„Trebuie să vă nașteți din nou” (In 3, 7)

Vântul cel Ceresc face nașterea din nou

Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare tainică. Biblia ne arată această lucrare în multe asemănări și icoane (simboluri). Între acestea este și asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. E cea mai potrivită. E o asemănare de sorginte dumnezeiască. Trebuie să știm aici că pentru cuvintele „duh” și „vânt”, în limba greacă (limba în care s-a scris Noul Testament), se folosește același cuvânt. În grecește, „duhul” și „vântul” e același cuvânt. Nu e la întâmplare această potrivire de cuvinte. Prin această amestecare de cuvinte, Dumnezeirea - Care, în chip nevăzut, a făcut amestecul limbilor de la Babilon - S-a îngrijit și aici să ne dea cel mai potrivit simbol, cea mai potrivită asemănare despre lucrarea Duhului Sfânt: asemănarea cu vântul. Acestă asemănare a folosit-o și Mântuitorul în acea tainică noapte când a stat de vorbă cu Nicodim despre tainele Împărăției lui Dumnezeu și ale mântuirii sufletului.

„Și a zis Iisus: «Amin, amin zic ție, Nicodime, de nu se va naște cineva de Sus (sau din nou), nu va putea vedea Împărăția lui Dumnezeu». Zis-a Nicodim: «Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Au putea-va el să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască?» Și i-a răspuns lui Iisus, zicând: «Amin, amin zic ție că, de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Nu te mira că am zis ție: Trebuie vouă a vă naște din nou. Vântul unde voiește suflă și glasul lui îl auzi, dar nu știi de unde vine și unde merge; așa este și tot cel născut din Duhul; voi trebuie să vă nașteți din nou»” (In 3, 1-9).

Mântuitorul îi vorbea lui Nicodim despre taina cea mare a nașterii din nou, prin suflarea Vântului ceresc al Duhului Sfânt. Dar Nicodim nu înțelegea această taină a renașterii sufletești, așa cum nu o înțeleg nici creștinii de azi.

Nicodim era un mare cărturar și totuși nu înțelegea ce înseamnă a te naște de Sus, a te naște din nou. Nicodim era înconjurat de cărți și tot nu pricepea această învățătură. Da!, da! Pentru că nașterea de Sus e o taină ce nu se poate învăța din cărți. Nașterea din nou e puterea, e harul și darul ce se pogoară de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar și har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva - cum a zis Iisus - ca vântul ce suflă de unde nu știi. Este ceva ca roua ce nu știi de unde iese, noaptea, și adapă pământul. Este ceva ca aluatul, care, într-o noapte, poate dospi un sac întreg de făină.

Nașterea de Sus este o putere cerească ce se pogoară în sufletul omului și face o schimbare radicală, o schimbare din temelii în viața lui.

Mă tem că mulți nu mă vor înțelege. Voi preciza - pe scurt - această învățătură. Nașterea din nou, despre care vorbea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezului prin care ne naștem din nou, prin apă și prin Duh. Ei bine - va zice cineva -, prin Taina asta am trecut cu toții când ne-am botezat, de ce, dar, ni se cântă mereu despre o naștere din nou?

Vom răspunde îndată cu o minunată învățătură luată din scrierile Sf. Părinte Atanasie cel Mare. „De trei ori în viață trebuie să ne naștem - zice Sf. Atanasie. O naștere este ieșirea afară din sânurile de maică, când adică din pământ la pământ ne aducem, iar celelalte două ne sunt de la pământ către ceruri, din care una este mulțumitoare, adică aceea pe care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta - a treia - este din pocăință și din ostenelile cele bune. Și într-aceasta - adică în a treia - suntem noi acum”. Despre această a treia naștere zicea și Sf. Ioan Gură de Aur că „nu e de ajuns să te naști creștin, ci trebuie să te și faci creștin”.

Pentru a fi și mai bine înțeles, voi spune o pildă: Un altoi, dacă nu este îngrijit, își pierde altoirea. Din tulpina cea veche cresc pe dedesubt vlăstarele cele vechi și sălbatice, care sorb puterea și viața mlădiței altoite. Dacă nu-i cine să curețe vlăstarele cele vechi, altoiul se întoarce iar cu totul la firea cea sălbatică și crește un pom sălbatic.

Așa e și în cele duhovnicești. Taina Botezului este altoirea cea duhovnicească a omului. Botezul „taie”, omoară „pomul” (omul) cel vechi și îl altoiește pe cel nou. Însă cine nu-și îngrijește mai departe sufletul și viața poate pierde această altoire.

Păcatele sunt cârceile, sunt vlăstarele cele vechi care cresc pe dedesubt din tulpina cea veche, din omul cel vechi. Și, dacă nu se curăță aceste vlăstare, ele înăbușă pe omul cel nou, pe omul cel duhovnicesc. Îi iau puterea, îi iau viața. Omul cel vechi biruie iar pe cel nou. Pomul vieții lui dă iar poamele sălbatice, lumești (Gal 5, 20).

Aici vine lucrarea nașterii din nou. Ea curăță cârceile, ea curăță vlăstarele cele vechi, pentru ca altoiul să se poată dezvolta, să poată crește și să poată da roadele Duhului Sfânt (Gal 5, 22).

Aceasta este nașterea, aceasta este renașterea cea sufletească pe care o predicăm și noi, cu toată stăruința, prin Oastea Domnului.

Vom spune însă, îndată și cu apăs, că această naștere și renaștere nu este numai o lăsare de unele patimi și păcate, ci ea este ceea ce spune Ap. Pavel: „Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată, toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Cor 5, 17). Iar această „făptură nouă” o poate face numai Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt.

A te naște din nou nu înseamnă să-ți împuținezi păcatele; să lași pe unele și să faci pe altele, ci înseamnă să o rupi dintr-o dată cu trecutul tău cel păcătos, așa cum o rupe pomul cel sălbatic când îl taie grădinarul și, prin altoire, îi schimbă firea și roadele. A te naște din nou înseamnă a pune „aluat nou” în făina vieții tale, din care să iasă o viață nouă, o „frământătură nouă”, o „făptură nouă” (1 Cor 5, 7; 2 Cor 5, 17).

A te naște din nou nu înseamnă atât a da ceva sau a face ceva, ci înseamnă a primi ceva. Înseamnă să primești acea țâșnire de daruri duhovnicești care îți vin prin Sângele Crucii de pe Golgota.

A te naște din nou înseamnă să-L primești pe Iisus cel Răstignit pentru tine, și „omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu El” (Rom 6, 6), ca să înviezi ca un om nou, o făptură nouă.

A te naște din nou înseamnă să primești - prin Sângele Golgotei - darul și harul care vin de Sus, de la Duhul Sfânt. Acest dar și har e ceva ce nu se poate spune cu vorba. Este ceva - cum a zis Iisus - ca vântul ce nu știi de unde suflă. Este ceva ca roua ce nu știi de unde iese, noaptea, și adapă pământul. Este ceva ca aluatul care, într-o singură noapte, poate dospi un sac întreg de făină.

Nașterea din nou este un dar ceresc, este o putere de Sus, care se pogoară în sufletul omului și face o schimbare din temelii în viața lui.

Despre această naștere din nou vom vorbi în paginile ce urmează.