„Să auziți din mormântul nostru îndemnurile acestea”

Vorbirea și rugăciunea fratelui Traian Dorz la o întâlnire cu tinerii creatori, de la Sâmbăteni - 5 octombrie 1985

(...) Eu Îi mulțumesc recunoscător Domnului, din toată inima, că trăim împreună astfel de momente în care harul lui Dumnezeu se revarsă plin de atâtea binecuvântări peste sufletul nostru și peste hotarele patriei noastre.

Am trăit, cum am spus de la început, atâția zeci de ani și am trecut prin atâtea încercări până astăzi împreună cu Lucrarea lui Dumnezeu în care ne-a chemat și cu plugul acesta la care, după puterile noastre, fiecare am tras sau am împins prin încercările prin care, cu îngăduința lui Dumnezeu, a trebuit să mergem, prin umbra și prin lumina Crucii, când ieșind, când intrând în tuneluri mai lungi sau mai scurte, pe urma pașilor Domnului Iisus, Care ne-a chemat la această Lucrare atât de frumoasă, dar și atât de grea.

Popasul din seara aceasta e un popas binecuvântat pe drumul acesta luminos al Lucrării lui Dumnezeu. Noi, cei care apunem acum în fața voastră, a celor care răsăriți abia, ducem această frumoasă făclie, această frumoasă solie și ne grăbim, și ne străduim s-o ducem așa de frumos cum ne-au încredințat-o și nouă înaintașii noștri. Facem parte dintr-un lanț de aur care a început cu Domnul și va sfârși cu El, pentru că este scris: „Eu sunt Începutul și Sfârșitul, Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă”. El a început șirul nostru. Și ce minunați înaintași am avut! Cum strălucesc acele verigi de aur care s-au legat de Domnul Iisus și care au tras până acum solia aceasta mântuitoare și fericită a Evangheliei până la noi!

Mulțumim lui Dumnezeu pentru acele suflete mari și sfinte de la care am primit mesajul ceresc care ne este încredințat acum nouă, cu porunca să-l încredințăm frumos și celor care ne urmează pe noi, până când cel din urmă timp și cel din urmă rod va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Atunci Porțile cerești se vor închide și Cel care va intra cel din urmă, în urma noastră a tuturor, va fi El, Care va închide ușa. Ferice de cei care vor fi acolo atunci. Și acolo, atunci, vor fi acei care astăzi, aici, sunt, prin lupte și încercări, credincioși, luptători și lucrători pentru grăbirea acelei zile, pentru grăbirea venirii Împărăției lui Dumnezeu.

Ați văzut așa de frumos, realizat după slabele noastre puteri și în condițiile grele prin care a trebuit să trecem, acest film scurt care a vrut să prezinte o istorie lungă. Aceste imagini trecătoare care au vrut să evoce și să vă facă să vedeți acele fapte nemuritoare care vor rămâne pentru totdeauna scrise în fața lui Dumnezeu și care sunt roadele și ostenelile alergării tuturor celor care au vrut să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Desigur, la toată lupta aceasta, au fost mulți, mulți care au contribuit. În condițiile în care a trebuit să lucrăm și în care a trebuit să ne mișcăm, permanent primejduiți în atâtea feluri, aceste foarte puține imagini pe care le-ați putut vedea au vrut să evoce lupta și jertfa atâtor mii și mii de frați lucrători și luptători pentru Domnul în această Lucrare sfântă în care ați ajuns și voi acum. Desigur, acesta este numai un început slab. Când Dumnezeu ne va rândui nouă condiții și posibilitate, și ajutor să realizăm ceva nespus mai frumos, aceasta va trebui îmbogățită cu jertfa, cu imaginea, cu amintirea tuturor acelora (în măsura în care putem) care au contribuit la toate aceste încercări și biruințe.

Mi-aduc aminte, este peste o jumătate de secol de când am început calea aceasta frumoasă și grea a crucii; când în umbra, când în lumina ei. Așa cum au mers toți înaintașii noștri, așa cum a fost făgăduința Mântuitorului și testamentul care ne-a rămas: „Veți fi cei mai prigoniți, dar și cei mai fericiți copii ai lui Dumnezeu”. Cred că fericirea noastră este legată de măsura în care am gustat suferința din pricina Numelui lui Hristos. Cuvântul spune: „Noi fericim pe cei care au suferit”. Cu cât a fost cineva care a fost învrednicit de o suferință mai mare, cu atâta Dumnezeu i-a promis o fericire mai mare.

Noi binecuvântăm pe Domnul că ne-a născut în această Lucrare în care am cunoscut binecuvântări nespus de mari, dar și suferințe nespus de grele. Nimeni n-a trăit așa de frumos, atât de minunat bucuriile rânduite de Dumnezeu prin Evanghelia Sa celor care-L cunosc. Dar nici nimeni n-a vărsat lacrimi mai amare ca noi pe acest drum atât de minunat, dar atât de însoțit de suferințe și de jertfe.

Am spus la început că o condiție care s-a pus de la început celor care vin pe calea Domnului e condiția din cuvintele care spun: „Vine cine vrea, dar rămâne cine poate”. Au venit în Lucrarea aceasta sute de mii, poate milioane de suflete. Dar n-au rămas, decât cei care au putut împlini cele patru condiții: să muncească cel mai mult, să se roage cel mai mult, să iubească cel mai mult și să sufere cel mai mult. N-au putut și nu vor putea niciodată rămâne în preajma lui Hristos și în Lucrarea Lui cei care vor fugi de aceste condiții. Pentru că Hristos Și-a ales și-Și va alege totdeauna pe ai Săi după măsura în care au știut să sufere pentru El, să plângă pentru El, să iubească pentru El, să muncească și să jertfească pentru El.

La nunta lui Sabinel cu Adriana, am avut un gând (și mi-a părut foarte rău că timpul a trecut așa de repede), când am amintit despre jertfa Anei și a lui Manole pentru reușita mănăstire Curtea de Argeș.

Am amintit, continuând același gând, despre jertfa Maicii Domnului unită cu Jertfa lui Iisus pentru mântuirea omenirii.

Am mers mai departe, amintind despre jertfa Bisericii împreună cu Jertfa lui Hristos pentru mântuirea omenirii.

Și am mers mai departe, amintind jertfa Oastei Domnului împreună cu Jertfa lui Hristos pentru mântuirea neamului nostru și a Bisericii noastre.

Aș vrea să vă gândiți la semnificația acestor cerințe și la adânca asemănare a acestor noțiuni.

Dar am vrut să merg mai departe - însă m-am oprit -, amintind și ideea că, pe linia acestor gândiri, orice familie durează numai atâta cât este o soție, o mamă care se sacrifică pentru izbânda căminului ei. Am vrut să amintesc atunci - cum aș vrea să amintesc și acum - că, la temelia fiecărui cămin și a fiecărei lucrări, dacă nu e îngropată o jertfă și o iubire mai mare decât încercările prin care trebuie să treacă lucrarea aceasta, ea nu va rezista.

Noi suntem chemați să aducem această jertfă ca temelie a căminului nostru duhovnicesc și a familiei noastre duhovnicești. Toți cei care au fost înaintea noastră și au creat ceva au fost aceia care au putut să aducă pentru reușita muncii lor cea mai mare jertfă, cea mai mare iubire, cea mai mare și cea mai multă muncă și suferință.

Noi acum, prin harul lui Dumnezeu, am început, de la Anul Nou, cu adunarea tineretului la Sibiu, apoi continuând, în martie, la Comănești; după aceea, în mai, la Cluj. Și, dorind să continuăm aceste întâlniri cât mai dese și cât mai rodnice, am ajuns, după un așa de lung interval, din mai până, iată, la sfârșitul lui septembrie, cu această mai restrânsă, dar mai intimă întâlnire cu tinerii noștri, de data aceasta aici.

Începând șirul acestor bucurii, am dorit - și nădăjduim că s-a realizat - ceva pentru Hristos, în ce privește munca mai strânsă și mai unită a tinerelor noastre elemente și vlăstare, talente și forțe pe care Dumnezeu le-a ales și le-a chemat în această Lucrare cu dorința de a-i pregăti să le poată așeza pe umerii lor sarcina de mâine. Noi ne-am dus... și ne ducem rând pe rând. Părintele Iosif, fratele Marini au murit cei mai tineri dintre noi. Ei au rămas [tineri] pentru totdeauna, că cei care mor tineri rămân tineri în veac. Peste noi a trebuit să treacă furtuna celor aproape cincizeci de ani de încercări. Dar n-am fi putut cunoaște niciodată lucrarea puternică a lui Dumnezeu fără experiențele dureroase prin care am trecut.

Când s-a dus Părintele Iosif, când s-a dus fratele Marini, Lucrarea era bântuită de cele mai crâncene furtuni, din toate părțile. Îmi aduc aminte și astăzi în ce stare eram atunci când s-a dus Părintele Iosif. Cât de puternici erau vrăjmașii noștri și cât de mulți! Am trăit atunci momentul din psalmul care spune: „Îmi ridic ochii spre munți și zic: de unde îmi va veni izbăvirea?” Vedeam că, în jurul nostru, vrăjmașii sunt ca niște munți uriași care erau gata să se prăbușească peste noi. Iar noi eram ca niște pitici: și tineri, și fără experiență, și puțini, și nebăgați în seamă de nimeni. Nici nu ne mai numeau ostașii Domnului. Ne numea trifiști, schismatici, eretici. Din toate părțile izbeau peste noi valurile și vânturile cele mai năprasnice. N-aveam loc nicăieri. Dintr-un loc ne alungau în altul. Știe numai Dumnezeu câte drumuri și câte lacrimi am avut atunci. Dumnezeu să răsplătească în veci acele suflete și acele case care ne-au adăpostit când eram urmăriți ca niște făcători de rele și eram dați prin publicații și prin înștiințări la toate posturile de jandarmi, să fim urmăriți și prinși ca niște răufăcători de rele și înaintați sub escortă la judecată.

Cât a trebuit să treacă de atunci... Prin câte încercări a trebuit să trecem... Dar Dumnezeu cel Atotputernic, Care era Stăpânul Lucrării Sale... după cum ne-a spus Părintele de pe patul morții: „Cu mine au sfârșit acum, nu-mi mai pot face nimic. Dar pe voi vă vor urmări din loc în loc și veți ajunge și voi să pătimiți și să îndurați ce am pătimit și ce am îndurat eu. Dar Dumnezeu, Care m-a sprijinit pe mine, vă va sprijini și pe voi. Nu uitați niciodată [pe] Răscumpărătorul vostru, [pe] părintele vostru și legământul vostru”.

Dumnezeu a îngăduit să fim încercați în toate privințele. Dar iată, timpul și puterea lui Dumnezeu ce minunat au lucrat! Toți vrăjmașii aceștia care erau atât de puternici atunci sunt astăzi dați uitării pentru totdeauna. Pe mormintele lor nu se mai duce să îngenuncheze nimeni. Nu se duce nimeni să mai pună o floare. Mormintele lor sunt acoperite de buruieni și nimeni nu mai știe unde sunt înmormântați toți aceia care răcneau odată ca niște lei puternici împotriva Domnului și împotriva acelora care au vrut să-și păstreze legământul curat și sănătos. Astăzi, după atâția zeci de ani, priviți acum și vedeți cum se întind, de la o margine a țării până la cealaltă, ramurile acestui copac mare și minunat care a crescut din grăuntele de muștar semănat cu trudă, udat cu lacrimi, îngrășat cu sânge și cu sudoare de către înaintașii noștri sfinți care au mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu cu toată puterea și și-au păstrat legământul până la sfârșit.

De aceea noi nu încetăm să vă aducem aminte de acești oameni mari și sfinți, cum a spus Mântuitorul apostolilor Săi când le-a zis: „Voi ați intrat în lucrul altora. Voi secerați unde alții s-au trudit. Nu uitați datoria de recunoștință care trebuie să o aveți totdeauna față de înaintașii voștri”. Marii noștri înaintași: Părintele Iosif, fratele Marini, ceilalți, sute și sute, și mii, și zeci de mii de frați ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieții, au trecut întâi pe-aici, desțelenind cu jertfe grele pământul acesta sufletesc care fusese năpădit de sute și sute de ani de atâtea păcate, de atâta necredință și de atâta întuneric cât zăcuse peste pământul nostru. Când Dumnezeu S-a îndurat însă să aducă această Lucrare, ea a fost ca răsăritul unui soare peste o noapte de veacuri și veacuri. Și au început să se trezească conștiințele poporului nostru și, din ce în ce, tot mai multe suflete alese de Dumnezeu s-au alăturat acestei lupte. Și acum voi, cei tineri, voi, dragii noștri tineri, ați ajuns să moșteniți o Lucrare atât de minunată și sfântă, pe care Dumnezeu a adus-o atât de crâncen, dar atât de frumos până astăzi. Simțiți-vă recunoștința și mulțumirea față de Dumnezeu, pe care sunteți datori să le arătați, că v-a făcut parte de moștenirea aceasta a unor așa mari sfinți în lumina Lui.

Zic, suntem la al patrulea prilej în care Dumnezeu ne-a strâns aici pentru ca, prin tot ceea ce aduce fiecare prin Duhul Domnului și prin tot ce primim prin prezența Domnului Iisus și prin revărsarea Duhului Sfânt, să împingem mai departe lucrarea aceasta frumoasă de cunoaștere, de apropiere și de colaborare a tineretului acestei Lucrări. Dumnezeu v-a ales pentru o slujbă mare și sfântă. Dumnezeu v-a înzestrat cu talent minunat și cu cunoștințe minunate pe fiecare. El vrea acum să vă facă pe fiecare dintre voi să vă înțelegeți bine darul pe care l-ați primit, locul în care ați fost puși, datoria pe care trebuie să o împliniți și partea pe care trebuie să o luați la grăbirea venirii Împărăției lui Dumnezeu, la înnobilarea Lucrării evanghelice în care Dumnezeu ne-a chemat și la grăbirea mântuirii neamului nostru și a credinței părinților noștri în care ne-a așezat El aici.

Ce trează conștiință, ce atentă veghere și ce râvnă sfântă ne cere Dumnezeu nouă, în chip deosebit! Pentru că pe noi ne-a ales El și ne-a chemat în această Lucrare atât de minunată și de sfântă, în care noi trebuie să ne dăm silințele, fiecare, să trăim la cel mai înalt nivel duhovnicesc și să contribuim cu cea mai frumoasă parte a vieții noastre și cu tot ceea ce putem noi crea prin înflăcărarea Duhului Sfânt și prin stârnirea râvnei noastre în a-L iubi și a-L sluji pe Dumnezeu mereu mai frumos, pentru țelul cel mare și sfânt, care este mântuirea altora.

Am spus de la început cum Părintele Iosif, când m-am dus la Sibiu, mi-a dat, simbolic, un tablou cu un tânăr care scapă din valurile lumii după ce i se spărsese luntrea înjghebării lui firești. Ajuns pe stânca mântuirii, binecuvânta pe Dumnezeu în momentul salvării. Această imagine a fost pusă pe coperta primei mele cărți de poezii, apărute în 1935: La Golgota. Dar după aceea mi-a spus: „Tu nu poți să-ți asiguri mântuirea ta, decât într-un singur fel: ținându-Te de Hristos, să cauți salvarea altor suflete. Cu cât vei salva mai multe, cu atâta vei fi mai binecuvântat și cu atâta vei împlini mai degrabă voia lui Dumnezeu și datoria ta”.

Simt în inima mea îndemnul să evoc mereu amintirea aceasta, pentru ca niciodată să nu uit marea dorință a lui și marea datorie a mea de a lucra și de a lupta, cu tot ceea ce mi-a dat Dumnezeu, în toate zilele care mi-au fost rânduite și în toate locurile și stările prin care am fost dus să-mi împlinesc această datorie, ținându-mă de Iisus. Să întind o mână celor care aveau nevoie de această mână a mea, pentru a se întoarce și a ajunge și ei să se alipească de Hristos.

Multiplicată în mii și milioane de exemplare, eu văd [în] aceasta datoria fiecăruia dintre noi. Și simt îndemnul să spun mereu că aceasta este chemarea și misiunea noastră adevărată și dumnezeiască, a fiecăruia: venind la Hristos, ținându-ne de El, să le întindem mâna - sub toate formele și cu toate puterile noastre - celor care sunt naufragiați în jurul nostru și se îneacă în jurul nostru nimiciți și înecați de păcat și de ispitele acestui veac murdar și blestemat.

Desigur, am greșit și noi... că nu este om care să fie viu și să nu greșească, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu. Dar El, Care știe toate acestea, a acoperit cu bucurie greșelile noastre; că dorind să facem bine am greșit, nu dorind să facem rău. Și putem spune, binecuvântând pe Dumnezeu, cuvintele psalmului: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și cu păcatul acoperit. Ferice de acela căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea, pentru că în duhul lui nu este viclenie”. Niciodată nu va fi cineva pe pământul acesta să nu greșească. Dar este o deosebire între cel care greșește vrând să facă răul și cel care greșește vrând să facă binele. Gândul însă care trebuie să ne însoțească pe toți este ca, luptând și lucrând mereu, să ne salvăm pe noi înșine, salvând pe alții. Și, grăbind împlinirea acestui gând, cu cât mai repede vom ajunge la realizarea țelului și scopului pentru care ne-a rânduit Dumnezeu pe noi și Lucrarea Lui, cu atâta vom fi mai fericiți și noi cu Dumnezeu, și El cu noi.

Am spus că, de la începutul acestui an, am pornit, la îndemnul Domnului, cu realizarea unui gând: o preocupare mult mai atentă și mult mai susținută față de tineretul acestei Lucrări. Suntem o Lucrare de multe sute de mii de frați. Din toți aceștia, peste optzeci la sută sunt tineri. Ați văzut ce frumoasă înfățișare au adunările noastre, nunțile noastre, întâlnirile noastre. Voi înșivă sunteți așa de fericiți când vă vedeți înconjurați de atâția frați și surori tinere. Aceștia sunt frații și surorile, lucrătorii Domnului, care se pregătesc astăzi pentru ziua de mâine. Dumnezeu v-a ales.

El a făcut să vă nașteți, cea mai mare parte, din părinți credincioși. Ați avut o mamă sau un tată credincios sau amândoi părinții credincioși. Ce har mare de la Dumnezeu este să ai părinți credincioși! O mamă credincioasă, un tată credincios care, cu cel dintâi cuvânt, te-a învățat să rostești Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și ți-a pus în inimă și-n mână Cuvântul lui Dumnezeu. Toți v-ați bucurat de harul acesta - sau cea mai mare parte. Acum trebuie să înțelegeți că, tocmai prin acest fapt, Dumnezeu v-a ales pentru o lucrare strălucită. Însuflețiți-vă pentru ea, înflăcărați darul lui Dumnezeu care este în voi. Iubiți-L pe Dumnezeu! E singura comoară care rămâne în veac. Toate celelalte pier o dată cu întrebuințarea lor. După ce trec anii, după ce trece viața, după ce zilele se duc, cu ce ați rămas, în afară de harul lui Dumnezeu și de binefacerea Lui din lumea aceasta? Fiecare aveți un dar. Descoperiți-vă darul pe care îl aveți și puneți-l în slujba lui Hristos.

Adunarea de Anul Nou la Sibiu a avut un scop: să vă cunoașteți unii cu alții. Atunci ați fost atât de mulți, care nici nu vă văzuserăți niciodată unul cu celălalt. Ce frumoasă a fost întâlnirea aceasta! Și ați descoperit că sunt atâtea suflete care Îl iubesc, ca voi, pe Dumnezeu.

Adunarea de la Comănești a avut un scop. Acolo a fost o deviză: Întâi să fim, apoi să facem! Am înțeles atunci că Dumnezeu ne vrea întâi să fim copii ai Lui, transformați, oameni noi, oameni duhovnicești, oameni în stare să se orienteze și să cunoască voia lui Dumnezeu; cu o dorință sfântă s-o împlinească. Întâi să fim! Și după aceea să facem. Întâi să devii un om duhovnicesc, care să-L realizezi în viața ta pe Hristos; să poți fi un exemplu în fața tuturor celorlalți. După aceea, tot ce faci, tot ce gândești, tot ce spui capătă valoarea și frumusețea pe care o dă harul lui Dumnezeu și pe care o garantează viața pe care o duci în Hristos. Fără acoperirea în fapte, în trăire, cuvintele noastre, gesturile noastre, scrierile noastre n-au nici o valoare. E ca și când o bancă națională ar arunca pe piață hârtii de milioane de lei, dar n-are în pivnițele ei acoperirea acestor bani în aur, care să le garanteze valoarea. Oricât de frumoase ar fi cuvintele noastre, scrierile noastre, dacă viața noastră n-ajunge să fie de o înaltă ținută duhovnicească și de o înaltă trăire în Hristos, cuvintele noastre, cât de frumoase și de late, și de largi, și de multe ar fi, n-au nici o valoare.

În 1947, când a apărut pentru ultima dată foaia noastră «Isus Biruitorul» (trecuse la Domnul fratele Marini din februarie), am rămas singuri acolo, să scoatem în fiecare săptămână foaia. Trebuia să facem și misiune pe teren printre frații răvășiți, trebuia să scriem și foaia... și banii pierdeau din valoare zi de zi. La începutul anului, o gazetă a noastră, un număr de foaie, avea un preț de 1000 de lei. După fiecare al doilea număr, se ridica cu alte mii. La urma urmei, când, în iulie, s-a făcut prima devalorizare și revalorizare a banilor, foaia noastră costa 10.000 [de lei]. 10.000 de lei costa o carte poștală. Dacă te-ai dus la târg să cumperi o pereche de boi, trebuia să mergi cu un sac de bani. Hârtii de 500.000, hârtii de 1 .000.000... N-aveau nici o valoare banii. E ca și când un om care n-are o viață duhovnicească, n-are o trăire sfântă în Hristos, spune... verzi și uscate. Cine dă un ban pe toate vorbele lui? Când oamenii nu trăiesc Evanghelia, toate vorbele lor sunt ca banii care nu au nici o valoare. De aceea noi trebuie întâi să fim, apoi să facem. Să fim gata să facem orice jertfă pentru Hristos! Atunci și cuvintele noastre, și umblările noastre vor căpăta valoare în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor.

Asta era dorința la Comănești, în 23 martie: întâi să fim, apoi să facem!

Ne-am întâlnit apoi la Cluj, la 1 mai. Ce frumoasă a fost întâlnirea de la Cluj! Ce adânci erau cuvintele rostite acolo! Eram în plină desfășurare a timpului de primăvară și am zis: suntem în cele trei luni care dau valoare anului întreg: aprilie, mai și iunie. Sunt lunile în care zilele cresc, timpul e în creștere, soarele e în creștere, totul este în creștere. Sunt cele trei luni care hotărăsc recolta anului întreg. Dacă nu se seamănă bine în aprilie, dacă nu plouă bine în mai, dacă nu strălucește soarele bine în iunie, toată recolta anului s-a pierdut. Aceasta înseamnă tinerețea, aceasta înseamnă creșterea, acestea înseamnă maturitatea noastră duhovnicească. Dacă noi nu ne-am născut din nou, adică nu s-a însămânțat adânc în inima noastră Cuvântul lui Dumnezeu, cum se face primăvara, și dacă nu ne îngrijim de creșterea noastră duhovnicească, cum se face vara, atunci și când trebuie să se culeagă rodul, noi nu vom avea niciodată, nici unii dintre noi, vreun rod.

Suntem în toamna anului acum. Noi am învățat din toate acestea că nouă ni se cere întâi nașterea din nou, să devenim oameni duhovnicești; după aceea să creștem duhovnicește, însușindu-ne toate condițiile de care avem nevoie ca să aducem rod. Și apoi vine toamna, când noi vom putea prezenta în fața Stăpânului nostru roadele frumoase ale maturității noastre duhovnicești, ale luptelor și alergărilor noastre.

Voi mă înțelegeți tot ce spun acum.

Și de aceea doresc din toată inima ca, ori de câte ori ne întâlnim noi acum - și ne vom mai întâlni în viitor -, să arătați că într-adevăr ceea ce s-a însămânțat nu s-a uscat. Ci, îngrijind cu dragoste, cu osteneală, cu jertfă: citind Cuvântul lui Dumnezeu, rugându-vă fierbinte, cercetând adunarea frățească, însușindu-vă toate îndemnurile și bunele îndrumări pe care le aveți din belșug aici: în Cuvântul lui Dumnezeu, în cărțile noastre binecuvântate, în cântările noastre, în adunările noastre, să vă maturizați duhovnicește și să vă pregătiți pentru cercetarea Stăpânului, Care trece pe la smochinul vieții noastre! Ne-a așezat în via Lui sfântă, în cea mai frumoasă vie. Nu există în toată lumea o mai frumoasă vie duhovnicească decât via Oastei Domnului.

Au venit la noi oameni din străinătate, de departe, și au spus: „Noi am auzit acolo despre dumneavoastră. În lumea aceasta, toate curentele religioase au ajuns ca niște vulcani stinși. Nu mai trăiesc. Singură Lucrarea Oastei este un vulcan aprins care țâșnește mereu”. Străinii ne-au spus: „În adunările noastre nu sunt lacrimi, decât când cântăm și când ascultăm lucrările pe care Dumnezeu le-a încredințat Oastei Domnului”. Știți că sunt adunări ale Oastei Domnului în Suedia, în Norvegia, în America Latină, în Australia, peste tot. Și din toate părțile zic: „Trimiteți-ne lucrările Părintelui Iosif, căci acestea au viața lui Dumnezeu în ele”.

Îmi pare rău că n-am aici acum un prospect în care se arată o parte din Lucrarea Oastei Domnului din Suedia. Cum au uniforma lor. O uniformă distinctă. Și cum merg și propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu, cum ajută pe săraci, cum strâng pe orfani, cum sprijină pe cei care sunt... cum mărturisesc Evanghelia pretutindeni, în uniforma lor frumoasă, de vestitori ai Domnului. Oastea Domnului din Suedia!

Sunt așa frumoase lucrări pretutindeni! Dumnezeu răspândește această Lucrare... și-n Japonia avem adunări ale Oastei Domnului. Să vedeți cum Vântul cel Ceresc... ca și cum adie vântul și, dintr-o câmpie de flori de păpădie uscate, zboară semințele și nici nu știi unde înflorește o astfel de plantă binecuvântată.

Deci, suntem într-o Lucrare în continuă creștere, peste care Duhul lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu lucrează cu mult har și cu mult spor. Conștiința acestei apartenențe, că facem parte din această Lucrare, ar trebui să ne înalțe pe noi duhovnicește. Pentru că... numai în Ungaria sau în alte părți unde se duc frați de-ai noștri, să vedeți cu ce cuvinte vin! Toți privesc spre Oastea Domnului din România ca spre ceva ceresc. Și penticostalii. și baptiștii vorbesc despre Oastea Domnului din România tremurând. Cu ce gânduri frumoase și ce cunoștințe minunate, și ce putere a ajuns până la ei cuvântul acestei Lucrări! Deci, dacă din toate părțile, ochii tuturor sunt îndreptați spre această Lucrare, ce oameni ar trebui să fim noi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu... Prin niște fapte, prin niște cuvinte, prin niște purtări atât de minunate, încât într-adevăr să merităm ca toți ochii celorlalți care Îl iubesc pe Dumnezeu și așteaptă un ajutor de undeva să aibă drept să privească spre noi cu speranță și cu admirație.

Lucrarea începută cu tineretul, trebuie să înțelegeți că este voia lui Dumnezeu care vrea acum, din rândurile voastre, să aleagă lucrători și luptători destoinici. Domnul va pregăti și Domnul pregătește o mare libertate pentru Lucrarea aceasta. Noi vedem acum diferența dintre vremile de acum și cele de acum câțiva ani, când nu puteam să ne întâlnim doi cu doi și să mergem unii la alții. Acum avem adunări de mii de frați. Adunări cum a fost cea de la Sibiu.

„(...) Îmi iubesc copilul! N-a supt de câteva zile. Suferă de foame. Aș dori să lăsați să sugă măcar încă o dată, să se hrănească. Și pe urmă puteți să mă ucideți.

Îmi iubesc părinții, dar Îl iubesc mai mult pe Hristos! El a spus: «Oricine iubește mai mult tată sau mamă, sau fiu, sau fiică, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine».

A fost în stare să-și lase copilașul, să-și lase părinții, din dragoste pentru Hristos. Așa înaintași am avut noi pe calea lui Dumnezeu.

De aceea, să ne ridicăm și noi până la înălțimea jertfei lor. Și să ne străduim să ne înțelegem rolul și timpul, și datoria. Viața trece și dacă nu facem nimic. Viața trece oricât de mult ne-am scuti-o și oricât am căuta să n-o pierdem. Viața noastră trece. Spune un cuvânt frumos în pilda Mântuitorului cu săracul Lazăr și cu bogatul. Zice: „A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul”. Și bogații mor... Mor cei slabi, mor cei bolnavi, dar și cei sănătoși, și cei tari mor. Însă nu-i tot una cum mori. La moartea lui Iorga, un țăran din Bucovina, de pe locurile unde a fost din naștere Iorga, a venit la mormântul lui și a spus câteva cuvinte: „Lemne bune, lemne rele, toate ard. Numai cenușa lor nu-i la fel! Numai căldura lor e alta. Zile bune, zile rele, toate trec. Numai folosul lor nu-i la fel! Numai răsplata lor e alta! Oameni buni, oameni răi, toți mor. Numai umblarea lor nu-i la fel! Numai veșnicia lor e alta!” Așa că, oricât de mult și-ar cruța cineva viața, odată tot o pierde. Si cei bogați mor; și cei sănătoși mor; și cei tineri mor, mai mulți mor tineri, decât bătrâni. Nu-i tot una însă dacă mori credincios, devotat pentru Hristos, sau mori ca un laș, fricos, netrebnic, leneș, nepăsător.

Dumnezeu ne-a ales pe noi pentru a ne înrola într-o Lucrare slăvită și strălucită, cu nume ceresc. În numele Oastei Domnului este numele Domnului. Și este scris în profeți: „«Eu te voi mântui din pricina Numelui Meu», zice Domnul”. Din pricina Numelui Lui care este peste noi, El ne mântuiește.

V-am spus cât de străini și singuratici eram acum cincizeci de ani. Iar astăzi, uitați-vă ce a ajuns Lucrarea aceasta, cu ramuri până la marginile pământului. Într-o astfel de Lucrare v-a chemat Dumnezeu: care și-a câștigat un renume minunat în fața tuturor oamenilor și în fața tuturor locuitorilor pământului. Dați-vă toate silințele să fiți la înălțimea aceasta! Cum a spus Goga într-o poezie: „Privighetori din alte țări / vin doina să ne-asculte”. Oameni [dintre] cei mai credincioși și cei mai devotați lui Dumnezeu din toate țările vin să facă cunoștință cu Lucrarea aceasta. Pentru că, așa cum spune mai departe Goga: „La noi sunt cântece și flori / si lacrimi multe, multe”. Din cauza acestor lacrimi, din cauza acestor jertfe, din cauza acestor flori sfinte care au lucit și au strălucit și pe cerul, și pe pământul acestei Lucrări, Dumnezeu binecuvântează Lucrarea aceasta. Să ne găsim și să ne socotim, și să ne străduim să fim vrednici de acești oameni mari și sfinți.

De aceea am zis, când Dumnezeu va rândui o altă întâlnire de aceasta, dați-vă silințele să vă puteți prezenta cu fruntea sus, cu inima plină de bucurie, cu fața plină de strălucire, cu ochii înlăcrimați de dragoste pentru Dumnezeu, cu câte o lucrare frumoasă.

Nu vă rușinați de Domnul, nu vă rușinați de lucrul pentru El, nu vă rușinați de cântările Lui, de rugăciunile cu El, de jertfele pentru El. Bucurați-vă că aveți parte de astfel de har, să fim aleși de Domnul și să fim făcuți părtași unei astfel de moșteniri strălucite.

Noi ne ducem, știe Dumnezeu cât de puține sunt zilele în care ne vom mai vedea unii cu alții așa cum ne vedem acuma. Am citit la început Psalmul 90. Acolo este scris: „Zilele vieții noastre sunt șaptezeci de ani”. E adevărat că scrie că mai sunt unii care mai trăiesc și după aceea. Dar am zis: anii pe care-i trăiești după șaptezeci îi târăști, nu-i mai trăiești. Și oricând pot fi sfârșiți, pentru că, de fapt, sfârșitul a fost sortit, numărat, cântărit, hotărât la șaptezeci de ani. Am trecut de acești șaptezeci de ani. Deci oricând poate să vină, ori pe așteptate, ori pe neașteptate, despărțirea noastră. Când gazul din lampă s-a terminat, fitilul fie că mai pâlpâie o dată și se stinge, fie că încetează încet, încet, până când s-a stins. Acesta este sfârșitul fiecăruia dintre noi, care poate să vină oricând.

De aceea, iată ce sarcină vă rămâne: veți continua această Lucrare sfântă. Pregătiți-vă să puteți prelua ștafeta aceasta, făclia aceasta minunată, și s-o duceți mai frumos de cum am dus-o noi. Pentru că voi v-ați format în alte împrejurări de cum ne-am format noi. Voi ați ajuns acum să porniți de la un alt nivel de cum am pornit noi când am pornit, acum peste o jumătate de secol, când am rămas fără Părintele, fără părinții noștri duhovnicești. Însă să știți că Lucrarea este a lui Dumnezeu. El n-o va lăsa. Oamenii pot să întârzie împlinirea planurilor lui Dumnezeu, dar nu le pot anula. Pot zădărnici mântuirea lor sau mântuirea unora care ascultă de ei, dar nu pot zădărnici planul lui Dumnezeu și izbânda unei Lucrări a Lui. Domnul nu începe o lucrare care să dea, după aceea, faliment. Oamenii pot da faliment, dar Lucrarea lui Dumnezeu nu. Dacă noi nu suntem în stare și nu corespundem voii lui Dumnezeu ca prin noi să continue Dumnezeu Lucrarea Sa, El îi va găsi pe alții. El nu piere. El stă și trăiește veșnic. El poate lua sau poate ridica, El poate întări sau poate anula, El poate înălța sau poate prăbuși pe cei care sunt sau nu sunt vrednici de chemarea Lui. Ați avut părinți credincioși. Ați primit mesajul Evangheliei minunat. Ați văzut lucruri și fapte, și exemple nespus de frumoase. Ați văzut sub ochii voștri cum Dumnezeu apără această Lucrare. Cine mai face în țara aceasta adunări așa de minunate, nunți așa de frumoase, întâlniri așa strălucite... bucurii așa de mari ca noi? Deși n-avem autorizație, deși nu suntem recunoscuți legal. Cine este totuși atât de binecuvântat de Dumnezeu cu așa mari binecuvântări ca această Lucrare? Nu este oare aceasta dovada că Dumnezeu o apără? Și atunci, dacă Dumnezeu o apără atât de vizibil și atât de minunat, nu ne obligă pe noi acest lucru la o viață înaltă, sfântă, la o râvnă mai puternică și la un devotament mai fierbinte față de această Lucrare, dacă Dumnezeu chiar pe noi, cei mai nevrednici, ne-a găsit totuși vrednici de încredere și ne-a pus în slujba Lui?

Nu vă pară rău, pentru că noaptea aceasta nu-i pierdută. Noaptea aceasta este o noapte câștigată. Odată, peste ani și ani, când noi nu vom mai fi decât cântări și amintire... vă veți gândi cu drag la o seară ca asta și veți mulțumi la Dumnezeu că ați trăit-o.

Rețineți în inimile voastre toate aceste cuvinte și îndemnuri venite de la Dumnezeu, de la Duhul Sfânt, pentru ca să înflăcăreze în voi Duhul Său și harul Său care v-a chemat și v-a sortit la o lucrare minunată. Să fiți împreună lucrători cu Dumnezeu la o Lucrare extraordinar de mare și frumoasă, care va aduce la Dumnezeu multe și multe mulțimi de suflete și va crea încă, pentru Dumnezeu, lucrări nespus de frumoase.

Lucrările acestea sunt lucrări și adunările acestea sunt adunări în care și îngerii doresc să privească. De-ați ști câți îngeri sunt acum în jurul nostru... De-ați ști cum se bucură Domnul în cer de prezența Lui în mijlocul nostru și prezența noastră acum în fața Lui! Să simțim în inima noastră puternic și adânc bucuria acestei stări, bucuria acestui ceas, bucuria acestei nopți. Somnul îl veți mai găsi; odihna o veți mai găsi; dar seri ca acestea, întâlniri ca acestea nu sunt multe. Bucurați-vă de ele și puneți la inimă toate îndemnurile pe care Dumnezeu vi le pune și vi le-a pus fie printr-o cântare, fie printr-un cuvânt, fie printr-o poezie, fie printr-un gând și un îndemn pe care l-ați auzit în seara aceasta aici. Și puneți-vă serios pe lucru. Simțiți-vă atât de apropiați unii față de ceilalți, cum nu te simți față de frații tăi din aceeași familie. Și colaborați împreună, pentru ca să aduceți Domnului lucrări tot mai de valoare și tot mai frumoase.

Mă bucur din toată inima că am avut de la Domnul harul să mai fiu o seară împreună cu voi și cu sufletele acestea pe care Dumnezeu ne-a adunat aicea să ne unim gândurile noastre și fiorul inimii în aceeași rugăciune și în aceeași lacrimă de recunoștință și de dragoste pentru Domnul nostru. Să ne ajute Domnul ca tot ceea ce a vrut El să ne învețe și scopul minunat pe care l-a avut El cu noi să pătrundă inimile noastre de o încredințare înaltă și strălucită că Dumnezeu ne-a chemat, că scopul nostru și că rostul nostru nu-i să câștigăm o pâine mai albă sau mai neagră, mai moale sau mai uscată. De acestea, Dumnezeu are grijă să avem, dacă trăim frumos și nu suntem risipitori. Scopul nostru este să Îl iubim pe Dumnezeu și chemarea noastră este să aducem slujbă și slavă pentru Numele Lui.

Străduiți-vă, descoperiți-vă fiecare ce dar aveți, pe care trebuie să-l puneți frumos, (...), fierbinte, curat, dulce la picioarele Crucii lui Hristos, în poala Lui. Pentru că El Și-a dat viața pentru noi. Ne-a iubit atât de mult! Și ne cere și nouă o astfel de iubire, de valoarea și de frumusețea iubirii Lui.

Acum noi, peste zece minute, va trebui să dăm ceasul iar la doisprezece. Vom face pauza despre care vorbirăm, după aceea vom sta de vorbă, cerând de la fiecare o părere, un îndemn, un gând cum putem noi lucra mai bine pentru Domnul. Care metode și care îndrumări, și care căi, și ce anume ar trebui să facem noi ca să putem realiza pentru Domnul o trăire mai frumoasă și o activitate mai rodnică în Lucrarea Lui? Ce părere aveți despre adunările cu tineretul? Ce părere aveți despre problemele care trebuiesc discutate între noi? Ce părere aveți despre felul în care s-ar putea lucra mai frumos? Nu numai cu tineretul, dar îndeosebi cu tineretul. Sunt atâtea probleme care stau în fața noastră. Și s-au ivit din partea multor frați tineri gânduri mature cu privire la felul de lucru în viitor. Dumnezeu v-a pus pe inimă aceste lucruri.

Vedeți cât de necesară este mântuirea neamului nostru, ridicarea nivelului duhovnicesc al credinței noastre. Câtă nevoie este de mărturisirea Evangheliei! Câtă nevoie este de apropierea tineretului! Câtă nevoie este ca să-i chemăm pe colegii noștri, pe prietenii noștri. Sunt printre ei unii binevoitori, dornici după Dumnezeu. Ce putem face pentru aceștia? Care sunt metodele cele mai bune de a lucra pentru Domnul, de-a întări adunarea noastră, de-a aduce la Domnul mai degrabă pe semenii noștri, de-a face ceva mai practic, mai frumos pentru Domnul? Cum trebuie să facem adunările tineretului? Cât de necesar este un studiu biblic, școala biblică, formarea sufletelor noastre în învățătura în care ne-a mântuit pe noi Domnul? Cum trebuie să procedăm noi cu cei din jurul nostru? Cum putem face ca lucrul Domnului să sporească și să ajutăm și noi înșine la creșterea Lucrării lui Dumnezeu? Care sunt deficiențele noastre? Care sunt slăbiciunile pe care le avem? Ce trebuie să facem ca adunările noastre să fie mai frumoase? Cuvântările fraților să fie mai substanțiale? Pe cei care vin [noi] în adunările noastre cum îi putem aduce mai repede la Domnul? Cum putem face ca adunările noastre să se încheie totdeauna cu chemări la mântuire și cu suflete care să se hotărască, nou, pentru Domnul?

lată câte probleme se pun și câte ne cer nouă ca să contribuim și noi la îmbunătățirea muncii noastre duhovnicești, la ridicare cantității și calității lucrului nostru pentru Domnul.

Dacă vă plac adunările acestea, dacă ele se fac în cel mai frumos fel sau ar putea fi și mai frumoase sau și mai bune.

Iată gânduri și probleme la care să vă gândiți. Sunteți de-acuma cu toții binecuvântați de Dumnezeu cu orizont cultural destul de larg, cu un bagaj de cunoștințe destul de frumos, cu experiențe în Lucrarea lui Dumnezeu fiecare, mai mult sau mai puțin. Simțiți-vă răspunderea față de bunul mers al Lucrării lui Dumnezeu, că rămâneți voi! Noi ne ducem. Mâine, poimâine veți uita unde eram și nu ne veți mai găsi.

Veți dori să ne mai auziți și n-o să ne mai auziți. Să auziți atunci din mormântul nostru îndemnurile acestea. Iubiți-L pe Dumnezeu din toată inima voastră și căutați să lucrați și să luptați pentru El. Nu vă împiedicați nici de amenințări, nici de ispite, nici de nimic ce-i trecător. Alipiți-vă de Domnul și descoperiți care sunt cele mai frumoase și mai rodnice munci și metode de a-i ajuta pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu. Să ajungem noi la mântuirea întregului nostru neam, după cum este scris: „Binecuvântat este cine se roagă nu numai pentru el singur, ci pentru tot neamul său. Fericită să fie mântuirea celui care nu caută să se mântuiască numai el singur, ci pe tot neamul său”.

Să lucrăm pentru aceasta și Dumnezeu ne va binecuvânta. Adunarea noastră din astă seară să vă ridice și să vă mențină în inimă ca un ghimpe și ca o lozincă sfântă: cum să facem mai bine lucrul lui Dumnezeu și ce anume parte poți tu, frate sau soră tânără, să iei, mai activă, la înaintarea lucrului lui Dumnezeu?

Gândiți-vă la acestea!

Și, după ce vom face pauza aceasta care peste cinci minute va începe, să mai stăm câtva, un ceas, două, de vorbă și să schimbăm între noi [aceste gânduri] (...).

(...) Nu este întâmplător faptul acesta. Nici cuvântul și nici împrejurarea, și nici timpul acesta nu este întâmplător. Dumnezeu ne-a pus pe inimă și a pus în fața noastră dorința pe care o are El cu noi: să luptăm din toată inima, ca fiecare dintre noi să eliminăm tot ceea ce mai este rezervă și diferență, pentru a deveni cu adevărat una în gânduri cu ceilalți frați, cu Lucrarea, cu specificul ei, cu ținta ei, cu solia și cu scopul ei.

De aceea aș dori ca acum, când s-a apropiat timpul rânduit pentru această primă parte a petrecerii noastre împreună, să încheiem totul cu rugăciunea. Cu o rugăciune-legământ. Să lucrăm în noi înșine fiecare dintre noi, îndepărtând, prin duhul și puterea lui Dumnezeu, ceea ce ne-ar mai separa, ceea ce am recunoscut fiecare că am mai putea avea în inimile noastre deosebit față de specificul Lucrării și față de gândul Domnului pe care l-a avut cu această Lucrare.

De ce aceasta? Prevăd că ne așteaptă un viitor strălucit și binecuvântat. Și așa cum toți ați subliniat că cea mai mare și cea dintâi condiție este unitatea dintre noi, aceasta Domnul ne-a inspirat-o; și nu numai ca un îndemn, ci ca o poruncă a Lui. Poate ne așteaptă o lucrare nespus mai mare și mai minunată în viitor.

Condiția cea mai importantă și cea absolut necesară este unitatea dintre noi. În seara aceasta să punem un legământ în fața lui Dumnezeu, să topim și să îndepărtăm tot ceea ce ne-ar mai putea izola și separa de duhul Lucrării, de mesajul ei, de solia ei, de gândul ei, de misiunea cu care a venit ea de la Dumnezeu în poporul acesta, în Biserica aceasta. Sigur că vom avea lupte, dar Dumnezeu, Care a adus lucrurile până aici, le va duce mai departe.

Noi am văzut atâtea minuni. Și anul acesta, câte minuni am văzut! Dumnezeul nostru, în Numele Căruia ne-am dus în fața mai-marilor poporului și Bisericii acesteia, a fost cu noi și ne-a dat biruință. În fața tuturor, am simțit de la cel dintâi pas până la sfârșit, că Cel care era cu noi era mai tare decât cel care era în ei. Și, cu toate că am avut discuții contradictorii, punctele lor au fost mai slabe. Dumnezeu ne-a dat nouă argumente care le-au doborât toate punctele lor, cu diferența aceasta uriașă care era între condițiile noastre. Dumnezeu ne-a dat biruință. Am plecat cu sufletul plin de încredere și de putere și când ne-am dus la ei, și când am plecat de la ei, că Dumnezeu ne va da biruință. Și ne-a dat.

În toate acestea, noi am trăit atâtea mari minuni anul acesta! Cred că momentul acesta, seara aceasta, miezul acesta de noapte, hotarul acesta dintre toamnă și iarnă este un hotar hotărâtor, este un moment hotărâtor. Noi trebuie să punem un legământ adânc în fața Domnului. El are un plan cu noi. Nu întâmplător am ajuns noi, cei care suntem aci, în seara aceasta, în locul acesta. Să lăsăm Duhul lui Dumnezeu să lucreze puternic în inimile noastre și El va face din noi o oștire nebiruită.

Mi-aduc aminte... când s-a dus Părintele Iosif la Domnul, am rămas cu fratele Marini. Doi copii: și tineri, și nepricepuți, în luptă cu o uriașă armată ostilă, pornită împotriva noastră să ne nimicească. Am avut de dus greutăți nespus de mari și înăuntru, și în afară. Dar iată astăzi, după cincizeci de ani, ce mari biruințe ne-a dat Dumnezeu! Acuma nu mai sunt numai doi; acuma sunteți sute, mii, tineri înflăcărați, binecuvântați de Dumnezeu, entuziaști, inteligenți, devotați cauzei lui Dumnezeu, talentați, inspirați de Dumnezeu în toate privințele. Putem pleca liniștiți... Lucrarea Domnului este asigurată. Dumnezeu v-a ales și v-a înzestrat cu atâtea binecuvântări și acum v-a adus la acest moment înalt, solemn, divin, în care El vrea să ne topească toate inimile într-una, pe toți să ne facă să gândim la fel, să umblăm la fel. Cât de biruitor va merge Domnul în fruntea noastră când noi Îl vom urma pe El!

Când Mântuitorul a intrat în Templul din Ierusalim, plin de tot felul de ticăloșii și de stricăciuni, El a avut o mare biruință pentru că în urma Lui erau doisprezece ucenici devotați. hotărâți pentru orice. Nimeni n-ar fi îndrăznit să pună mâna impotriva Lui când L-a văzut însoțit de o armată întreagă. de o echipă binecuvântată de luptători cauzei Lui.

Dumnezeu ne-a adunat aici. Va fi un început. Noi trebuie să punem un legământ. Nu numai ca noi inșine să ne dăm silința să fim și să rămânem permanent, tot mai mult uniți, dar fiecare în sectorul lui să lucrăm. Pentru ca și pe ceilalți frați ai noștri. care sunt departe acum, să-i apropie Domnul și să fim o unitate de nezdruncinat și de nemaidespărțit. Aceasta vrea Domnul. Poate că momentul acesta l-a așteptat El ca să declanșeze prin noi o ofensivă biruitoare și strălucită.

Planurile lui Dumnezeu sunt mari. El a avut nevoie numai de oameni devotați, hotărâți și uniți, ca să le ducă la îndeplinire. Dacă noi vom fi aceia, Dumnezeu prin noi va lucra. Credem că nucleul ăsta care suntem acum aci. dacă punem un legământ și din toată inima ne rugăm Domnului să ne ajute pe toți, cu puterile pe care le avem și în locul unde suntem, să lucrăm cu un gând și cu o inimă pentru înaintarea Evangheliei și pentru împlinirea scopului Lucrării Oastei Domnului in care ne-a chemat El, nu există zid să stea împotrivă pe care să nu-l dărâme Dumnezeu. Nu există mare prin care să nu facă El drum pentru noi. Dar are nevoie de unitatea noastră. Unitatea noastră, în primul rând, în inimile noastre, după aceea în rugăciunile noastre. (...) [Să luăm] hotărâre să gândim la fel. să umblăm la fel, să ne corectăm gândurile și să ne întocmim toate drumurile în așa fel, încât noi să fim una. Apoi să ne rugăm cu un gând și cu o inimă, să ne rugăm puternic. Dragostea și rugăciunea sunt cele două puteri nebiruite pe pământ. Să facem acest lucru. Tineri, bătrâni, cum suntem: cu o inimă tânără și devotată Domnului, să facem acest lucru.

E ceasul doisprezece aproape. Zic să îngenunchem acum. Ne rugăm Domnului cu acest gând: să binecuvânteze Domnul, prin Duhul Său cel Sfânt și prin prezența Lui puternică acum în mijlocul nostru, acest gând, de a ne ajuta să ajungem una și de a ne da putere să îndepărtăm dintre noi și din inimile noastre tot ceea ce ar mai putea fi o piedică în calea deplinei unități și armonii. Oricând vom avea probleme suspecte sau bănuieli, sau lucruri... să ne consultăm între noi unii cu alții, ca să putem să ajungem să păstrăm... Și ar fi bine să mai hotărâm zile ca acestea. să ne mai întâlnim. O dată dincolo, o dată dincolo... pentru ca să ne îmbărbătăm și să ne întărim, cum spunea și fratele Vasile, mai des între noi. Mai apropiați, mai... cum era și vorba proverbului: „Calcă des în casa aproapelui tău, că spinii și buruienile cresc acolo unde calci prea rar”. Să ne întâlnim mai des. Că bănuielile, vorbele rele pe care diavolul le împrăștie cu atâta putere și slăbiciunile noastre care mai dau ocazie și vorbirilor nepotrivite sunt foarte multe. Să le înlăturăm cu dragoste, cu rugăciune, cu sinceritate, cu smerenie, cu toată puterea iubirii dintre noi și a încrederii frățești. Și nu există putere care să ne poată opri. Și nici piedică pe care să n-o putem birui, dacă noi între noi avem această dorință sinceră și acest gând fierbinte și îl păstrăm curat și sănătos în viața noastră.

Aș vrea să ne plecăm la rugăciune și să mulțumim Domnului. Câți simțiți îndemnul... să-I mulțumim Domnului.

În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Doamne, Dumnezeul și Tatăl nostru, Făcătorul și Binefăcătorul nostru, Tu, Cel care ne-ai zidit și ne-ai întocmit ca să slujim de laudă slavei Tale și să Te preamărim pe Tine, Doamne, continuând slava Sfântului Tău Nume din cer și pe pământ, și sub pământ! În Numele Domnului Iisus, dulcele, dragul și scumpul nostru Mântuitor, Fiul Tău preaiubit, și prin Duhul Tău cel Sfânt pe Care ni L-ai dat în Numele Lui, Te binecuvântăm și-Ți mulțumim recunoscători pentru tot ce ai făcut Tu pentru noi.

Îți mulțumim, Tată Ceresc, Iisuse Doamne și Duhule Sfinte, Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, pentru harul Tău nespus de mare pe care l-ai revărsat peste noi, pentru răscumpărarea nespus de mare pe care ai dat-o pentru noi și pentru Duhul Tău cel Sfânt pe Care ni L-ai dat putere, călăuzire, mângâiere și ajutor. Îți mulțumim din toată inima pentru aceste daruri și pentru că ne-ai deschis ochii să le vedem, urechile să le auzim, inima să le primim, mintea să le înțelegem. Din toată inima Îți mulțumim că ai făcut acest mare lucru pentru noi și că ne-ai chemat la mântuirea Ta prin această Lucrare nespus de minunată și scumpă, calea cea mai dulce și mai dreaptă rânduită de Tine pentru noi. Îți mulțumim pentru aceasta și Îți mulțumim pentru înaintașii noștri sfinți prin care ne-ai vestit atât de limpede și așa de clar cuvântul mântuirii Tale, încât am simțit că acesta este, și nu altul, pentru noi.

Te binecuvântăm din toată inima. Ajută-ne să-l urmăm din toată inima, să ne pătrundem de duhul și de mesajul pe care i l-ai dat lui, ca noi să putem continua acum, desăvârșind în întindere, în adâncime și în frumusețe, Lucrarea pe care ai început-o prin el.

Mulțumim că până astăzi ai fost cu noi și, prin niște oameni nebăgați în seamă, necunoscuți, disprețuiți de toți, ai făcut, Doamne, ca Numele Tău să poată răsuna de-a lungul și de-a latul pământului, până la marginile lumii. Binecuvântează această vestire scumpă și fă să câștige tot mai mult în frumusețe, în valoare, în preț.

Binecuvântează-i pe toți cei pe care i-ai mai chemat la această slujbă minunată, frații noștri și surorile noastre, bătrâni și tineri, aceștia cu care suntem și simțim că suntem o inimă și un gând, fără de care nu putem, Doamne... care ni-s dragi, care ni-s scumpi și de care n-am vrea să fim despărțiți nici pe pământ, nici în cer.

Mulțumim pentru seara aceasta; mulțumim pentru familia aceasta; mulțumim pentru părinții bătrâni, pentru părinții tineri, pentru copiii mai mari, pentru copilașii mici; mulțumim pentru ramurile mai apropiate și mai îndepărtate de trunchiul acesta. Te rugăm să-i binecuvântezi! Mulțumim pentru această seară binecuvântată care este seară de mulțumire pentru noi. Primește, Te rugăm, cu bunătate și bunăvoință sentimentele adânci de recunoștință și mulțumire pe care Ți le înălțăm prin lacrimi și prin cuvinte, și - dincolo de cuvinte - prin simțămintele adânci ale inimii noastre recunoscătoare. Și binecuvântează mai departe părtășia noastră.

Mulțumim pentru această seară și pentru tot ceea ce s-a putut exprima prin Duhul Tău aici. Simțim că suntem o inimă și un gând. Binecuvântează-ne pe toți! Acum, Doamne, într-un gând, punem un nou legământ, pe lângă legământul celălalt, pe care îl avem cu Tine, Doamne. Dorim să fie mai frumos și mai sfânt acest legământ. Dorim să ne ajuți ca să lepădăm tot ceea ce mai este străin în inimile noastre unii față de alții. Să netezești, să nivelezi Tu tot; să îndepărtezi tot ceea ce este rău și să ne binecuvântezi, Doamne, pentru mesajul sfânt pentru care ne-ai chemat și pe care ni l-ai încredințat să-l ducem.

Binecuvântează-i pe frații noștri hotărâți, lucrătorii Tăi buni, destoinici, ostenitori pentru Tine. Doamne, noi știm cât trebuie să riște fiecare ca să-Ți rămână statornic. Dar ceea ce promiți Tu e nespus mai mult decât ceea ce riscăm noi pentru Tine. Întotdeauna ne-ai dovedit că atunci când am fost în stare să acceptăm un risc, Tu ne-ai dăruit mult mai mult. Nu numai că ai înlăturat orice primejdie de care ne temeam, dar ne-ai dăruit binecuvântări nespus mai mari, mult mai mari decât riscul pe care l-am acceptat. Și acum, dacă trebuie pentru Tine, Doamne, să acceptăm un risc, dă-ne puterea strălucită și biruitoare să fim fericiți, Doamne, că putem renunța la ceva și putem risca ceva pentru Tine, Care ai renunțat la atât de mult și ai riscat totul pentru noi.

Îți mulțumim că ne-ai iubit atât de mult și că ne iubești. Îți mulțumim pentru anul acesta care a trecut plin de bucurii și de biruințe; pe care, în toate privințele, ne-ai arătat, Doamne, că îl binecuvântezi și l-ai binecuvântat pentru noi.

Îți mulțumim pentru sufletele care au venit la Tine și s-au predat Ție cu legământ, la adunările prin care am trecut. Îți mulțumim pentru înnoirea legământului acelora care aveau nevoie de aceasta în fața Ta. Îți mulțumim, Doamne, și pentru toate inimile mai-marilor poporului și ai Bisericii acesteia care au fost străpunse prin Lucrarea puternică a prezenței Tale și față de care ai înălțat Cuvântul Tău și solia Lucrării Tale.

Te rugăm, continuă să ne binecuvântezi și mai departe. Și pe Tine, Care știi că se apropie o confruntare mare, la care va trebui să avem curajul mărturisirii adevărului Tău în fața tuturor, Te rugăm să ne dai putere și biruință. Tu știi cine va veni la masa acestui dialog. Știi, Doamne, cum vine fiecare. Binecuvântează Cuvântul Tău puternic și Lucrarea Ta în inimile tuturor. Dă-ne puterea, Doamne, puterea de convingere, puterea de biruință în fața tuturor. Iar pe ei, Doamne, fă-i să înțeleagă și să se plece în fața Ta, acceptând voia Ta. Tu singur știi [viitorul] (...), dar noi Îți mulțumim pentru conjunctura aceasta.

Te rugăm, ajută-ne să fim la înălțimea voii Tale și să nu mai avem nici o altă grijă, decât grija mărturisirii Tale puternice, pentru ca să vedem cum Tu le dai biruință mai departe alor Tăi.

Îți mulțumim din toată inima pentru fiecare dintre cei cărora Tu ne-ai dăruit bucuria să fim acum aci. Te rugăm, primește și binecuvântează legământul nostru. Ajută-ne să avem putere să luptăm cu firea noastră și să ieșim totdeauna biruitori, ca să biruie totdeauna voia Ta în viața noastră și să păstreze puternică și tot mai puternică unitatea noastră. Și adaugă, Te rugăm, la această unitate, la acest nucleu fierbinte pe toți frații și surorile noastre până oriunde vom putea pătrunde, pentru ca să închegi Lucrarea Ta o inimă și un gând, cu care Tu apoi să câștigi biruință, să cureți templul acesta de tot ceea ce este rău și să înalți Numele Tău acolo unde este acum numele șarpelui. Dă-ne biruință, Doamne, în această luptă sfântă, că dorim să lucrăm pentru Tine. Lucrează Tu cu noi împreună și fă astfel ca, în urma Ta, să mergem totdeauna din biruință în biruință. Și să vedem, Doamne, cum îngenunchezi la picioarele Tale poporul nostru și toată Biserica noastră. Ce fericiți vom fi noi, de care Te-ai folosit, când vom vedea că toți ai noștri au venit la Tine și că tot poporul acesta va slăvi Numele Tău! Noi credem în puterea Ta nemărginită. Ajută-ne! Folosește-Te de noi în această slujbă sfântă și binecuvântează legământul nostru.

Mai pregătește-ne, Doamne, și alte ocazii în care să ne îmbărbătăm, să ne întărim în acest legământ. Și mai adaugă mereu, adaugă mereu mii și mii, și mii de frați la unitatea noastră, până când vom ajunge cu toții o inimă și un gând. Să se împlinească făgăduința Ta care spune că tot pământul va fi plin de cunoștința Ta cum e plin fundul mării de apele ce-l acoperă. Să nu mai fie nevoie ca nimeni să învețe pe fratele său: „Cunoaște pe Domnul”, ci toți să Te cunoască.

Binecuvântează familiile noastre, copiii noștri, soțiile, soții, frații și surorile noastre, părinții noștri vii și morți, că pentru Tine toți sunt vii. Dăruiește-ne bucuria să-i vedem pe toți adăugați la poporul Tău și înscriși în cartea mântuirii Tale.

Încă o dată și pentru toate Îți mulțumim, Te binecuvântăm și ne închinăm Ție, că a Ta este împărăția, puterea și mărirea, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum și-n vecii vecilor. Amin.