Zile și adevăruri istorice

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: Tatăl Meu lucrează, și Eu, de asemenea, lucrez (Ioan 5, 17).

Tot ce se petrece în lume,- văzut sau nevăzut, cunoscut sau necunoscut, mai direct sau mai indirect,- cu oricare dintre oameni în parte sau cu toată omenirea la un loc, este întru totul numai urmarea lucrării acesteia pe care o face Dumnezeu. El lucrează liniștit sau puternic, frumos sau cutremurător, cu bunătate sau cu asprime, cu milă sau cu judecată, mângâietor sau dureros,- după un plan plin de înțelepciune, de dragoste și de dreptate, dar desăvârșit și neschimbat,- răsplătind fiecăruia la vremea sa și potrivit faptelor sale.

Oamenii zic: întâmplarea a făcut... Sau: așa i-a fost soarta. Sau zic: neprevăzutul, ori destinul, ori hazardul,- dar cei ce vorbesc așa nu știu că nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Că soarta nu este oarbă, că neprevăzutul nu vine de la sine... Că destinul, că hazardul, că întâmplarea despre care vorbesc ei sunt numai uneltele și mijloacele prin care lucrează Dumnezeu, spre răsplătirea sau pedepsirea fiecărui om - sau familii sau popoare - potrivit căilor și faptelor acestuia sau acestora, la vremea măsurată, când trebuia să vină asupra sa urmările acestor căi și ale acestor fapte.

Odată stăteam de vorbă cu cineva despre căile tainice ale acestor judecăți și răsplătiri ale lui Dumnezeu. La un moment dat al discuției noastre, acel om a strigat plin de uimire: Dacă într-adevăr Dumnezeu, Această Ființă Supremă există, atunci El sau Ea - Ființa Aceasta - trebuie să fie extraordinar de înțeleaptă, de iubitoare, de severă și de puternică... De o înțelepciune, de o iubire, de o severitate și de o putere cum noi, oamenii, niciodată nu ne-o vom putea închipui...

Da, așa este! Și datorită acestei nepriceperi a noastre, noi nu ne putem explica cele mai multe din lucrările acestei extraordinar de mari înțelepciuni a lui Dumnezeu, care uneori ne izbesc mintea și inima ca niște lovituri nimicitoare. Ori ca niște taine care ne uimesc și pe care nu ni le putem explica și îndreptăți.

Viața noastră, care, în mod normal, ar trebui să se desfășoare într-o continuă interdependență și într-o dulce părtășie și întrepătrundere cu Dumnezeu cum este vița cu rădăcina și frunza cu ramul, familiarizându-ne și încorporându-ne în El,- se petrece de fapt altfel. Chiar și după ce, prin nașterea din nou, am fost altoiți în Hristos, seva Lui nu curge continuu în noi și prin noi,- ci mai există și goluri și întreruperi mai lungi sau mai scurte, mai mari ori mai mici. Și în golurile acestea se petrec schimbări și intervine o înstrăinare între noi și El. Chiar dacă după aceea starea noastră revine iarăși la normal și părtășia noastră cu Iisus se reface cumva din nou, totuși acele goluri rămân. E ca și cum funia ruptă, deși legată iarăși, va avea totuși noduri, unde se va vedea totdeauna cu tristețe că acolo a fost ruptă...În acele goluri faptele noastre, fiind străine de Dumnezeu, tot așa ne devin și nouă străine faptele Lui. Părtășia noastră fiind ruptă de El, ruptă devine și de noi părtășia Lui. Aceste stări și timpuri devin apoi niște amare amintiri și pentru El și pentru noi. Și cu cât numărul lor și durata lor e mai mare, cu atâta paguba noastră e mai grea.

Există un nivel până la care Dumnezeu coboară spre ființa noastră și până la care noi ne putem înălța spre El, pentru ca să se facă atingerea, contactarea, sudura noastră fericită cu Hristos. Prin care puterea și viața din El trece asupra noastră, iar slăbiciunea și moartea din noi să treacă asupra Lui. În acel punct și în acel moment se împlinește Cuvântul care zice: Moartea a fost înghițită de viață. Dumnezeu coborând în noi, iar noi înălțându-ne în El... El înomenindu-Se în noi, iar noi îndumnezeindu-ne în El. Ce taină divină este aceasta! Ce rare sunt minunile acestea, și totuși ele există. Și au fost create și rânduite ca să nu fie excepții, ci să devină regulă, fiindcă acesta a fost modul normal de viață pe care l-a voit Dumnezeu între noi și El. Așa cum a fost la început - după cum este scris: și Domnul Dumnezeu umbla cu omul prin grădina Edenului... (Fac. 2, 15).

Dintr-o astfel de stare, omul spune ca și Sfântul Apostol Pavel: „Pot totul în Hristos“, pentru că acel contact cu Dumnezeu l-a făcut strălucit și strălucitor. A îndepărtat zidul despărțitor, a spart coaja firească ce împiedica lumina, închidea orizontul, încătușa mintea, sugruma duhul - și întreagă ființa omului s-a eliberat biruitor, definitiv și total. Atunci dintr-o dată înțelegi, poți, știi, zbori.

Din clipa aceasta nu mai există pentru tine întâmplare, ori mister, ori soartă, ori destin, ori neprevăzut, ori surpriză... Există numai o luminoasă și cutremurător de clară înlănțuire logică și înțeleaptă de urmări și răsplătiri normale ale faptelor și căilor văzute ori nevăzute, pentru noi - dar văzute și știute în totul, pentru El.

Nimic nici nu s-a pierdut într-adevăr, nici nu se pierde. Ci totul numai se transformă. Fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare faptă - rea sau bună - se transformă în plată rea, ori în răsplată bună. În urmare nefericită, ori în binecuvântare divină. În chin ori în bucurie,- potrivit păcatului ori harului pus în gândul, în cuvântul ori în fapta noastră, pentru noi ori pentru urmașii noștri, după cum iarăși este scris: binele, sau răul, se răsplătește până și într-un îndelungat neam de urmași...

Numai prin lumina acestor adevăruri putem înțelege și înlănțuirea marilor evenimente istorice care s-au petrecut și se vor mai petrece și cu Neamul nostru și cu Biserica noastră... Cele fericite - ca urmare a credinței înaintașilor noștri, a suferințelor, a jertfelor și a luptei lor atâtea secole și cu atâtea nedreptăți. La împlinirea vremilor de suferință și a măsurii de jertfă - Dumnezeu ne-a dăruit independența noastră națională pentru care se aduseseră aceste cumplite suferințe și jertfe... Răsplata primită era pe măsura prețului dat pentru cucerirea ei. Pentru că nimic nu se primește gratuit. Totul se plătește exact cu prețul normal, cerut după valoarea sa.

Tot așa este și cu nenorocirile, ca urmare a uitării și neascultării de Dumnezeu. Ca urmări ale păcatului, ale necredinței și ale fărădelegilor noastre, ca neam și Biserică. Fiindcă și acestea se plătesc - la vremea scadenței lor - exact cu prețul normal, stabilit de către Dreptatea și Sfințenia lui Dumnezeu și arătat limpede în Cuvântul Său Sfânt - și în istorie. Amândouă acestea la fel de cutremurătoare.

Îndată după câștigarea independenței noastre naționale cu strângerea tuturor provinciilor românești între hotarele libere ale aceleași țări, Dumnezeul nostru Bun a dorit să ne dea și independența noastră sufletească de sub robia păcatelor care ne stăpâneau încă mai tirane și mai nemiloase decât stăpânirile opresoare din trecut.

Și Domnul Dumnezeul părinților noștri făcea aceasta prin minunea ivirii în Biserica și credința noastră bună și străbună a mișcării evanghelice Oastea Domnului, acest curent viu și puternic de renaștere și înnoire duhovnicească în învățătura și credința Bisericii și Poporului nostru. O astfel de Lucrare Profetică era un miracol unic în Ortodoxie, aducând în viața decăzută, formalistă, și adormită a Bisericii o trezire evanghelică fericită și vie. Iar în întunericul vieții poporului nostru soluția unui salt salvator, moral, social și spiritual de o unică însemnătate istorică.

Despre începuturile, ca și despre însemnătatea acestei mișcări evanghelice în credința și viața Bisericii și Națiunii noastre, am vorbit mai pe larg în alte locuri și cu alte ocazii. Dar pentru că cele ce vor urma în această carte se vor ocupa mai îndeaproape tocmai de trei adevăruri foarte însemnate ale Oastei Domnului, socotim folositor să prezentăm foarte pe scurt și aici unele date privitoare la începuturile ei, ca și la desfășurarea evenimentelor mai însemnate din viața acestei mișcări. Mai ales pentru faptul că puterile care luptă contra Voii lui Dumnezeu au scornit cu răutate tot felul de minciuni, atât cu privire la viața și intențiile profetului sfânt - părintele Iosif Trifa - prin care Dumnezeu a făcut această Lucrare duhovnicească, - cât și cu privire la istoria ei, la scopurile sale, precum și la desfășurarea marilor evenimente din ea. Aceste minciuni continuă să se răspândească oficial și astăzi, înșelând mințile celor necunoscători sau neinformați și menținând în jurul acestei curate Lucrări a lui Dumnezeu o atmosferă ostilă și dubioasă.

Avem o mare și sfântă datorie față de Adevăr să spulberăm aceste minciuni oficiale și interesate și să denunțăm această conspirație fățarnică și răuvoitoare, țesută în jurul acestei Sfinte Lucrări și împotriva ei, de către propaganda răuvoitoare a vrășmașului satana, care a procedat și în cazul Oastei Domnului ca și în cazul Învierii Mântuitorului Iisus. Când adevărul Învierii a ieșit la lumină, fariseii au dat mulți bani soldaților să spună că Trupul lui Hristos a fost furat din mormânt pe când dormeau ei... Și s-a răspândit zvonul acesta printre iudei - spune Evanghelia - până în ziua de astăzi (Matei 28, 11-15).

Exact acest procedeu l-a întrebuințat satana și-l întrebuințează și astăzi față de adevărul Oastei Domnului, atât printre oficialitățile clericale ostile adevărului cât și între alții. Și foarte mulți cad victime acestei curse, - fără să cerceteze cu bună credință și seriozitate adevărul cu privire la problema pe care o condamnă fără s-o cunoască. Și împotriva căreia dau sentințe vinovate fără măcar a cerceta cât de puțin ce este și ce vrea în definitiv această Lucrare.

Acești oameni - unii dintre ei chiar cu pretenții mari - își permit să facă afirmații revoltător de răuvoitoare și vrășmașe, de false și tendențioase cu privire la istoria, la originea și scopurile Oastei Domnului. La cauzele conflictului ivit îndată după începuturile ei între părintele Iosif Trifa și mitropolitul de atunci al Sibiului, Nicolae Bălan.

Dar Dumnezeu și Adevărul vor face odată dreptate, atât profetului și martirului Său prin care a făcut lucrarea aceasta a Oastei Sale, cât și acestei Lucrări, care este și ea tot un profet și un martir.

Pe părintele Iosif, Autoritatea Clericală din vremea lui l-a învinuit și l-a martirizat din gelozie și răutate până la moarte și până după moarte. Dar prin Lucrarea Oastei Domnului rămasă după el, care crește și rodește tot mai frumos și mai puternic nu numai în Biserica noastră și în poporul nostru, ci depășind cu mult hotarele acestora, Dumnezeul Cel Viu și Adevărul Lui Cel Strălucitor dau o luminoasă dovadă pentru el și pentru cauza sa, prin triumful și izbânda pe care o dă acestei Lucrări Biruitoare.

Să fie și această carte, ca și adevărurile pe care le consemnează ea, încă o dovadă strălucită despre Adevărul și valoarea acestui om și a acestei Lucrări profetice și divine, pentru ca toți cei de bună-credință să aibă în ea un îndreptar fericit în cunoașterea și orientarea lor asupra acestei Lucrări.

Iar pentru cei care - și după cunoașterea acestor adevăruri, din lăuntrul sau din afara noastră - vor continua să facă dezbinarea sau să răspândească minciuna, cartea aceasta scrisă de mâna și de conștiința unuia care a fost martor credincios și adevărat al tuturor acestor lucruri descrise în ea, să fie o mărturie acuzatoare acum și în Ziua Judecății Celei Înfricoșate a lui Iisus Hristos, a Căruia este această Lucrare și acest Adevăr.

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Amin.