Foto Traian Dorz

Vreți zile liniștite?

Traian Dorz - Istoria unei Jertfe Vol. 2

Vreți zile liniștite voi
cu cel rău pace, nu război?
- Atunci ostașii care-i vrea
Isus Hristos în lupta Sa
să știți: nu sunteți voi!
Dacă doriți să câștigați
cununa fără să luptați
dacă umblați să izbutiți
fiind de suferinți scutiți
- ostași voi n-o să-I fiți!
Isus pe Cruce Răstignit
prin jertfe mari a biruit.
Pe urma Lui să știți și voi
de vreți să biruiți, - apoi
aveți de suferit!
+
Deci să știți fraților că tot timpul vieții noastre pe pământ este timp de luptă... Mii de patimi ne atacă pe care trebuie să le biruim ca să nu cădem în cursa lor... astfel noi suntem ostași și luptători.
Sf. Ioan Gură de Aur - Omilia Tesaloniceni
+
Cine cade pe podele, poate se mai ridică,
- dar cine cade din credință, poate să moară pe veci.
Sf. Nil Sinaitul
Articol 10 din 53
Folosește săgețile ← → pentru navigare