Semnul lui Dumnezeu pe frunte
Titus Neculcea - Strângeți fărâmiturile Vol. 4
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Ne bucurăm din toată inima pentru marele și frumosul număr de frați pe care-l vedem. Așa cum spune și în Apocalipsa: „Am văzut o gloată mare, pe care nimeni n-o putea număra, care venea de pe pământ... care și-au spălat hainele în Sângele Mielului”. Credem cuvintele acestea, prin faptul că vedem și aici pe pământ asemenea mișcări, asemenea dorințe, asemenea credință, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care cu toții l-am citit și-l credem.
Deci numărul acesta care ne împresoară și ne mișcă dă de înțeles că tot ce e scris, prin Duhul Sfânt, în Sfintele Scripturi este un mare adevăr, care trebuie crezut. Și ne bucurăm și vrem și noi să fim părtași la aceleași bucurii veșnice care sunt pregătite acolo pentru cei ce-L iubesc pe Domnul Iisus.
Înainte de toate, aș vrea să citesc doar câteva versete din Ezechiel capitolul 9, după care vom căuta să scoatem în evidență realitatea lucrurilor așa cum trebuie să se petreacă practic în viața fiecăruia dintre noi, ca să știm și noi ce avem de făcut, dacă cu adevărat suntem întorși la Dumnezeu. Să ne verificăm noi înșine starea și viața noastră, pentru ca acolo unde într-adevăr nu corespund să putem zice și noi:
„Începând din seara aceasta, Doamne, ajută-mă să pun un început bun” lucru care se cere să-l zicem totdeauna în rugăciunile noastre, în orice zi. Dimineața, când începem lucrul, să zicem și aceasta: „Doamne, ajută-mă să pun un început bun. Nu numai în lucrurile pământești, ci și în lucrurile duhovnicești”. Și, în felul acesta, să putem cu toții crește în har, în cunoștință, în puterea de trăire, de înfrânare și de ascultare, ca să mergem din putere în putere, spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea noastră.
Vă rog să mă urmăriți. O să citesc mai rar, căci nu văd prea bine, dar vrem să înțelegem taina din acest text, felul cum trebuie să-l înțelegem, așa cum a fost el scris în Scripturi. Și zice așa, începând cu versetul 1: „Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: «Apropiați-vă voi, care trebuie să pedepsiți cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!».
Și iată că au venit șase oameni de pe drumul porții de sus, dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in și cu o călimară la brâu.
Au venit și s-au așezat lângă altarul de aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era și s-a îndreptat spre pragul casei; și el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: «Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo».
Iar celorlalți le-a zis, în auzul meu: «Treceți după el în cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați! Ucideți și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel sfânt!». Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului și El le-a zis: «Spurcați casa și umpleți curțile cu morți! Ieșiți!». Ei au ieșit și au început să ucidă în cetate.
Pe când ucideau ei astfel și eu stam încă singur acolo, am căzut cu fața la pământ și am strigat: «Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ți urgia asupra Ierusalimului?».
El mi-a răspuns: «Nelegiuirea casei lui Israel și Iuda este mare, peste măsură de mare! Țara este plină de omoruri și cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede nimic! De aceea și Eu voi fi fără milă și nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor».
Și iată că omul cel îmbrăcat în haina de in și care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: «Am făcut ce mi-ai poruncit!»”.(...) [Să ne cercetăm fiecare] dacă suntem neînsemnați sau dacă suntem însemnați. Știm că Scriptura este plină de semne arătătoare. Chiar și pământul, și lucrurile din jurul nostru, toate sunt niște semne care ne vorbesc despre Dumnezeu. Toate Îl arată. Știți ce a spus îngerul când le-a vorbit păstorilor, la Nașterea Domnului Iisus: „Mergeți în cetate și iată semnul: veți vedea un Prunc înfășat, în iesle”. „Iată semnul...”.
Dar nu vorbim prea mult despre acestea. Trecem la un semn prin care ne putem verifica. El este semnul Sfintei Cruci, așa cum îl facem noi. Deși unii ne învinuiesc că îl facem, noi rămânem, făcându-l mai departe, pentru că este un semn arătat și proorocit chiar în Sfintele Scripturi. Spune în Isaia 13: „...pe un munte înalt, pleșuv, faceți semn cu mâna, ca să vină la porțile asupritorilor!”. Muntele înalt e Golgota, semnul e [crucea de pe el] (...).
[Dar gol], semnul crucii încă nu mântuiește, dacă nu este primită și Jertfa de pe el. Împreună cu Jertfa, semnul Crucii are putere. Dar dacă ai înlăturat și ai negat, ai tăgăduit jertfa și ascultarea de Hristos, semnul acesta rămâne un semn gol, fără putere și fără să te ajute la ceva.
Acesta este semnul pe care în facem noi și cu care ne însemnăm totdeauna când facem rugăciunile noastre și când vorbim în Numele Domnului. (...)
Dar aici în Ezechiel arată despre un alt semn. Semnul credinței, pe care ți-l pune Dumnezeu în inimă atunci când ai primit Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când ți-a venit în inimă căința și dorința, și scârba de păcat. Atunci când te-ai hotărât să te întorci la Dumnezeu. Atunci când ai avut sentimentul remușcării de tot ce ai făcut în viața ta, când ți s-a luminat mintea și ai început să vezi lucrurile altcumva, nu așa cum le vedeai până când ai ajuns la Evanghelie. În momentul în care ai primit puterea credinței și te-ai hotărât să nu mai mergi la păcat și să nu-l mai faci, să-ți fie scârbă de urâciunile ce se fac în cetate, așa cum am citit aici:
„...fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se fac acolo”. Căci numai aceștia sunt însemnați: care gem și suspină de ceea ce văd zilnic că se face în cetate. Și când ți-a venit în suflet ura împotriva beției, împotriva fumatului, împotriva desfrânării, împotriva celorlalte pofte, împotriva a tot ce-i rău și păcătos, când te-ai scârbit de toate acestea, atunci, fratele meu, te-a însemnat Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu te-a însemnat cu pecetea Lui minunată.(...)
(...) Și atunci privirile tuturor se îndreaptă spre tine, să vadă ce vrei tu prin aceasta. Ce vrei prin faptul că nu mai iei parte și urăști toate lucrurile acestea. Ce urmărești?
Și atunci, imediat, când te-a însemnat Dumnezeu, Însuși Dumnezeu te arată la lume că ești însemnat. (...) „Cutare nu mai fumează... Cutare nu mai merge la distracție, nu mai merge la petreceri și așa mai departe, ci s-a pocăit.” Acesta este semnul pe care ți l-a făcut Dumnezeu. Acesta e un cuvânt profețit, care corespunde fiecăruia dintre frățiile voastre. (...) [Când ieșeam din cârciumă] și ne dădeam pe jos de-a berbeleaca, nimeni nu zicea prea multe despre noi. Dar din moment ce ești însemnat de Dumnezeu, numai într-un conflict cât de mic dacă te-ai prins, îndată te-au văzut toți și te poartă în gură: „Iată ce-a făcut cutare! ...Iată ce-a făcut cutare!”. Pentru că tu ești însemnat. Tu nu mai ai voie să faci lucruri de felul acesta.
Iată, fraților, tâlcuirea din Ezechiel, capitolul 9. Acesta este semnul... De aceea am ținut cu toată tăria să deslușim puțin taina din acest mesaj biblic, pentru ca să ne verificăm fiecare în parte, să vedem dacă avem acest semn. Dacă într-adevăr viața noastră, lupta noastră, dorința noastră este așa cum [vrea Dumnezeu].