Zi și noapte vă sfătuiesc
Popa Petru (Săucani) - Strângeți fărâmiturile Vol. 1
„De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că timp de trei ani de zile, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi ”(Fapte 20, 31)!
Slăvit să fie Domnul!
Ne-am întâlnit în ziua de astăzi în acest loc unde n-am mai fost niciodată. Și poate nici nu ne-am gândit că chiar și aici, în acest oraș și în aceste clădiri să-Și facă Dumnezeu și El un loc pentru Sine.
De dragul Lui am venit aici fiecare. N-am fi venit nici unul dintre noi pentru altceva. Avem fiecare dintre noi un loc, un cămin, un așternut, o masă și puteam să stăm acolo liniștiți. Dar am auzit și am crezut din totdeauna și din toată inima noastră că vine în locul acesta și Fiul lui Dumnezeu.
Și ca să ne întâlnim cu El, și ca să mai stăm o clipă cu El și la picioarele Lui, am dorit fiecare dintre noi să ajungem până aici, în acest nou cămin, ca să ne bucurăm și să vedem, și să fim mărturii, și să ne aducem aminte fiecare cum Domnul Iisus a fost dorit și a fost chemat, și așteptat în locul acesta.
Căminul!... Căminul este colțișorul de rai aici pe pământ!... Spunea cineva: „Nu-i nicăieri atât de bine ca acasă”. Oriunde te duci, ori de unde te întorci, numai acasă, în căminul tău, te simți mai fericit.
Nicăieri nu te poți odihni ca și acolo.
Nicăieri nu te poți sătura ca și acolo.
Nicăieri nu poți cânta ca și acolo.
Nicăieri nu poți plânge ca și acolo.
Nicăieri nu poți înălța o rugăciune ca și acolo.
O, căminul! El este într-adevăr un colțișor de rai. Dar colțișorul acesta de rai depinde de cei din cămin. Cum se poartă fiecare în căminul său.
Oamenii se poartă frumos în biserică... De multe ori se poartă frumos și pe drum, cei ce au minte... Se poartă frumos și la lucru, cei care sunt crescuți bine... Se poartă frumos în adunare... Se poartă frumos... Numai în cămin, cei mai mulți se poartă mai urât! Și de aceea nu-i putere de viață în afară, de atâtea ori.
Pentru că de acolo din cămin ar trebui să plece toată puterea de iubire, de vorbire, de credință a unei pilde vii de credincios.
Îmi aduc aminte de doi tineri ca și tinerii noștri, în căminul cărora am venit de prima dată cu Iisus, să le urăm și noi ca pacea să fie peste casa aceea și peste căminul acela! Acei doi tineri, la nunta lor, au primit un cadou. Spre deosebire de celelalte cadouri, cineva dintre cei dragi și cunoscuți le-a adus o pasăre rară. Și le-au încredințat-o:
- O, tu, mire și mireasă! Noi nu v-am adus aur și argint. V-am adus un dar și noi pe care l-am primit și noi de la cei dragi ai noștri de demult. O, această pasăre este atât de rară, dar este o pasăre și atât de scumpă! Nu poate să locuiască oriunde. Este foarte gingașă. Este foarte sensibilă. Îi place să trăiască numai în liniște. Să nu audă nici un zgomot.
Dacă în căminul vostru va fi liniște totdeauna...
Dacă voi, dimineața, în liniște veți putea să vă sculați și să-I aduceți mulțumirea voastră lui Dumnezeu și rugăciunea pentru ziua în care intrați...
Dacă la masa voastră veți putea să fiți liniștiți...
Dacă la plecarea și la întoarcerea voastră voi veți putea să fiți fără zgomot...
Pasărea aceasta rară vă va înviora și vă va aduce atâta fericire în căminul vostru!
Dar aveți grijă că, în clipa când această pasăre va simți zgomot în casă, uși sau linguri, sau farfurii trântite, lovite, sparte... pasărea aceasta în orice zi va simți un zgomot, ea n-are să mai rămână o clipă. Căci în multe cămine, deși această pasăre a fost donată de cineva, ea nu după multă vreme s-a stins; și, dacă a găsit fereastra deschisă, ea a zburat și n-a mai venit niciodată înapoi.
Această pasăre este fericirea!
Fiecare dintre cei tineri, când se căsătoresc, doresc să fie fericiți. Mirele dorește pentru mireasa lui fericire. Și visează că având-o, el ar fi cel mai fericit om. Fiecare mireasă visează și ea la fel despre mirele ei. Dar așa de puține cămine și așa de puține locuri sunt așa cum se visează atunci, pentru că din unele cămine lipsește Hristos. Lipsește tocmai fericirea, pasărea aceasta rară pe care toți o doresc și după care toți suspină și pe care toți ar dori să o aibă, să o guste cu sete.
Fericirea!... Din multe cămine și din multe locuri zboară, se duce! În multe cămine și în multe locuri ea se usucă. Și aceasta, fiindcă acei doi au dorit ei să fie fericiți oarecum, dar n-au observat că fericirea este atât de gingașă și nu poate să sufere nici un zgomot. La fiecare strigăt, la fiecare pocnitură, ea suspină, ea plânge și din multe locuri ea s-a dus și n-a mai venit.
Mi-am adus aminte de nunta aceasta binecuvântată unde a fost atâta fericire, că s-a vărsat din belșug, cum se revarsă valurile apei când vin de departe, bogate; s-a vărsat până peste margini, peste toți cei care au fost acolo.
Dar fericirea aceasta sfântă și dulce care este Hristos, am dori să rămână veșnic și veșnic.
Am dori să-i sfătuim pe cei dragi ai noștri să facă ceea ce n-au făcut mulți în căminele lor și pentru care și-au pierdut fericirea și mulți tot plâng acum singuri pe drumuri, o viață întreagă, și nu o mai găsesc.
Frații mei tineri, voi să păstrați fericirea!
În căminul vostru să domnească fericirea mereu!
În căminul vostru să rămână pacea!
Despre căminul vostru să poată spune oricine va trece pragul vostru că a fost într-un cămin unde sunt cu adevărat niște credincioși, unde sunt niște copii ai lui Dumnezeu.
Acolo unul cu altul se înțeleg numai cu ochii.
Acolo fiecare ghicește gândul celuilalt.
Acolo fiecare se gândește cum să-l facă fericit pe celălalt!...
Acolo-i fericirea! Acolo se umblă cu multă gingășie. Acolo se calcă așa de ușor și așa de gingaș, ca nu cumva fericirea să se stingă, să se ducă și să nu mai vină.
M-am gândit în multe locuri, când terminam o casă de făcut și proprietarul zicea: „Atunci și atunci o să facem inaugurarea casei. Atunci o să chemăm neamurile și o să petrecem în locul acesta”... de multe ori am suspinat: O, neamurile și petrecerile... O, dacă L-ați chema pe Hristos! O, dacă L-ați chema pe Dumnezeu! Neamurile prea puțin vă vor ajuta, prea puțin. N-o să poată să vă facă fericiți... Numai Hristos, numai Dumnezeu poate.
În rare locuri, în rare case, această inaugurare se face cu Hristos, se face cu Dumnezeu, se face în Numele Lui. Așa ar trebui !
Cum poate să fie o fericire fără Dumnezeu?
Cum poate să fie fericire fără rugăciune?
Cum oare doresc oamenii să aibă de toate: și pâine, și de toate celelalte, când ei nu-L cunosc pe Hristos?
O, un cămin fericit cu Domnul... Cât de rare sunt aceste cămine și cât de scumpe! La acele rare și scumpe dorim să fie adăugat și acest cămin. Hristos să se simtă bine și fericit în locul acesta. Mulți dintre tinerii care ajung nefericiți nu știu de ce ajung atât de nefericiți. Ei nu știu, că nu-L cunosc pe Dumnezeu.
În căminul vostru drag, fericirea să fie hrănită.
Frate tânăr și soră tânără, în orice dimineață vă sculați acolo, udați fericirea voastră cu lacrimi, ca, în orice noapte vă veți întoarce înapoi, s-ajungeți deodată, dacă vreți s-o aveți și să fie în casa voastră și să se bucure și acei care v-au sfătuit cu lacrimi, din anii cei mai frumoși ai tinereții voastre. Mulți tineri care n-au făcut așa s-au trezit prea târziu și-n zadar au plâns apoi; fericirea zburată nu s-a mai întors niciodată înapoi, căci de unde zboară fericirea, ea nu mai vine iarăși.
Mulți au spus: „Eu nu sunt vinovat!”
Multe au spus: „Eu n-am fost vinovată!”
Și totuși fericirea a zburat de peste căminul lor și nu s-a mai întors niciodată.
Spunea cineva: „Eu n-am făcut rău nimănui, mie nu mi-a trebuit a nimănui, eu n-am străjuit casa nimănui, eu n-am aprins, eu n-am luat avutul nimănui...” Dar numai pe Hristos L-ai răstignit. Numai pe Hristos L-ai alungat. Pe nimeni altul nu. Pe Hristos L-ai lovit. Numai pe Hristos L-ai batjocorit.
Sora mea credincioasă, fratele meu credincios! Este fericire în căminul tău? Acolo-i raiul! Ori de câte ori vei spune o vorbă nepotrivită, ori de câte ori vei spune un cuvânt răstit, fericirea plânge, Hristos e cel ce plânge. Ori de câte ori cântarea din cămin se stinge, ori de câte ori în locul rugăciunii blestemul ia locul, Dumnezeu e lovit și tu L-ai răstignit. Tu I-ai bătut cuie în mâini și în coastă. Tu ai fost acela care ai făcut să moară iubirea.
Alții o cereau cu lacrimi și cu suspine. Tu, neîmpăcat și zburdalnic, ai lovit încoace și încolo cu ascuțișul sabiei din limba ta și Dumnezeu S-a dus și a rămas numai numele că acolo sunt credincioși, că au fost credincioși.
Scumpele noastre surori, voi sunteți cel mai mult acasă. Voi sunteți cel mai mult în cămin. Voi să aveți grijă cel mai mult să trăiască Hristos în căminul vostru. El e pasărea cea rară! El este fericirea voastră! Unde-i Hristos, acolo e rai, acolo-i fericirea, acolo toți iubesc, acolo toți se înțeleg, acolo-i așa de bine, te simți așa de fericit!
Spunea cineva: „Femeia este îngerul casei”. Femeia poate să fie înger, femeia poate să fie diavol. După cum se poartă femeia, după cum te porți, soră, în căminul tău, așa vei face să trăiască Dumnezeu la tine în casă sau să nu trăiască Dumnezeu în casa ta.
Vei avea necazuri? Spune-i lui Hristos! Pleacă-ți genunchii în fața Lui, cere-I cu lacrimi să-ți dea putere să-l faci fericit pe soțul tău.
Vei avea necazuri, frate? Treci peste ele, privește la Hristos! El îți va da putere s-o faci fericită pe soția ta.
Căminul vostru va fi fericit și fericirea va locui în el - și atunci vor putea să vadă oamenii cei din lume. Au văzut numai la biserică oameni credincioși, numai la adunare oameni credincioși, dar când s-au dus acasă, în căminul lor, acolo a fost nervozitate, acolo au fost vorbe răstite, acolo au fost vorbe urâte, acolo a fost nerăbdare și neorânduială, care nu se potriveau de multe ori tabloului frumos pe care îl vedem pe pereți: „Eu și casa mea vom sluji Domnului”.
La voi, scumpii noștri tineri, să se potrivească cuvântul acesta, să se potrivească atât de bine cum parcă ar fi fost crescut din voi, nu numai atârnat pe niște pereți, nu numai scris pe niște hârtii.
Avem atâta nevoie de un cămin model!
Avem atâta nevoie de tineri în care să se poată vedea într-adevăr această viață trăită cu Hristos, fericită, pentru că în lume nu-i fericire.
O, sărmana omenire, de-ar ști ea că fericirea este numai în Hristos și de aceea nu-s oamenii fericiți, pentru că nu-L au pe Hristos!
Am citit un singur verset din Faptele Apostolilor, unde Sfântul Pavel le spune efesenilor să-și aducă aminte de sfaturile cu lacrimi pe care le-au primit de la el... Să-și aducă aminte de cei trei ani cât el a fost în mijlocul lor... Cât i-a mângâiat, cât i-a sfătuit, cât i-a luminat, cât a fost lângă fiecare dintre ei... Timpul acesta era trecut și, acum când pentru ultima dată își ia rămas bun de la ei, le spune. printre toate celelalte: „Aduceți-vă aminte că zi și noapte n-am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi”...
Suntem călători, s-a mai spus, știm fiecare. Avem nevoie - și tinerii, și ceilalți mai în vârstă - avem nevoie unii de alții și avem nevoie de sfaturi.
Sfaturile sunt cei mai buni povățuitori.
Cei care au ascultat sfaturile au ajuns bine.
Cei care n-au primit sfaturile au ajuns rău. Și foarte rău, rău de tot.
Ce puțini sunt sfătuitorii pe pământ!
Și ce puțini sunt adevărații sfătuitori!
Ce puține sunt sfaturile care au putere și ce multe dintre sfaturile care, dacă ne sunt date, rămân mereu fără nici o putere!
Frații mei dragi! Sfătuitu-va pe voi cineva în viața voastră?
Pavel, pe efeseni, îi sfătuiește cu lacrimi.
De ce, frate Pavele, ai folosit lacrimile?
Sau ce folosesc sfaturile pe un ton ridicat?
Amenințând și strigând, n-au nici o putere și rămân fără nici un rezultat.
De ce, Pavele, tu, la sfaturile tale, ai folosit lacrimile? Ți-ai adus aminte de psalmistul care zice că numai cine seamănă cu lacrimi, acela va secera cu bucurie?
Frații mei dragi și surioare iubite!
Dacă voi sunteți aci, este mila lui Dumnezeu și sunt și sfaturile pe care le-ați primit cu lacrimi de la cineva.
Poate veți uita de multe în viață. Dar oricâte veți uita, să nu uitați sfaturile pe care le-ați primit.
Efesenii multe vor fi uitat, dar lacrimile lui Pavel nu le-au uitat niciodată.
Ele au rămas, ca și până la noi să ajungă, în zilele noastre, să ne aducem și noi aminte de cei care ne-au sfătuit cu lacrimi.
Soră iubită, frate drag! Dacă tu ai fost sfătuit cu lacrimi de cineva, poate îți vine rândul, ți-a venit sau îți va veni, ca să sfătuiești și tu pe cineva.
Poate sfaturile tale de multe ori nu au putere.
Poate sfaturile tale rămân de multe ori fără nici un rost și vei spune și tu mereu: „În zadar i-am spus, că nimic nu se prinde... Că nu înțelege... Că nu ascultă”...
Sora mea iubită, fratele meu drag, fă ceea ce a făcut Pavel. Folosește lacrimile în sfaturile tale. Pentru că, dacă noi de multe ori am sfătuit pe cineva și nu am fost ascultați, poate a fost - și cauza este - că prea puține lacrimi am pus în sfaturile noastre... Da, așa de puține, așa de puține lacrimi am pus în sfaturile noastre și de atâtea ori n-am secerat cu bucurie.
De atâtea ori a trebuit să secerăm apoi cu lacrimi... Cât mai avem însă de călătorit pe pământul acesta, frații mei dragi și surori iubite, frații mei tineri , cei care mai aveți lângă voi pe cineva care veghează asupra voastră ziua și noaptea și care v-a sfătuit cu lacrimi, prețuiți-i, ascultați-le sfaturile, căci ele au putere să vă dea , adevărata fericire, ca să fiți lângă Hristos și să-I fiți ascultători cu bucurie.
Și voi, fraților dragi cărora v-a venit rândul să sfătuiți, nu încetați osteneala și slujba voastră. Până când inima vă va bate în trupul vostru, până veți mai avea doi genunchi să se plece, până veți mai avea doi ochi ca să plângă, sfătuiți-i pe dragii voștri - și sfătuiți-i cu lacrimi.
Spune poetul despre o inimă sătulă, care a auzit de multe ori cântări și de multe ori predici, că a ajuns să se sature de ele cum Israel se săturase de mană și a zis că-i proastă... Și spune poetul: „Dacă nu poți să te duci acolo cu lacrimi... cu lacrimi... cu lacrimi ca de foc... atunci să nu te duci... Să nu te mai duci deloc...”
Sunt ființe, sunt inimi, sunt oameni care nu vor și nu pot să primească nici un sfat. Numai lacrimile mai sunt în stare să înmoaie inima copilului tău. Numai lacrimile sunt în stare să înmoaie inima fiicei tale.
Numai lacrimile tale vor mai fi în stare să înmoaie inima soțului tău atunci când el uită că fericirea zboară.
Numai lacrimile tale vor mai fi în stare să înmoaie inima soției tale atunci când ea uită că a făcut un legământ, că trebuie să fie credincioasă până la sfârșit.
Mulțumim Domnului de tot ce a făcut El pentru noi. Mulțumim că prin lacrimile și prin durerile Lui și ale alor Lui am ajuns să gustăm și noi ce-i fericirea.
Și dacă fericirea-i Hristos și dacă se poate trăi fericit, hai să încercăm să trăim cu toții, să trăim aceste momente din viață, din viața aceasta chiar, căci Împărăția lui Dumnezeu începe din viața aceasta.
A spus Domnul Iisus odată ucenicilor Lui: „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”.
Ce vă face să vă doriți așa de mult, fraților?
Ce vă face să nu vă mai puteți despărți?
Ce vă face să vă îmbrățișați cu atâta dragoste?
Ce vă face să cântați cu lacrimi și să vă rugați cu atâta foc?
Ce vă face? Ce vă face?
Frații mei dragi, iată, împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.
Duceți-vă la vecinii voștri, duceți-vă în lumea de lângă voi și veți vedea iadul ce este acolo.
Veți vedea cum se blestemă soțul cu soția.
Veți vedea cum se blestemă cu copiii.
Veți vedea cum cresc ei - niște tirani și niște ființe nenorocite... Iadul, ei nu-l așteaptă să vină, ci-l aduc ei în casa lor și în viața lor. Prin astfel de locuri ai vrea să nu mai treci niciodată. Ai vrea să pleci ori să nu mai stai nici o clipă.
O, iată, iadul începe în viața aceasta, în oamenii aceia fără Hristos și fără Dumnezeu.
Tot așa, raiul începe în viața aceasta, în cei care sunt ai lui Hristos Iisus.
Nu uitați, frații mei dragi! Căminul vostru este un rai. Voi să vă purtați în căminul vostru cum ați fi în cer. Purtați-vă așa cum se poartă îngerii. Voi să faceți ca, într-adevăr, să Se simtă Hristos bine în căminul vostru în orice zi și în orice noapte.
Luați pildă de la aceia care n-au putut tăcea când trebuia tăcut, care n-au putut răbda când trebuia răbdat o clipă, care n-au putut veghea când trebuia să vegheze și L-au răstignit pe Hristos, și L-au omorât pe Hristosul lor.
Hristos mort în atâtea case... Hristos omorât în atâtea cămine... Și rămâne apoi numai forma goală că aici au fost credincioși.
O, fraților, cu dorință fierbinte să plecăm și din locul acesta și de această dată să avem grijă să trăiască Hristos la noi.
Să avem grijă ca în casa noastră să nu fie cumva răstignit Hristos. Să nu-L alunge cineva pe Hristos din casă. Să facem tot ce este posibil să vină Dumnezeu, să vină bucuria, pacea, chiar dacă ar trebui să plătim cu multe lacrimi. Numai să nu reușească nimeni să-L alunge pe Hristos din casa noastră. Căci în căminul din care a fost alungat Hristos nu mai rămâne fericire nici în viața aceasta, nici în cea viitoare.
Mulțumim lui Dumnezeu și pentru căminul acesta. Domnul să facă să-și găsească toată bucuria, iar fericirea să rămână în locul acesta și locul acesta să fie o pildă și un model înaintea fraților. Amin.
Slăvit să fie Domnul!