Foto Pr. Iosif Trifa

„Și s-a sculat poporul să joace”...

Pr. Iosif Trifa - Citiri și tâlcuiri din Biblie

Ceea ce este reprezentat mai sus, cred că știți cu toții: este Moise când, coborându-se de pe muntele Sinai, a spart tablele legii, de mânie că poporul își făcuse idol - vițel de aur și juca în jurul lui.
„Iar a treia zi dimineața au fost tunete, fulgere și un nor gros pe muntele Sinai; trâmbița răsuna cu putere și tot poporul era cuprins de spaimă… Moise vorbea și Dumnezeu îi răspundea din nor cu glas tare… tot poporul auzea tunetele și sunetul trâmbiței; vedea flăcările și era cuprins de spaimă și stătea în depărtare”… (Citiți pe larg în cartea Ieșire, cap. 19 și 20.)
Dar nu mult a ținut spaima poporului.
În vreme ce Dumnezeu vorbea cu Moise sus pe munte și îi dădea tablele legii, jos, poporul și-a făcut un idol, vițel de aur. „Și a șezut poporul de a mâncat și a băut, și s-a sculat să joace” în jurul vițelului. Când s-a pogorât Moise, de departe a auzit „glasul unor oameni care cântau (adică erau beți) și când s-a apropiat a văzut vițelul și jocurile și s-a aprins de mânie și, aruncând tablele, le-a sfărâmat”… (Ieșire 32)
Eu de câte ori citesc această istorie și văd chipul ei mă gândesc ce mult seamănă cu oamenii și cu vremile de azi. Ca odinioară de pe muntele Sinai, Domnul grăiește și azi de sus din cer cu popoarele Sale. Vorbește și azi prin fulgere și tunete de arătări, de semne, de fel de fel de greutăți, de necazuri și de pedepse cerești. De ani de zile, din înălțimea cerului de sus, răsună tot mai tare tunetele și fulgerele mâniei lui Dumnezeu și chemările lui Dumnezeu să ne întoarcem din căile răutăților. Dar oamenii ce fac aici pe pământ? Fac ceea ce au făcut odinioară israeliții: Îl părăsesc pe Dumnezeu și se închină la idolii patimilor și ai păcatelor. Israeliții s-au spăimântat foarte de arătarea de pe muntele Sinai, dar nu s-au îndreptat, ci în loc de îndreptare s-au pus pe mâncate și băute și „s-au sculat să joace”. Așa și oamenii de azi, aud tunetele și fulgerele vremilor, le văd, se spăimântă de ele, dar nu se îndreaptă, ci în loc de îndreptare tot mai mult Îl părăsesc pe Dumnezeu și se închină la idolii patimilor și ai plăcerilor lumești.
Viața oamenilor de azi, viața omenirii de azi s-a umplut de idoli între care mai ales se ridică idolul vițelului de aur cu jocurile dimprejurul lui: adică lăcomia de bani, de câștiguri fără muncă și de plăceri lumești. Vițelul de aur - banii și plăcerile lumești - este parcă azi dumnezeul veacului acestuia la care se închină oamenii și popoarele. O lăcomie nebună de a face câștiguri cu orice preț și pe orice căi, afară de muncă, i-a cuprins ca un beteșug greu pe oamenii de azi. La sate ca și la orașe, între cei învățați ca și între cei neînvățați, bântuie acest beteșug. Își vând oamenii sufletul numai să poată face „învârteli” și câștiguri mari, pentru ca apoi din aceste câștiguri să-și facă pofte și plăceri lumești. Toată lumea umblă să câștige cât mai mult, pentru ca să-și poată petrece cât mai bine și să-și poată face cât mai multe plăceri lumești.
Biblia ne spune că altă dată israeliții și-au strâns auriturile și au împodobit cu ele „cortul cel sfânt” (Ieșire cap. 36). Aurul și banii se pot pune și în slujba Domnului, și în slujba diavolului. Lăcomia de bani și de „afaceri” din ziua de azi nu pune banii în slujba Domnului, ci îi pune în slujba dracilor: în beții, chefuri, desfătări și destrăbălări. Câte biserici, câte spitale, câte orfelinate au deschis îmbogățiții de război?
O, ce idol spurcat este vițelul de aur și în vremile noastre! Bine a zis Apostolul Pavel că „rădăcina tuturor răutăților este iubirea de argint”. Pricina cea dintâi și cea mai mare a vremilor tulburi de azi este tocmai acest idol ce stăpânește popoarele. Una din pricinile pentru care și stările din țara noastră cea nouă nu sunt așa cum ar trebui să fie e tocmai acest vițel de aur: lăcomia de bani și de câștiguri (și de mituiri) care-i cuprinde mereu ca un beteșug lipicios și pe cei mai buni fii ce-i are poporul nostru. Biblia ne spune că Moise, după ce a trântit tablele legii, s-a apucat și a făcut praf și pulbere idolul, vițelul de aur. Țările și neamurile nu vor putea înainta spre Canaanul păcii și ușurării până când cineva nu va zdrobi „vițelul de aur” din zilele noastre. Dar pe acest idol spurcat nimeni nu-l va putea zdrobi decât Evanghelia Mântuitorului.
O, ce nebunie mare au făcut odinioară israeliții! În clipele cele mai însemnate și mai hotărâtoare din viața lor „s-au sculat să joace” și și-au făcut idol dintr-un dobitoc. Vremuri de mare cumpănă trăim și noi. Trăim vremuri biblice, când de sus din cer „Domnul Se judecă cu popoarele Sale”. Trăim vremuri când Dumnezeu vorbește cu noi prin fel de fel de semne, arătări și pedepse. Trăim vremuri de pedeapsă cerească. Vremile ce le trăim ar trebui să fie vremuri de spaimă, de înfricoșare, de post, de rugăciune și de întoarcere la Dumnezeu. Dar în loc de aceasta, oamenii de azi „s-au sculat să joace”, să-și petreacă și și-au făcut idoli din dobitoceștile patimi și plăceri. De aceea întârzie binele, ușurarea, liniștea.
Biblia spune că, pentru păcatele lor, Dumnezeu i-a ținut pe israeliți patruzeci de ani prin pustie și toți au murit înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. În pustia necazurilor de azi vom muri și noi pentru răutățile noastre și poate numai copiii și nepoții noștri vor ajunge vremuri de ușurare, de liniște și de bine.
O întâmplare din timpul războiului
Eu, de câte ori văd chipul de mai sus, îmi aduc aminte de o întâmplare din vremea războiului. Se apropiaseră fronturile și de satul nostru. Se auzea bine bubuitul tunurilor. Oamenii, la început, se spăimântară, dar pe urmă se obișnuiseră atât de mult, că… jucau și petreceau duminicile, adică exact ca pe vremea din Biblie când Domnul tuna și fulgera sus pe muntele Sinai, iar jos poporul juca.
Dar s-a întâmplat într-o zi că s-a pogorât și în sat la noi un Moise cătrănit: un soldat a venit de la front, sângerând dintr-o rană. Bietul soldat se pogora de la moarte și, când a văzut jos în sat joc și petrecere, a luat pușca și, intrând în crâșmă ca un Moise cătrănit, a spart cetera, gurduna și jocul în care jucau soțiile celor ce mureau la o depărtare de câțiva kilometri.
Și astfel am văzut cu ochii întâmplarea din Biblie, cu deosebirea că Moise din satul meu nu spărsese tablele lui Dumnezeu, ci tablele dracului: cetera, glaja și jocul
„Școala” lăcomiei
Lăcomia de bani și avuții are o școală deschisă așa de mare și largă pe cât e de mare pământul și lumea și atâția școlari are, aproape câți oameni sunt pe pământ. Această școală n-are zi de sărbătoare sau încetare de la învățătură și totuși oamenii se îmbulzesc la didahia ei ca să învețe pricopseli de a face câștiguri și dobândă. În școala lăcomiei și cei cu capul slab și nătângi sunt plini de minte și iscusiți a prinde învățăturile ce le dă dăscălița cea rea a iubirii de bani și avuție…
(Dintr-o cazanie veche)
Cartea a II-a
Articol 19 din 53
Folosește săgețile ← → pentru navigare