Foto Traian Dorz

... Tu dar ce zici?

Traian Dorz - Hristos - Luminătorul nostru

Isus le-a spus de atâtea ori ce zice El - Iată ce zice Isus:
- Eu sunt Păstorul Cel Bun. Păstorul Cel Bun Își dă viața pentru oi. Hoțul nu vine decât să junghie, să fure și să prăpădească, dar Eu am venit ca oile să aibă viață (Ioan 10).
- Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască (Luca 9, 56).
- Eu n-am venit să judec lumea ci să o mântuiesc (Ioan 12, 47).
- Nu cei sănătoși au nevoie de doctor ci cei bolnavi (Matei 9, 12).
- Milă voiesc iar nu jerftă, că n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși (Matei 9, 13).
- Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut (Luca 19, 10).
- Hristos a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoși (1 Tim. 1, 15).
- Fiul Omului n-a venit să I se slujească ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți (Matei 20, 28).
- Pe cine vine la Mine nu-l voi izgoni afară (Ioan 6, 37).
- Trestia frântă nu o voi zdrobi și nu voi stinge un fitil care fumegă (Matei 12, 20).
- Voia lui Dumnezeu este ca nimeni să nu piară ci toți oamenii să fie mântuiți (Ioan 6, 39-40).
- Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe Singurul Său Fiu L-a dat pentru ca oricine va crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică (Ioan 3, 16).
Iată ce zice El!
De nenumărate ori le-a spus Isus ce zice El, dar ei n-au vrut să ia seama la Cuvântul Lui.
Acum El nu le va mai spune încă o dată acest lucru, dar îl va mai arăta încă o dată: tăcând și scriind.
Dar ce puternic grai a avut această tăcere a lui Isus!
Cât de dulce și cât de înțelegătoare este vorbirea Domnului când grăiește în apărarea oamenilor.
Dar cât de îngrozitoare este vorbirea oamenilor când ei fac ceva în apărarea lui Dumnezeu!
Încă odată: nici o fiară nu-i mai crudă ca omul fără lege când apără legea nevinovată, ca la adăpostul ei să poată fura și înșela îngrășându-se, de pe oile neștiutoare.
Isus v-a zis destul pentru urechi.
Acum vă va vorbi pentru ochi și pentru conștiință, vouă tuturor fariseilor lumii și ai vremurilor.
O Doamne Isuse,
ce dulce este Cuvântul Tău și ce clară este vorbirea Ta, pentru orice suflet care vrea să se mântuiască ascultând-o,
dar ce usturătoare este această vorbire, pentru orice om care umblă după păcate și aleargă după dorințe rele.
Te rugăm fă ca noi, iubind voia Ta, să primim Cuvântul Tău crezându-L
și să aducem prin El roade vrednice de Împărăția Ta.
Amin.
Articol 16 din 143
Folosește săgețile ← → pentru navigare