Acum, I-au zis Iudeii, vedem bine că ai drac; Avraam a murit, prorocii de asemenea au murit, și Tu zici: Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea.
Câtă vreme omul caută înțelepciunea, este un înțelept - spune un proverb - dar când crede că a aflat-o este un nebun.
Câtă vreme iudeii erau frământați de întrebarea: Cine este Omul Acesta?...
Câtă vreme alergau mereu să-L asculte pentru a se putea lămuri cine este Isus,
- truda lor era totuși frumoasă.
Dacă ar fi avut atunci un strop de judecată sănătoasă și un grăunte de credință, ușor ar fi putut ajunge și la încredințarea la care ajunseră ucenicii Săi, că El este într-adevăr Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Matei 16, 16-17).
Dar iudeii n-au ajuns niciodată la această încheiere fericită, din pricină că n-au vrut să creadă.
Au răstălmăcit Cuvântul lui Hristos și fără nici un temei, au respins toate dovezile pe care El le aducea mereu în fața lor, în sprijinul mărturiei Sale cerești.
Minunile Lui le batjocoreau... Și pentru că nu le puteau explica, le atribuiau diavolului.
Adevărurile Lui, pentru că nu voiau să le primească, le nesocoteau și scoteau din ele cu totul altceva.
Celei mai înalte dovezi: sfințenia desăvârșită a vieții Sale fără de păcat, nu I-au răspuns decât cu o insultă.
Și pentru că nu mai puteau sta în felul acesta față de Hristos, au ales mai bine să nu creadă, decât să se schimbe.
Au ales ca să-L insulte pe Hristos, decât să I se închine.
Pentru că trebuia ori să se lepede de păcat, ori să se lepede de Hristos.
Sosise ceasul clarificării și al alegerii.
Și pentru că nu puteau spune: vedem bine că este Hristosul lui Dumnezeu, fiindcă aceasta le-ar fi cerut prea mult,
au spus: vedem bine că ai drac.
Cu aceasta credeau că scapă ușor de orice obligații grele față de Adevăr.
Credeau că scapă Templul de prăbușire.
Legea de un călcător.
Sabatul de un primejdios necinstitor al lui
și poporul de un Eliberator nedorit.
Fiindcă nu-i fiară mai vicleană și mai crudă, ca omul care apără un sistem sau o rătăcire, la adăpostul căreia el poate profita liniștit, dacă vede că paravanul acesta îi este amenințat, de focul lui Hristos și de mustrarea Lui.
Atunci nu mai cruță nici pe Dumnezeu, nici pe frați, nici lucrurile sfinte, nici locurile sfinte, nici Cuvântul Sfânt, nici Biserica Sfântă.
Cât de mulți oameni s-au înșelat, în tot cursul veacurilor, când numai după o scurtă stare cu Isus, au spus: aha, acum știm bine cine ești!
Cei care, după o scurtă și repezită citire a câtorva versete din Biblie, au spus: acum cunoaștem bine Biblia,
și după o scurtă și fugară cunoaștere a adunării Domnului și a Lucrării Lui, au spus: acum vedem bine ce este și aici.
Toți cei care vorbesc și gândesc așa, se înșală.
Se înșală și acei oameni care, întorcându-se la Hristos și umblând cu El doar puțin timp, cred că văd deja și știu bine totul.
Această îngâmfată încredere, i-a dus pe mulți la căderi, la rătăciri din credință, la nefericire și la pierzare (1 Tim. 3, 6 și 5, 22).
Căci mulți, întorși de curând, nu pot ușor înțelege că în lucrurile mântuirii se cere să ai îndelungă răbdare și sinceră ascultare de Dumnezeu și de frați.
Și o mai lungă osteneală de a învăța mereu, decât toate celelalte lucruri de pe pământ.
Sunt unele suflete care doresc să predice, deși au venit numai de puțină vreme la Hristos.
Și aceasta nu atât de mult din pricina unei arzătoare râvne pentru Domnul, ci adesea numai din deșarta amăgire a unei lipse de smerenie, de bun simț și de ascultare.
Astfel de suflete trebuie să înțeleagă fără a li se spune, că ele au nevoie să tacă mult, să asculte mult și să învețe mult,
pentru ca atunci când este nevoie să vorbească, să poată și spune mult.
Nu siliți pe nimeni să vorbească îndată până după multă ascultare.
Căci dacă vor începe să vorbească prea curând, nu numai că nu vor ști ce spun adesea, dar vor vorbi într-un chip păgubitor pentru Hristos și pentru Lucrarea Sa, pierzându-se singuri adesea...
Și mai târând și pe alții spre pierzare fiindcă încep să se îngâmfe și îngâmfarea merge totdeauna numai cu un pas înaintea pierzării...
Uneori nici cu atât!
Alții ajung niște palavragii care vor crede că Împărăția lui Dumnezeu stă numai în vorbe (1 Cor. 4, 20).
Vor crede că pot să spună altora orice, ei înșiși nefiind obligați la mai mult, ca să se țină de ceea ce spun.
Își vor face o meserie din a spune și a predica altora, ceea ce ei înșiși nici nu cred și nici nu fac, cu toată temerea, smerenia și evlavia.
Și vor vedea în evlavie numai un mijloc de câștig ușor și ieftin.
Sau vor ajunge niște trufași, nevrând să mai știe de nimeni și de nimic. Pentru a-și ajunge scopurile lor numai firești și rele, vor întrebuința și în Lucrarea lui Dumnezeu aceleași apucături lumești și stricate, pe care le aveau cu puțin înainte când erau în lume.
Când vor fi mustrați, vor lupta nu cu armele neprihănirii, ci cu ale păcatului și firii vechi, cu bârfeli, cu duh de dezbinări și tulburare. Iată ce face graba și ușurătatea!
Din aceștia se nasc fiii lui Diotref care umblă numai după întâietate și care nu se feresc de nici o nelegiuire pentru a dobândi și a păstra întâietatea (3 Ioan 9, 10),
lovesc în frați, în binefăcătorii lor și în unitatea Frățietății.
Din ei se nasc fiii lui Dima, care iubea lumea și umbla numai după foloase lumești. Aceștia părăsesc Lucrarea lui Dumnezeu oricând li se cere o ascultare deplină de înfrânarea Cuvântului Sfânt,
și când li se pare că în altă parte este mai convenabil,
Din aceștia se nasc fiii lui Alexandru Căldărarul, tulburătorii care umblă numai cu pâre și răzbunători împotriva fraților, vânzători de frați și desfrânați care se împotrivesc oricărui cuvânt bun
și care trăiesc numai după capul și plăcerea lor, fără să le placă a mai asculta de nimeni (2 Tim. 4, 14-15).
Iar când cineva îi mustră sau îi sfătuiește, nu vreau să primească, devin dușmănoși, împotrivitori și vrăjmași, ca tatăl lor.
Aceștia se pun chiar și în slujba ucigașilor pentru a-și ajunge scopul lor vinovat.
Lucrarea lor este așa ca ei, iar ucenicii lor ajung și ei la fel.
Aceasta este o mare primejdie și nenorocire pentru întreaga Lucrare a Domnului, fiindcă buruiana aceasta înmulțindu-se mult mai mult decât sămânța bună, va preface curând în pălămidă și spini tot câmpul cel curat al Evangheliei.
Apele acestea murdare vărsându-se în albia curată a Lucrării Domnului, pot foarte curând tulbura și strica totul.
De aceea toți lucrătorii Domnului,
și toate sufletele care Îl iubesc pe Hristos, trebuie să caute ca Lucrarea Lui pentru care înaintașii noștri în credință au suferit și s-au jertfit,
să fie păstrată mereu curată și lăsată tot curată și urmașilor lor, așa cum curată au primit-o, de la înaintași.
Pentru aceasta ei sunt datori nu numai să lucreze, să semene și să îngrijească de creșterea și rodirea seminței bune,
- ci să și păzească semănătura Domnului,
- și să o plivească, să și vegheze când vrăjmașul sau buruiana caută să o strice.
Când veți observa în cineva duhul lui Diotref, fiți uniți și împotriviți-vă lui.
Dacă bietul suflet dornic de laudă și întâietate, se va căi de păcatul său, și se va smeri, ați scăpat pe un frate de la moarte și o adunare de la robie.
Dacă nu vrea, trebuie să vă scuturați de lanțurile lui, căci voi trebuie să fiți slobozi de oameni, ca să puteți fi robi ai lui Hristos.
Când veți băga de seamă că cineva are duhul lui Dima, iarăși căutați să-l treziți prin înștiințări.
Dacă va asculta și va căuta să-și câștige pâinea muncind în liniște
și va da dovadă de înfrânare și evlavie,
sufletul primejduit va fi salvat de prăbușire.
Dacă nu, cu cât veți scăpa mai repede de el, cu atâta va fi mai bine și de voi și de el.
Dragostea de lumea aceasta tot îl va despărți de voi, dacă dragostea lui Hristos nu-l desparte de lume.
Când însă veți băga de seamă că cineva are duhul lui Alexandru Căldărarul, trebuie să fiți și mai cu grijă,
căci acesta este duhul cel mai primejdios și mai păgubitor în Lucrarea lui Dumnezeu.
Diotref e rău desigur, dar e singur și caută să rămână singur. Dacă se nimicește el, se nimicește numai un singur suflet.
Dima, la fel: nici el nu pleacă cu mulți.
Dar Alexandru e mai rău decât toți, fiindcă el nu se mulțumește să stea, sau să plece, sau să lucreze singur,
ci umblă, aleargă și caută după cât mai mulți partizani,
după cât mai mulți aderanți,
spre a-și face partidă și a lupta cu vrăjmășie, cu ură, cu răutate împotriva Lucrării curate din care nici nu vrea să plece, nici nu vrea să se îndrepte.
Oricând se va ivi un astfel de duh și un astfel de om al dezbinării și împotrivirii printre voi, fiți cu grijă frați lucrători și voi copii ai lui Dumnezeu.
Nu-l încurajați în nici un fel și nu-l urmați nici unul, nu-l chemați la voi și nu vă duceți la el.
Rupeți orice legătură cu el
și oricine ar fi fost, orice mare dar să fi avut, nu-l mai ascultați și nu-l mai încurajați în lucrarea lui de dezbinare și nimicire,
spre a nu vă face părtași cu el la uciderea Lucrării lui Dumnezeu și la pedeapsa Lui.
Voi, lucrători ai Evangheliei fiți atunci și mai uniți.
Ridicați-vă uniți, împotriva aceluia dintre voi, care umblă să facă dezbinare în Lucrarea Domnului, și împotriviți-vă cu hotărâre în contra lui, oricine ar fi el și oricine ar fi fost.
Chemați-l între voi și cu dragoste, cu rugăciune, cu lacrimi, cu durere, dar cu hotărâre înștiințați-l și mustrați-l, să se întoarcă din prăbușire și să iese din cursa diavolului în care a fost prins.
Dacă va mai avea un strop de conștiința curată,
un strop de minte sănătoasă
și un strop de inimă, pentru Lucrarea Domnului, se va trezi. Se va îngrozi de fapta lui și se va întoarce.
Dacă se va căi apoi și în fața tuturor celor care i-au cunoscut abaterea, va recunoaște sincer și cu durere că a păcătuit,
își va cere iertare
și va face înnoirea legământului său...
și atunci trebuie să fie iertat.
Dar încrederea și prețuirea să i se mai dea apoi, numai în măsura în care,
după dovezile pe care le va da,
și după trecerea unui timp destul,
se va face din nou vrednic de încredere și prețuire în Lucrarea Domnului, prin smerenie și ascultare.
Fiindcă Lucrarea Evangheliei nu este a nici unuia dintre noi, oricât de mare răspundere și chemare am fi avut la un moment dat în ea,
ci este Lucrarea lui Dumnezeu, pe care nici unii din noi n-avem dreptul să o facem fără băgare de seamă și fără grijă, dacă nu vrem să avem parte de blestem (Ieremia 48, 10).
Lucrarea lui Hristos, este răscumpărată cu Prețul Cel Mare al Sângelui Său,
și este păstrată prin jertfele și suferințele marilor Săi slujitori
și prin lacrimile și ostenelile celor ce și-au dat pentru ea viața și inima lor.
Ea este Lucrarea Duhului Sfânt, care prin ea aduce la mântuire sufletele alese.
Și de aceea trebuie ca să rămână curată și în urma noastră, după cum curată a fost înainte, când noi am aflat-o și când am primit-o de la înaintașii noștri.
Oricine se va face vinovat de întristarea Lucrării Domnului,
sau de întinarea ei,
sau de dezbinarea și abaterea ei de la învățătura și credința dintâi, acela păcătuiește împotriva Viului Dumnezeu Veșnic.
Și Viul Dumnezeu să-l judece, dacă nu se va pocăi la timp, oricine ar fi el.
Ferice de voi cei care mereu flămânziți și însetoșați după neprihănire,
care sunteți blânzi și smeriți cu inima,
care umblați în Adevăr și trăiți în dragoste,
care vă înfrânați orice pornire și vă cercetați pe voi înșivă, spre a vă feri de orice întinăciune a cărnii și a duhului,
care vegheați asupra voastră și asupra altora, în curăție de inimă și în dragoste de frați neprefăcută,
care vă feriți de orice se pare rău și fugiți de stricăciunea care este în lume prin pofte
și care vă siliți să fiți găsiți credincioși în lucrul încredințat vouă, făcând Lucrarea Domnului cu mâini curate, cu cuget curat și cu o viață curată...
Voi niciodată nu veți ajunge rău. Ferice de lucrarea care vă are!
O Viule Dumnezeu Veșnic, care ai iubit Biserica Ta cu o iubire veșnică și care dorești mai presus de orice ca între ai Tăi să fie unitate, prin păstrarea învățăturii de la început (1 Ioan 2, 24),
și să fie o dragoste fierbinte, în credința dintâi,
Te rugăm vino cu putere în ajutorul Bisericii și Familiei alor Tăi, ori de câte ori duhuri și învățături străine umblă să dezbine pe frați și să strice învățătura prin care i-ai apropiat Tu de Tine.
Nu îngădui Doamne pe cel ce strică armonia și bucuria unității frățești,
nici nu lăsa ca sufletele neștiutoare să cadă în lațul vicleșugului celui fățarnic, care se folosește de darurile Tale ca să facă rău Lucrării Tale pentru a primi și el darul Tău,
căci el se folosește de Cuvintele Tale numai ca să se laude pe sine, în paguba Ta,
și lovește în Evanghelie chiar când ea se găsește în cea mai mare strâmtorare.
Nu îngădui Doamne mai ales atunci, să izbutească cel rău.
Amin.
+
Recunoaște totdeauna când pe drept vei fi mustrat,
e-un câștig când îți dai seama că ai săvârșit păcat
iar când recunoști păcatul, jumătate e iertat.