După cei îngâmfați și lăudăroși, rămâne numai păcatul și nimic altceva.
Iată, fariseii aceia care s-au împotrivit atunci Domnului Isus s-au dus de două mii de ani.
Trupurile lor au putrezit ca și scaunele îngâmfării lor,
- dar păcatul lor a rămas până în zilele de astăzi.
Și va rămâne mereu până la Judecata cea din Urmă!
Căci este adevărat, și în privința aceasta, că nimic nu se pierde, ci totul numai se transformă.
Păcatul se transformă în blestem și în osândă pentru cel care-l face și pentru urmașii lui și în veacul acesta și în veacul viitor.
Neprihănirea se transformă și ea în binecuvântare și în fericire, tot la fel.
După toate acele ce le vezi în lumea aceasta și care îți trezesc în inimă gânduri străine de Dumnezeu - rămâne numai păcatul.
Ai văzut prietenia lumii, ai văzut slava și bogățiile ei, distracțiile ei - și cu ce te-ai mai ales, după ce au trecut acestea, ca un vis sau ca un nor?
Și ce ți-a mai rămas după scaunele și după gloria acestei lumi?
- Păcatul numai!
Păcatul prin care ți le-ai dorit, ți le-ai câștigat și prin care ai căutat să ți le păstrezi mai mult timp... Dar cât ai putut, - sau cât le vei mai putea?
Ai văzut oare fericirea lumii?
Ai văzut și ai avut gloria și banii ei?
Cu ce te-ai ales și ce ți-a mai rămas până la urma lor din ele?
- Numai păcatul!
Ai văzut averea, frumusețea, desfătările și iubirea lumii!
Spune cu ce ai mai rămas din toate acestea, după ce s-a risipit visul deșertăciunii lor,
după ce te-au lăsat cu un trup îmbătrânit ca un putregai, nemernic și netrebnic?
Doar cu scârba numai și cu păcatul că le-ai iubit, le-ai căutat și te-ai folosit de ele.
Căci pe toate acestea și celelalte, ce te duc și te-au dus la păcat, nu le mai vezi, ca pe un fum și treci prin ele ca printr-un vis.
Dar roada lor îți va rămâne, ca un foc ce te va arde veșnic.
Și vai, te va arde veșnic și veșnic, dacă nu vii nici azi la Hristos să te scape.
Tu care te ridici în fața altora ca un îndrumător, să-i înveți, să-i călăuzești, să-i îndrumi,
tu care îți place să predici altora și să fii ascultat,
tu care te mândrești că ești călăuza orbilor și vrei să fii privit totdeauna ca un înțelept,
tu care îți place să te laude toți pentru talentul tău, sau arta, sau frumusețea ta,
sau să fii admirat pentru descoperirile tale,
- fii cu mare teamă și cu mare grijă!
Căci celui care i s-a dat mult, i se va cere mult,
iar cel care știe porunca Stăpânului dar n-o face, va fi pedepsit mai cu multă asprime (Luca 12, 47),
ca să aibă Domnul milă de tine...
De câte ori s-a tot spus asta și totuși trebuie să ne-o spunem unii altora, mereu și mereu, fiindcă lângă fiecare din noi sunt o mulțime de ispitiri, și în fiecare din noi sunt o mulțime de îndemnuri ale firii pământești, către aceste ispite.
Dacă nu luptăm clipă de clipă cu toate aceste felurite porniri rele, ușor putem cădea.
Iar Duhul Domnului numai prin smerenie și curăție ne dă biruințe asupra tuturor acestora.
Dar noi trebuie să ne rugăm neîncetat.
Amin.
+
Cea dintâi cerință a intrării în Oastea Domnului este ruperea dintr-o dată de duhul lumii și cu păcatele ei, este o naștere din nou.
O intrare în Oastea Domnului fără schimbarea vieții, fără nașterea din nou, n-ajunge nimic.
Trebuie neapărat schimbarea cea mare care să dea celor care intră în Oastea Domnului o altă inimă, o altă simțire, alți ochi, altă minte, alte umblări, alte reguli de viață.
Aceasta este schimbarea cea mare pe care o cerea Mântuitorul lui Nicodim când spunea că trebuie să se nască din nou (Ioan 3, 4).
Fără aceasta mai bine să nu vină nimeni în Oastea Domnului căci mai mult rău face.
Păr. Iosif Trifa.