„Venitul curat” al petrecerilor
Pr. Iosif Trifa - Alcoolul - duhul diavolului
În chipul de alături e pus tot adevărul. Se vorbește despre un „venit curat al petrecerilor”. Dar acest „venit curat” este aproape întreg al diavolului. Dracul s-alege cu cel mai mare câștig pe urma petrecerilor. Ale lui sunt bețiile ce se fac la petreceri, sudălmile, bătăile, aprinderea poftelor, desfrânările, batjocorirea praznicelor, certurile, omorurile și alte lucruri slabe. Judecați voi înșivă, dragi cititori, oare nu-i așa?
Foarte potrivit e pus acest adevăr în chipul de alături. Necuratul se duce râzând, cu sacul încărcat cu „venitul curat al petrecerilor”. Pentru scopurile culturale rămâne, ca scăpat, 1 leu (căzut și acela din sacul lui).
Chiar și cu câștigurile materiale ale petrecerilor e așa. Se beau la petreceri zeci de mii de lei, iar pentru scopuri culturale se aruncă câte o coajă, de ochii lumii.
Și apoi, ce înțeles creștinesc are silința societăților și institutelor de a scoate „venituri” pentru scopuri curate din lucruri necurate? Ce legătură are Hristos cu Veliar, lumina cu întunericul, cele bune cu cele rele?
Într-o revistă, părintele arhimandrit Iuliu Scriban scria despre un bal mascat de la București, aranjat pentru ajutorarea unei... biserici trăznite. Ce lucru trist!
„Venitul curat” al petrecerilor e un venit necurat, e leul căzut din desaga dracului. „Câștigul cel curat al petrecerilor” e câștigul Necuratului.
Societățile și institutele ar trebui să se ferească de astfel de „venituri curate”, căci banii cei spurcați îi strică și pe cei curați.
Un creștin adevărat nu umblă pe la petrecerile împreunate cu beții și jocuri, pentru că nu vrea să sporească și el cu punga și cu sufletul lui câștigul cel „curat” al Necuratului.
Ziua și noaptea de Anul Nou
Ce păgânătate grozavă este creștinismul de azi, judecat chiar și numai după felul cum trec creștinii de azi dintr-un an într-altul. Ce păgânătate grozavă a ajuns ziua de Anul Nou și noaptea de Anul Nou!
Anul Nou ar trebui să fie o zi și o noapte tainică și plină de fior, căci omul pășește pragul anului și nu știe în ce intră: în viață, ori moarte; în sănătate, ori boală; în bucurie, ori necaz.
În această tainică zi și tainică noapte, omul ar trebui să mulțumească bunului Dumnezeu pentru că a trecut un an de viață și să ceară cu lacrimi fierbinți un nou an de viață. Anul Nou ar trebui să fie un bilanț sufletesc în care creștinul să-și facă socoată și cu viața lui cea sufletească.
Dar, în loc de aceasta, creștinul de azi ține să treacă pragul Anului Nou așa cum, foarte potrivit, arată chipul de mai jos: cu gura la butoi, cu chef și beție.
Cu gura la gura butoiului de băutură! - acolo își petrece creștinul de azi ziua și noaptea cea tainică de Anul Nou.
Cu gura la butoi! - acolo îi trimite diavolul pe creștinii de azi în ziua și noaptea de Anul Nou, pentru ca, tulburându-li-se mintea, oamenii să nu-și poată face socoata cu viața lor cea sufletească.
Cu gura la butoi - acolo îi trimite diavolul pe creștinii de azi, ca să nu poată auzi telegrama cerului: „Hotărât este omului o dată să moară, iar după moarte vine judecata” (Evr 9, 27). „Privegheați și stați gata, că nu știți ziua și ceasul!”... (Mt 24, 42).
Ce mult a săpat diavolul, mișelul, și aici. După judecata lumii de azi, e o rușine să treci Anul Nou fără... să te îmbeți.
Să treci beat dintr-un an într-altul! - ăsta e creștinismul de azi!
„Să îngropi anul cel vechi” cu beții, în loc să-ți îngropi păcatele cu lacrimi - asta e judecata de creștin.
Oastea Domnului s-a luat la trântă și cu acest diavolesc obicei. Ostașii Domnului trec pragul Anului Nou cu „petreceri” și „beții” duhovnicești: cu rugăciuni, cântări, predici etc. Din noaptea de Anul Nou, ostașii au făcut o „noapte a Domnului”.
Suflete dragă! Alătură-te și tu de ceata celor care trec dintr-un an într-altul cerând binecuvântarea Domnului peste viața lor. Tu... și toată casa ta.