Purtătorul Cuvântului
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cuvântul lui Hristos este ca un parfum care, îl înmiresmează chiar şi pe vasul în care stă.
De aceea sfântul apostol Pavel spune:
Noi suntem o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării... Pentru unii o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru alţii o mireasmă de la viaţă spre viaţă (2 Cor. 2, 16).
2 - Dacă vreţi să vedeţi oameni curaţi, tineret curat, fecioare curate, adunări curate, comunităţi curate - daţi sufletelor Cuvântul lui Hristos curat.
Cuvântul curat îi va curăţi.
Le va curăţi întâi mintea luminând-o asupra tuturor bunurilor.
Le va curăţi apoi inima de toate plăcerile păcătoase.
Şi le va curăţi apoi cu siguranţă, purtările, cuvintele, privirile, gândurile şi pornirile, de tot ce este lumesc, idolesc şi drăcesc.
3 - Nu există viaţă, prospeţime, curăţie şi rod vrednic, decât atâta vreme cât sufletul stă atent şi ascultător în Hristos, de Cuvântul Sfânt.
Câtă vreme stă astfel, acel suflet e o binecuvântare şi pentru el şi pentru alţii.
Îndată ce cade din Hristos, devine o nenorocire şi un blestem, atât pentru sine însuşi cât şi pentru alţii.
4 - Cine i-a cunoscut unui om viclean ochii, a putut să vadă prin ei în inima lui încă mai dinainte, duhul desfrânat care sticlea şerpeşte în firea lui cărnească, nesupusă Duhului Sfânt.
El îşi cunoaşte puterea din sticlirea ochilor, din oftările gurii, din clătinarea capului, din şiretenia zâmbetului.
De aceea caută locuri dosnice, suflete slabe, momentele prielnice şi cuvintele săgetătoare.
Iar neştiutoarele suflete sărmane, i-au căzut în gheare, ca musculiţele în pânza vicleană ţesută de păianjenul ucigaş.
5 - Ce s-a ales pe urma vicleanului? Ce roade?
Ce putea să se aleagă decât roadele nelegiuirii, roadele iadului.
- Suflete curate pe care le-a spurcat.
Căsnicii curate pe care le-a distrus.
Binefăcători curaţi, pe care i-a zdrobit.
Vieţi curate pe care le-a ucis.
Prietenii curate pe care le-a trădat.
Frăţii curate pe care le-a vândut.
Sfaturi curate pe care le-a dispreţuit
şi viaţa lui care duce la iad.
6 - Ce înspăimântător se îndrăcesc sufletele viclene care umblă necurat cu Dumnezeu şi prefăcut cu Hristos (2 Cor. 11, 13).
Fraţi şi surori, nu rămâneţi nici o clipă cu cei care nu rămân curaţi fraţi în Hristos. Ca să nu vă ticăloşiţi şi voi cu ei cu tot.
Ocoliţi-i şi depărtaţi-vă cu groază, căci aceştia sunt mai primejdioşi ca şerpii şi mai vicleni ca vulpile.
Şi pierzarea lor este mai rea ca moartea.
7 - Viaţa cu Hristos este o viaţă de neîncetate despărţiri.
Sufletul care Îl cunoaşte cu adevărat pe Domnul, dă cu bucurie toate aceste despărţiri zilnice pentru a-şi păstra dulce şi curată îmbrăţişarea cu Mântuitorul său Scump.
8 - O, ce mare lucru este să nu te desparţi niciodată de Hristos!
Să fii în stare să te poţi desparte de oricine şi de orice, dar de El nu, niciodată.
Dar şi ce greu lucru este nedespărţirea aceasta de Hristos uneori în lumea de azi.
Căci sunt atâtea situaţii când dragostea de Hristos îţi cere despărţiri care omeneşte, în chip normal, par cu neputinţă.
9 - La o despărţire dureroasă şi grea se vede dacă noi suntem sau nu în Hristos.
Fireşte, nu toate sufletele iubitoare de Hristos ajung până la acest greu pas, în care trebuie să facă cea mai mare alegere cu neputinţă de pe lume.
Dar cei care ajung să facă aceasta, trebuie să aibă puterea s-o facă.
Numai aşa se va dovedi vrednic de Hristos.
10 - Hristos merge cu noi chiar şi în foc şi în apă. În orice primejdie (Isaia 43, 2; Daniel 3, 25-27; Psalm 91, 3-6)
- dar în păcat Hristos nu merge cu nici unul dintre noi, oricât I-am fi fost de apropiaţi (2 Cor. 6, 14-16).
În păcat mergem numai noi fără de Hristos.
În păcat mergem numai noi cu cel care nu vrea să se despartă de păcat, iar noi nu vrem să ne despărţim de el.
11 - Fără de Hristos nu putem face nimic, afară de un singur lucru: păcatul.
Dar vai de sufletul acela care poate să facă aceasta, chiar şi în numele iubirii de părinte, sau de fiu, sau de soţ.
Căci ce bine ar mai putea ieşi din păcat, chiar şi pentru acela pe care îl iubeşte fiul, soţul sau părintele,
sau care n-a putut trece peste dragostea trupească, dar a putut să treacă peste dragostea cea de Hristos?
12 - Până când în noi circulă seva din Hristos, viaţa cea adevărată, noi suntem mlădiţele verzi şi roditoare.
Îndată însă, ce între noi şi Hristos s-a aşezat un vierme ascuns, un păcat sau mai multe, care rod în taină inima din noi, - atunci legătura noastră tainică cu Hristos încetează.
Iar odată cu încetarea acestei legături sfinte, încetează şi viaţa noastră cea duhovnicească.
Atunci se pierde şi părtăşia noastră cu Dumnezeu.
Atunci se înstrăinează şi duhul nostru de către fraţi.
Atunci se îndepărtează şi duhul fraţilor de către noi.
13 - Din clipa aceea noi vom iubi viermele păcatului şi nu vom mai iubi pe Hristos, care vrea să ni-l ucidă pe acest vierme.
Vom avea mai multă grijă de rana noastră decât de vindecarea ei.
Ne vom supăra mai degrabă pe cuvântul care ne mustră şi pe cel ce ne arată binele, decât pe vinovăţia noastră.
14 - Atunci, fiindcă nu vrem din trufie să ne recunoaştem vina şi să ne-o îndreptăm, suntem gata totdeauna să învinovăţim şi pe alţii. Să nu ne rupem de păcat, ci de cei care ne mustră, dorindu-ne binele.
Ne supărăm pe cei care ne pedepsesc spre îndreptare şi nu pe păcatul pentru care ne-a depărtat de Hristos.
15 - Numai sufletul curat nu se preface cu viclenie când e mustrat şi nu se împotriveşte, ci îşi recunoaşte vina.
Iar pentru iertarea vinei sale, el ar primi cu bucurie, ba chiar doreşte, să fie mustrat cât de aspru
şi niciodată nu i se va părea că este prea mult pedepsit.
- Fiindcă curăţia conştiinţei sale îi va fi cu mult mai scumpă decât orice preţ de răbdare şi suferinţă, pentru a şi-o recăpăta din nou.
16 - Credem noi că puţin Îi pasă Domnului Dumnezeu că noi nesocotim Cuvântul Lui?
Că lepădăm Sângele Fiului Său?
Că batjocorim pe Duhul Harului prin care am fost pecetluiţi?
Că dispreţuim mustrările frăţeşti?
17 - Oare ni se pare nouă că nu-i tocmai atât de mare vina noastră?
Dar cine poate fi judecător în propria lui cauză?
Nu noi o vedem, cât e de mare vina noastră, ci alţii o văd.
De aceea nici judecata dreaptă n-o putem face noi, ci alţii.
18 - Dacă au păcătuit, să nu dispreţuim pe fraţi, ci chiar să dăruim mustrarea şi pedeapsa lor.
Căci oricât vor fi de mari, tot vor fi mai mici decât vina noastră.
Mai mici decât bucuria iertării.
Mai mici decât pedeapsa lui Dumnezeu.
Ce plătesc oamenii, nu mai plăteşte El.
Ce judecă oamenii (fraţii) nu mai judecă Domnul.
Dar ce nu vrem să plătim la timp, - vom plăti mai greu şi mai scump mai târziu.
19 - Noi putem să cerem orice vrem, în rugăciunile noastre către Dumnezeu,
dar condiţia pe care o pune El spre a ne asculta, - este: dacă rămânem în Hristos
şi dacă rămân în noi Cuvintele Lui.
20 - Dacă rămânem în Hristos, atunci vom cere totdeauna numai ceea ce voieşte El.
Iar dacă rămân în noi Cuvintele Lui, atunci vom întrebuinţa întotdeauna ceea ce ne dă, numai după cum va plăcea Duhului Său din noi.
O Doamne Duhule Sfinte, ajută-ne aşa.
Amin.