O, cum s-a realizat de măreață această profeție a Mântuitorului...
Ce lucruri mari au văzut sfinții apostoli după aceea!
Când vii la Domnul și rămâi la El, tu vii și rămâi la Centrul vieții. În punctul de unde pornesc și unde revin toate orizonturile.
De unde se fac și se desfac toate căile și toate evenimentele în tot Universul și în tot Timpul.
Când ești în Hristos toate se învârt în jurul tău...
Când nu ești în El, tu te învârtești în jurul tuturor.
Lucruri mereu și mai mari au văzut oamenii lui Dumnezeu, pas cu pas, mergând pe urmele lui Hristos.
Minunile și semnele nemaivăzute...
Lumina și Adevărul nemaiauzit până atunci...
Iubirea și harul nemaisimțite,
toate erau izvoare de mereu uimiri și bucurii. Și fiecare din ucenici au mers până unde au putut în înțelegerea și pătrunderea lor, - dar cât mai era încă nestrăbătut!
Unii abia au putut face câțiva pași spre înălțimile Domnului, doar până la ceea ce au putut pipăi...
Alții, până la ceea ce au putut vedea și primi.
Alții până la presimțire și dorință.
Alții până la credință și adorare,
- iar cei puțini și împrăștiați prin timp și prin depărtări, acoperiți de lumină, s-au ridicat până la întrepătrunderea prin ascultare, și până la jertfă prin iubire, - adică până la părtășia cu firea Dumnezeiască.
La început au văzut numai câțiva și câteva...
Dar pe măsură ce lumina se dezvăluia mai desăvârșit, vederea lor se limpezea mereu mai clar. Și ochii care începeau să vadă se înmulțeau mereu, iar pătrunderea se înmulțea spre nesfârșit.
Mari aveau să fie lucrurile pe care le va vedea Natanael, - dar când el va deveni Bartolomeu, aveau să fie tot mai mari și mai multe aceste lucruri.
După ce a trecut în veșnicie, abia atunci a putut și el să vadă cât de mari lucruri mai are încă de văzut și cunoscut un credincios binecuvântat al lui Hristos (Isaia 64, 4; 1 Cor. 2, 9).
Vederea acestor lucruri tot mai mari, și mai mari, nu va înceta niciodată nici pentru noi, dacă am venit la Domnul și dacă am rămas cu El, pășind prin timp și prin veșnicie pe urmele Lui.
Noutățile și minunile încep pentru cel care vine la Domnul chiar în momentul întâlnirii cu Hristos, apoi de sfârșit nu mai sfârșesc niciodată.
Lucruri noi, expresii noi, cântări noi,
descoperiri noi, suflete noi, orizonturi noi,
Adevărul, sub forme mereu noi,
vedem și noi la fiecare pas, și vom vedea până în veci.
Tot ce face Dumnezeu direct sau prin ai Săi,
prin Mâna Sa sau prin Biserica Sa pe pământ,
e din ce în ce mai frumos și mai fericit, înmulțind în fața noastră mereu uimită, prilejurile de rugăciune, de încântare și de încredere...
Și noi toți, privind cu fața tot mai descoperită Slava Domnului, și suntem transformați,
din ce în ce mai mult, și mai mulți,
Tot ce este frumos, trezește în noi setea după și mai frumos. Și tot ce este bun, dorința arzătoare după și mai bun.
Tot ce am realizat prin trăirea cu Hristos, stârnește în noi un dor și mai avântat, mereu din noi spre și mai mult.
Ceata celor care urmează pe Mântuitorul crește mereu mai mare și Biserica Lui cea sfântă se curăță mereu înnoindu-se după Chipul Său Iubit. Iar părtășia cu El prin rugăciune, prin trăire și prin dragoste, este tot mai adâncă și mai cerească.
Aceasta ne aprinde și mai puternic inima pentru ceva și mai mare. Mereu fiind nemulțumiți de ceea ce am realizat. Mereu mai datori după ceea ce este mai frumos. Mai bun. Mai mult.
Căci pentru El, niciodată n-am realizat totul.
Gândul acesta i-a făcut pe toți sfinții Domnului să lase în urmă cu smerenie toate nălțimile care le-au urmat.
Să uite toate jertfele făcute și tot binele făptuit
- și într-un efort suprem al iubirii lor pentru Hristos, să se avânte spre ceea ce este mai înalt, spre ceva mai vrednic de El.
Gândul acesta le-a ținut lor privirea și inima ațintite la Modelul Desăvârșit al frumuseții și al dragostei ascultătoare, adică la Isus Hristos, Domnul și Preaiubitul lor.
De dragul Lui și spre slava Sa, tot ce au putut realiza pe pământ nu i-a putut satisface...
O, dacă acest gând ar fi tot mai puternic și mai hotărâtor la noi toți!
De Isus Hristos Domnul nostru să fim atrași: la El să dorim să ajungem.
Hristos este Modelul și Măsura în care trebuie să vedem mereu Ținta și Lumina străduințelor noastre.
Către El să tindem prin credință și cunoaștere,
prin Adevăr și iubire,
prin Cuvânt și prin Duh
- și fiecare să ne rugăm ostenindu-ne să-L realizăm mereu mai frumos în trăirea noastră...
Cu cât va trece vremea și vom realiza într-adevăr ceva, ne vom da și mai bine seama cât avem încă. Și fericiți de aceea ce am primit prin aceasta, vom sacrifica și mai fericiți ceea ce încă n-am sacrificat, pentru marea și deplina fericire de la capăt.
Munca aceasta nu obosește,
ostenelile acestea nu frâng,
lupta aceasta nu epuizează,
izbăvirile acestea nu îngâmfă,
înfrângerile acestea nu descurajează...
greșelile ne învață evitarea păcatelor,
suferințele ne curăță mintea și căile,
iar harul părtășiei cu Hristos ne întețește pasul, ne aprinde inima, ne ferește viața.
Și alergăm spre mai sus, întăriți mereu de un nebiruit îndemn spre culmi.
Și deși știm că Ținta nu o vom ajunge pe pământ niciodată
și modelul nu-l vom putea realiza,
- totuși nu cădem de oboseală, ci înnoim cu voioșie și fără greutate eforturile noastre spre aceasta.
O, ce fericiți o vom atinge odată!
Binecuvântat să fii Isuse Domnul nostru Iubit,
Tu care ne-ai dăruit starea aceasta și dragostea aceasta după Tine,
Te rugăm fă-ne să nu ne putem mulțumi cu nimic din ceea ce este în urmă,
ci să alergăm mereu tot mai cu îndrăzneală spre ceea ce ne este înainte, inundați de lumină pe culmi spre Tine.
Tu ne-ai făgăduit întreg harul Tău, din care abia am primit arvuna numai...
Tu ne-ai făgăduit mântuirea și slava veșnică lângă Tine, dar încă n-am ajuns decât să întrezărim prin nădejde ceva din bucuria lor.
Tu ne-ai dezvăluit înălțimi nebănuite,
spre ajungerea cărora ne îndemni prin harul Tău, deși n-am făcut spre ele decât pași începători.
- Dăruiește-ne Te rugăm, aripi cu care să le putem ajunge
și inimi cu care să le cuprindem.
Amin.