Prețul răscumpărării noastre

Finalul unei vorbiri a fratelui Traian Dorz la o adunare - 29 decembrie 1985

(...) Trei săptămâni de praznic. Și am vrut să ne aducem aminte despre o astfel de sărbătoare din Ierusalim, în care, [cum scrie] la Ioan, capitolul 7, versetul 37, Mântuitorul S-a ridicat în picioare și a strigat.

E sfârșitul praznicului. Vă veți duce fiecare dintre voi acasă. Cum mergeți? Ați aflat voi izvorul apelor vii? L-ați aflat voi pe Iisus cel micuț, născut într-o iesle și venit, trimis de Dumnezeu, pentru mântuirea voastră, a tuturor și a fiecăruia în parte? Cum vă întoarceți voi de la acest praznic înapoi acasă?

S-a terminat Sărbătoarea Crăciunului. S-a terminat și ultima săptămână din anul acesta. De fiecare dată, cu terminarea sărbătorilor Crăciunului, se termină și anul. Și ne întoarcem înapoi acasă cum s-au întors păstorii, cum s-au întors îngerașii, cum s-au întors magii. Ducem noi oare înapoi pe Iisus cel viu, pe Iisus cel scump, pe Iisus cel drag aflat?

L-am aflat noi pe Iisus în aceste praznice, în care de la început, din prima noapte, ni s-a vestit: „Ni S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul”? L-am aflat noi? Am pornit noi să-L căutăm cu adevărat și aievea? L-am aflat noi pe Iisus?

Poate să Se nască în ieslea Betleemului. Poate să Se nască în mii de inimi - și S-a născut în mii de inimi -; dacă nu S-a născut în inima noastră, dacă noi înșine n-am primit nașterea Lui în sufletul nostru și dacă nouă înșine nu ne-a adus bucuria acestei nașteri și renașteri, a acestei înnoiri duhovnicești, pentru noi a venit Iisus în zadar.

Nu de mult am auzit o întâmplare. V-o spun; poate că știți, poate că nu știți.

Pe malul unui canal adânc pescuia un tânăr odată. Și era singurul fiu al unor părinți bine înstăriți și bogați. La o mișcare greșită, tânărul, vrând să caute să arunce, nu știu cum... undița după un pește, a alunecat și a căzut în canal. Apa era adâncă. Pe mal era o mulțime de oameni. Se uitau la el, se înspăimântau, țipau, urlau și strigau, dar nici unul n-a sărit să-l scoată pe tânăr. Trecând Pe acolo, din întâmplare, un om binefăcător, s-a aruncat în canal. Și cu prețul vieții lui l-a salvat pe tânăr și l-a scos afară, spre uimirea și bucuria tuturor celorlalți. După ce l-a scos afară teafăr, i-a spus la ureche niște cuvinte. Și apoi a plecat.

Părinții lui, auzind în grabă despre vestea nenorocită, au alergat să vadă. Când au văzut copilul sănătos și teafăr, s-au bucurat din toată inima și au spus:

- Cine e cel care te-a salvat?

Tânărul n-a știut să spună cine este.

- Dar cum, ce?...

- Nu mi-a spus decât câteva cuvinte la ureche și a plecat. Nu mai știu cine a fost.

- Și ce ți-a spus la ureche salvatorul tău?

- Mi-a spus așa: „Vezi, să nu te fi salvat în zadar. Eu mi-am pus în primejdie viața pentru tine. Să nu te fi salvat în zadar”. Atunci a înțeles...

Întâmplarea aceasta este foarte grăitoare și pentru noi. A venit Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care Și-a dat viața pentru noi, S-a aruncat în prăpastia, în focul pierzării în care zăceam noi, și ne-a scos de acolo cu prețul vieții Sale. El a plătit asta cu Sângele Său, cu viața Sa, cu moartea Sa. Și acum ne spune fiecăruia: „Vezi, să nu te fi salvat în zadar. Vezi, să nu-Mi fi dat pentru tine în zadar viața. Vezi, să nu-Mi fi cheltuit pentru tine sufletul Meu, să nu-Mi fi vărsat Sângele în zadar pe Cruce”.

Cât de adânc trebuie să aibă rezonanță în sufletul nostru acest cuvânt! Și neuitat să ne rămână pentru totdeauna: Hristos ne-a răscumpărat, Și-a dat viața pentru noi, a părăsit cerul. Noi nu știm... nu știm să cântărim prețul cel mare pe care l-a dat El pentru noi.

Spune Mântuitorul în rugăciunea Sa din capitolul 17, de la Ioan: „Proslăvește-Mă, Tată, la Tine cu slava pe care-o aveam înainte de întemeierea lumii . Slava lui Dumnezeu! El era adoratul cerurilor, stăpânul și creatorul vieții veșnice, pentru că tot ce s-a făcut s-a făcut prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără de El. Toate Scripturile arată ce rol strălucit a avut și are Mântuitorul în ceruri.

În capitolul 8 din Proverbe, spune așa de frumos: „Eu eram înțelepciunea Tatălui când El a făcut cerurile. Când se trăgeau contururile eterne ale creațiunii, Eu eram lumina care juca în fața Lui și-I delecta privirile Tatălui. Eu eram desfătarea Tatălui”. El este desfătarea Tatălui. Tatăl Însuși a spus: „El este Fiul Meu preaiubit, în Care Îmi găsesc toată desfătarea”. Atât de mult a bucurat El pe Tatăl prin viața Lui sfântă! El era desfătarea Creatorului întregii creații.

Și Acela prin care s-au făcut galaxiile, lumile nemăsurate, de miliarde de ani-lumină distanță, El Și-a strâns nemărginirea Lui până a încăput în chipul unui Copilaș micuț, într-o iesle, în cea mai de jos stare, pentru ca să ne mântuiască pe noi, răscumpărându-ne cu cea mai grea Jertfă. Și jertfa mizeriei, și jertfa suferinței, și jertfa umilinței, și jertfa vieții, ca să ne răscumpere pe noi toți.

Știți, cineva spunea așa: „Dacă un împărat care are toată slava lumii acesteia ar primi să se facă un câine, ca să-i mântuiască pe toți câinii vagabonzi, nenorociți, râioși, chinuiți, alungați, din milă pentru câinii aceștia de care nimeni n-are milă, în care toți aruncă și care umblă flămânzi și schilozi pe drumuri, dacă din milă pentru grămada asta de câini, împăratul cel înălțat s-ar preface câine, ca să-i poată mântui pe toți câinii: să sufere o viață de câine, mizerii de câine, foame de câine, frig de câine, batjocuri de câine, bătaie de câine, alungare de câine, ca să poată să-i mântuiască pe câini prin jertfa lui, și mai mult a făcut Domnul Iisus pentru noi. De la slava de unde a fost, S-a coborât până la starea nenorocită în care eram noi. S-a prefăcut asemenea nouă, ca să ne poată ridica, răscumpăra, mântui pe noi, cei care eram pierduți și fără nici o nădejde”. Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu...

Scrie Cuvântul Domnului la Ioan 3, 16: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea”, atât de mult... „că Și-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. Atât de mult... Cât de mult este aceasta, cine poate să măsoare? Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea!... Nemărginit de mult... Și totuși, aceste trei cuvinte spun și o limită: atât de mult. Și-a dat pe singurul Său Fiu, dar atât de mult. L-a dat o singură dată; altădată nu-L mai dă. Un alt Hristos care să moară și să-i răscumpere pe oameni nu mai dă. Pe cine nu-L primește pe acest Hristos, pe cine nu-L crede, nu mai este cine să-l mântuiască niciodată, pentru că nici altă dată, nici alt Hristos nu mai este, dar nici o altă moarte nu mai suferă. Pentru cine nu-L primește pe Domnul Iisus pe Care L-a dat Tatăl pentru mântuirea noastră, pe acela nimeni nu-l mai răscumpără și nu-l mai mântuiește niciodată.

De aceea, fericit cel care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinește. De aceea, binecuvântat este oricine Îl primește pe acest Iisus și-L ascultă.

S-au sfârșit sărbătorile Crăciunului. Acum fiecare ne întoarcem cum s-au întors îngerașii și păstorii, și magii de la ieslea Domnului Iisus. Ducem noi pe Iisus cu noi? L-am primit noi, L-am aflat noi pe Domnul Iisus? L-am prețuit noi? Îl iubim noi pe Domnul? Că El de aceea a venit, ca noi să-L primim, [cum spun] toate colinzile noastre. Colinzile noastre... Minunate sunt mesajele trimise de Dumnezeu prin colinzi. Cele mai vechi cântări ale noastre sunt colinzile. Vin de departe, de foarte departe. Sunt în ele cuvinte pe care nimeni nu le înțelege. „Lerui-ler” nimeni nu știe ce înseamnă. Acest cuvânt avea o însemnătate cândva, dar vine de atât de departe, că noi nu putem înțelege. Aceste colinzi ne aduc nouă pe Iisus cel micuț, Dragul, Scumpul nostru Mântuitor.

Noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate aceste sfinte adevăruri care ne-au fost făcute cunoscute.

Avem o carte, „Minune și Taină”, despre Maica Domnului. Acolo sunt cuprinse imne, colinzi, cântece de leagăn pentru Iisus micuț și cântări de Patimi cu Maica Domnului. E o carte care, când Dumnezeu va face să apară, va umple lumea de bucurie. Cei mai mari și mai cunoscători dintre cei pe care-i avem acuma, părintele Stăniloae, acel mare om, de talie universală, pe care încă îl are Biserica și creștinătatea noastră, a spus despre cartea aceasta: „Niciodată n-am văzut așa ceva. E o carte care va aduce multă bucurie și multă înviorare în creștinismul nostru”. Și alții, mai departe, au spus aceste lucruri.

Toate acestea ne aduc aminte și caută să aducă în preocupările noastre rolul minunat al Maicii Domnului, dar și pe Iisus, în toată înfățișarea dragostei cu care ni L-a trimis nouă Dumnezeu pe acest Miel Sfânt Care S-a dat pe Sine pentru iertarea și mântuirea noastră.

Să-I mulțumim Domnului pentru toate acestea.

Eu, luat de dragoste, am început să deapăn atâtea gânduri pline de bucurie din inima mea. Poate că am spus prea mult. E și acesta un defect, că, atunci când ești în momente și în împrejurări deosebite și între suflete iubite, ai avea atât de mult să-ți descarci și să-ți verși inima. Și suntem acuma într-un moment deosebit și-ntr-un loc deosebit și bucuriile acestea, cu gândurile acestea frumoase, ne-au ispitit să tot lungim firul acestei vorbiri. Pentru că trăim împreună niște momente pe care aș vrea să nu le mai uităm nici unii, niciodată. Și măcar din mulțimea acestor gânduri să păstrăm câte ceva fiecare pentru noi.

M-aș fi bucurat mult și am dorit - și am admirat de multe ori pe cei care au făcut așa, mai ales pe tinerii noștri - dacă de fiecare dată când participă undeva, la o întâlnire ca aceasta când Cuvântul lui Dumnezeu se mărturisește și când mai sunt gânduri inspirate de Duhul lui Dumnezeu pe care n-ar trebui să le uităm, i-am vedea cu câte un carnețel și cu câte un creion, scriindu-și câte-o idee, câte-un gând.

Dar eu cred că Dumnezeu, Care v-a dat o memorie bună și o inimă trează, va fi pus din gândurile acestea câteva și pe tăblița cea fină, pe ceara cea caldă a inimii voastre și nu le veți uita. Nu uitați dragostea lui Dumnezeu; nu uitați numele care vă este scris în ceruri, în Cartea Vieții. Străduiți-vă să vi-l faceți în fiecare zi tot mai frumos și mai strălucitor acolo. Să nu rămână pagina albă sub nume. Sub numele acesta să scrie mereu gânduri frumoase, lucruri, fapte frumoase. Pentru ca în ziua când se va deschide Cartea și se va citi acolo, să aibă Domnul ce să spună. Pentru că este scris: „Pe cine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui și înaintea îngerilor Săi”.

Cum va fi mărturisirea asta? Se va citi din Cartea Vieții, de pe pagina pe care a fost scris în vârf numele nostru, faptele pe care le-am adăugat mereu de-atunci de când ne-am predat Domnului până când Domnul ne va chema la El. Și când am plecat în cer, pagina a fost închisă. Se va deschide odată, când va veni Domnul, și va mărturisi înaintea tuturor oamenilor ceea ce am făcut noi pentru El aici pe pământ. Dea Domnul ca, în ziua aceea, numele nostru să fie scris frumos acolo. Și împreună cu numele nostru și sub el să fie scrise fapte frumoase, gânduri frumoase, îndemnuri frumoase. Că doi martori ai Domnului ne însoțesc pe fiecare dintre noi, de la clipa legământului până la clipa Judecății: îngerul de-a dreapta și îngerul de-a stânga. Când facem un bine, îngerul de-a dreapta zice: „Domnul să te binecuvânteze și să te răsplătească”; și cel de-a stânga zice: „Amin”. Când facem o faptă rea, îngerul de-a stânga zice: „Domnul să te mustre și să te judece”; și cel de-a dreapta zice: „Amin”.

Este scris: „orice faptă să fie întemeiată pe mărturia a doi martori”. Acești doi martori ne însoțesc tot drumul vieții noastre. Cel puțin aceștia. Și în Ziua Judecății, ei vor mărturisi despre tot ce a fost scris acolo, pentru că va trebui să adeverească, să spună: „În fața noastră, martorul din stânga și martorul din dreapta”.

Străduiți-vă ca toți cei care ne însoțesc, duhurile Domnului, îngerii cărora El le poruncește să ne însoțească în toate căile noastre, martorii noștri din stânga și din dreapta să poată mărturisi totdeauna frumos despre noi. Ei ne văd când suntem cei mai singuri, în cea mai adâncă singurătate și în întuneric. Ochii Domnului ne văd, ochii îngerilor Domnului ne văd. Să poată mărturisi despre noi frumos.

Dea Domnul ca în Ziua Judecății să se pomenească frumos despre noaptea aceasta pe care am petrecut-o împreună și despre bunele hotărâri pe care le-am luat toți ca în viitor să trăim mai frumos și să încărcăm pagina noastră din Cartea Vieții cu fapte și cu gânduri tot mai frumoase.

Să ne ajute Domnul la toți! Amin.

În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.