Zidire și dărâmare
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Răsplata care vine pentru umblarea înțeleaptă sau pentru umblarea nebună o simte cel mai dintâi femeia.
Fiindcă bine este zis că femeia înțeleaptă își zidește casa ei, dar femeia nebună și-o dărâmă cu însăși mâinile sale.
2 - Femeia este centrul casei și a familiei,
femeia, - începând de fiică.
Apoi soră.
Apoi soție.
Apoi mamă, - până este bunică și străbunică.
În toate aceste stări, prin care trece normal o femeie, ea este într-un cămin cea care le învârtește pe toate, le știe pe toate și le hotărăște pe toate.
Casa care are o femeie bună, este așezată totdeauna cu fața la soare.
3 - Fericită este inima femeii întoarse la Dumnezeu, fiindcă numai o astfel de inimă este cu adevărat pricepută și binevoitoare.
Priceperea este frumoasă la orice ființă, dar la femeie ea este și mai necesară,
- fiindcă ea încunună și casa celor ce vor îndruma pe alții.
Ea este mama unui întreg neam, care începe cu ea.
4 - De când este încă fiică la mama ei, femeia trebuie să învețe rostul casei, sub îndrumarea mamei,
și astfel să capete deprinderea de a mânui toate lucrurile.
Să ajungă să poată face chiar și munca bărbatului. Bărbatul nu poate face totdeauna și munca femeii, dar femeia o poate face aproape totdeauna pe a bărbatului.
Dar bine cu adevărat este numai acolo unde fiecare își face partea pentru care l-a rânduit Dumnezeu.
5 - Unde femeia caută să-l înlocuiască disprețuindu-l pe bărbatul ei - acolo totul se tulbură și se răstoarnă în căminul lor.
Tot așa și unde bărbatul o disprețuiește și o nedreptățește pe femeia lui.
Adevăratul ziditor al căsniciei fericite și al casei lor este dragostea amândurora.
6 - Când femeia este înțeleaptă, hărnicia bărbatului este bine îndrumată și cumpătat gospodărită.
- Astfel că gospodăria lor se înfrumusețează necontenit.
Căsnicia lor se sudează neîncetat,
iar câștigul lor crește mereu mai îndestulător.
Ce dar de la Dumnezeu este înțelepciunea la o femeie!
7 - Când femeia este nebună, adică nepricepută, desfrânată, neascultătoare, leneșă, înfumurată, gâlcevitoare și rea,
- praful și ruina se alege cel mai curând din toată casa lor,
din toată averea lor,
din toată fericirea lor.
Cea mai mare pedeapsă a lui Dumnezeu, este o femeie rea.
8 - Mâinile femeii leneșe, risipitoare, vopsite, nepricepute, ascunzătoare, murdare și trăgătoare de sfori viclene, - nimicesc totul.
Nimicesc mai întâi armonia căminului ei.
Nimicesc avutul și fericirea soțului ei.
Nimicesc viitorul copiilor ei.
Nimicesc mântuirea sufletului ei - și al mai cine știe câtor suflete, - care au nefericirea să vină în atingere cu ea.
Mai vreți oare dovezi despre acest adevăr?
Mai aveți nevoie și de altele pe care le vedeți zilnic în jurul vostru pretutindeni, dacă aveți ochi?
Și dacă știți să vă uitați cu ei?
Aveți destule acelea!
9 - O viață sfântă în familie începe cu femeia, dar și o viață stricată începe tot cu ea.
De aceea femeia răspunde și pentru fericirea și pentru nefericirea familiei sale.
Și pentru prezent și pentru viitor.
Și pentru mântuirea și pentru pierderea alor ei.
10 - Blândețea este una din cele două virtuți pe care Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos, ne-a poruncit ca să le învățăm de la El,
Iar aceste două virtuți trebuie ca cei doi soți să le învețe și să le aibă la fel.
Unde soțul are blândețe - soția să aibă smerenie.
11 - Întrebarea blândă capătă totdeauna un răspuns bun
și purtarea blândă află totdeauna cuvinte de laudă
- după cum este scris: un răspuns blând potolește mânia,
dar o vorbă aspră o ațâță...
12 - Viața noastră este plină de răspunsuri.
Aceste răspunsuri sunt de fapt răspunderile față de chemările datoriilor pe care le avem prin însăși existența noastră aici și așa.
În primul rând față de Dumnezeul nostru.
În al doilea rând față de Lucrarea Lui.
În al treilea rând față de frații și semenii noștri
- și abia în al patrulea rând față de noi înșine.
Dar fericirea cea de a patra depinde de cele trei dinaintea ei.
13 - Blândețea este totdeauna o ascultare bună.
Nu există o ascultare bună, care să fie răstită și potrivnică.
Iar dacă totuși există, aceasta este o silă chinuitoare, o ură neputincioasă ori o batjocură ambițioasă,
- și nu o ascultare bună.
14 - Ce bună este o vorbă bună la vremea potrivită, - spune Cuvântul Domnului,
- dar o astfel de vorbă bună nu poate veni decât de la un suflet bun, luminat de Hristos și îndrumat de El.
O apă bună nu poate izvorî decât dintr-un izvor bun.
De aceea pentru a avea o vorbă bună, trebuie să ai un suflet bun.
15 - Domnul poate îngădui să mai vină peste noi dreptatea mustrărilor Sale,
- tot ca o chemare spre mântuirea sufletului și a vieții noastre.
Atunci avem a face cu suferința și cu boala,
cu necazul și cu paguba,
cu pierderile și cu chipul și graiul cel aspru și întunecat al mustrării lui Dumnezeu.
Totul depinde de răspunsul pe care îl dăm atunci, la loviturile de încercare.
Asta va arăta că noi avem în noi vrednicia sau nu.
16 - Dacă glasul rugăciunilor noastre către Domnul izvorăsc dintr-o inimă blândă,
însoțite totdeauna de lacrimile calde și curate ale pocăinței și ale iubirii,
ale bunătății și ale sincerității,
sau ale renașterii sincere, când suntem chemați,
- atunci Dumnezeu ne va răspunde totdeauna cu blândețea iertării, a izbăvirii și a dragostei Sale.
17 - Multe sunt planurile pe care le face neîncetat inima noastră.
Fiindcă inima nu doarme și nu stă niciodată, ea totdeauna face tot felul de planuri, prin ea trec tot felul de dorințe.
Unele din planurile inimii se urcă până la minte,
dar altele trec repede în picioare, în mâini, în faptele și în umbletele noastre.
Altele ajung în gura și în buzele noastre.
Dar numai cele ce trec prin sita minții, sunt cu adevărat bune și folositoare.
Toate celelalte pot fi primejdioase.
18 - Unele planuri ale inimii noastre sunt bune, - dar multe din planurile ei sunt și nechibzuite.
Unele dintre roadele lor sunt binecuvântate, dar cele mai multe sunt aducătoare de întristare.
Binecuvântată este inima curățită de Dumnezeu și înnoită de Hristos, - căci numai planurile unei astfel de inimi, sunt fericite.
19 - Planurile pe care le face inima atârnă de om - spune Sfânta Scriptură,
dar răspunsul pe care îl dă gura, vine de la Domnul.
O, dacă ar veni totdeauna de la El!
De fapt planul inimii și răspunsul gurii, au totdeauna o strânsă legătură numai la oamenii sinceri.
La oamenii prefăcuți nu. La acei oameni una gândește inima - și alta vorbește gura.
Ce nelegiuită este și inima care face ce nu poate spune, dar și gura care spune ce nu poate face.
20 - Planurile n-ar trebui să le facă inima, ci mintea omului.
Căci mintea omului are de la Dumnezeu însușirea de a judeca, de a discerne, de a cunoaște, de a prevedea lucrurile și urmările lor.
Mintea și nu inima, fiindcă mintea este mai sus. Și mintea are ochi, iar nu inima.
Fericită e numai viața aceluia care are o inimă - care gândește prin minte. Și care are o minte care simte prin inimă.
Dumnezeul nostru, sfințește-ni-le pe amândouă.
Amin.