„Eu sunt Păstorul cel bun”...
Pr. Iosif Trifa - Mai lângă Domnul meu
Citiți Psalmul 22și capitolul 10 din Evanghelia de la Ioan și veți afla acolo o minunată icoană a mântuirii noastre sufletești și a creștinului adevărat, pusă în asemănarea cu Păstorul cel bun și oile turmei sale:
„Domnul este păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă. Îmi înviorează sufletul și mă duce pe căi drepte” (Ps 22). „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele și ele Mă cunosc pe Mine... oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le chem și ele vin după Mine. Eu le dau viață veșnică și nimeni nu le va răpi din mâna Mea” (In 10).
Minunate cuvinte, minunată asemănare! Iată, aceasta este icoana creștinului adevărat. Un creștin adevărat este o oaie din turma cea binecuvântată a bunului Păstor Iisus Mântuitorul. Nu duce lipsă de nimic. Domnul „îl paște în pășuni verzi și îl duce la apă de odihnă”. Domnul îi acopere toate lipsurile sale sufletești și trupești.
Oaia este chipul creștinului adevărat. Căci cum este oaia? Ea singură este slabă, neajutorată, neapărată. Ea n-are nimic altceva decât blândețea, umilința, supunerea. Încolo toată soarta ei și toată viața ei este în grija păstorului. Ea se simte în siguranță numai în turmă.
Așa e și creștinul cel adevărat. El singur este slab, neajutorat, neapărat. El este tare numai lângă Domnul, lângă Păstorul lui. Toată soarta lui și toată viața lui sunt în mâna și grija acestui Păstor. Un creștin adevărat n-are nici o armă de apărare și de răzbunare contra oamenilor răi și necredincioși. Apărarea lui este Domnul. Ca oaia, el nu are nici un fel de armă decât blândețea și umilința. Batjocoriți pe cel credincios, râdeți de el, dați-i și palme și veți vedea că toate le suferă ca o oaie răbdătoare din turma Domnului. El n-are nici o altă armă de apărare decât răbdarea și umilința.
Oaia este slabă, dar aceasta e o slăbie ce o apropie mereu de păstor și o ține în turma lui. E o slăbie ce se teme să iasă din turmă și să-și facă de cap. Așa e și creștinul cel adevărat. El are o slăbie ce-l apropie mereu de Marele Păstor și-l ține în turma Lui.
Dar vai, nu de astfel de „oi” sunt creștinii de azi. Cei mai mulți dintre creștinii de azi se cheamă numai oi din turma lui Hristos, dar aievea sunt lupi.
Despre un pustnic, am citit undeva că s-a dus la un târg săși cumpere niște oi. Dar nici o oaie nu era pe placul lui.
- Dar ce fel de oi ai vrea dumneata? întrebară oamenii.
- Apoi vedeți, oameni buni, eu sunt un pustnic care trebuie să stau în rugăciune... Eu n-am vreme să ciobănesc lângă oi. Mie mi-ar trebui niște oi care să aibă dinți cu care să muște și gheare cu care să se apere ele singure...
Oamenii începură a râde. Unii ziceau că-i nebun. Dar pustnicul astfel le răspunse:
- Dragii mei, voi sunteți în chipul oilor pe care le caut eu. Căci vă numiți oi din turma lui Hristos, dar vă mușcați unii pe alții ca lupii. Vă numiți oile lui Hristos, dar de la o poștă vi se văd colții și ghearele de lup cu care vă sfâșiați unii pe alții...
Cu adevărat și noi suntem în icoana aceasta: „oi” cu dinți și gheare de câine, de vulpe și de lup.
Un creștin adevărat este o oaie din turma cea binecuvântată a Domnului. El caută pășunea cea duhovnicească (biserica, rugăciunea, cititul Bibliei, citirea cărților religioase etc.). El se hrănește cu pășunea Domnului. El se ferește de pășunea diavolului. Căci și diavolul își are aici în lume pășunea lui: patimile, desfătările, păcatele. Mulțimea cea mare a creștinilor se hrănește cu pășunea aceasta. I-a atras diavolul în ea cu ispita și minciuna.
Undeva am citit o istorioară despre doi frați care moșteniseră o singură oaie. S-au înțeles să facă fiecare câte o grămadă de nutreț. Pe urmă să sloboadă oaia din grajd și la grămada unde va trage oaia să mănânce, a aceluia să-i rămână.
Fratele cel dintâi s-a apucat să facă o grămadă de otavă aleasă, lângă care a pus și făină, sare și apă. Celălalt nu făcea nimic. Dar înainte cu câteva clipe de a se deschide grajdul, a luat un braț de frunze verzi și le-a grămădit frumos. Când s-a deschis ușa, oaia a dat buzna la frunze, cu toate că frunza nici nu era bună de mâncat.
În chipul acestei oi sunt și creștinii de azi. Domnul are de partea Lui nutrețul cel sufletesc, cel adevărat, are și sarea vieții și apa vieții, are tot ce-i trebuie unui suflet de om, dar „oile” Domnului - creștinii de azi - aleargă la frunza Satanei. Cu frunză verde și frumoasă la înfățișare îi înșală Satana pe oameni și îi abate de la pășunea cea minunată a Domnului.
Cu ispita și viclenia înșală Satana pe oile Domnului și le atrage în gălbează.
Ați văzut cum e gălbeaza? Ea e frumoasă la vedere. E verde și înspicată, și dulce la gustare. Dar vai, ea e plină de viermi care se mută în oaie, fac pui și o prăpădesc cu zile.
Așa sunt și ispitele Satanei. Frumoase la vedere, dulci la gustare, dar vai, ele sunt pline de viermi producători de moarte trupească și sufletească. Ah, ce moarte înfricoșată are cel apucat în gălbeaza Satanei! Patimile și plăcerile îi rod trupul și sufletul întocmai așa cum gălbeaza roade carnea și viața sărmanei oi. Feriți-vă de pășunea diavolului!
Oile Domnului - creștinii cei adevărați - cunosc glasul Lui și merg după El. Ei cunosc și glasul lumii, și glasul diavolului și se feresc de el.
Diavolul este ciobanul cel mincinos. El se îmbracă în piele de oaie și face pe păstorul oilor, ca să înșele pe oile nepricepute și să le ducă la pierzare. Creștinul cel adevărat îi cunoaște glasul și fuge de el.
Însă vai, e plină lumea de cei ce ascultă acest glas mincinos. Ah, cum merge lumea după diavol, după acest lup mișel îmbrăcat în pieile de oaie!
Duhule Sfinte! Ajută-mă și mă întărește cu darul și harul Tău cel Sfânt să rămân până la sfârșitul vieții mele în turma marelui meu Păstor. Ajută-mă să cunosc glasul Lui. Ajută-mă să ascult numai de glasul Lui și să merg numai după El.