Fântânile lui Iacov

În cartea Facerii, la capitolul 24, cunoscătorii Bibliei știu că este vorba despre căsătoria lui Isaac, copilul făgăduinței, dat de Dumnezeu bătrânului Avraam, la vârsta de 100 de ani, și soției lui destul de înaintate în vârstă, Sara.

S-a amintit și se va aminti întotdeauna din capitolul acesta o lecție cât se poate de minunată pentru toți tinerii noștri.

Dragilor tineri și tinere! Când veți ajunge în pragul căsătoriei, vă îndemnăm din toată inima: urmăriți cu multă luare aminte capitolul acesta, fiecare verset, și veți trage învățătura pentru planul pe care vi-l făuriți voi pentru un viitor fericit.

Capitolul acesta a rămas veacuri de-a rândul o pildă grăitoare pentru toți tinerii care au voit să-L slujească pe Dumnezeu și cărora le-a trebuit o tovarășă credincioasă cu care să-și poată duce greul vieții.

Amintea un frate mai înainte: „Căsătoria nu-i, propriu-zis, o fericire”, pentru că prin căsătorie se înjumătățesc drepturile bărbatului și i se dublează obligațiile. Tot la fel și pentru soție.

Deci, fraților, pentru că a fost rânduiala lui Dumnezeu așa: „Nu e bine ca omul să fie singur”, Dumnezeu i-a dat îndemnul acesta al căsătoriei.

Însă gândiți-vă la un citat din Proverbe, care spune așa: „Averea e o moștenire de la părinți, dar o femeie credincioasă e un dar al lui Dumnezeu”.

Dragilor surori tinere! Tinerele credincioase au fost căutate întotdeauna ca aurul cel mai de preț. Am venit și noi, care suntem trecuți de mult de vârsta tinereții. Și noi am căutat când am fost ca voi, dar am cerut din partea Domnului să ne dea răspuns și să ne caute El, așa cum arată Cuvântul în capitolul 24: „Îngerul Domnului s-a dus și-a pregătit-o”.

Pentru fiecare dintre voi, dragilor tineri, îngerul lui Dumnezeu a pregătit tovarășa sau tovarășul de viață. Dacă veți rămâne la hotărârea lui Dumnezeu, e bine. Dacă nu, veți culege roadele amare.

Câți dintre tinerii noștri nu s-au înșelat! Tinerii noștri merg bine până la căsătorie...

Dar nu întâmplător spune Domnul în Evanghelia nunții fiului de împărat, când au fost chemați la nuntă, tocmai dezvinovățirea pe care o spun mulți: „M-am căsătorit și nu pot veni”...

Deci iată, căsătoria, pentru unii (aceea care nu este de la Dumnezeu), e un prilej de cădere.

Câți n-au pornit bine pe drumul acesta! Dar au sfârșit rău, pentru că n-au avut un stâlp pe care să se rezeme și aci pe pământ, un tovarăș [pe care] să-l înțeleagă și [de care] să poată fi înțeles.

Aș vrea să vă amintesc ceva din capitolul 26, tot din cartea Facerii, unde ne arată Cuvântul că părintele nostru Avraam, la vârsta de 175 de ani, a adormit alături de părinții lui. A fost plâns de Isaac, plâns de Rebeca și a fost înmormântat cu multă cinste. Dar a venit și peste ținutul în care se găsea acum Isaac o foamete cum a fost pe timpul lui Avraam. Pentru că lipsea pâinea de toate zilele, a cerut la împăratul Filistenilor, la Abimelec, ca să-i dea și lui posibilitatea să-și ducă viața mai departe. Abimelec acesta simbolizează lumea - și veți vedea mai departe cum va binecuvânta Dumnezeu pe Isaac în țara lui Abimelec.

În primul an, când și-a început semănăturile, ale lui Isaac au dat roade însutit. Dumnezeu l-a binecuvântat în toate cele, încât, la un moment dat, Abimelec a văzut cum se înmulțește poporul acesta, după făgăduința dată de Dumnezeu...

Când Laban s-a despărțit de sora lui, i-a zis: „ O, sora mea, Domnul să te binecuvânteze pe tine și să facă din tine mama a mii și zeci de mii de credincioși”. Binecuvântarea aceasta rămâne valabilă, pentru că a fost o căsătorie binecuvântată de Dumnezeu.

Dumnezeu l-a binecuvântat în țara lui Abimelec pe Isaac. Abimelec a început să-l dușmănească, văzând cum se înmulțește numărul copiilor lui, și a zis: „Într-o zi, omul acesta se va ridica împotriva noastră și ne va bate!” Și l-a izgonit din țara lui. Isaac a plecat într-o vale, unde s-a așezat cu turmele lui. Și corturile lui le-a întins pentru populația care se născuse din el.

Dar, ca să-i facă rău mare, Abimelec a poruncit să astupe toate fântânile pe care le-a săpat părintele nostru Avraam ca să nu ducă lipsă de apă pentru vitele și animalele lui, și pentru populație.

Plecând Isaac de acolo, a dat poruncă slujitorilor lui ca să sape fântâni, ca să aibă apă potrivită pentru vite și pentru viață. Dar păstorii, slujitorii lui Abimelec, au pus stăpânire pe fântânile săpate de slujitorii lui Isaac și au început o ceartă între ei.

Isaac a dat poruncă: „Destupați toate fântânile săpate de slujitorii părintelui meu!” A pus stăpânire și pe acestea, a dat poruncă din nou să se sape alte și alte fântâni, dar toate au fost un prilej de ceartă între slujitorii lui Abimelec și ai lui Isaac.

Când a văzut că Dumnezeu l-a binecuvântat chiar și în locul în care era, Abimelec a venit el, la Isaac și i-a zis: „Văd că Domnul te-a binecuvântat pe tine. Văd că propășești în tot ceea ce faci. Hai să facem un legământ între mine și tine. Dacă Dumnezeu te-a binecuvântat cu multă avuție... niciodată să nu fii împotriva mea și eu împotriva ta”.

Au încheiat legământul acesta și, pe când legământul era încheiat, au venit slujitorii lui Isaac plini de bucurie și au spus: „Am găsit o fântână cu apă bună!”.

După încheierea legământului, n-au mai astupat fântâna aceasta, pentru că avea apă bună, de bucurie pentru că avea apă bună. Și s-a întemeiat legătura între ei și pe legământul acesta (care n-a fost de lungă durată, pentru că Abimelec a fost cel dintâi care a călcat legământul ).

Isaac și seminția lui au fost binecuvântați și vor fi binecuvântați până în vecii vecilor.

Fraților, câtă învățătură putem noi trage de aici... Și noi am avut un Părinte! Și noi am avut un Părinte care ne-a săpat fântâni pe ținutul țării noastre, unde lucrăm și noi țarina ogorului lui Dumnezeu. Dar n-a trecut multă vreme de când fântânile acestea s-au săpat, că au venit unii și au astupat fântânile. Din gelozie sau din invidie, Dumnezeu știe, noi nu știm de ce au astupat fântânile acestea, ca să împiedice înmulțirea poporului lui Dumnezeu și pe pământul acesta. Ei n-au știut că Dumnezeu a făgăduit și a zis așa unor oameni care nu făceau parte din poporul lui Dumnezeu: „Voi nu erați poporul Meu, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu!” Și acestui popor al lui Dumnezeu i s-au surpat mereu fântânile. Și, dacă ei le-au săpat cu multă trudă, chiar în locuri pustii, în locuri pe care alții nu le-au lucrat... când fântânile au fost săpate, [ceilalți] au pus stăpânire pe ele... I-au izgonit pe cei care au muncit pentru scoaterea apei și au pus stăpânire pe fântânile acestora, nu pe ale lor.

Dar văzând lumea, văzând vrăjmașii lui Dumnezeu că binecuvântarea lui Dumnezeu e cu Lucrarea aceasta, au venit să facă un legământ cu noi. Dar nu un legământ cinstit! Au venit din nou să pună curse poporului lui Dumnezeu, dar nu se putea nimeni împotrivi voii Lui și hotărârii Lui. Căci seminția aceasta va fi binecuvântată până la sfârșitul veacurilor.

Isaac a fost credincios. Din partea tatălui său, a primit poruncă, pe patul morții acestuia, „să-i urmeze în credincioșie!” Și a fost cu multă încredere în Dumnezeu, căci i-a dăruit Dumnezeu o tovarășă de viață pe care a putut să conteze întotdeauna, și la bine, și la rău.

Spune Biblia că Sara, care era o femeie foarte frumoasă, când a ajuns în locul în care s-a adăpostit împreună cu Avraam din cauza foametei, a fost răpită. Dar Avraam i-a spus ei mai dinainte de a intra în țara străină: „Tu ești o femeie frumoasă; locuitorii țării pot să mă omoare pentru tine. Dar tu spune că ești sora mea - și atunci voi scăpa și eu cu viață pe lângă tine”.

Femeia credincioasă așa a spus când a fost întrebată, că Avraam este fratele ei, ca să-i scape viața. Dar Domnul S-a arătat peste noapte acestor dușmani și le-a zis: „Să nu vă atingeți de femeia aceasta, pentru că este o femeie cu bărbat. Nu aruncați nelegiuirea asupra voastră”.

Și astfel femeia credincioasă a fost atât de înțeleaptă și de înțelegătoare și pentru Dumnezeu în credincioșie, și față de soțul ei pe care l-a scăpat cu viață.

Din pricina aceasta, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam și toată seminția lui cu o binecuvântare veșnică. Și niciodată nu va rămâne poporul acesta lipsit de binecuvântările lui Dumnezeu.

Din poporul Domnului facem parte și noi, care am primit acum, prin credință, toate făgăduințele lui Dumnezeu pentru viața de fiecare zi.

Aș vrea să vă îndemn, fraților dragi, [cu privire la] profeția profetului Ioel care spune că va fi „foamete și secetă după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu” vă îndemnăm și pe voi, lucrătorilor: săpați fântâni! Săpați fântâni, să fie apă bună și binecuvântată. Săpați cât mai adânc fântâni, pentru ca turma lui Dumnezeu, poporul lui Dumnezeu să nu ducă lipsă de apă într-un pământ însetat.

Săpați din greu, oricât v-ar costa. Și chiar dacă alții le vor astupa, urmașii noștri le vor dezgropa ei din nou, să aibă apa binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu, căci vor rămâne veșnic în picioare toate făgăduințele arătate de Dumnezeu.

Ne încredem din toată inima, căci profetul Isaia a arătat că se va naște din acest Om o seminție care nu va trece sub alte popoare; El „va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora... și Robul Meu cel Neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu”.

Binecuvântată este țara noastră care a fost adăpată, cum ați văzut. Aici, un frate care a venit din Munții Retezatului ne-a spus că e cioban. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care, la poalele Munților Retezat, l-a așezat vremelnic, [iar el] a săpat fântână binecuvântată, care curge ca o apă cristalină de munte până în vale, departe; pentru că acela pe care îl binecuvântează Dumnezeu va fi binecuvântat în vecii vecilor.

Noi ne bucurăm că în cătunele țării noastre, în satele îndepărtate și pe toate meleagurile se sapă cu vrednicie fântâni, având în vedere că, dacă va fi o nouă strâmtorare sau lipsă de apă, se pot folosi fântânile acestea pentru întărirea poporului nostru, a poporului lui Dumnezeu, care, prin apa proaspătă pe care o primește, să poată ajunge în Canaanul Ceresc făgăduit de Dumnezeu.

Timpul e scurt, s-a amintit, lucrătorii sunt mulți, bucuria e mare. Toți doresc să-și împărtășească bucuriile aici - după cum a venit un frate de pe meleagurile Banatului (ale Reșiței) și a spus: „Și noi vrem ca să ne arătăm bucuria aici în adunarea aceasta!” Cu toată dragostea, frate tânăr de pe meleagurile Banatului; programul nostru însă e de durată și va continua și după-masă. Nu facem însă ca la alte adunări și nunți, ca după masă să plece fiecare. Nu! Noi vom rămâne.

Nu vă grăbiți cu plecarea. Nu vă grăbiți să plecați acasă, că tot acasă sunteți apoi. Rămâneți aici, pentru a primi îndemnurile, pentru a săpa fântâni binecuvântate fiecare, în locul în care ne-a așezat pe noi Dumnezeu, pe toți .

Dorim [toată binecuvântarea] pentru frații noștri tineri care ne-au prilejuit bucuria aceasta, poate prima bucurie, căci pe meleagurile noastre, ale Hunedoarei, nu am prea avut așa ceva. De aceea toți frații vă binecuvântează. Toți frații vă doresc să propășiți în viața voastră cum au propășit Isaac și Rebeca.

Dar nu în turme de oi și de boi, ci în turme binecuvântate, de care a spus Domnul Iisus când i-a zis lui Petru: „Eu te fac pescar de oameni, vino după Mine! Lasă mreaja și... pe soacra ta!”. Dumnezeu vrea să ne facă păstori ai turmei Lui. S-a amintit că voi sunteți născuți din familii deosebite, familii credincioase, și din pricina aceasta noi avem un nou prilej de binecuvântare, ca să-L binecuvântăm pe Domnul.

Uite cum poartă Dumnezeu de grijă celor care se încred în El: Odată, un prinț necredincios care umbla călare, vrând să-și bată joc de un copil al lui Dumnezeu, îl întreabă pe acesta:

- Ce face Dumnezeul vostru? Ce lucrează?

- Dumnezeul nostru astăzi pe unii îi coboară și pe alții îi ridică! Uite cum lucrează Dumnezeu în continuare!

Dar n-a mai mers mult disprețuitorul acela, când calul i s-a speriat de ceva și, făcând o întorsătură bruscă, l-a trântit pe prinț cu capul de o piatră, unde și-a găsit moartea.

Așa e Dumnezeul nostru! El este Viu, El lucrează. Pe unii îi ridică, și pe alții îi coboară. El este împotriva mândrilor, dar dă har celor smeriți.

E plină Scriptura de această învățătură binecuvântată. Apostolul Petru îi îndeamnă pe tineri: „Fiți supuși celor bătrâni și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie, care e de mare preț înaintea lui Dumnezeu”. Așa este învățătura Apostolului Petru. Și această învățătură, pentru noi, este o învățătură deosebită și o păstrăm cu scumpătate în inima noastră.

Tinerilor dragi, fiți împodobiți cu smerenia! Avem o pildă grăitoare chiar aici, în mijlocul nostru: mireasa, sora noastră Tabita. N-a fost crescută într-o familie îmbelșugată. A purtat mereu o haină simplă a credinței, smerenia, dar Dumnezeu a binecuvântat-o. Dumnezeu îi ridică pe cei smeriți, dar îi coboară pe cei ce se mândresc. E împotriva mândrilor, dar celor smeriți le dă har. E o pildă grăitoare pentru noi toți, fraților noștri dragi.

Dragii noștri tineri, noi vă însoțim cu rugăciunile noastre și la încheierea acestui legământ pe care îl faceți astăzi în fața sfântului altar și Îl rugăm pe Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi cu tot felul de binecuvântări cerești.

Să nu cădeți de oboseală. Unii au căzut și n-au putut să vadă încă izvoarele îmbelșugate care vor curge din fântânile pe care ei le-au săpat. Dar lăudat să fie Dumnezeu că părinții lucrează în nădejdea copiilor, ca să-i facă fericiți. Au murit cu această nădejde. Iar astăzi pe pământul țării noastre curg izvoare binecuvântate.

La prima fântână poruncită de Isaac să o sape slujitorii lui, el a spus: „E o apă de munte, e o apă de izvor!” Așa este binecuvântarea lui Dumnezeu care se revarsă din primele fântâni pe care le facem noi pentru a-i adăpa pe cei însetați și toată turma lui Dumnezeu. El să vă binecuvânteze și pe voi, dragii noștri miri. Și să-i binecuvânteze și pe cei care vor urma după voi și tot tineretul Domnului!

Vă leg încă o dată de inimă: Tinerilor dragi, cu vreme și fără de vreme, citiți capitolul 24 din Cartea Facerii. Să-l știți pe de rost. Să știți ce căutați. Să știți ce vreți. Să știți ce vrea Dumnezeu cu voi. Și să știți la ce mare fericire S-a gândit pentru voi. Și apoi să urmăriți cu luare aminte capitolul 26 și veți trage învățămintele potrivite și pentru căsătorie, alegerea tovarășului, cât și pentru viață, felul de trăire - până când Dumnezeu îi va ridica pe alții care vor duce solia binecuvântată a Cuvântului lui Dumnezeu până la capăt.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraților care ați venit pe meleagurile noastre, aici la sărbătoarea noastră, cu prilejul nunții celor doi tineri ai noștri.

Duceți, fraților, ce ați văzut și auzit...

Duceți ce ați simțit la această nuntă.

Și vă dorim tuturor tinerilor care n-ați putut veni aici și tuturor părinților trupești și duhovnicești, să luați învățăturile care s-au arătat aici despre părinții trupești care au crescut oameni după inima lui Dumnezeu; și [despre] părinții duhovnicești care nu obosesc și care nu vor să știe ce e oboseala până când vor face fântâni care să dea apă îmbelșugată pentru poporul lui Dumnezeu cel viu. Amin.

Slăvit să fie Domnul !