Viaţa din Hristos

1 - După cum va fi gata Dumnezeu să primească pe oricine face binele, tot aşa va fi gata să alunge pe oricine face răul (Rom. 2, 9).

Căci El nu are în vedere faţa nimănui,

ci dreptatea Lui rămâne în veac şi Cuvântul Lui este Adevărul.

El nu poate fi decât Credincios şi Drept.

De aceea Îl rugăm să ne dăruiască o inimă înţeleaptă care să ştie şi de dragostea, dar şi de frica Lui.

2 - După cum mlădiţele n-ar exista fără viţă sau ramurile, fără trunchi, tot aşa nici noi n-am fi fost niciodată fiinţe vii fără Hristosul Cel Viu, din care şi prin care suntem.

Şi n-am fi niciodată fără El căci din El suntem cu toţii, fie roditori, fie neroditori.

Fie credincioşi, fie necredincioşi.

Fie drepţi, fie nedrepţi.

Toţi suntem din El şi trăim din El.

Din El avem fiinţa, din El viaţa şi din El puterea.

Atât pentru partea noastră trupească cât şi pentru cea duhovnicească.

Numai că unii aducem roade bune, iar alţii rele.

3 - Dar cum în Puternica Viaţă a lui Hristos noi avem toate condiţiile să aducem roada ascultării de Dumnezeu, arătată de plinătatea tuturor virtuţilor Sale, tot aşa avem o Dumnezeiască datorie a aduce aceste roade vrednice.

Nimeni dintre noi nu suntem scutiţi de a aduce roadele ascultării,

nici dezvinovăţiţi dacă nu le aducem.

4 - Mintea de a cunoaşte binele,

puterea de a-l face

şi ocaziile sau mijloacele înfăptuirii binelui,

- ni le dăruieşte din plin Hristos.

Voinţa şi efortul de a le face pe acestea, noi trebuie să le avem.

5 - Dacă avem dorinţa şi priceperea, înfăptuim binele pe care ni-l pregătise Dumnezeu să-l înfăptuim (Efes. 2, 10).

Dacă nu vrem să le avem, nu înfăptuim binele voit de Dumnezeu, ci înfăptuim răul împotriva voii şi poruncii Lui.

Iată roadele noastre, realizate prin puterea şi viaţa pe care le avem din Duhul Sfânt.

Dar cu voinţa şi cu efortul pe care le avem din noi înşine,

după libera şi conştienta noastră alegere.

Iar Cel care ne controlează şi ne răsplăteşte voinţa şi efortul nostru, este Însuşi Dumnezeu, Ziditorul fiinţei şi conştiinţei noastre.

6 - Ochiul lui Dumnezeu vede tot ce primim de la El şi de la alţii, tot ce primim pentru noi, şi tot ce dăm altora mai departe.

Tot procesul şi transformarea pe care fiinţa noastră îl dirijează şi prin care viaţa, puterea şi lumina pe care le primim se prefac în roade bune sau în fapte rele, în noi şi din noi - îl vede şi îl răsplăteşte Dumnezeu Însuşi.

7 - Sunt destul de mulţi oameni care au fost altoiţi în Hristos

şi cunosc viaţa din El

şi cunosc puterea Lui

şi cunosc Cuvântul şi poruncile Lui,

- şi totuşi ei nu aduc roadele pe care le aşteaptă Tatăl de la ei.

Mai curând, ori mai târziu, vor avea soarta smochinului neroditor.

8 - De roadele pe care trebuia noi să le aducem urma să se folosească alţii mulţi. Dar neaducându-le, toţi cei rânduiţi să crească prin ele, au rămas ori neputincioşi, ori pierduţi.

Căci fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora (1 Cor. 12, 7).

Iată cât de mare păcat facem noi care ştim şi putem să facem binele dar nu-l facem (Iacov 4, 17; Luca 12, 47).

9 - Ce vinovată şi netrebnică stare au sufletele care nu fac nimic pentru Dumnezeu! Sufletele în care tot ce primesc bun din Hristos îl prefac în nimic.

Din Cuvântul Evangheliei nu învaţă nimic.

Din sfaturile frăţeşti nu ascultă nimic.

Din îndemnurile şi lacrimile păstorilor sufleteşti ei nu se aleg cu nimic.

Din rugăciunile altora, nu-i mişcă nimic.

Din mustrările Domnului, nu înţeleg nimic.

Din tot ce primesc ei nu dau nimic nimănui.

Aceştia, ca via uscată, vor sfârşi în foc.

10 - Ochii multora nu rodesc nici o lacrimă.

Gura lor nu poate rosti nimănui nici o vorbă mângâietoare.

Mâinile lor nu duc nimănui nici un ajutor.

Picioarele lor nu fac nici o osteneală pentru nimeni.

Gândul lor nu-i în stare de nici o rugăciune curată şi fierbinte pentru alţii.

Duhul lor nu-i în stare de nici o înflăcărare spre Domnul.

În inima lor nu-i nici o iubire,

şi viaţa lor nu poate arăta nici un rod...

Dar de primit, primesc mereu şi mereu, şi de sus şi de jos.

11 - Dar pe cât de adevărată este bunătatea şi răbdarea îndelungă a lui Dumnezeu, care aşteaptă după îndreptarea celui nedrept,

după ascultarea celui neascultător,

după hotărârea celui nehotărât,

după roadele celui neroditor,

tot aşa de adevărată este şi mânia Lui sfântă şi pedeapsa Lui dreaptă împotriva celor care mereu şi mereu rămân tot aşa şi aşa, fără rod, fără vlagă, fără milă şi voinţă.

12 - Cât de dureros simte mlădiţa, în trupul ei, tăişul foarfecelor curăţitoare!...

Ce ascuţită este usturimea ranelor suferite.

Ce neplăcută este ţintuirea legăturilor cu care este înlănţuită pe parul ei, ca de o cruce dureroasă!

Ce mari şi multe îi sunt lacrimile care îi cad din ochi. Şi stropii care i se preling din ranele care le poartă, pe tot trupul ei, adesea, mlădiţa roditoare, în vremea curăţirii ei.

Dar cât de binecuvântate sunt urmările acestor suferinţe.

Nu vă plângeţi de tăieturi, când sunteţi mlădiţe roditoare.

13 - Numai la vremea roadelor se poate vedea ce rost binecuvântat au avut la vremea lor, suferinţele pe care a trebuit să le îndure mlădiţa prin curăţirea la care a fost supusă.

La vremea culesului numai, se vede cât de necesare erau suferinţele de mai înainte ale mlădiţei.

Şi în viaţa noastră - este la fel.

14 - Numai la cules se văd ce au ajuns, mlădiţele care s-au lăsat curăţite, sau cele care nu s-au lăsat.

Cele care au suferit încercarea, sau cele care n-au vrut să o sufere.

Celor care s-au smerit sub Mâna Cea Tare a Bunului Vier Curăţitor sau cele care n-au vrut să se smerească.

15 - O dragă suflete credincios, care ai pe pământul acesta parte mai mult de suferinţe şi de încercări decât de linişte şi bucurie,

- nu cârti înaintea Domnului tău, nici nu te plânge prea mult.

Suferinţele tale sunt binecuvântările tale.

Vei vedea la cules.

16 - Domnul tău te curăţeşte ca să aduci tot mai multă şi tot mai dulce

şi tot mai frumoasă roadă de răbdare, de blândeţe, de înţelepciune şi de sfinţenie.

Furtunile te fac să-ţi adânceşti şi mai mult rădăcinile,

să-ţi apleci şi mai mult fruntea,

să-ţi întăreşti şi mai mult braţele.

Lacrimile îţi fac mai curaţi ochii, mai limpede vederea, mai largă priveliştea, mai moale blândeţea, mai caldă înţelegerea, mai gustoasă iubirea...

Flăcările îţi ard numai gunoaiele

cernerea îţi ia numai pleava.

17 - Dacă n-ar fi furtuni, toţi pomii s-ar usca în vremea secetei.

Căci numai furtunile îi fac să-şi adâncească rădăcinile până unde află totdeauna must pentru viaţă şi umezeală pentru rodire.

Vai de sufletul acela peste care Dumnezeu nu trimite suferinţe în viaţa aceasta!

Un astfel de suflet nu va şti niciodată ce frumoasă este ploaia cu soare şi ce dulce este cântarea cu lacrimi.

Nici ce fericite sunt durerile crengilor rupte sub rod.

18 - Cuvântul lui Dumnezeu are în Sine un duh şi un conţinut, are Duhul şi Conţinutul Sfânt.

Tot aşa cuvântul nostru, are un duh sau un conţinut bun sau rău.

Primind un cuvânt, primeşti odată cu acest cuvânt şi puterea şi duhul din el.

Al Adevărului sau al minciunii, care e trimis spre tine, cuvântul pe care îl primeşti.

19 - Niciodată după un cuvânt, nu mai este ca înainte de el.

Este ori mai curat, ori mai întinat.

Ori mai uşurat, ori mai împovărat.

Ori mai luminos, ori mai întunecat.

Depinde de cuvântul pe care l-ai primit,

şi de la cine l-ai primit.

20 - Cât de uşor şi cât de înviorat te simţi după un cuvânt curat.

Dar cât de apăsat şi de tulburat rămâi după un cuvânt rău.

Cât de fericit te înalţă şi te îmbunează Cuvântul lui Hristos, mărturisit cu căldură şi curăţie de inimă, de către un slujitor al Iubirii şi al Adevărului lui Dumnezeu.

Dar cât de mult te întinează şi te înrăieşte un cuvânt satanic, izvorât dintr-un suflet stricat, păcătoşit şi mincinos.

Dumnezeule al Adevărului, îndepărtează de la noi orice rău şi apropie-ne orice bine.

Amin.