„Venitul curat” al petrecerilor

În chipul de alături e pus tot adevărul. Se vorbeşte despre un „venit curat al petrecerilor”. Dar acest „venit curat” este aproape întreg al diavolului. Dracul s-alege cu cel mai mare câştig pe urma petrecerilor. Ale lui sunt beţiile ce se fac la petreceri, sudălmile, bătăile, aprinderea poftelor, desfrânările, batjocorirea praznicelor, certurile, omorurile şi alte lucruri slabe. Judecaţi voi înşivă, dragi cititori, oare nu-i aşa?

Foarte potrivit e pus acest adevăr în chipul de alături. Necuratul se duce râzând, cu sacul încărcat cu „venitul curat al petrecerilor”. Pentru scopurile culturale rămâne, ca scăpat, 1 leu (căzut şi acela din sacul lui).

Chiar şi cu câştigurile materiale ale petrecerilor e aşa. Se beau la petreceri zeci de mii de lei, iar pentru scopuri culturale se aruncă câte o coajă, de ochii lumii.

Şi apoi, ce înţeles creştinesc are silinţa societăţilor şi institutelor de a scoate „venituri” pentru scopuri curate din lucruri necurate? Ce legătură are Hristos cu Veliar, lumina cu întunericul, cele bune cu cele rele?

Într-o revistă, părintele arhimandrit Iuliu Scriban scria despre un bal mascat de la Bucureşti, aranjat pentru ajutorarea unei... biserici trăznite. Ce lucru trist!

„Venitul curat” al petrecerilor e un venit necurat, e leul căzut din desaga dracului. „Câştigul cel curat al petrecerilor” e câştigul Necuratului.

Societăţile şi institutele ar trebui să se ferească de astfel de „venituri curate”, căci banii cei spurcaţi îi strică şi pe cei curaţi.

Un creştin adevărat nu umblă pe la petrecerile împreunate cu beţii şi jocuri, pentru că nu vrea să sporească şi el cu punga şi cu sufletul lui câştigul cel „curat” al Necuratului.

Ziua și noaptea de Anul Nou

Ce păgânătate grozavă este creştinismul de azi, judecat chiar şi numai după felul cum trec creştinii de azi dintr-un an într-altul. Ce păgânătate grozavă a ajuns ziua de Anul Nou şi noaptea de Anul Nou!

Anul Nou ar trebui să fie o zi şi o noapte tainică şi plină de fior, căci omul păşeşte pragul anului şi nu ştie în ce intră: în viaţă, ori moarte; în sănătate, ori boală; în bucurie, ori necaz.

În această tainică zi şi tainică noapte, omul ar trebui să mulţumească bunului Dumnezeu pentru că a trecut un an de viaţă şi să ceară cu lacrimi fierbinţi un nou an de viaţă. Anul Nou ar trebui să fie un bilanţ sufletesc în care creştinul să-şi facă socoată şi cu viaţa lui cea sufletească.

Dar, în loc de aceasta, creştinul de azi ţine să treacă pragul Anului Nou aşa cum, foarte potrivit, arată chipul de mai jos: cu gura la butoi, cu chef şi beţie.

Cu gura la gura butoiului de băutură! - acolo îşi petrece creştinul de azi ziua şi noaptea cea tainică de Anul Nou.

Cu gura la butoi! - acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi în ziua şi noaptea de Anul Nou, pentru ca, tulburându-li-se mintea, oamenii să nu-şi poată face socoata cu viaţa lor cea sufletească.

Cu gura la butoi - acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi, ca să nu poată auzi telegrama cerului: „Hotărât este omului o dată să moară, iar după moarte vine judecata” (Evr 9, 27). „Privegheaţi şi staţi gata, că nu ştiţi ziua şi ceasul!”... (Mt 24, 42).

Ce mult a săpat diavolul, mişelul, şi aici. După judecata lumii de azi, e o ruşine să treci Anul Nou fără... să te îmbeţi.

Să treci beat dintr-un an într-altul! - ăsta e creştinismul de azi!

„Să îngropi anul cel vechi” cu beţii, în loc să-ţi îngropi păcatele cu lacrimi - asta e judecata de creştin.

Oastea Domnului s-a luat la trântă şi cu acest diavolesc obicei. Ostaşii Domnului trec pragul Anului Nou cu „petreceri” şi „beţii” duhovniceşti: cu rugăciuni, cântări, predici etc. Din noaptea de Anul Nou, ostaşii au făcut o „noapte a Domnului”.

Suflete dragă! Alătură-te şi tu de ceata celor care trec dintr-un an într-altul cerând binecuvântarea Domnului peste viaţa lor. Tu... şi toată casa ta.