Preoţii şi alcoolul

Toate Scripturile spun că preotul trebuie să se ferească de alcool şi beţie

Domnul a vorbit lui Aaron şi i-a zis: tu şi fiii tăi împreună cu tine (adică neamul leviţilor, preoţilor, să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare... ca să puteţi deosebi se este sfânt de ce nu este sfânt, ce este curat de ce este necurat şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care le-a dat Domnul prin Moise” (Lev 10, 8-11).

„Toţi păzitorii lui Israel sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi şi le place să doarmă. Toţi sunt nişte câini lacomi care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui. Veniţi - zic ei - am să caut vin şi ne vom îmbăta cu băuturi tari. Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău” (Is 56, 10-12).

„Preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă” (Is 28, 7).

„Trebuie ca episcopul (şi, cu atât mai vârtos, preotul) să fie fără prihană, bărbatul unei singure femei, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste... să nu fie beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani” (1 Tim 3, 2-3).

„Episcopul (şi preotul), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav, să fie iubitor de bine, cumpătat, drept, înfrânat” (Tit 1, 7-8).

Cu alcoolul și băutura, diavolul a stricat și praznicele Domnului

Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat diavolul cu ajutorul alcoolului, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe ziua Domnului şi praznicele Domnului.

Biblia ne spune că ziua a şaptea - duminica - este Ziua Domnului. Dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui e această zi.

„A mea este ziua a 7-a - zice diavolul - pentru că în această zi aleargă oamenii să-şi isprăvească daraverile şi fac negustorii şi târguri. În această zi se strâng oamenii să facă clevete, minciuni, fălii şi, mai ales, în această zi intră în casa şi biserica mea: în cârciumă, unde mă preamăresc cu sudălmi, beţii, jocuri şi destrăbălări. Ziua a 7-a e ziua mea - zice Satan - pentru că în această zi îmi slujesc mie oamenii mai mult ca oricând”.

Ziua Domnului ar trebui să fie ziua de laudă şi mărire lui Dumnezeu aşa cum arată chipul de mai înainte. În această zi ar trebui să cânte cerul şi pământul: „Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El soarele şi luna, stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El împăraţii pământului şi popoarele...” (Ps 148).

Dar în loc de această cântare de mărire lui Dumnezeu, duminica răsună cârciumile, jocurile, clăcile, balurile, ospeţele şi toate tămbălăurile şi păcatele. Toate desfătările cele lumeşti şi de suflet stricătoare se fac azi duminica, în ziua Domnului, în ziua sufletului. Biblia ne spune că odinioară Antioh, împăratul păgân, a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Şi sosind Apolonie cu oaste la Ierusalim, s-a făţărnicit a fi de pace şi a aşteptat sărbătoarea sâmbetei” (când tot poporul era la preumblare pe uliţe şi pe la petrecănii). Atunci ieşi Apolonie fără veste cu ostaşii pe străzi şi umplu de sânge şi de ucidere uliţele Ierusalimului” (BOS 2 Macabei 5).

Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petrecere, în toată duminica şi sărbătoarea se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satan cu oastea lui i-a rănit şi i-a omorât.

Cititorule! Cum prăznuieşti tu ziua Domnului, ziua sufletului?...

Praznicele „creștinilor” de azi

Un „Hristos a înviat” din fereastra unei bodegi

Chipul de mai jos l-am văzut de Paşti, în fereastra unei bodegi (o cârciumă în care se vinde şi de-ale mâncării). Şi cum l-am văzut, îndată mi-am zis: Iată, aceasta este Învierea creştinilor de azi... Iată o icoană adevărată a praznicelor de azi.

Mâncare şi băutură; petrecere şi chef - ăsta e praznicul creştinilor de azi. Asta e bucuria Învierii.

Bodegarul cu fereastra de alături a fost foarte sincer când a aranjat un „Hristos a înviat” cu mâncare şi băutură. Căci bucuria Învierii - ca şi a celorlalte praznice - răsună pe la cârciumi, pe la chefuri şi beţii.

În noaptea şi ziua Învierii, nicăieri nu spune Evanghelia că s-ar fi îmbătat cineva. Pe buzele tuturor era vestea cea dulce că a înviat Domnul... Iar azi e alcoolul, însăşi beţia!

„Bucuria” cu care așteaptă creștinii de azi Nașterea Domnului și celelalte praznice mari

Foarte potrivit e arătat în chipul de mai jos „bucuria” cu care aşteaptă creştinii de azi Naşterea Domnului. „Chefuri, dansuri, petreceri, desfătări lumeşti... aceasta este „bucuria” de praznice a celor mai mulţi creştini.

Bucuria Naşterii, creştinii de azi au dus-o la cârciumă, în casa lui Satan.

În Praznicul Naşterii, Pruncul Iisus vede „primirea” ce I-o fac oamenii şi se întreabă îngrozit: „Asta-i bucuria cu care Mă aşteaptă oamenii pe pământ?”.

După post, odată cu Naşterea Domnului şi Învierea Domnului, se dezleagă jocurile, petrecerile, chefurile şi beţiile, ca şi când Iisus, Fiul lui Dumnezeu, ar fi venit pe pământ să-i dezlege pe oameni la desfătări şi păcate.

Nicăieri nu citim în Evanghelie că s-ar fi îmbătat cineva în noaptea Naşterii sau în noaptea Învierii. În noaptea Naşterii stăteau îngerii împreună cu păstorii, cântau şi preamăreau pe Dumnezeu. Iar în noaptea şi ziua Învierii, pe buzele tuturor era nu băutura, ci vestea cea dulce că a înviat Domnul.

Creştinii cei dintâi petreceau „praznicele” în psalmi, în lăudări şi în cântări duhovniceşti (Efes 5, 19).

„Bucuria” praznicelor de azi e o bucurie ce n-are nimic cu praznicele. E o bucurie ce batjocoreşte praznicele.

Cele două pahare de la 1 Cor 10, 21

Apostolul Pavel spune apriat: „Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor” (1 Cor 10, 21). Însă oamenii răspund: „Ba putem...”.

„Nu puteţi sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona”, zice Mântuitorul (Mt 6, 24). Însă oamenii răspund:

„Ba putem...”.

E plină lumea de creştini care trăiesc în minciuna şi înşelăciunea că pot bea şi paharul Domnului, şi paharul dracilor... pot sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona... pot fi şi cu Dumnezeu, şi cu lumea... şi cu cele sufleteşti, şi cu cele lumeşti.

Ah, ce mişel mare e diavolul! El a imitat şi aici pe Domnul. „Şi luând (Iisus) paharul, a zis: «Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor»” (Mt 26, 26-28).

Însă diavolul şi-a zis: „De vor alerga oamenii cu toţii la acest pahar, eu sunt pierdut, împărăţia mea este pierdută”. Şi s-a apucat diavolul şi a făcut şi el un pahar (pe cel de birt), pe care îl ridică mereu, strigând: „Veniţi de beţi din paharul meu, că mare este puterea lui: veţi uita îndată de necazuri, veţi căpăta curaj, voie bună, „poftă de mâncare”, putere, sănătate...”.

Şi lumea ascultă această chemare mincinoasă. E plină lumea de cei ce se cuminecă cu „paharul dracilor”: cu alcoolul, după care se aleg pe urmă cu pieire trupească şi sufletească. E plină apoi lumea şi de cei ce cred că pot bea din amândouă paharele. Aceştia sunt creştinii pe care îi vezi duminica dimineaţa la biserică - după-amiaza la cârciumă. De la masa Domnului - la masa dracilor. De la paharul Domnului - la paharul dracilor.

Ah, în ce minciună şi înşelăciune mare trăiesc cei mai mulţi creştini!

Petreceri de sărbători cu dansuri „pănă în zori”

Ce păgânătate mare este şi aceasta! La toate praznicele şi sărbătorile mari, se „aranjează” baluri şi petreceri, cu „dans până în zori”. Lumea e „invitată” la petrecere de Crăciun, de Anul Nou, de Botez etc.

Iar după aceste invitări şi petreceri „cu dans până în zori”, roadă bogată culege diavolul şi iadul. Toată roada e a lui.

Ce bine sunt puse aceste invitări în chipul de mai jos. Cei ce mergeţi pe la baluri, priviţi, iată cine vă invită acolo! E moartea, e iadul, e pieirea. Şi toţi cei ce ascultă aceste chemări şi pleacă pe calea „invitărilor” nu se întorc niciodată teferi acasă. Unii vin cu sănătatea stricată, alţii cu capetele sparte şi cu toţii bolnavi cu sufletul.

Oh, e grozav secerişul pe care diavolul îl are cu invitările lui. Secerişul şi culesul diavolului e pe la petrecerile de sărbători.

Dragi tineri, frăţiori şi surioare! Grijiţi; pe voi vă caută, mai ales, aceste „invitări”. Şi pe voi vă omoară, mai ales, aceste „invitări”. Pe voi vă pescuieşte Satan, mai ales, cu aceste „invitări”. Iar dacă nu mă credeţi pe mine, mergeţi pe la spitale şi sanatoriile de tuberculoşi şi veţi afla acolo tot tineri şi tinere, care se ofilesc şi se topesc fiindcă au dat ascultare acestor „invitări”. Mergeţi pe la spitale, temniţe şi cimitire şi veţi afla pe tot locul urmele acestor „invitări”...

„La dans până-n zori, veniţi, fete şi feciori” - aşa vă cheamă diavolul şiretul. Şi după ce l-aţi ascultat, vă trimite acasă cu sufletul şi trupul bolnav. Şi pe mulţi îi trimite chiar în mormânt.

Să luăm aminte! Şi Biblia are o „invitare” ce ne cheamă la un „ospăţ”, la o „petrecere”. E „invitarea” de la Luca 14, 17, unde ne cheamă pe toţi să intrăm şi să ne petrecem cu toţii la „ospăţul” Mirelui.

Adică, vedeţi, sunt în lumea asta două „invitări” şi doi „invitatori”. O „invitare” vine de la Domnul şi ea ne cheamă la „ospăţul” Lui, la „masa” Lui. Cealaltă vine de la diavolul şi ea ne cheamă la moarte şi la pieire.

Vai de cei ce ascultă chemarea lui Satan.