A crede în Hristos înseamnă a-L primi
David Bălăuță - Strângeți fărâmiturile Vol. 4
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
M-am gândit să vorbesc ceva în legătură cu un verset din Epistola ApostoIului Pavel către Coloseni 2, 10. Citesc numai acest verset, pentru scurtimea timpului: „Voi aveți totul deplin în El, Care este capul oricărei domnii și stăpâniri”.
Noi, care cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, știm despre cine vorbește; cine este acest „El”: este Domnul Iisus Hristos. Deci în Domnul Iisus Hristos cel Răstignit noi avem totul deplin, adică tot ceea ce cuprinde lucrarea mântuirii noastre, așa cum indică și anumite versete care spun: „în El avem răscumpărarea”, „în El avem iertarea păcatelor, prin sângele Lui”, „în El avem sfințirea”. La 1 Corinteni 1 , 30 spune că El este sfințirea noastră, El este neprihănirea noastră. Și mai sunt ele multe versete, le știți frățiile voastre. Deci pe toate le avem în Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit, adică Cel Răstignit.
De aceea, El a ajuns să fie punctul principal de unde a început credința aceasta nouă și mântuirea tuturor oamenilor, și salvarea lor: și a celor care erau în iad, și a celor care erau pe pământ, și a celor care sunt astăzi, și a tuturor, până la sfârșit. Toți sunt mântuiți, fraților și surorilor. Și voi sunteți mântuiți. Toți sunteți mântuiți. Și toată lumea este mântuită, de la moartea lui Iisus Hristos Domnul nostru. Pentru că El ne-a iertat păcatele. Așa scrie: „El ne-a mântuit”.
Fără condiții. În El s-a făcut această lucrare, pentru că nu se putea face în alt chip. Dumnezeu L-a trimis pe El, pe Fiul Său Cel Unul Născut, îmbrăcat în puterea dumnezeiască și omenească, fiindcă a fost om ca noi, ca să facă această lucrare mare, să ne mântuiască. Și El ne-a mântuit! „Nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, nu prin lege, prin nici o lege”. Căci spune la Romani 3, 20: „Acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu fără lege”. Fără legea de atunci și fără legea de astăzi. Ei, cum asta? Da, așa este. Și, că este așa, Scriptura ne-o dovedește și ne spune, dacă citim cu băgare de seamă.
Dar atunci trebuie să ne legăm noi de Domnul Iisus Hristos. Trebuie să căutăm să avem a face cu El, să-L cunoaștem pe El, să-L primim pe El, fraților. Că El spune așa: „Eu sunt ușa”. Despre ce ușă este vorba?
Despre ușa intrării la mântuire, în Împărăția lui Dumnezeu, la iertarea păcatelor, la neprihănire, la sfințire, pe care noi intrăm așa cum suntem, cum ne găsim noi în starea noastră. Și acolo facem cunoștință cu Cuvântul lui Dumnezeu, facem cunoștință cu faptele cele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu să umblăm in ele, cu toate celelalte lucruri, dar mai întâi am făcut cunoștință cu El. Este normal acest lucru. Facem cunoștință cu pocăința adevărată, cu dezbrăcarea de omul cel vechi. Toate acestea, doar după ce L-am primit pe El; după ce am intrat pe ușă, fraților și surorilor.
Deci El este întâi, El este cheia. În El este iertarea, în El este mântuirea și în El este și pedeapsa. Tot El este și Judecătorul. Cine nu L-a primit pe El, mântuirea a pierdut-o, mântuirea n-o mai are.
Dar o avea și ar fi putut să intre și el. Dar dacă n-a vrut să-L primească pe Hristos... Ori n-a știut, n-a cunoscut, și atunci sunt alte criterii, pentru acei oameni care n-au știut. Dar pentru noi nu rămâne altceva, mai ales că avem atâta cunoștință, decât să-L primim pe El. Pe El, cel Răstignit, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „N-am vrut să știu nimic altceva între voi, decât pe Iisus Hristos și pe El Răstignit”.
Dar Sfântul Pavel le-a vorbit multe lucruri, fraților. Le-a dat multe sfaturi (a scris paisprezece epistole și poate multe altele ar fi putut scrie, din câte a învățat). Dar toate acestea erau spuse acelora care-L primiseră pe Hristos sau se presupunea că L-au primit pe Hristos. Pentru că a crede în El înseamnă a-L primi pe El. Și, odată ce s-a făcut acest lucru, începe schimbarea ta și schimbarea mea, și schimbarea noastră. Și vine dezgustul de tot ceea ce era firesc și lumesc, și pământesc și vine celălalt gust, duhovnicesc, care duce la sfințire, care duce la pace, care duce la mântuirea sufletului. Și se păstrează mântuirea în felul acesta, dacă avem toate în El.
,,Dar, bine, va zice cineva, dar omul trebuie să facă și fapte.” Da, e normal să trebuiască și fapte. De ce mai trebuie fapte? De ce dumneata și eu, și oricare facem altoirea viței de vie, facem altoirea diferiților pomi, chiar și a florilor, a trandafirilor? Ca să ne dea flori mai frumoase, să ne dea roade bune, căci celelalte nu erau bune. Și atunci prin operația aceasta pe care o cunoaștem cu toții, pomul acesta cu rădăcină și cu fructe rele va da roade bune. E normal acest lucru.
Dar copacul acesta, pomul acesta n-are nici un merit. Ce merit să aibă el? Că meritul pe care l-a avut el a fost roadele rele. Acelea s-au lepădat și s-au aruncat. Și acum rodește datorită mlădiței aceleia care s-a pus în el. Și hrana pe care și le trage el prin rădăcina aceasta veche dă roadele acelea. În el nu se mai găsesc de-acum încolo roadele cele vechi. Și la aceasta se referă cuvântul care spune, la 1 Ioan 3, 9: „Cei născuți din Dumnezeu nu mai păcătuiesc”.
Ei, dar noi mai păcătuim, fraților. Dacă mai putem păcătui și mai putem face păcate tot așa cum le făceam înainte și cum se fac în jurul nostru, atunci nu suntem nici născuți din nou și nici n-am intrat pe ușă. Nici n-am intrat pe ușă, fraților! Am primit Cuvântul lui Dumnezeu, cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, ne place să-l auzim, dar nu ne putem pocăi. Că fără El nu se poate face nimic, așa spune El: „Rămâneți în Mine”, dacă ați intrat; și: „Veniți la Mine”.
Dacă am intrat și dacă am venit, El spune în (Ioan 15): „Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. Căci cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă”. Și roadă bună. „Căci fără Mine nu puteți face nimic” din aceste lucruri. Rele putem face destule, dar bune nu putem face.
De aceea noi trebuie să-L cunoaștem pe El. Când L-am primit pe El, atunci se cunoaște. Atunci cunoști gustul unei mâncări, când ai mâncat-o, când ai gustat din ea. Când te uiți la ea, dar n-ai gustat-o, nu știi cum este la gust, or, asta-i important. Când te uiți la ea e frumoasă la înfățișare, dar când ai gustat-o, atunci știi cum este. Dacă noi am gustat într-adevăr că bun este Domnul, Îl și urmăm după aceea. Dar trebuie să venim la El. Trebuie să-L căutăm pe El; pe El, Cel Răstignit, așa cum spunea acela care ne-a trezit pe noi la Evanghelie.
Că temelia Lucrării Oastei asta este! Aduceți-vă aminte cum scria el, Părintele Iosif, în cartea aceea [Ce este Oastea Domnului - n.n.], acum patruzeci și șapte de ani: „Dacă m-ar întreba cineva așa, să-i spun pe scurt ce este Oastea Domnului, aș spune: Oastea Domnului este aflarea și vestirea lui Iisus cel Răstignit”. Atâta? Da, acesta-i rezumatul, într-asta se cuprinde. Și, dacă L-ai aflat, e și normal ca să-L vestești. E și normal să ai toată dorința aceasta și toată puterea aceasta pe care ți-o dă Dumnezeu ca să-I slujești Lui. Și atunci e cu putință de făcut acest lucru, pentru că nu mai suntem singuri noi în treaba aceasta; este și El. Noi venim cu voința și cu dorința, și cu credința, și El lucrează, de fapt. Cum zice: „Dumnezeu lucrează în voi”. El lucrează în noi.
Dar Părintele mai spune, mai departe, și altceva: „Mă uit tot mereu, duhovnicește, peste fronturile Oastei. Și parcă nu-L văd destul pe Iisus cel Răstignit”. (...) Dacă noi ne uităm duhovnicește peste adunările noastre și peste viața noastră, cum suntem noi? Suntem noi oameni duhovnicești cu adevărat? Sunt și duhovnicești... dar foarte puțini, foarte puțini, fraților. De ce? O spune la Corinteni: „Dacă între voi sunt zavistii, sunt certuri, sunt dezbinări, sunt clevetiri, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?”.
Dacă tu ai judecăți, dacă ai tot păcate de-acestea care sunt frecvente și dese, atunci nu ești duhovnicesc și nu înțelegi lucrurile duhovnicește; că spune mai jos, în capitolul 2: „Omul firesc nu înțelege și nu pricepe lucrurile duhovnicești, și nu le poate primi”, fraților. Dar când el a devenit făptură nouă, când L-a primit pe Domnul Iisus Hristos în inima lui cu adevărat, atunci el arde de dorința pentru El, ca să-L vestească și să trăiască cu adevărat așa cum trebuie. Atunci vine clocotul, despre care se spune în Apocalipsa.
Dar unii, dintre noi chiar, suntem căldicei. Iar alții, și mai rău: sunt morți. Le merge numele că trăiesc, dar sunt morți. Când te împaci cu toate lucrurile - pe care le-ai lăsat cândva, dar pe care acum le-ai luat din nou - ești mort.
Deci nu numai cu vorba [să-I urmăm Domnului], cum spune cântarea, ci cu fapta, fraților, și cu adevărul. De aceea trebuie să ne întoarcem la Iisus Hristos cel Răstignit.
La Acela care a suferit pentru noi moarte de cruce, în chinuri așa de groaznice, cum nu se poate spune și nu ne putem da noi seama de chinurile Mântuitorului, care au fost și sufletești, și trupești. Dar, de când ajungi conștient de aceasta, de atunci inima ta rămâne rănită, rămâne sângerată pe totdeauna, pentru ce a făcut El pentru tine. Și nu poate să te mai intereseze altceva mai mult decât asta. Pentru tine, El e cel mai important, El stă cel mai sus, El e primul și de El se leagă toate celelalte lucruri.
Dar păcatul și greșelile care s-au făcut, sistemele teologice și sistemele biblice au încurcat mântuirea, fraților, și i-au împărțit pe oameni, și i-au învrăjbit, ca să nu fie, dacă se poate, nici doi într-un gând. Datorită problemelor de înțelegere a unor texte. Și atunci mântuirea este de-o parte și este departe de ei... „Că rămâne să facem asta, să facem asta... că, dacă nu facem asta... că asta nu e în Biblie... și asta nu corespunde cu adevărul... și așa mai departe.”
Nu asta, fraților! În Iisus nu este acest lucru. În El, cel Răstignit, este lumina, este Duhul Sfânt, Care unește, nu dezbină. Dovada că nu este El, cel Răstignit, în viața acestor oameni este adevărul acesta care se vede. Doar Biblia spune, dar... cine știe cum citesc ei! Și cine știe cum citim și noi...
Dar iată ce se-ntâmplă adesea: ai pornit pe drumul mântuirii, ai făcut câțiva pași și te-ai oprit undeva, în loc să mergi mai departe. Te-ai despărțit de lume în câteva puncte, în unele lucruri, dar mai sunt destule în care nu te-ai despărțit. Vezi? Și-atunci ce ești? Ești om lumesc. Ești un om religios. Ești o adunare religioasă.
Noi, de fapt, să vorbim drept, în numele Domnului, suntem oameni religioși, nu duhovnicești. Duhovnicești sunt puțini. Sunt aceia care se ocupă de lucrurile duhovnicești, care trăiesc duhovnicește. Și-atunci, dacă este așa - și așa este, căci Cuvântul lui Dumnezeu ne adeverește acest lucru -, trebuie să căutăm să vedem care este programul nostru, temelia pe care stă Oastea Domnului. Și Biserica noastră stă pe temelia aceasta, pe temelia cunoașterii și a vestirii Domnului Iisus Hristos. Dar unde este această vestire? Unde se găsește această vestire? Foarte rar și foarte puțin se face în zilele noastre. De aceea nici nu este putere și nu este trăire, și nu este ceea ce ar trebui să fie, fraților și surorilor.
Așadar, cum zice Părintele Iosif în cartea aceea scrisă acum patruzeci și șapte de ani, să-L căutăm pe El, să ne întoarcem la El. Căci dacă L-am pierdut pe El (...), atunci am pierdut totul. Nu trebuie să mai pierdem altceva, pentru că în El stă totul. Ai să cunoști multe, ai să vorbești despre multe lucruri... predici frumoase, învățături foarte bune, dar fără de folos. Pentru oamenii religioși sunt bune de ascultat, dar pentru oamenii care sunt duhovnicești, care ard de dorința să-L cunoască pe Hristos, acestea sunt un plus, sunt lucruri care îngreuiază situația; și trebuie altceva. Sufletului îi trebuie altceva. Îi trebuie viață. Viața este într-însul. Viața este numai în El, pentru că El are viața și El este mântuirea sufletului nostru.
De aceea, cu toți în jurul Lui! Oastea era, la început, o ceată de copilași strânși la picioarele Crucii, care se adunau plângând, care cântau plângând, care se rugau plângând și care-L vesteau pe Iisus Hristos plângând.
Asta este, fraților, Lucrarea Oastei. Cei care n-au auzit, cei care n-au cunoscut să caute în cărțile acestea și să-i întrebe pe cei bătrâni, că le va spune acest lucru. Păcat însă că ne-am depărtat și în îndepărtarea aceasta ne găsim astăzi. Pentru aceea, ca să putem reveni și să putem învia cu adevărat la o viață nouă, numai la Domnul Iisus Hristos cel Răstignit trebuie să venim. Numai la El. Și la El poți să vii căutându-L prin rugăciune stăruitoare. Și nu trebuie mult timp! Nu trebuie mult timp! Depinde de dorința pe care o ai. Și atunci ți-ai vedea starea ta păcătoasă și nu mai ai nevoie să-ți mai spună cineva cum stai, pentru că tu singur te vezi cum ești.
Pentru aceea, dacă este nevoie de acest lucru și frățiile voastre găsiți de cuviință, faceți-l, fraților, și atunci Dumnezeu va fi cu noi și noi vom fi cu El. Amin.
Slăvit să fie Domnul!