culesului numai, se vede cât de necesare erau suferințele de mai înainte ale mlădiței.
Și în viața noastră - este la fel.
14 - Numai la cules se văd ce au ajuns, mlădițele care s-au lăsat curățite, sau cele care nu s-au lăsat.
Cele care au suferit încercarea, sau cele care n-au vrut să o sufere.
Celor care s-au smerit sub Mâna Cea Tare a Bunului Vier Curățitor sau cele care n-au vrut să se smerească.
15 - O dragă suflete credincios, care ai pe pământul acesta parte mai mult de suferințe și de încercări decât de liniște și bucurie,
- nu cârti înaintea Domnului tău, nici nu te plânge prea mult.
Suferințele tale sunt binecuvântările tale.
Vei vedea la cules.
16 - Domnul tău te curățește ca să aduci tot mai multă și tot mai dulce
și tot mai frumoasă roadă de răbdare, de blândețe, de înțelepciune și de sfințenie.
Furtunile te fac să-ți adâncești și mai mult rădăcinile,
să-ți apleci și mai mult fruntea,
să-ți întărești și mai mult brațele.
Lacrimile îți fac mai curați ochii, mai limpede vederea, mai largă priveliștea, mai moale blândețea, mai caldă înțelegerea, mai gustoasă iubirea...
Flăcările îți ard numai gunoaiele
cernerea îți ia numai pleava.
17 - Dacă n-ar fi furtuni, toți pomii s-ar usca în vremea secetei.
Căci numai furtunile îi fac să-și adâncească rădăcinile până unde află totdeauna must pentru viață și umezeală pentru rodire.
Vai de sufletul acela peste care Dumnezeu nu trimite suferințe în viața aceasta!
Un astfel de suflet nu va ști niciodată ce frumoasă este ploaia cu soare și ce dulce este cântarea cu lacrimi.
Nici ce fericite sunt durerile crengilor rupte sub rod.
18 - Cuvântul lui Dumnezeu are în Sine un duh și un conținut, are Duhul și Conținutul Sfânt.
Tot așa cuvântul nostru, are un duh sau un conținut bun sau rău.
Primind un cuvânt, primești odată cu acest cuvânt și puterea și duhul din el.
Al Adevărului sau al minciunii, care e trimis spre tine, cuvântul pe care îl primești.
19 - Niciodată după un cuvânt, nu mai este ca înainte de el.
Este ori mai curat, ori mai întinat.
Ori mai ușurat, ori mai împovărat.
Ori mai luminos, ori mai întunecat.
Depinde de cuvântul pe care l-ai primit,
și de la cine l-ai primit.
20 - Cât de ușor și cât de înviorat te simți după un cuvânt curat.
Dar cât de apăsat și de tulburat rămâi după un cuvânt rău.
Cât de fericit te înalță și te îmbunează Cuvântul lui Hristos, mărturisit cu căldură și curăție de inimă, de către un slujitor al Iubirii și al Adevărului lui Dumnezeu.
Dar cât de mult te întinează și te înrăiește un cuvânt satanic, izvorât dintr-un suflet stricat, păcătoșit și mincinos.
Dumnezeule al Adevărului, îndepărtează de la noi orice rău și apropie-ne orice bine.
Amin.