Purtătorul Cuvântului
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Cuvântul lui Hristos este ca un parfum care, îl înmiresmează chiar și pe vasul în care stă.
De aceea sfântul apostol Pavel spune:
Noi suntem o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării... Pentru unii o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru alții o mireasmă de la viață spre viață (2 Cor. 2, 16).
2 - Dacă vreți să vedeți oameni curați, tineret curat, fecioare curate, adunări curate, comunități curate - dați sufletelor Cuvântul lui Hristos curat.
Cuvântul curat îi va curăți.
Le va curăți întâi mintea luminând-o asupra tuturor bunurilor.
Le va curăți apoi inima de toate plăcerile păcătoase.
Și le va curăți apoi cu siguranță, purtările, cuvintele, privirile, gândurile și pornirile, de tot ce este lumesc, idolesc și drăcesc.
3 - Nu există viață, prospețime, curăție și rod vrednic, decât atâta vreme cât sufletul stă atent și ascultător în Hristos, de Cuvântul Sfânt.
Câtă vreme stă astfel, acel suflet e o binecuvântare și pentru el și pentru alții.
Îndată ce cade din Hristos, devine o nenorocire și un blestem, atât pentru sine însuși cât și pentru alții.
4 - Cine i-a cunoscut unui om viclean ochii, a putut să vadă prin ei în inima lui încă mai dinainte, duhul desfrânat care sticlea șerpește în firea lui cărnească, nesupusă Duhului Sfânt.
El își cunoaște puterea din sticlirea ochilor, din oftările gurii, din clătinarea capului, din șiretenia zâmbetului.
De aceea caută locuri dosnice, suflete slabe, momentele prielnice și cuvintele săgetătoare.
Iar neștiutoarele suflete sărmane, i-au căzut în gheare, ca musculițele în pânza vicleană țesută de păianjenul ucigaș.
5 - Ce s-a ales pe urma vicleanului? Ce roade?
Ce putea să se aleagă decât roadele nelegiuirii, roadele iadului.
- Suflete curate pe care le-a spurcat.
Căsnicii curate pe care le-a distrus.
Binefăcători curați, pe care i-a zdrobit.
Vieți curate pe care le-a ucis.
Prietenii curate pe care le-a trădat.
Frății curate pe care le-a vândut.
Sfaturi curate pe care le-a disprețuit
și viața lui care duce la iad.
6 - Ce înspăimântător se îndrăcesc sufletele viclene care umblă necurat cu Dumnezeu și prefăcut cu Hristos (2 Cor. 11, 13).
Frați și surori, nu rămâneți nici o clipă cu cei care nu rămân curați frați în Hristos. Ca să nu vă ticăloșiți și voi cu ei cu tot.
Ocoliți-i și depărtați-vă cu groază, căci aceștia sunt mai primejdioși ca șerpii și mai vicleni ca vulpile.
Și pierzarea lor este mai rea ca moartea.
7 - Viața cu Hristos este o viață de neîncetate despărțiri.
Sufletul care Îl cunoaște cu adevărat pe Domnul, dă cu bucurie toate aceste despărțiri zilnice pentru a-și păstra dulce și curată îmbrățișarea cu Mântuitorul său Scump.
8 - O, ce mare lucru este să nu te desparți niciodată de Hristos!
Să fii în stare să te poți desparte de oricine și de orice, dar de El nu, niciodată.
Dar și ce greu lucru este nedespărțirea aceasta de Hristos uneori în lumea de azi.
Căci sunt atâtea situații când dragostea de Hristos îți cere despărțiri care omenește, în chip normal, par cu neputință.
9 - La o despărțire dureroasă și grea se vede dacă noi suntem sau nu în Hristos.
Firește, nu toate sufletele iubitoare de Hristos ajung până la acest greu pas, în care trebuie să facă cea mai mare alegere cu neputință de pe lume.
Dar cei care ajung să facă aceasta, trebuie să aibă puterea s-o facă.
Numai așa se va dovedi vrednic de Hristos.
10 - Hristos merge cu noi chiar și în foc și în apă. În orice primejdie (Isaia 43, 2; Daniel 3, 25-27; Psalm 91, 3-6)
- dar în păcat Hristos nu merge cu nici unul dintre noi, oricât I-am fi fost de apropiați (2 Cor. 6, 14-16).
În păcat mergem numai noi fără de Hristos.
În păcat mergem numai noi cu cel care nu vrea să se despartă de păcat, iar noi nu vrem să ne despărțim de el.
11 - Fără de Hristos nu putem face nimic, afară de un singur lucru: păcatul.
Dar vai de sufletul acela care poate să facă aceasta, chiar și în numele iubirii de părinte, sau de fiu, sau de soț.
Căci ce bine ar mai putea ieși din păcat, chiar și pentru acela pe care îl iubește fiul, soțul sau părintele,
sau care n-a putut trece peste dragostea trupească, dar a putut să treacă peste dragostea cea de Hristos?
12 - Până când în noi circulă seva din Hristos, viața cea adevărată, noi suntem mlădițele verzi și roditoare.
Îndată însă, ce între noi și Hristos s-a așezat un vierme ascuns, un păcat sau mai multe, care rod în taină inima din noi, - atunci legătura noastră tainică cu Hristos încetează.
Iar odată cu încetarea acestei legături sfinte, încetează și viața noastră cea duhovnicească.
Atunci se pierde și părtășia noastră cu Dumnezeu.
Atunci se înstrăinează și duhul nostru de către frați.
Atunci se îndepărtează și duhul fraților de către noi.
13 - Din clipa aceea noi vom iubi viermele păcatului și nu vom mai iubi pe Hristos, care vrea să ni-l ucidă pe acest vierme.
Vom avea mai multă grijă de rana noastră decât de vindecarea ei.
Ne vom supăra mai degrabă pe cuvântul care ne mustră și pe cel ce ne arată binele, decât pe vinovăția noastră.
14 - Atunci, fiindcă nu vrem din trufie să ne recunoaștem vina și să ne-o îndreptăm, suntem gata totdeauna să învinovățim și pe alții. Să nu ne rupem de păcat, ci de cei care ne mustră, dorindu-ne binele.
Ne supărăm pe cei care ne pedepsesc spre îndreptare și nu pe păcatul pentru care ne-a depărtat de Hristos.
15 - Numai sufletul curat nu se preface cu viclenie când e mustrat și nu se împotrivește, ci își recunoaște vina.
Iar pentru iertarea vinei sale, el ar primi cu bucurie, ba chiar dorește, să fie mustrat cât de aspru
și niciodată nu i se va părea că este prea mult pedepsit.
- Fiindcă curăția conștiinței sale îi va fi cu mult mai scumpă decât orice preț de răbdare și suferință, pentru a și-o recăpăta din nou.
16 - Credem noi că puțin Îi pasă Domnului Dumnezeu că noi nesocotim Cuvântul Lui?
Că lepădăm Sângele Fiului Său?
Că batjocorim pe Duhul Harului prin care am fost pecetluiți?
Că disprețuim mustrările frățești?
17 - Oare ni se pare nouă că nu-i tocmai atât de mare vina noastră?
Dar cine poate fi judecător în propria lui cauză?
Nu noi o vedem, cât e de mare vina noastră, ci alții o văd.
De aceea nici judecata dreaptă n-o putem face noi, ci alții.
18 - Dacă au păcătuit, să nu disprețuim pe frați, ci chiar să dăruim mustrarea și pedeapsa lor.
Căci oricât vor fi de mari, tot vor fi mai mici decât vina noastră.
Mai mici decât bucuria iertării.
Mai mici decât pedeapsa lui Dumnezeu.
Ce plătesc oamenii, nu mai plătește El.
Ce judecă oamenii (frații) nu mai judecă Domnul.
Dar ce nu vrem să plătim la timp, - vom plăti mai greu și mai scump mai târziu.
19 - Noi putem să cerem orice vrem, în rugăciunile noastre către Dumnezeu,
dar condiția pe care o pune El spre a ne asculta, - este: dacă rămânem în Hristos
și dacă rămân în noi Cuvintele Lui.
20 - Dacă rămânem în Hristos, atunci vom cere totdeauna numai ceea ce voiește El.
Iar dacă rămân în noi Cuvintele Lui, atunci vom întrebuința întotdeauna ceea ce ne dă, numai după cum va plăcea Duhului Său din noi.
O Doamne Duhule Sfinte, ajută-ne așa.
Amin.