„Veniți la Mine toți cei osteniți și Eu vă voi odihni pe voi”...

„Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară” (Mt 11, 28-30).

O, ce dulce și minunată chemare este aceasta! Auzi tu, dragă cititorule, această dulce chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El.

O, ce odihnă, ce ușurare și ce liniște dulce și sfântă dă Domnul celor ce se apropie de El și trăiesc o viață cu El!

Cei mai mulți oameni își închipuie că viața după Evanghelie este un jug greu de purtat.

- Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de pe acum în jug, mi-a răspuns astă-vară un tânăr pe care îl chemam să intre în Oastea Domnului.

Viața după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu, dar ea este, dimpotrivă, un jug dulce, „o povară ușoară” (Mt 11, 30).

Lumea de azi e o „vale a plângerii” plină de necazuri, de frământări, de oameni necăjiți, nervoși, îndărătnici și răi tocmai pentru că oamenii nu cunosc odihna și ușurarea pe care o dă Domnul.

Undeva am citit despre un biet cerșetor care o viață întreagă a trăit în lipsuri și mizerie. După moartea sa, dărâmându-se bordeiul în care stătuse, s-a aflat în temelia lui o comoară de aur, comoara unui împărat din vechime. O viață întreagă cerșise și suferise bietul om, în timp ce sub el se afla o comoară împărătească. O, cum n-a știut el de acest lucru! Dacă ar fi săpat numai câteva palme în pământul de sub el, ar fi găsit comoara și ar fi scăpat îndată de toate mizeriile vieții.

În chipul acestui om sunt și creștinii de azi. Ei se zbat neputincioși în frământări, necazuri, lipsuri și suferințe, în timp ce lângă ei se află o comoară neprețuită: Iisus Mântuitorul, Care îi poate scăpa îndată de toate mizeriile trupești și sufletești.

O, cum nu cunosc oamenii această comoară! De ar săpa numai puțin adâncurile Evangheliei, ar afla îndată această comoară.

Viața din lumea aceasta este o viață plină de pace, odihnă și bucurie sfântă pentru cine o trăiește cu Domnul și s-a apropiat de El. Dar cei necredincioși nu cunosc această viață. Nu cunosc dulceața acestei vieți, pentru că ei n-au gustat din ea. Celor necredincioși în zadar le vorbești despre dulceața ei.

Un misionar spune într-o carte că a găsit în Africa un trib de sălbatici unde gusturile erau de-a-ndoaselea. Amarul era socotit ca dulce și dulcele ca amar. În zadar a umblat să-i lămurească: negrii țineau la gusturile lor.

Așa sunt și cei mai mulți din creștinii de azi. Ei au un gust sufletesc stricat și schimonosit cu totul. Ei au un gust lumesc. Ei nu pot gusta pacea și bucuria pe care le dau Mântuitorul și Evanghelia. Acest dulce, lor li se pare amar. Dulcele lor sunt plăcerile și patimile lumești.

Apa mării, în sine, nu e bună de nimic: nici de băut, nici de udat pământul cu ea. Dar, îndată ce se ridică în formă de nori și ia contact cu cerul, devine ploaie binecuvântată ce adapă pământul și se preface în apă dulce de băut.

Așa e și viața noastră. Numai singuri, noi suntem niște ființe pline de otravă. O apă otrăvită de păcat, de firea noastră cea rea.

Dar îndată ce luăm contact cu cerul, cu Dumnezeirea, viața noastră se schimbă. Își recapătă prețul ei, darul ei. Devine o apă curată și dulce. Viața noastră are preț numai în contact cu cerul, iar acest contact ni-l face Scumpul nostru Mântuitor.

„Veniți la Mine - zice Domnul - și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Mt 11, 28). Sufletul nostru n-are odihnă decât în Domnul, decât în legătura noastră cu Domnul.

Apropiați-vă de Domnul și veți afla tot ce trebuie vieții voastre trupești și sufletești.

Fratele meu! Eu știu că multe necazuri și izbeliști apasă viața ta. Dar toate se fac ușoare, toate își pierd greutatea dacă te apropii cu ele de Domnul. O, cum nu știu oamenii că necazurile și frământările vieții ne sunt trimise nouă tocmai să ne apropiem de Domnul! Ne sunt trimise tocmai ca să gustăm din dulceața și odihna pe care Domnul singur le dă în vreme de necaz.

Pe vremea Mântuitorului, „mulțimea căuta să se atingă de El, pentru că putere ieșea de la El și-i vindeca pe toți” (Lc 6, 19). Această putere iese și azi de la El și intră în viața ta dacă te apropii și tu de El și trăiești o viață cu El. Când te-ai apropiat cu adevărat de Mântuitorul, când „te-ai atins de El” și trăiești o viață cu El, atunci capeți o liniște, o pace și o putere sufletească pe care nimeni și nimic nu le pot lua de la tine.

Apropie-te, frate dragă, apropie-te de Domnul și-I predă Lui toate grijile tale, toate necazurile tale și toate frământările tale.

Predă-I Lui mai ales sarcina păcatelor tale și vei simți îndată o nespus de dulce odihnă și ușurare sufletească. Ca un copil mic și slab, încrede-te în El și te alipește de El. Spune-I Lui toate necazurile tale, vorbește cu El despre toate lipsurile tale, cere sfatul Lui și ajutorul Lui în toate lucrările tale. În toate încercările fii liniștit. Încrede-te în El și te odihnește în El. Învață-te să nu te odihnești decât în Domnul.

Un rege din Franța (Carol al IX-lea) l-a întrebat odată pe un renumit scriitor (Torquato Tasso):

- Cine este cel mai fericit om din lume?

- Deplin fericit nu e nimeni decât Dumnezeu, răspunse învățatul, iar după Dumnezeu, acela care se apropie mai mult de Dumnezeu.

„Cât ești de aproape de Dumnezeu”, aceasta trebuie să fie măsura cu care se măsoară fericirea cea adevărată a omului și rosturile vieții sale.

Apropie-te, dragă suflete, apropie-te tot mai mult de Domnul. Cu cât te vei apropia mai mult de El și te vei alipi mai tare de El, viața ta și casa ta se vor preface mai ușoare, mai liniștite, mai pline de pace, de putere, de bucurie și de mântuire sufletească.

Rugăciune

Iisuse, Preascumpul meu Mântuitor! Și eu am fost nebunul care a căutat în lume odihna și bucuria. Dar, vai, pe urmă lumea m-a lăsat în drum singur, bolnav și părăsit. Abia pe urmă, după mulți ani de suferință, am auzit glasul Tău cel dulce și izbăvitor: „Veniți la Mine toți cei osteniți”.

Îți mulțumesc Ție, Preascumpul meu Mântuitor, că m-ai izbit cu atâtea suferințe, să mă poți atrage la Tine și să pot afla odihna Ta. Ah, ce scumpă și dulce este odihna Ta! Eu m-aș fi prăpădit de mult dacă n-aș fi aflat această odihnă. O Dumnezeule, cum am putut eu să trăiesc atâția ani fără să Te cunosc cu adevărat. Îți mulțumesc că nu m-ai lăsat să pier în această orbie. Îți mulțumesc pentru toate câte mi-ai făcut mie, ca să Te aflu pe Tine și să mă apleci la picioarele Crucii Tale. Îți mulțumesc că m-ai ajutat să aflu cea mai scumpă comoară ce o poate afla un om pământean: să Te aflu pe Tine, viața mea și mântuirea mea.

Păstrează-mă, Doamne, în odihna și bucuria Ta până în clipa când voi scăpa cu totul în brațele Tale, ca să trăiesc cu Tine în vecii vecilor. Amin.

De câți ani ești?

- Mai zilele trecute m-a întrebat cineva de câți ani sunt.

- De zece, i-am răspuns eu.

Întrebătorul a rămas mirat, eu însă l-am lămurit îndată:

- Da, da, eu sunt numai de zece ani, pentru că pe ceilalți i-am trăit în zadar, i-am trăit fără să-L cunosc cu adevărat pe Iisus Mântuitorul.

Tu, cititorule dragă, de câți ani sufletești ești?