Vrăjmașii crucii

Toți proorocii lui Dumnezeu au căutat să depisteze, să descopere, să dibuie pe acest Om. Pe Omul care trebuia pus în spărtură. „În ce spărtură? veți zice. Veți întreba unii: „În ce spărtură?” Spărtura s-a petrecut în Eden; în rai, când a pus strămoașa noastră mâna pe măr și a mușcat din el și apoi i-a dat și soțului ei. Atunci s-a făcut spărtura; dezastrul; nenorocirea; golul acesta; haosul acesta, hăul acesta, cum zic bănățenii. Și toți proorocii, până la înfrigurare au fost mișcați: „Ce se va alege cu această turmă care merge în prăpăd și-n pierzare neam după neam? Ne trebuie «Omul»! Unde-i «Omul»? De unde să-L scoatem, să-L punem în spărtură?”.

Dumnezeu îl trimite pe Moise înaintea lui Faraon:

- Du-te și vorbește-i împăratului să dea drumul poporului să treacă în pustie, să aibă timp să-Mi slujească.

- Doamne, dar nu mă trimite pe mine! Eu sunt amărât. Nu sunt în stare.

Poate I-o fi zis Moise:

- Doamne, eu sunt cioban. Eu, de la oile socrului meu Ietro, pe care le-am păscut patruzeci de ani, unde mă trimiți pe mine să stau de vorbă cu împăratul?

Totuși Dumnezeu îi spune:

- Du-te!

Și el încă mai ezită. Vrea să scape, să nu se ducă. Se intimida... se rușina... îi era frică... nu știu ce-i mai copleșea sufletul lui. Și-atunci căuta să spună:

- Doamne, nu mă trimite, că sunt un amărât. Mă bâlbâi... nu pot vorbi. Am o limbă încâlcită, sunt gângav. Credea că acesta este un motiv cât se poate de Dumnezeiesc ca să-l lase în pace. Și Dumnezeu i-a spus:

- Du-te! Și Eu voi fi cu gura ta.

Fratele meu, tu cui ești trimis să-L vestești pe Domnul Iisus; să vestești Împărăția lui Dumnezeu; să vestești Evanghelia? Tu nu te gândești la cuvintele acestea: „Du-te și Eu voi fi cu gura ta! Eu voi fi cu tine, nu te teme.”? În nenumărate locuri, spunea Părintele Iosif, găsim în Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu cuvintele acestea: „Nu te teme!”.

În fața Mării Roșii - când din spate venea Faraon cu toată armata lui, cu elita armatei lui, cu călăreți și cu pedeștri, să întoarcă poporul înapoi, când în față era marea... (să intri în mare fără corabie, fără vapor, fără nimic!) și în spate era Faraon Domnul îi spune lui Moise: „Nu te teme!” Iar el cu toiagul a atins marea și marea s-a despicat și au trecut.

Așa se va despica sufletul la care tu, fratele meu și sora mea, ești trimis să vestești Evanghelia. Focul lui Dumnezeu din cer peste creierul și mintea noastră, dacă vom sta pasivi și nepăsători față de un ogor înțelenit și unde cresc multe urzici și mulți spini, și mulți mărăcini, și multe bălării. Dumnezeu va face drum prin mare. Prin marea ticăloșiilor lui. Cu Cuvântul Lui și cu gura ta, Dumnezeu va face cale. Va deschide drum și va face posibilă câștigarea acestui suflet. Un om să fie pus în spărtură...

În urmă cu ani mulți, poate patruzeci de ani să fie, stăteam de vorbă cu un frate evreu din Sibiu. Și spunea așa: „Pe mine m-a întors la Dumnezeu un preot norvegian. N-a fost ușor să cred în Hristos și-n Jertfa Lui de pe Golgota, care e punctul nevralgic al întregului nostru neam. Punctul batjocurii e și El, și Jertfa Lui, batjocorită până în zilele noastre. Eu să cred în această Jertfă?”. Și mi-a spus, printre altele, așa: „Mi-a vorbit acest preot mie și mi-a arătat din prooroci cum fiecare [dintre ei] spune câte ceva despre venirea lui Mesia. Și m-a tot dus liniștit, frumos, dulce, dulce, dulce... m-a tot dus prin Sfintele Scripturi și a ajuns cu mine până la muntele Moria, unde Avraam pune copilului în spate lemnele (probabil legate) pe care până la poalele muntelui le-au adus servitorii, slugile lui. Le pune la copil în spate... bătrânul ia focul și cuțitul și se urcă pe munte sus. Când ajunge acolo, începe să zidească altarul, să-l aranjeze... Copilul vedea... vedea că e cam gata tot, dar nu vedea nimic în jur... Nu vedea decât cerul, muntele, pe tatăl său cu cuțitul în mână... și atunci pune întrebarea: «Tată, uite focul și cuțitul, dar unde-i mielul de jertfă?». Până aici m-a dus. Și pe urmă îmi deschide Noul Testament și-mi arată ce zice Ioan Botezătorul ucenicilor lui: «Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii». Pe acesta L-au așteptat proorocii. Și uite că Ioan Botezătorul, ultimul prooroc mai mare (și cel mai mare dintre toți) Îl arată ucenicilor lui, din care ceas mulți dintre ucenicii lui l-au părăsit (nu mai umblau cu el, s-au atașat Domnului Iisus, dintre care primii au fost Ioan și Iacov, fiii lui Zevedei)”.

Iată Omul...

Acesta trebuie arătat. Și, așa cum a citit fratele așa de scump și de dulce, când Pilat... Pilat împlinește una din marile proorocii. El o-mplinește; și, la rândul lui, și celălalt, Caiafa, când a spus: „Mai de folos este nouă să piară unul din popor, decât tot poporul să se ducă în rătăcire”. Într-adevăr, mai bine a fost așa, că a murit El singur în locul nostru, ca noi să fim salvați, mântuiți, scăpați, eliberați din cătușele pierzării. Și spune Pilat: „Iată omul!”.

Toți scriitorii încearcă să descrie această scenă. Toți vor să arate că, cu orice preț, Pilat a vrut să-L salveze. L-a dat pe mâna soldaților, L-a bătut, L-a umplut de sânge și pe urmă L-a prezentat în fața poporului care stătea afară, în pridvor, și nu cuteza să intre în sala de judecată, în pretoriu, unde judecătorul păgân Îl judeca pe Domnul, fiindcă [urma] sărbătoarea, praznicul, și ei nu voiau să se spurce.

Pilat a fost, să zic așa, abordat de soția lui: „Nimic ție și dreptului Acestuia, că multe am suferit astăzi în vis pentru El!” Probabil o fi zis: „Îl las să-I dea o bătaie zdravănă și apoi Îl arăt, că poate stârnesc mila soborului”. Și L-a dus acolo și L-a arătat: „Iată Omul!” Parcă a vrut să zică păgânul acesta: „Iată omul după care națiunea voastră, neamul vostru întreg caută de cinci mii cinci sute și opt ani” (că, după scriptele din sfintele mănăstiri vechi, așa se arată, că atâția ani au fost până la venirea Domnului Iisus). Iată Omul după care națiunea aceasta căuta. A căutat Omul. Uite Omul”

Și ei, în loc să se bucure, să intre într-o beatitudine, într-o beție spirituală, să strige către cer: „Osana! Osana! Osana!”, așa cum au strigat când a intrat în Ierusalim, ei au strigat: „Răstignește-L!” Tot cei dinainte au strigat - și mai ales tineretul: „Osana! Osana! Osana!”...

Fraților dragi, permiteți-mi să vă citesc și câteva cuvinte din Epistola Sfântului Apostol Pavel către Filipeni. Mă voi opri numai asupra unui verset sau două. Zice așa la capitolul 3, începând cu versetul 13: „Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă. Dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte...”. Fratele meu, tu te arunci spre ce este înainte? Da, numai așa poți să te arunci spre ce este înainte: uitând cele din urmă. „...Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Iisus?” Și mai sus puțin, ne-a spus: „Pe toate le socotesc gunoaie, ca să-L câștig pe El, ținta”. „Gândul acesta, dar, să ne însuflețească pe toți...” Ce gând? Să ne aruncăm în luptă!

„Și, dacă în vreo privință sunteți de altă părere, Dumnezeu vă va lumina și în această privință. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel. Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveți în noi. Căci v-am spus de multe ori și vă mai spun și acum plângând: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. Sfârșitul lor va fi pierzarea.

Dumnezeul lor este pântecele și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ. Dar cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.”

[Mă opresc] asupra versetelor 18 și 19: „Căci v-am spus de multe ori și vă mai spun și acum plângând: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos”. Abia de câteva zile am avut Înălțarea Sfintei Cruci, praznicul Sfintei Cruci. Și despre Cruce s-a vorbit mereu și se vorbește mereu. Și acum, cuvintele acestea ne spun același lucru: „...sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos”. N-ați vrea și frățiile voastre, și eu, și toți... și surorile, și toți să știm care sunt vrăjmașii Crucii?

Dacă vrăjmași ai Crucii sunt cumva cei ce nu-și fac cruce, apoi vrăjmași ai Crucii sunt și cei care o înjură în fiecare zi și în fiecare ceas. Și pe urmă se duc și-o pupă și o „respectă” și-i fac închinăciuni, și... așa mai departe.

Zice: „V-am spus de multe ori și acum plângând vă spun: sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos”. Și apoi descrie, în versetul 19, limpede ca soarele: „Dumnezeul lor este pântecele”. Deci lacomii de mâncăruri pentru pântece, aceștia cad primii victime ca vrăjmași ai Crucii. „Dumnezeul lor este pântecele și slava lor întru rușinea lor va fi, căci cugetă lucrurile de pe pământ.”

„Slava lor în rușinea lor va fi.” Deci și oamenii lumii acesteia au și ei o slavă, au și ei o onoare, au și ei o cinste. Dar această cinste este gangrena, este șarpele și vipera care le mănâncă... este șobolanul care le roade haina nunții lor. „Se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. Dumnezeul lor este pântecele și slava lor spre rușinea lor va fi.” Când să te prezinți cu haina ta de nuntă, ce ai să spui atunci când Împăratul va veni să-Și vadă oaspeții? - cum zice Evanghelia, că l-a văzut acolo pe unul care nu avea haina de nuntă. Și i-a spus: „Prietene, cum ai intrat aici neavând haină de nuntă?”.

Fraților, „Dumnezeul lor e pântecele. Și slava lor spre rușinea lor va fi.”. Au și ei o slavă? Aceasta va fi spre rușinea lor. Deci atenție mare, mare de tot! Că, dacă Sfinții Părinți spuneau odată că, printre cele șapte păcate de moarte se numără și lăcomia, despre care Sfântul Apostol Pavel spune că-i închinare la idoli, dacă această patimă, lăcomia, în vechime sau ieri, alaltăieri, se putea vedea și în strângerea de averi, în cumpărarea de pământuri (astăzi să zicem că de la noi, cel puțin, s-a împrăștiat lucrul acesta), rămâne cealaltă; că Sfinții Părinți spun: „lăcomia pântecelui și lăcomia de averi”. „Dumnezeul lor e pântecele și slava lor spre rușinea lor va fi.”

Domnul Iisus să ne ajute fiecăruia să plecăm de-aici cu ochii țintă la Căpetenia desăvârșirii, cum am amintit și aseară, la Domnul Iisus. La Omul pe care-L arată Pilat: „Iată Omul!”. La Omul de care întreabă proorocii: „Unde este Omul? „Îmi trebuie om”, zicea Moise. Am nevoie, avem nevoie de un om. Acela este Omul suferinței, Domnul Iisus, așa cum arată celelalte versete că: „El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin puterea pe care o are de a-Și supune toate lucrurile”.

Auziți? Trupul tău acesta smerit, acesta de humă, acesta plin de junghiuri, de dureri, de amărăciune, de scârbe și așa mai departe, trupul acesta va fi transformat, schimbat. Prin credința în Domnul Iisus și-n Jertfa Lui măreață de pe Golgota, va fi schimbat și va fi făcut asemenea trupului slavei Sale. „Asemenea”, exact ca El, asemenea trupului slavei Sale! Prin puterea ce-o are de a-Și supune toate lucrurile. El are puterea să facă această transformare.

Dar, înainte de a-ți transforma trupul acesta, hoitul acesta, trupul acesta supus tuturor intemperiilor și necazurilor, amărăciunilor și suferințelor, și scârbelor, acesta trebuie întâi (...) adus smerit la picioarele Crucii Domnului Iisus, să se producă o dată pentru totdeauna nașterea din nou, ca să fii un om nou, un om care să trăiești din plin viața duhovnicească. (...)

Slăvit să fie Domnul!