
„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul Meu”
Pr. Iosif Trifa - Mai lângă Domnul meu
Dar tu, cititorule, în mâinile cui îți vei încredința sufletul tău?
Iisus Mântuitorul a rostit șapte cuvinte pe crucea Golgotei. Al șaptelea - și cel de pe urmă - a fost acesta: „Părinte, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul Meu!” Cu aceste cuvinte, Mântuitorul Își încheiase viața și lucrarea cea pământească. Săvârșise lucrarea ce I S-a încredințat și acum Se întoarce la Tatăl. „Părinte, a sosit ceasul... lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am făcut. Arătat-am Numele Tău oamenilor, spălat-am păcatele lor cu Sângele Meu; împăcatu-i-am cu Tine prin Jertfa Mea; acum Eu vin la Tine” (In 17).
Întreagă viața Mântuitorului a fost o viață de ascultare față de Tatăl Ceresc, a fost o viață de lucru și de jertfă. Împlinindu-Și chemarea, Mântuitorul Își apleacă, în semn de rugăciune, capul și Își dă duhul în mâinile Tatălui Ceresc. Ce moarte liniștită și măreață!
Ea este pusă în fața noastră cu învățătură. Este pusă în fața noastră cu cea mai minunată învățătură despre cum trebuie să se sfârșească și viața noastră cea sufletească.
Și viața noastră trebuie să se sfârșească în brațele Tatălui Ceresc. În clipele morții și noi va trebui să ne încredințăm sufletul în mâinile Tatălui Ceresc. Dar numai o viață trăită cu Domnul, numai o viață trăită în ascultare de Tatăl Ceresc îți poate încredința sufletul în mâinile Lui. Pildă ne-a dat Mântuitorul: precum El a făcut, așa să facem și noi (In 13, 15). Urmând pilda Lui, să trăim și noi o viață în ascultare față de Tatăl Ceresc, o viață de lucru și de jertfă pentru mântuirea noastră și a altora, pentru ca în clipele morții să putem și noi zice: „Călătoria am plinit, credința am păzit, lucrul ce mi s-a dat l-am săvârșit; în mâinile Tale, Doamne, încredințez sufletul meu”.
O, ce moarte fericită și liniștită este aceasta! Câți însă se silesc să aibă o astfel de moarte?
În clipele morții, fiecare muribund caută brațe în care să moară. Soțul moare în brațele soției, soția în brațele soțului, părinții în brațele copiilor, copiii în brațele părinților. În clipele morții este ceva ce-l face pe om să-și caute un reazem, un ajutor sufletesc.
De când eram preot la țară îmi aduc aminte că mi-am îngropat pe rând trei copii. Sărmănuții de ei! Moartea lor mă urmărește și azi. Fiecare din ei n-a putut muri decât în brațele mele. Au murit în brațele mele, strigând: „Tată dragă!”. Pe urmă mi-a murit soția în brațele mele, strigând: „Soțule dragă!”. Brațele mele erau un reazem, un ajutor sufletesc în clipele trecerii lor în cealaltă lume.
Moartea lor mă urmărește și azi cu lacrimi în ochi. Dar mai mult decât moartea lor mă înfricoșează azi gândul că și sufletul caută brațe sufletești în clipele morții. Mă urmărește azi întrebarea: în brațele cui voi depune sufletul meu? Slavă Ție, Mântuitorule, că m-ai scăpat de gândul acesta înfricoșat! Eu voi muri liniștit în brațele Tale.
Un reazem și ajutor sufletesc caută și sufletul în clipele morții. În clipele morții, sufletul caută brațe sufletești în care să-și încredințeze trecerea în cealaltă lume. Iar aceste brațe sunt brațele Mântuitorului, sunt brațele în care mucenicul Ștefan și-a încredințat sufletul, strigând: „Doamne Iisuse, primește duhul meu!” (Fapte 7, 59).
Ferice de cei ce-L cunosc pe Domnul! Ei vor muri liniștiți în brațele Lui. Ei nu se vor înfricoșa de arătarea morții, căci „vor trece îndată din moarte la viață” (In 5, 24).
Despre un ostaș din Oastea Domnului am auzit că în ceasul morții șoptea mereu: „Aici, aici”. Cei din jurul lui îl întrebară de ce rostește aceste vorbe. „Tăceți, răspunse ostașul, văd pe Domnul trecând în revistă Oastea Sa și ostașii răspund la apel: «Aici, aici!...». Tăceți, că vine imediat și rândul meu să răspund!”...
Peste câteva clipe, ostașul strigă cu glas înalt: „Aici!” - și sufletul lui trecu îndată în cereasca oaste.
Cel credincios, cel care trăiește o viață cu Domnul, așteaptă moartea liniștit. Așteaptă liniștit clipa în care „va părăsi trupul acesta și va pleca acasă la Domnul” (2 Cor 5, 8). El „dorește să se mute și să fie împreună cu Hristos” (Fil 1, 23).
Vai însă de cei care trăiesc o viață fără Dumnezeu și fără credință în această lume. Ei vor avea o moarte cumplită. „Cumplită este moartea păcătoșilor”. Ei își vor da sufletul în brațele diavolului.
Istoria păstrează multe pilde înfricoșate despre ce moarte înfricoșată au cei necredincioși.
Despre un astfel de necredincios spune istoria că în clipele morții - mustrat de conștiința care se trezise în el - striga: Ah, nebunul de mine, cum mi-am cheltuit eu viața în zadar! Soarele și-a dat lumina și căldura sa, pământul a dat pâine și iarbă, pomii au făcut roade, florile au răspândit miros, numai eu, nebunul, am trăit ascuns în umbră și mi-am cheltuit viața în cele rele. Ah, de ce n-am fost și vită care paște iarbă sau o pasăre care zboară, atunci aș fi scăpat de osânda ce mă așteaptă!...
Rugăciune
Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Îți mulțumesc că m-ai ajutat să Te aflu pe Tine. Eu de acum nu mai am ce să aflu în această lume. Am aflat cea mai scumpă comoară ce o poate afla vreun om pământean: Te-am aflat pe Tine, viața mea și mântuirea mea.
Te rog, Scumpul meu Izbăvitor, ajută-mă să pot păstra această comoară. Ajută-mă să pot trăi o viață cu Tine până în clipa când voi pleca „acasă” la Tine..., până în clipa când mă voi apleca în brațele Tale, strigând: „În mâinile Tale, Doamne Iisuse, încredințez sufletul meu”.
Iisuse, Scumpul meu Mântuitor, Îți mulțumesc că mi-ai ajutat să scriu această carte! Îți mulțumesc că mi-ai ajutat să Te aflu pe Tine, că de nu Te aflam pe Tine nici această carte n-o puteam scrie.
N-am pus cine știe ce știință mare în ea. Am stat de vorbă cu Tine și Tu ai stat de vorbă cu mine, și aceste consfătuiri le dau acum și altora, ca să Te cunoască și alții pe Tine, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre. M-am silit și prin aceasta să fac cunoscut Numele Tău, căci „în lume ai venit, dar lumea nu Te cunoaște” (In 1, 10).
Duhule Sfinte, trezitorule al păcătoșilor, revarsă-Ți darul și harul Tău cel sfânt peste cei care vor citi aceste învățături și ajută-i să se poată apropia de Scumpul nostru Mântuitor.
Ajută-ne și ne întărește și pe noi pe toți care L-am aflat pe Mântuitorul, să putem petrece neîncetat o viață îngenuncheată la picioarele Lui, până în clipa când va sosi vremea să plecăm „acasă” la El și să trăim cu El în vecii vecilor.
Amin.