Ei I-au zis deci: Unde este Tatăl Tău? Isus a răspuns: Voi nu Mă cunoaşteţi nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-aţi cunoaşte pe Mine, aţi cunoaşte şi pe Tatăl Meu.
Marele înţelept al vechimii, Socrate, obişnuia să spună adesea învăţăceilor lui care se mirau de ştiinţa sa: Dragii mei, eu, da, ştiu atâta, că nu ştiu nimic!
Odată elevii lui l-au întrebat:
- Maestre, dacă tu care ştii atât de mult, spui că nu ştii nimic, ce zici despre ceilalţi oameni?
- Nici ei nu ştiu nimic.
- Dar atunci care este deosebirea dintre tine şi ei?
- Deosebirea este că eu ştiu acest lucru, că nu ştiu nimic, dar ei nu-l ştiu.
Nici unii din noi nu avem cunoştinţa lui Dumnezeu, înnăscută în noi.
Fiecare trebuie să o dorim, să o căutăm, să o dobândim. În chiar această dorinţă şi căutare a ei, este meritul nostru.
Unii o doresc, o caută şi o ajung,
fiecare într-o măsură,
fiecare după râvna, după puterea lui şi după partea pe care i-a rânduit-o Dumnezeu.
Iar alţii nici n-o doresc, nici n-o caută şi prin urmare nici n-o află.
Prin aceasta se cunoaşte şi se aleg cei răi şi cei buni. Cei ce au merite faţă de Dumnezeu şi cei ce nu au.
Prin aceasta îşi alege fiecare calea vieţii sau calea morţii.
Şi prin aceasta se stabileşte răsplata şi valoarea fiecăruia, sau pedeapsa şi nimicirea sa.
Dacă aţi întreba ştiinţa Geologiei cât cunoaşte din cele ce sunt în pământ, sub noi,
sau ştiinţa Fizicii şi a Chimiei, a Biologiei şi a Botanicii, cât cunosc din cele ce sunt pe pământ şi în jurul nostru,
sau ştiinţa Medicinei cât cunoaşte din cele ce sunt în noi,
sau ştiinţa Astronomiei - din ceea ce este deasupra noastră, - abia atunci v-aţi da seama,
din puţinul sigur pe care vi l-ar putea spune toată ştiinţa lumii, aţi putea vedea că noi oamenii nu cunoaştem nimic, sau aproape nimic. Nici din lucrurile care se văd... Dar din cele ce nu se văd?
Atunci unde este temeiul lăudăroşiei oamenilor? Nu este ea oare ceva vrednic de plâns?
Iată, pe cartea asta pe care o citim acum, o insectă mică numai cât punctul acesta. Şi totuşi ea are inimă, plămâni, ochi şi creier,
fiindcă iată trăieşte, respiră şi umblă.
Are şi voinţă, căci merge când vrea şi stă când vrea.
Are şi simţuri, căci fuge de foc. Şi nu intră în apă.
Cât putem noi cunoaşte despre toate acestea, cum sunt şi cum lucrează ele?
Nu ştim nimic, într-adevăr nimic.
Dar despre cele mari, despre alte planete şi lumi. Despre Cosmos, despre Univers?...
Şi dacă nu putem cunoaşte ceea ce putem vedea, cum să putem cunoaşte ceea ce nu se vede?
Şi dacă nu putem cunoaşte şi cuprinde lucrurile făcute, cum vom putea cunoaşte şi cuprinde pe Făcătorul tuturor acestora?
Totuşi, dacă venim în lumina lui Hristos, putem să cunoaştem din El, cam cât ajunge să cunoască un fir de iarbă, sau un trandafir, sau un stejar, din soarele care este de-ajuns pentru fiecare din ei - şi nu numai pentru acestea ci şi pentru toată lumea în care trăiesc şi care le înconjoară,
dar din care îşi ia fiecare cât poate.
Ei îi este de-ajuns, căci mai mult nu poate lua.
O Marele nostru Dumnezeu Necuprins, ce mică şi ce mărginită este puterea şi priceperea noastră, - chiar a celor mai înalţi şi mai largi, dintre noi,
Fă inima noastră Doamne, să fie smerită şi fă gura noastră să fie înfrânată, în toate manifestările noastre,
pentru ca nu cumva prostia îngâmfării să pună stăpânire pe noi, şi să ne facă să ne pierdem prin nebunie, ca acei care se fălesc şi se laudă singuri, deşi nu ştiu nimic (1 Tim. 1, 7; 6, 4),
ci rămânând smeriţi şi evlavioşi cu toţii şi oricine am fi noi, să ne mântuim ascultând.
Mijlocul adânc al cunoaşterii, este împreunarea, întrepătrunderea şi unirea desăvârşită, dintre cunoscător şi cunoscut.
Cunoaşterea aceasta se face atunci când două flăcări apropiate, ajung una, când două fiinţe ajung una.
Cunoaşterea lui Dumnezeu se dobândeşte atunci când sufletul se împreună în chip desăvârşit cu Dumnezeu,
adică cu tot ce este El şi din El,
cu bucuria, cu pacea, cu sfinţirea Sa,
- ca un picur de apă cu şuvoiul, ca fluviul cu marea.
Ca o mlădiţă cu trunchiul pe care s-a altoit,
şi ca lumina cu căldura, într-o flacără de foc.
Însuşirile Lui pătrund atunci în noi, prin toate mijloacele de primire ale fiinţei noastre,
iar noi ne simţim întreaga fiinţă trăind şi mişcându-se în El.
Din El ne tragem atunci toată puterea, viaţa şi rodirea, aşa cum vâscul îşi trage seva vieţii sale, din stejarul pe care trăieşte...
Ce dulce trăire şi îmbrăţişare este aceasta... Ce plin de Hristos se simte un astfel de suflet unit aşa cu El.
Pe Tatăl Îl putem cunoaşte numai prin Fiul Său.
Cu Dumnezeu Unic putem ajunge să fim uniţi numai prin Hristos.
După cum becul poate fi unit cu uzina numai prin transformator.
Nu mai există o altă posibilitate de apropiere, căci becul pus direct la izvorul curentului, ar fi ars în mai puţin de o clipită.
Este neapărată nevoie de un transformator, prin care fiecare bec să poată avea o legătură, pe care s-o poată suporta
şi prin care să primească atâta curent cât poate el şi cum poate el să dorească şi să primească.
Altfel n-ar fi cu putinţă să se apropie de uzină.
De aceea Hristos S-a făcut Om
şi de aceea în Hristos s-au întâlnit Cele Două Firi: şi de Dumnezeu şi de om,
şi de aceea este cu neputinţă ca noi să-L cunoaştem pe Tatăl Ceresc și să ne unim cu Tatăl Ceresc în alt fel.
Cine are legătură cu transformatorul, are şi cu uzina.
Cine nu caută această unică legătură, nu mai are alta.
Şi rămâne lipsit de orice cunoaştere pe vecie.
O Mijlocitor Slăvit şi Dumnezeu al nostru Isuse Hristoase,
fii binecuvântat pentru Taina Iubirii Tale Dumnezeieşti,
şi pentru mila bunătăţii Tale.
Fă să Te cunoaştem cu adevărat şi să venim puternic şi statornic la Tine, rămânând pe veci uniţi în Tine, spre a fi astfel în Tatăl
şi a putea avea din plin lumina Lui desăvârşită şi statornică, lumina care este numai în Tine
şi înşiruiţi pe urma Ta apoi să avem frumuseţea şi preţul pe care ni-l dai Tu din Dumnezeu,
prin lumina şi măreţia Ta care eşti El.
Amin.