Împăcarea lui Isav și Iacob - izvorul păcii și împăcării…

Chipul de mai sus arată împăcarea fraților Isav și Iacob din Biblie. Cunoașteți întâmplarea cum s-au mâniat acești doi frați pentru dreptul de moștenire pe care l-a stors Iacob prin înșelăciune. Din pricina asta s-a făcut o dușmănie de moarte între cei doi frați. Isav „căuta să-l omoare” pe fratele său, care a fugit la Laban, unde s-a căsătorit. După mulți ani, „Domnul i-a zis lui Iacob: «Întoarce-te în țara părinților tăi și în locul tău de naștere și Eu voi fi cu tine»”. Și s-a sculat Iacob și, luându-și averea, femeile și copiii, a plecat. De pe drum a trimis solie fratelui său și solia a adus vestea că Isav vine în calea lui cu patru sute de oameni înarmați. Iacob s-a temut foarte, s-a rugat lui Dumnezeu și, ca să se îmblânzească mânia fratelui său, a trimis în calea acestuia trei rânduri de turme ca dar. Când a ajuns la întâlnire, Iacob s-a aruncat cu fața la pământ de șapte ori, cerând iertare fratelui său, iar „Isav a alergat înaintea lui și, îmbrățișându-l, l-a sărutat și au plâns amândoi” de bucuria întâlnirii și împăcării lor. (Citiți pe larg în Biblie la Facere 31 și 32 și 33.)

Frumoasă și înduioșătoare a fost împăcarea lui Isav cu Iacob. Dumnezeu l-a trimis pe Iacob să se împace cu fratele său și Iacob a ascultat porunca Domnului și a plecat spre căutarea păcii chiar cu primejdia vieții sale. Și pe noi ne trimite Dumnezeu să căutăm pacea și să ne împăcăm cu aproapele nostru. Toate Scripturile sunt pline de porunca Domnului de a trăi în pace și iubire, ca niște fii ai lui Dumnezeu. Mai ales Scripturile Noului Testament, adică Evanghelia Mântuitorului, predică pacea și iubirea de oameni. Vechiul Testament încă nu este pacea și iubirea deplină. Găsim, nu-i vorbă, și acolo pilde frumoase despre pacea și dragostea dintre oameni - cum este și cea reprezentată mai sus - dar aceste pilde sunt încă numai zorile Evangheliei Mântuitorului. Testamentul Vechi este încă plin de războaie, de ură între neamuri și între oameni.

Însuși Dumnezeu era în Vechiul Testament mai mult un Dumnezeu pedepsitor, un Dumnezeu de Care omenirea avea mai mult frică decât iubire. Oare de ce? Pentru că oamenii de atunci nu erau încă împăcați cu Dumnezeu; erau în starea de osândă și de pedeapsă adusă de păcatul lui Adam. Iisus Mântuitorul a venit și ne-a împăcat cu Dumnezeu. „Sub mânia lui Dumnezeu fiind, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său” (Rom 5, 10).

Odinioară Iacob a trimis înaintea sa turme întregi de oi, ca să împace cu acest dar mânia fratelui său. Înaintea noastră a mers un Mielușel - Iisus Hristos - ca să împace mânia lui Dumnezeu prin Jertfa Lui cea sfântă. „Moartea suferită de El a fost nouă aducătoare de pace” (Is 53). „Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste… și dragostea aceasta nu stă în aceea că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în aceea că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (1 In 4, 8-10). „Dacă zice cineva că iubește pe Dumnezeu, dar urăște pe fratele său, mincinos este” (1 In 4, 20). „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș de oameni și rămâne în moarte” (1 In 3, 14-15). „Poruncă nouă dau vouă - zicea Iisus - să vă iubiți unii pe alții precum și Eu v-am iubit pe voi” (In 13, 34).

Dar ce vedem noi azi în lume? În loc de iubire, ura și în loc de pace, vrajba. Oare de ce? Pentru că oamenii și omenirea de azi încă n-au primit cu adevărat Evanghelia iubirii și păcii, pe care a adus-o în lume Iisus Mântuitorul. Pentru asta, trăim parcă și acum încă numai în Vechiul Testament, cel plin de ură, cu războaie, cu mânie între om și om. Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă, când ai aflat „pacea pe care o dă El” (In 14, 27), atunci ai pace în sufletul tău și pace cu aproapele tău.

Când ai aflat cu adevărat dragostea ce o are El față de tine, atunci ura și mânia din sufletul tău deodată se topesc ca ceara de fața focului și începi a-i iubi chiar și pe vrăjmașii tăi. Aici este, dragă cititorule, izvorul păcii și al împăcării dintre oameni. Fără de această pace și împăcare lăuntrică, nu este și nu poate fi nici pace și împăcare între oameni. Și judecătoriile îi împacă pe oameni, dar această pace este numai de azi pe mâine; și oamenii îi împacă pe oameni, dar nici această pace nu este statornică, dacă nu-și are rădăcinile în Evanghelia Mântuitorului.

Eu le zic celor învrăjbiți și mâniați: împăcați-vă mai întâi cu Dumnezeu. Voi aveți mânie și dușmănie pentru că n-ați aflat și nu cunoașteți încă pacea și dragostea pe care a adus-o în lume Iisus Mântuitorul pentru voi… Împăcați-vă, aducându-vă aminte de înfricoșatele patimi ale Mântuitorului și de sângele Lui cel scump ce l-a vărsat pentru voi și pentru iubirea voastră. Împăcați-vă, aducându-vă aminte de iertarea ce a dat-o El de pe cruce celor ce-L răstigneau, când S-a rugat pentru ei, zicând: „Tată, iartă-le lor”. (Și voi spuneți că nu puteți ierta…) Împăcați-vă, aducându-vă aminte de cuvintele de la Matei 5, 23-25. Împăcați-vă, căci mânia și dușmănia sunt o otravă ce otrăvește inima voastră, judecata, mintea rugăciunile și toate darurile voastre sufletești.

Când ai pacea Domnului și pacea sufletului în inima ta, atunci simți o revărsare, un belșug, un prisos de pace și iubire pe care cauți să-l dai și altora, să-l dai oricui îl întâlnești în calea ta; atunci ești cu adevărat un făcător de pace. Dar când în inima ta n-ai pacea Domnului și împăcarea cu Domnul, atunci din inima ta se revarsă ura, dușmănia și râvna de a tulbura pacea dintre oameni. Aceștia sunt cei ce, în loc să ajute pacea între oameni, toarnă ulei în foc și pun vreascuri de minciuni, ca să nu se stingă focul certurilor și mâniilor.

Tu, cititorule, dintre care ești?

„Am aprins, am aprins…”

De când eram preot la țară, îmi aduc aminte de o femeie care a venit într-un post al Paștilor să se mărturisească. De cum a îngenuncheat, a început să plângă, strigând:

- Am aprins, părinte sfinte, am aprins… Mă cunosc greșită cu un păcat mare: am aprins…

Cu sufletul înfiorat, am întrebat-o:

- Și ce te-a îndemnat să pui foc în averea aproapelui tău?

- N-am umblat cu foc, părinte, nu cu foc de acesta am aprins, dar, cum spuneai d-ta la predică, am aprins cu clevetiri și minciuni pacea și înțelegerea dintre oameni.

Da, da, bine grăia femeia, căci cel ce bagă zâzanie, clevetiri și minciuni între oameni, după canoanele din Pravilă, face tot același păcat ca și cel ce ia un tăciune de foc și aprinde casa vecinului său.

„Fericiți sunt cei făcători de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt 5, 9).

„Precum este materia focului, așa se aprinde și vrajba. Sfada grabnică aprinde foc. De vei sufla în scânteie, se va aprinde, de vei scuipa peste ea, se stinge; amândouă ies din gura ta” (Înț. Sirah 28, 10-13).