Foto Traian Dorz

Voi sunteţi de jos

Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru

Voi sunteţi de jos, le-a zis El; Eu sunt de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.
Oamenii sunt de jos, adică din neştiinţă, din neputinţă, din păcat, din întuneric.
Ca să ajungă la ştiinţă, au trebuit să lupte mii de ani.
E o distanţă uriaşă de la peşteră până la calculatoarele electronice,
de la topor până la navele cosmice
şi de la opaiţul de seu până la lumina atomică.
Şi cât încă mai este de mers, pe drumul acesta, de ridicare de jos!
Cei care au ajuns mai departe decât toţi, spun că abia s-a făcut primul pas.
Abia s-a păşit primul fuscel pe această nebănuită scară.
Ca omenirea să se menţină aici şi să se mai şi ridice încă, de câtă luptă este mereu şi mereu nevoie, încă şi încă...
Sufleteşte noi suntem tot aşa.
Suntem tot de jos,
suntem adică tot din păcat (Psalm 50, 5; Iov 14, 4; Rom. 5, 12; Efes. 2, 1-3).
Iar mântuirea este Sus, sus de tot,
adică în neprihănire, în sfinţenie, în Dumnezeu.
Mijlocul de a dobândi şi păstra mântuirea, este numai Isus Hristos, numai lupta şi ridicarea spre El,
pentru cunoaşterea Lui,
pentru păstrarea Lui,
şi pentru creşterea în El. Iar lupta asta cere mereu şi mereu lupte şi osteneli, fiecăruia şi tuturor.
Însă ridicarea spre Hristos, are în ea însăşi o răsplătire deplină pentru jertfa pe care o cere.
După cum un savant descoperitor, sare şi aleargă ca un nebun, de bucuria descoperirii pe care o trăieşte puternic, pe măsură ce se apropie de ea.
Tot aşa un năzuitor spre Dumnezeu, are după fiecare izbândă, după fiecare ridicare spre Hristos, o nouă şi negrăită bucurie.
O Dulcele nostru Mântuitor,
Fericirea sufletelor noastre, de care însetăm mereu
şi către care năzuim mereu luptând şi dorind...
O, ce aproape eşti Tu de noi şi totuşi cât de neatins ne rămâi.
Râvnind după o viaţă tot mai asemănătoare cu a Ta, privim cu dor la pilda vieţii Tale omeneşti, năzuim spre înălţimile Tale
şi dorim fericirea de a le ajunge.
Când ne apropiem de ea, bucuria ne încurajează şi se înalţă...
Dar când vedem că atât de puţin putem să Te imităm fără să obosim, inima ni se umple de întristare şi ochii de lacrimi.
O, Te rugăm dă-ne putere şi aripi să ne ţinem totdeauna aproape de urmele Tale.
Amin.