Ei I-au zis deci: Unde este Tatăl Tău? Isus a răspuns: Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M-ați cunoaște pe Mine, ați cunoaște și pe Tatăl Meu.
Marele înțelept al vechimii, Socrate, obișnuia să spună adesea învățăceilor lui care se mirau de știința sa: Dragii mei, eu, da, știu atâta, că nu știu nimic!
Odată elevii lui l-au întrebat:
- Maestre, dacă tu care știi atât de mult, spui că nu știi nimic, ce zici despre ceilalți oameni?
- Nici ei nu știu nimic.
- Dar atunci care este deosebirea dintre tine și ei?
- Deosebirea este că eu știu acest lucru, că nu știu nimic, dar ei nu-l știu.
Nici unii din noi nu avem cunoștința lui Dumnezeu, înnăscută în noi.
Fiecare trebuie să o dorim, să o căutăm, să o dobândim. În chiar această dorință și căutare a ei, este meritul nostru.
Unii o doresc, o caută și o ajung,
fiecare într-o măsură,
fiecare după râvna, după puterea lui și după partea pe care i-a rânduit-o Dumnezeu.
Iar alții nici n-o doresc, nici n-o caută și prin urmare nici n-o află.
Prin aceasta se cunoaște și se aleg cei răi și cei buni. Cei ce au merite față de Dumnezeu și cei ce nu au.
Prin aceasta își alege fiecare calea vieții sau calea morții.
Și prin aceasta se stabilește răsplata și valoarea fiecăruia, sau pedeapsa și nimicirea sa.
Dacă ați întreba știința Geologiei cât cunoaște din cele ce sunt în pământ, sub noi,
sau știința Fizicii și a Chimiei, a Biologiei și a Botanicii, cât cunosc din cele ce sunt pe pământ și în jurul nostru,
sau știința Medicinei cât cunoaște din cele ce sunt în noi,
sau știința Astronomiei - din ceea ce este deasupra noastră, - abia atunci v-ați da seama,
din puținul sigur pe care vi l-ar putea spune toată știința lumii, ați putea vedea că noi oamenii nu cunoaștem nimic, sau aproape nimic. Nici din lucrurile care se văd... Dar din cele ce nu se văd?
Atunci unde este temeiul lăudăroșiei oamenilor? Nu este ea oare ceva vrednic de plâns?
Iată, pe cartea asta pe care o citim acum, o insectă mică numai cât punctul acesta. Și totuși ea are inimă, plămâni, ochi și creier,
fiindcă iată trăiește, respiră și umblă.
Are și voință, căci merge când vrea și stă când vrea.
Are și simțuri, căci fuge de foc. Și nu intră în apă.
Cât putem noi cunoaște despre toate acestea, cum sunt și cum lucrează ele?
Nu știm nimic, într-adevăr nimic.
Dar despre cele mari, despre alte planete și lumi. Despre Cosmos, despre Univers?...
Și dacă nu putem cunoaște ceea ce putem vedea, cum să putem cunoaște ceea ce nu se vede?
Și dacă nu putem cunoaște și cuprinde lucrurile făcute, cum vom putea cunoaște și cuprinde pe Făcătorul tuturor acestora?
Totuși, dacă venim în lumina lui Hristos, putem să cunoaștem din El, cam cât ajunge să cunoască un fir de iarbă, sau un trandafir, sau un stejar, din soarele care este de-ajuns pentru fiecare din ei - și nu numai pentru acestea ci și pentru toată lumea în care trăiesc și care le înconjoară,
dar din care își ia fiecare cât poate.
Ei îi este de-ajuns, căci mai mult nu poate lua.
O Marele nostru Dumnezeu Necuprins, ce mică și ce mărginită este puterea și priceperea noastră, - chiar a celor mai înalți și mai largi, dintre noi,
Fă inima noastră Doamne, să fie smerită și fă gura noastră să fie înfrânată, în toate manifestările noastre,
pentru ca nu cumva prostia îngâmfării să pună stăpânire pe noi, și să ne facă să ne pierdem prin nebunie, ca acei care se fălesc și se laudă singuri, deși nu știu nimic (1 Tim. 1, 7; 6, 4),
ci rămânând smeriți și evlavioși cu toții și oricine am fi noi, să ne mântuim ascultând.
Mijlocul adânc al cunoașterii, este împreunarea, întrepătrunderea și unirea desăvârșită, dintre cunoscător și cunoscut.
Cunoașterea aceasta se face atunci când două flăcări apropiate, ajung una, când două ființe ajung una.
Cunoașterea lui Dumnezeu se dobândește atunci când sufletul se împreună în chip desăvârșit cu Dumnezeu,
adică cu tot ce este El și din El,
cu bucuria, cu pacea, cu sfințirea Sa,
- ca un picur de apă cu șuvoiul, ca fluviul cu marea.
Ca o mlădiță cu trunchiul pe care s-a altoit,
și ca lumina cu căldura, într-o flacără de foc.
Însușirile Lui pătrund atunci în noi, prin toate mijloacele de primire ale ființei noastre,
iar noi ne simțim întreaga ființă trăind și mișcându-se în El.
Din El ne tragem atunci toată puterea, viața și rodirea, așa cum vâscul își trage seva vieții sale, din stejarul pe care trăiește...
Ce dulce trăire și îmbrățișare este aceasta... Ce plin de Hristos se simte un astfel de suflet unit așa cu El.
Pe Tatăl Îl putem cunoaște numai prin Fiul Său.
Cu Dumnezeu Unic putem ajunge să fim uniți numai prin Hristos.
După cum becul poate fi unit cu uzina numai prin transformator.
Nu mai există o altă posibilitate de apropiere, căci becul pus direct la izvorul curentului, ar fi ars în mai puțin de o clipită.
Este neapărată nevoie de un transformator, prin care fiecare bec să poată avea o legătură, pe care s-o poată suporta
și prin care să primească atâta curent cât poate el și cum poate el să dorească și să primească.
Altfel n-ar fi cu putință să se apropie de uzină.
De aceea Hristos S-a făcut Om
și de aceea în Hristos s-au întâlnit Cele Două Firi: și de Dumnezeu și de om,
și de aceea este cu neputință ca noi să-L cunoaștem pe Tatăl Ceresc și să ne unim cu Tatăl Ceresc în alt fel.
Cine are legătură cu transformatorul, are și cu uzina.
Cine nu caută această unică legătură, nu mai are alta.
Și rămâne lipsit de orice cunoaștere pe vecie.
O Mijlocitor Slăvit și Dumnezeu al nostru Isuse Hristoase,
fii binecuvântat pentru Taina Iubirii Tale Dumnezeiești,
și pentru mila bunătății Tale.
Fă să Te cunoaștem cu adevărat și să venim puternic și statornic la Tine, rămânând pe veci uniți în Tine, spre a fi astfel în Tatăl
și a putea avea din plin lumina Lui desăvârșită și statornică, lumina care este numai în Tine
și înșiruiți pe urma Ta apoi să avem frumusețea și prețul pe care ni-l dai Tu din Dumnezeu,
prin lumina și măreția Ta care ești El.
Amin.