„Iată, stau la ușă și bat...”

„Iată, stau la ușă și bat, de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine” (Apoc 3, 20).

Minunate vorbe, minunată înștiințare! Mântuitorul a spus aceste vorbe, El ne-a dat această înștiințare prin gura Evanghelistului Ioan. Iisus Mântuitorul este Cel ce bate la ușă, iar ușa și casa unde vrea să intre sunt, dragă cititorule, inima ta și viața ta.

A fi un creștin adevărat nu înseamnă numai a ști cine a fost Iisus Hristos... nu înseamnă numai a cunoaște viața Lui din istoria biblică, ci înseamnă a-L primi pe Domnul în inima ta și în viața ta. Înseamnă a-L lăsa pe Domnul să intre în gândurile noastre, în vorbele noastre, în sfaturile noastre, în purtările noastre... în toată viața noastră.

Mântuirea noastră se începe în clipa când Îl lăsăm pe Domnul să Se amestece în lucrurile noastre și se gată în clipa când nu ne mai amestecăm noi, ci Îl lăsăm pe El să hotărască în toate afacerile și lucrurile noastre.

Mântuirea noastră se începe în clipa când Îi deschidem Domnului ușa inimii noastre; și se sfârșește în clipa când Domnul a ajuns Stăpânul și Cârmuitorul vieții noastre, când clipă de clipă viața noastră este predată Lui; stă sub ascultarea Lui și cârma Lui. O viață creștinească fără această predare Domnului n-ajunge nimic. Sunt atâția creștini care țin anumite datini, fac anumite rugăciuni, păzesc anumite porunci, dar de răutăți și de năravurile rele nu se lasă...

Viața lor nu se schimbă și nu se face mai bună pentru că nu-L primesc pe Domnul, nu-L suferă pe Domnul să Se amestece în viața și purtările lor. Îl lasă pe Domnul să stea numai afară, la ușa inimii lor. Mântuirea sufletului nu câștigă nimic câtă vreme Domnul e numai afară la ușă. Mântuirea câștigă numai când Domnul e înlăuntru, când Îl lăsăm pe Domnul să intre în casa inimii noastre și începem o viață nouă cu El.

Într-o vară am văzut într-un sat o cârciumă închisă. Pe ușa ei era lipită înștiințarea: „Aici se mută școala”.

Cârciuma era sub o transformare radicală: își schimbase stăpânul, trecea sub o stăpânire nouă. O dată cu această mutare își schimba și chemarea ce o avusese. Dintr-o crâșmă plină de beții și păcate, se făcea o școală plină de lumină. Se curăța de toate spurcăciunile. Un duh nou intra în ea; o viață nouă se începea în ea.

În această asemănare trebuie să fie și viața noastră când Îl primim pe Domnul cu adevărat în casa inimii noastre. Primirea Domnului înseamnă o schimbare și transformare din temelie a vieții noastre, înseamnă că viața noastră își schimbă stăpânul, trece sub o stăpânire nouă și, o dată cu aceasta, i se schimbă și rosturile, și chemările. Se curăță de toate spurcăciunile, un duh nou se sălășluiește în ea.

Mântuirea mea și a ta, cititorule, începe în clipa când Domnul „se mută” în inima noastră... când inima noastră își schimbă stăpânul, renunță la arenda diavolului și patimilor rele și se face „lăcaș Duhului Sfânt”, se face „casa lui Dumnezeu” (1 Cor 3, 16).

Ah, ce dulce și liniștită se face viața când Domnul devine chiriașul și stăpânul inimii noastre!

Un om, cercetându-mă mai zilele trecute, m-a aflat singur aplecat la masa de scris.

- Numai singur, părinte, numai singur? m-a întrebat el. De ce nu-ți bagi un tovarăș, un companist, la o lucrare așa de mare?

I-am răspuns îndată:

- O, dragul meu, eu nu sunt singur, eu sunt cu Domnul, eu mi-am găsit de mult un Tovarăș cu Care împreună lucrez. Cu acest Tovarăș mă sfătuiesc, cu El plănuiesc, cu El mă înțeleg nopțile ce să mai scriu. Ah, ce Tovarăș bun am aflat! El îmi rezolvă necazurile cele mai grele. El mă scoate din încurcături. El îmi dă tot ce-mi trebuie. Toate îmi merg bine și cu spor de când lucrez cu El.

Omul meu se uită la mine cu nedumerire. Poate că nu mă înțelegea destul de bine. Cel ce trăiește o viață cu Domnul grăiește într-o limbă maternă nouă pe care alții n-o înțeleg și nici nu le prea place.

O, ce dulce și ce liniștită este o viață trăită clipă de clipă cu Domnul! Oamenii sunt plini de necazuri, de frământări, de lipsuri și greutăți tocmai din pricină că Domnul e afară la ușă și nu înlăuntru, în inima și viața lor.

Dragă cititorule! Domnul bate la ușa inimii tale. Bate stăruitor și așteaptă răbdător să I se deschidă ușa. Taina mântuirii tale stă în zăvorul de la ușă, stă în voința ta să tragi zăvorul de la ușă și să-I deschizi Domnului larg inima ta și viața ta.

Iisus Mântuitorul nu deschide ușa inimii cu forța. El nu este un spărgător de ușă; El strigă de afară și așteaptă răbdător ca omul să-I deschidă. Taina mântuirii tale sufletești, scumpul meu frate, stă în zăvorul de la ușa inimii tale; stă în urechile tale să auzi glasul Domnului și să-I deschizi.

Însă vai, puțini aud și ascultă acest glas. Unii nu-l aud pentru că în casa lor fac larmă și petrecanie patimile și păcatele. Alții îl aud, dar nu se îndură să-și lase plăcerile și păcatele și să-L primească pe Domnul în locul lor. Și iarăși, alții L-ar primi pe Domnul, dar așa, ca să nu-I descuie toate încăperile. Și-ar mai lăsa cheile de la unele păcate și patimi rele. Un om îmi spunea că ar intra în Oastea Domnului dacă i-am lăsa pipa, „sudalmele cele mărunte” și un pahar de rachiu pe zi. Dar Domnul nu intră decât acolo unde i se predau toate cheile de la toate încăperile inimii.

O, ce glas dulce se aude, iubite frate, la ușa inimii tale - și tu nu-l auzi? O, ce dragoste bate la ușa inimii tale și tu n-o primești? Bunătatea și dragostea lui Dumnezeu bate la ușa inimii tale - și tu n-o primești? Mântuirea bate la ușa inimii tale - și tu o respingi?

De mult, de ani de zile, Domnul bate mereu, bate tot mai stăruitor la ușa inimii tale - și tu nu vrei să-L primești? Deschide, frate dragă, deschide îndată ușa inimii tale, să intre în ea Domnul măririi, Domnul păcii, Domnul vieții.

Deschide ușa, frate dragă, căci Cel ce bate la ușă vrea să fie Fratele tău, vrea să fie Tovarășul tău, vrea să fie Mântuitorul tău și Izbăvitorul tău... El vrea să ia asupra Lui toate greutățile tale, toate grijile tale, toate necazurile tale, toate poverile tale sufletești și trupești... El vrea să facă o schimbare din temelie în casa ta și în viața ta. El vrea să facă din casa ta și din inima ta o „casă a lui Dumnezeu” plină de dar și putere, plină de lumină, de pace, de bucurie și de fericire adevărată.

Deschide-I ușa, frate, deschide-I îndată ușa, predă-I Lui toate cheile de la toate încăperile vieții tale, ca să începi o viață nouă cu El. Primește-L îndată pe Domnul și te vei mira tu însuți de ce dar și binecuvântare a intrat în casa ta și în viața ta.

Rugăciune

Iisuse, Mântuitorule bune! De mult stai și la ușa inimii mele. De mult tot bați și mă strigi cu glas duios să-Ți deschid inimioara. Ah, nebunul de mine! Atâția și atâția ani Te-am ținut afară la ușă. Atâția și atâția ani ai bătut mereu cu dragoste și răbdare la ușa inimii mele - și eu, nebunul, n-am vrut să-Ți deschid. Nu m-am îndurat să mă despart de păcate și să Te primesc pe Tine.

Mă grăbesc acum să ies din această nebunie de suflet pierzătoare. Eu Îți deschid inimioara, Scumpul meu Mântuitor. Intră în ea și Te fă Stăpânul și Cârmuitorul ei. Eu Îți predau Ție pe vecie casa inimii mele; Îți predau Ție toate cheile de la toate încăperile ei. Îți predau Ție tot „inventarul” acestei case ce a ajuns la „faliment”. Cu darul și puterea Ta, Doamne, refă această casă și îi dă o viață nouă...

Eu Îți predau Ție, Doamne, toate gândurile mele, toate vorbele, toate planurile și toate faptele mele. Eu Îți predau Ție și toate lipsurile, toate necazurile și frământările mele. Ia-le pe toate, Doamne, în grija Ta cea Sfântă!

Ia-mă pe mine însumi! Fii Tu Stăpân pe mine. Ia-mă cu tot ce am, o Doamne, și fă ce vrei cu mine.

„Aici locuiește Iisus Hristos?”

Într-o zi, un om străin (pus la cale de un preot) intră în curtea unei femei din Anglia (care avea obiceiul rău de a se certa și înjura), cu întrebarea: „Aici locuiește Iisus Hristos?”

Femeia era cât pe-aci să-i înjure una bună și îi răspunse răstit:

„Vezi-ți de drum, nebunule!”

Dar după ce s-a depărtat omul, întrebarea începu să o stăpânească. Ori încotro se întorcea, întrebarea „Aici locuiește Iisus Hristos?” o urmărea mereu ca un cântec de care nu mai putea scăpa.

După trei zile de zbucium sufletesc, femeia s-a umplut de căință sufletească și s-a lăsat de năravurile cele rele.

Dragă cititorule! Dacă cineva ar intra în curtea ta cu întrebarea: „Aici locuiește Iisus Hristos?”, ce fel de răspuns ai putea să-i dai?