... Lucruri şi mai mari decât acestea...
Traian Dorz - Hristos - Dumnezeul nostru
O, cum s-a realizat de măreaţă această profeţie a Mântuitorului...
Ce lucruri mari au văzut sfinţii apostoli după aceea!
Când vii la Domnul şi rămâi la El, tu vii şi rămâi la Centrul vieţii. În punctul de unde pornesc şi unde revin toate orizonturile.
De unde se fac şi se desfac toate căile şi toate evenimentele în tot Universul şi în tot Timpul.
Când eşti în Hristos toate se învârt în jurul tău...
Când nu eşti în El, tu te învârteşti în jurul tuturor.
Lucruri mereu şi mai mari au văzut oamenii lui Dumnezeu, pas cu pas, mergând pe urmele lui Hristos.
Minunile şi semnele nemaivăzute...
Lumina şi Adevărul nemaiauzit până atunci...
Iubirea şi harul nemaisimţite,
toate erau izvoare de mereu uimiri şi bucurii. Şi fiecare din ucenici au mers până unde au putut în înţelegerea şi pătrunderea lor, - dar cât mai era încă nestrăbătut!
Unii abia au putut face câţiva paşi spre înălţimile Domnului, doar până la ceea ce au putut pipăi...
Alţii, până la ceea ce au putut vedea şi primi.
Alţii până la presimţire şi dorinţă.
Alţii până la credinţă şi adorare,
- iar cei puţini şi împrăştiaţi prin timp şi prin depărtări, acoperiţi de lumină, s-au ridicat până la întrepătrunderea prin ascultare, şi până la jertfă prin iubire, - adică până la părtăşia cu firea Dumnezeiască.
La început au văzut numai câţiva şi câteva...
Dar pe măsură ce lumina se dezvăluia mai desăvârşit, vederea lor se limpezea mereu mai clar. Şi ochii care începeau să vadă se înmulţeau mereu, iar pătrunderea se înmulţea spre nesfârşit.
Mari aveau să fie lucrurile pe care le va vedea Natanael, - dar când el va deveni Bartolomeu, aveau să fie tot mai mari şi mai multe aceste lucruri.
După ce a trecut în veşnicie, abia atunci a putut şi el să vadă cât de mari lucruri mai are încă de văzut şi cunoscut un credincios binecuvântat al lui Hristos (
Isaia 64:4 – cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.
Isaia 64, 4; 1 Corinteni 2:9 – Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
1 Cor. 2, 9). Vederea acestor lucruri tot mai mari, şi mai mari, nu va înceta niciodată nici pentru noi, dacă am venit la Domnul şi dacă am rămas cu El, păşind prin timp şi prin veşnicie pe urmele Lui.
Noutăţile şi minunile încep pentru cel care vine la Domnul chiar în momentul întâlnirii cu Hristos, apoi de sfârşit nu mai sfârşesc niciodată.
Lucruri noi, expresii noi, cântări noi,
descoperiri noi, suflete noi, orizonturi noi,
Adevărul, sub forme mereu noi,
vedem şi noi la fiecare pas, şi vom vedea până în veci.
Tot ce face Dumnezeu direct sau prin ai Săi,
prin Mâna Sa sau prin Biserica Sa pe pământ,
e din ce în ce mai frumos şi mai fericit, înmulţind în faţa noastră mereu uimită, prilejurile de rugăciune, de încântare şi de încredere...
Şi noi toţi, privind cu faţa tot mai descoperită Slava Domnului, şi suntem transformaţi,
din ce în ce mai mult, şi mai mulţi,
în acelaşi Chip, al Lui, din slavă în slavă prin Duhul (
2 Corinteni 3:18 – Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2 Cor. 3, 18). Tot ce este frumos, trezeşte în noi setea după şi mai frumos. Şi tot ce este bun, dorinţa arzătoare după şi mai bun.
Tot ce am realizat prin trăirea cu Hristos, stârneşte în noi un dor şi mai avântat, mereu din noi spre şi mai mult.
Ceata celor care urmează pe Mântuitorul creşte mereu mai mare şi Biserica Lui cea sfântă se curăţă mereu înnoindu-se după Chipul Său Iubit. Iar părtăşia cu El prin rugăciune, prin trăire şi prin dragoste, este tot mai adâncă şi mai cerească.
Aceasta ne aprinde şi mai puternic inima pentru ceva şi mai mare. Mereu fiind nemulţumiţi de ceea ce am realizat. Mereu mai datori după ceea ce este mai frumos. Mai bun. Mai mult.
Căci pentru El, niciodată n-am realizat totul.
Gândul acesta i-a făcut pe toţi sfinţii Domnului să lase în urmă cu smerenie toate nălţimile care le-au urmat.
Să uite toate jertfele făcute şi tot binele făptuit
- şi într-un efort suprem al iubirii lor pentru Hristos, să se avânte spre ceea ce este mai înalt, spre ceva mai vrednic de El.
Gândul acesta le-a ţinut lor privirea şi inima aţintite la Modelul Desăvârşit al frumuseţii şi al dragostei ascultătoare, adică la Isus Hristos, Domnul şi Preaiubitul lor.
De dragul Lui şi spre slava Sa, tot ce au putut realiza pe pământ nu i-a putut satisface...
O, dacă acest gând ar fi tot mai puternic şi mai hotărâtor la noi toţi!
De Isus Hristos Domnul nostru să fim atraşi: la El să dorim să ajungem.
Hristos este Modelul şi Măsura în care trebuie să vedem mereu Ţinta şi Lumina străduinţelor noastre.
Către El să tindem prin credinţă şi cunoaştere,
prin Adevăr şi iubire,
prin Cuvânt şi prin Duh
- şi fiecare să ne rugăm ostenindu-ne să-L realizăm mereu mai frumos în trăirea noastră...
Cu cât va trece vremea şi vom realiza într-adevăr ceva, ne vom da şi mai bine seama cât avem încă. Şi fericiţi de aceea ce am primit prin aceasta, vom sacrifica şi mai fericiţi ceea ce încă n-am sacrificat, pentru marea şi deplina fericire de la capăt.
Munca aceasta nu oboseşte,
ostenelile acestea nu frâng,
lupta aceasta nu epuizează,
izbăvirile acestea nu îngâmfă,
înfrângerile acestea nu descurajează...
greşelile ne învaţă evitarea păcatelor,
suferinţele ne curăţă mintea şi căile,
iar harul părtăşiei cu Hristos ne înteţeşte pasul, ne aprinde inima, ne fereşte viaţa.
Şi alergăm spre mai sus, întăriţi mereu de un nebiruit îndemn spre culmi.
Şi deşi ştim că Ţinta nu o vom ajunge pe pământ niciodată
şi modelul nu-l vom putea realiza,
- totuşi nu cădem de oboseală, ci înnoim cu voioşie şi fără greutate eforturile noastre spre aceasta.
O, ce fericiţi o vom atinge odată!
Binecuvântat să fii Isuse Domnul nostru Iubit,
Tu care ne-ai dăruit starea aceasta şi dragostea aceasta după Tine,
Te rugăm fă-ne să nu ne putem mulţumi cu nimic din ceea ce este în urmă,
ci să alergăm mereu tot mai cu îndrăzneală spre ceea ce ne este înainte, inundaţi de lumină pe culmi spre Tine.
Tu ne-ai făgăduit întreg harul Tău, din care abia am primit arvuna numai...
Tu ne-ai făgăduit mântuirea şi slava veşnică lângă Tine, dar încă n-am ajuns decât să întrezărim prin nădejde ceva din bucuria lor.
Tu ne-ai dezvăluit înălţimi nebănuite,
spre ajungerea cărora ne îndemni prin harul Tău, deşi n-am făcut spre ele decât paşi începători.
- Dăruieşte-ne Te rugăm, aripi cu care să le putem ajunge
şi inimi cu care să le cuprindem.
Amin.