Acum, I-au zis Iudeii, vedem bine că ai drac; Avraam a murit, prorocii de asemenea au murit, şi Tu zici: Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.
Câtă vreme omul caută înţelepciunea, este un înţelept - spune un proverb - dar când crede că a aflat-o este un nebun.
Câtă vreme iudeii erau frământaţi de întrebarea: Cine este Omul Acesta?...
Câtă vreme alergau mereu să-L asculte pentru a se putea lămuri cine este Isus,
- truda lor era totuşi frumoasă.
Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă şi un grăunte de credinţă, uşor ar fi putut ajunge şi la încredinţarea la care ajunseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).
Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.
Au răstălmăcit Cuvântul lui Hristos şi fără nici un temei, au respins toate dovezile pe care El le aducea mereu în faţa lor, în sprijinul mărturiei Sale cereşti.
Minunile Lui le batjocoreau... Şi pentru că nu le puteau explica, le atribuiau diavolului.
Adevărurile Lui, pentru că nu voiau să le primească, le nesocoteau şi scoteau din ele cu totul altceva.
Celei mai înalte dovezi: sfinţenia desăvârşită a vieţii Sale fără de păcat, nu I-au răspuns decât cu o insultă.
Şi pentru că nu mai puteau sta în felul acesta faţă de Hristos, au ales mai bine să nu creadă, decât să se schimbe.
Au ales ca să-L insulte pe Hristos, decât să I se închine.
Pentru că trebuia ori să se lepede de păcat, ori să se lepede de Hristos.
Sosise ceasul clarificării şi al alegerii.
Şi pentru că nu puteau spune: vedem bine că este Hristosul lui Dumnezeu, fiindcă aceasta le-ar fi cerut prea mult,
au spus: vedem bine că ai drac.
Cu aceasta credeau că scapă uşor de orice obligaţii grele faţă de Adevăr.
Credeau că scapă Templul de prăbuşire.
Legea de un călcător.
Sabatul de un primejdios necinstitor al lui
şi poporul de un Eliberator nedorit.
Fiindcă nu-i fiară mai vicleană şi mai crudă, ca omul care apără un sistem sau o rătăcire, la adăpostul căreia el poate profita liniştit, dacă vede că paravanul acesta îi este ameninţat, de focul lui Hristos şi de mustrarea Lui.
Atunci nu mai cruţă nici pe Dumnezeu, nici pe fraţi, nici lucrurile sfinte, nici locurile sfinte, nici Cuvântul Sfânt, nici Biserica Sfântă.
Cât de mulţi oameni s-au înşelat, în tot cursul veacurilor, când numai după o scurtă stare cu Isus, au spus: aha, acum ştim bine cine eşti!
Cei care, după o scurtă şi repezită citire a câtorva versete din Biblie, au spus: acum cunoaştem bine Biblia,
şi după o scurtă şi fugară cunoaştere a adunării Domnului şi a Lucrării Lui, au spus: acum vedem bine ce este şi aici.
Toţi cei care vorbesc şi gândesc aşa, se înşală.
Se înşală şi acei oameni care, întorcându-se la Hristos şi umblând cu El doar puţin timp, cred că văd deja şi ştiu bine totul.
Această îngâmfată încredere, i-a dus pe mulţi la căderi, la rătăciri din credinţă, la nefericire şi la pierzare (1 Tim. 3, 6 şi 5, 22).
Căci mulţi, întorşi de curând, nu pot uşor înţelege că în lucrurile mântuirii se cere să ai îndelungă răbdare şi sinceră ascultare de Dumnezeu şi de fraţi.
Şi o mai lungă osteneală de a învăţa mereu, decât toate celelalte lucruri de pe pământ.
Sunt unele suflete care doresc să predice, deşi au venit numai de puţină vreme la Hristos.
Şi aceasta nu atât de mult din pricina unei arzătoare râvne pentru Domnul, ci adesea numai din deşarta amăgire a unei lipse de smerenie, de bun simţ şi de ascultare.
Astfel de suflete trebuie să înţeleagă fără a li se spune, că ele au nevoie să tacă mult, să asculte mult şi să înveţe mult,
pentru ca atunci când este nevoie să vorbească, să poată şi spune mult.
Nu siliţi pe nimeni să vorbească îndată până după multă ascultare.
Căci dacă vor începe să vorbească prea curând, nu numai că nu vor şti ce spun adesea, dar vor vorbi într-un chip păgubitor pentru Hristos şi pentru Lucrarea Sa, pierzându-se singuri adesea...
Şi mai târând şi pe alţii spre pierzare fiindcă încep să se îngâmfe şi îngâmfarea merge totdeauna numai cu un pas înaintea pierzării...
Uneori nici cu atât!
Alţii ajung nişte palavragii care vor crede că Împărăţia lui Dumnezeu stă numai în vorbe (1 Cor. 4, 20).
Vor crede că pot să spună altora orice, ei înşişi nefiind obligaţi la mai mult, ca să se ţină de ceea ce spun.
Îşi vor face o meserie din a spune şi a predica altora, ceea ce ei înşişi nici nu cred şi nici nu fac, cu toată temerea, smerenia şi evlavia.
Şi vor vedea în evlavie numai un mijloc de câştig uşor şi ieftin.
Sau vor ajunge nişte trufaşi, nevrând să mai ştie de nimeni şi de nimic. Pentru a-şi ajunge scopurile lor numai fireşti şi rele, vor întrebuinţa şi în Lucrarea lui Dumnezeu aceleaşi apucături lumeşti şi stricate, pe care le aveau cu puţin înainte când erau în lume.
Când vor fi mustraţi, vor lupta nu cu armele neprihănirii, ci cu ale păcatului şi firii vechi, cu bârfeli, cu duh de dezbinări şi tulburare. Iată ce face graba şi uşurătatea!
Din aceştia se nasc fiii lui Diotref care umblă numai după întâietate şi care nu se feresc de nici o nelegiuire pentru a dobândi şi a păstra întâietatea (3 Ioan 9, 10),
lovesc în fraţi, în binefăcătorii lor şi în unitatea Frăţietăţii.
Din ei se nasc fiii lui Dima, care iubea lumea şi umbla numai după foloase lumeşti. Aceştia părăsesc Lucrarea lui Dumnezeu oricând li se cere o ascultare deplină de înfrânarea Cuvântului Sfânt,
şi când li se pare că în altă parte este mai convenabil,
Din aceştia se nasc fiii lui Alexandru Căldărarul, tulburătorii care umblă numai cu pâre şi răzbunători împotriva fraţilor, vânzători de fraţi şi desfrânaţi care se împotrivesc oricărui cuvânt bun
şi care trăiesc numai după capul şi plăcerea lor, fără să le placă a mai asculta de nimeni (2 Tim. 4, 14-15).
Iar când cineva îi mustră sau îi sfătuieşte, nu vreau să primească, devin duşmănoşi, împotrivitori şi vrăjmaşi, ca tatăl lor.
Aceştia se pun chiar şi în slujba ucigaşilor pentru a-şi ajunge scopul lor vinovat.
Lucrarea lor este aşa ca ei, iar ucenicii lor ajung şi ei la fel.
Aceasta este o mare primejdie şi nenorocire pentru întreaga Lucrare a Domnului, fiindcă buruiana aceasta înmulţindu-se mult mai mult decât sămânţa bună, va preface curând în pălămidă şi spini tot câmpul cel curat al Evangheliei.
Apele acestea murdare vărsându-se în albia curată a Lucrării Domnului, pot foarte curând tulbura şi strica totul.
De aceea toţi lucrătorii Domnului,
şi toate sufletele care Îl iubesc pe Hristos, trebuie să caute ca Lucrarea Lui pentru care înaintaşii noştri în credinţă au suferit şi s-au jertfit,
să fie păstrată mereu curată şi lăsată tot curată şi urmaşilor lor, aşa cum curată au primit-o, de la înaintaşi.
Pentru aceasta ei sunt datori nu numai să lucreze, să semene şi să îngrijească de creşterea şi rodirea seminţei bune,
- ci să şi păzească semănătura Domnului,
- şi să o plivească, să şi vegheze când vrăjmaşul sau buruiana caută să o strice.
Când veţi observa în cineva duhul lui Diotref, fiţi uniţi şi împotriviţi-vă lui.
Dacă bietul suflet dornic de laudă şi întâietate, se va căi de păcatul său, şi se va smeri, aţi scăpat pe un frate de la moarte şi o adunare de la robie.
Dacă nu vrea, trebuie să vă scuturaţi de lanţurile lui, căci voi trebuie să fiţi slobozi de oameni, ca să puteţi fi robi ai lui Hristos.
Când veţi băga de seamă că cineva are duhul lui Dima, iarăşi căutaţi să-l treziţi prin înştiinţări.
Dacă va asculta şi va căuta să-şi câştige pâinea muncind în linişte
şi va da dovadă de înfrânare şi evlavie,
sufletul primejduit va fi salvat de prăbuşire.
Dacă nu, cu cât veţi scăpa mai repede de el, cu atâta va fi mai bine şi de voi şi de el.
Dragostea de lumea aceasta tot îl va despărţi de voi, dacă dragostea lui Hristos nu-l desparte de lume.
Când însă veţi băga de seamă că cineva are duhul lui Alexandru Căldărarul, trebuie să fiţi şi mai cu grijă,
căci acesta este duhul cel mai primejdios şi mai păgubitor în Lucrarea lui Dumnezeu.
Diotref e rău desigur, dar e singur şi caută să rămână singur. Dacă se nimiceşte el, se nimiceşte numai un singur suflet.
Dima, la fel: nici el nu pleacă cu mulţi.
Dar Alexandru e mai rău decât toţi, fiindcă el nu se mulţumeşte să stea, sau să plece, sau să lucreze singur,
ci umblă, aleargă şi caută după cât mai mulţi partizani,
după cât mai mulţi aderanţi,
spre a-şi face partidă şi a lupta cu vrăjmăşie, cu ură, cu răutate împotriva Lucrării curate din care nici nu vrea să plece, nici nu vrea să se îndrepte.
Oricând se va ivi un astfel de duh şi un astfel de om al dezbinării şi împotrivirii printre voi, fiţi cu grijă fraţi lucrători şi voi copii ai lui Dumnezeu.
Nu-l încurajaţi în nici un fel şi nu-l urmaţi nici unul, nu-l chemaţi la voi şi nu vă duceţi la el.
Rupeţi orice legătură cu el
şi oricine ar fi fost, orice mare dar să fi avut, nu-l mai ascultaţi şi nu-l mai încurajaţi în lucrarea lui de dezbinare şi nimicire,
spre a nu vă face părtaşi cu el la uciderea Lucrării lui Dumnezeu şi la pedeapsa Lui.
Voi, lucrători ai Evangheliei fiţi atunci şi mai uniţi.
Ridicaţi-vă uniţi, împotriva aceluia dintre voi, care umblă să facă dezbinare în Lucrarea Domnului, şi împotriviţi-vă cu hotărâre în contra lui, oricine ar fi el şi oricine ar fi fost.
Chemaţi-l între voi şi cu dragoste, cu rugăciune, cu lacrimi, cu durere, dar cu hotărâre înştiinţaţi-l şi mustraţi-l, să se întoarcă din prăbuşire şi să iese din cursa diavolului în care a fost prins.
Dacă va mai avea un strop de conştiinţa curată,
un strop de minte sănătoasă
şi un strop de inimă, pentru Lucrarea Domnului, se va trezi. Se va îngrozi de fapta lui şi se va întoarce.
Dacă se va căi apoi şi în faţa tuturor celor care i-au cunoscut abaterea, va recunoaşte sincer şi cu durere că a păcătuit,
îşi va cere iertare
şi va face înnoirea legământului său...
şi atunci trebuie să fie iertat.
Dar încrederea şi preţuirea să i se mai dea apoi, numai în măsura în care,
după dovezile pe care le va da,
şi după trecerea unui timp destul,
se va face din nou vrednic de încredere şi preţuire în Lucrarea Domnului, prin smerenie şi ascultare.
Fiindcă Lucrarea Evangheliei nu este a nici unuia dintre noi, oricât de mare răspundere şi chemare am fi avut la un moment dat în ea,
ci este Lucrarea lui Dumnezeu, pe care nici unii din noi n-avem dreptul să o facem fără băgare de seamă şi fără grijă, dacă nu vrem să avem parte de blestem (Ieremia 48, 10).
Lucrarea lui Hristos, este răscumpărată cu Preţul Cel Mare al Sângelui Său,
şi este păstrată prin jertfele şi suferinţele marilor Săi slujitori
şi prin lacrimile şi ostenelile celor ce şi-au dat pentru ea viaţa şi inima lor.
Ea este Lucrarea Duhului Sfânt, care prin ea aduce la mântuire sufletele alese.
Şi de aceea trebuie ca să rămână curată şi în urma noastră, după cum curată a fost înainte, când noi am aflat-o şi când am primit-o de la înaintaşii noştri.
Oricine se va face vinovat de întristarea Lucrării Domnului,
sau de întinarea ei,
sau de dezbinarea şi abaterea ei de la învăţătura şi credinţa dintâi, acela păcătuieşte împotriva Viului Dumnezeu Veşnic.
Şi Viul Dumnezeu să-l judece, dacă nu se va pocăi la timp, oricine ar fi el.
Ferice de voi cei care mereu flămânziţi şi însetoşaţi după neprihănire,
care sunteţi blânzi şi smeriţi cu inima,
care umblaţi în Adevăr şi trăiţi în dragoste,
care vă înfrânaţi orice pornire şi vă cercetaţi pe voi înşivă, spre a vă feri de orice întinăciune a cărnii şi a duhului,
care vegheaţi asupra voastră şi asupra altora, în curăţie de inimă şi în dragoste de fraţi neprefăcută,
care vă feriţi de orice se pare rău şi fugiţi de stricăciunea care este în lume prin pofte
şi care vă siliţi să fiţi găsiţi credincioşi în lucrul încredinţat vouă, făcând Lucrarea Domnului cu mâini curate, cu cuget curat şi cu o viaţă curată...
Voi niciodată nu veţi ajunge rău. Ferice de lucrarea care vă are!
O Viule Dumnezeu Veşnic, care ai iubit Biserica Ta cu o iubire veşnică şi care doreşti mai presus de orice ca între ai Tăi să fie unitate, prin păstrarea învăţăturii de la început (1 Ioan 2, 24),
şi să fie o dragoste fierbinte, în credinţa dintâi,
Te rugăm vino cu putere în ajutorul Bisericii şi Familiei alor Tăi, ori de câte ori duhuri şi învăţături străine umblă să dezbine pe fraţi şi să strice învăţătura prin care i-ai apropiat Tu de Tine.
Nu îngădui Doamne pe cel ce strică armonia şi bucuria unităţii frăţeşti,
nici nu lăsa ca sufletele neştiutoare să cadă în laţul vicleşugului celui făţarnic, care se foloseşte de darurile Tale ca să facă rău Lucrării Tale pentru a primi şi el darul Tău,
căci el se foloseşte de Cuvintele Tale numai ca să se laude pe sine, în paguba Ta,
şi loveşte în Evanghelie chiar când ea se găseşte în cea mai mare strâmtorare.
Nu îngădui Doamne mai ales atunci, să izbutească cel rău.
Amin.
+
Recunoaşte totdeauna când pe drept vei fi mustrat,
e-un câştig când îţi dai seama că ai săvârşit păcat
iar când recunoşti păcatul, jumătate e iertat.