Adevăr și înșelare
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei,
și au simțit sute și sute de ani, grozăvia pedepselor venite peste ei, pentru vina aceasta,
ei au cunoscut prăbușirea și bezna în care ajunge sufletul, spânzurat fără nădejde între două minciuni: și cea a oamenilor falși și cea a dumnezeilor falși.
2 - Acum din pricină că ascultaseră prea mulți proroci mincinoși, nu mai puteau deosebi încredințarea Adevărului, din gura prorocului-Dumnezeu.
Din pricină că umblaseră după prea mulți dumnezei mincinoși, nu-L mai puteau recunoaște pe Dumnezeul Cel Adevărat.
3 - Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-și mai puteau recunoaște propria lor casă.
Și acum stăteau în fața Mântuitorului Mesia, - cum stă cineva în fața propriei sale mame, când după o prea îndelungă despărțire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaște...
4 - Pe oamenii a căror cuvinte nu sunt acoperite din valoarea faptelor lor, ești dator să nu-i primești fără rezerve, și să nu-i urmezi fără grijă.
Cuvintele lor, ești dator să nu le crezi în totul. Și învățăturile lor să nu le primești fără îndoieli.
Și ai scuze, ai dezvinovățiri ca să le faci așa, fiindcă roadele lor sunt una, iar faptele lor alta.
5 - Dar când zi de zi poți vedea faptele și purtările cu totul luminoase ale cuiva, atunci ai cea mai mare datorie să nu te îndoiești de el și cuvintele sale,
ci să crezi deplin și toate vorbele lui! Căci dacă mai ai rezerve, nu mai ai scuze, nu mai ai dezvinovățiri.
Faptele statornice ale cuiva - sunt actele sale cele mai adevărate.
6 - Când un om necinstit spune o minciună și nu este crezut acela mai are încă un argument, încă o mărturie: jurământul.
Se jură, sau se înjură.
Și atunci de cele mai multe ori este crezut.
Tot așa când un om drept, spune un adevăr și este primit cu îndoială, mai are și el un argument, o mărturie: cuvântul de onoare.
Iar pe acesta trebuie crezut.
7 - Când Dumnezeu Însuși, ne grăiește Cuvântul Său, care este Adevărul Desăvârșit, atunci orice om care a văzut lucrurile Sale
sau a simțit puterea Lui, sau a privit la dovezile cu care puterea și înțelepciunea Dumnezeiască l-au înconjurat în fiecare zi și în fiecare loc și în fiecare fel,
- iar acela totuși nu crede Cuvântul Lui,
- pe sufletul acela nici o altă mărturie de pe fața pământului, nu-l va mai încredința niciodată.
Numai cea a focului veșnic.
8 - Neîncrezătorul în Dumnezeu este osândit pentru totdeauna la necredință, adică la cea mai cumplită închisoare veșnică,
pentru că pe oameni a putut să-i creadă pe o singură mărturie,
sau chiar și fără aceasta,
- iar pe Dumnezeu n-a vrut să-L creadă nici după o mie de mărturii.
9 - Există suflete care nu pot crede în Hristos pentru că nu vreau să creadă în El.
Nu pot crede în Întruparea Lui Dumnezeiască din Sfânta Fecioară Maria. Mintea lor nu poate înțelege și primi această credință.
Nu pot crede mai ales în Învierea Lui Dumnezeiască și în văzuta Lui Înălțare la ceruri...
Atunci cum să creadă în a doua Lui Venire? Și în Judecata Lui veșnică?
10 - Unii oameni nu pot crede fiindcă mintea lor le este deprinsă numai cu ceea ce este obișnuit, ieftin și firesc
și cu ceea ce poate fi priceput cu ușurință, fără muncă, fără efort și fără credință,
- aceștia nu luptă să se urce la înălțimi și nu se trudesc să pătrundă în adâncime.
11 - Unii oameni nu pot crede fiindcă inima lor n-a cunoscut puterea flăcărilor sau a revelației
și sufletul lor nu s-a putut uimi niciodată în credință, în iubire sau în lacrimi.
Nu pot crede fiindcă stau departe de minune, de cer, de tăcere și de Lumină...
12 - Vai vouă suflete nefericite, care sunteți în necredință, noi nu vă osândim, dar vă veți osândi voi înșivă curând. Nimeni nu vă osândește mai cumplit decât vă veți osândi voi înșivă în curând.
Vă veți osândi, pe vecii vecilor, fiindcă n-ați putut crede. Fiindcă n-ați vrut să credeți Dumnezeieștile dovezi pe care le-ați văzut.
13 - Căutați adunarea celor credincioși din Biserica Domnului Isus,
căutați „pridvorul lui Solomon” din Templul Sfânt și mergeți acolo să-i aflați pe ai lui Isus,
apoi stați mereu cu ai Lui, cântați cu ei,
ascultați cu ei, rugați-vă cu ei și umblați cu ei.
Veți vedea că în curând și voi veți crede.
Iar prin credință, veți ajunge din numărul oilor Sale binecuvântate.
14 - Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă și cea mai grea de dat, dintre toate jertfele de pe lume.
Ascultarea cere anularea întregii tale voințe și primirea întregii voințe a lui Hristos.
15 - Ascultarea cere deplina uitare de sine și deplina contopire cu Domnul și cu voia Lui.
Cere renunțarea desăvârșită la toate dorințele tale și primirea desăvârșită a dorințelor lui Isus, Domnul și Stăpânul tău.
16 - Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale,
nesocotirea oricărei pretenții personale
și restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omenești,
- spre a ți le depune toate, legate și robite la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă și pe totdeauna.
Din nemărginita recunoștință pentru binefacerile Lui.
17 - Dacă te duci la biserică sau la adunare, dar nu poți sta liniștit să asculți până la capăt și cu atenție, în rugăciune și evlavie
- atunci să știi că tu nu ești dintre oile sănătoase și ascultătoare ale Domnului Isus. Fiindcă oile care sunt ale Lui, ascultă glasul Său.
Nimeni n-a putut ajunge în cer altfel, decât prin ascultare.
Nici n-a putut cădea decât prin lipsa ei.
18 - Cunoașterea este părtășia, este legătură și însoțire, până la deplina contopire și unitate.
Cunoașterea cu Hristos, este o întrepătrundere până acolo încât credinciosul Îi trece lui Hristos umanitatea
iar El îi trece omului Dumnezeirea Lui.
după cum Isus Hristos S-a făcut părtaș firii noastre omenești.
19 - Așa putem să ajungem să fim socotiți neprihăniți prin credință, după cum Fiul lui Dumnezeu a putut fi socotit „păcătos” prin vedere (Rom. 5, 6).
Noi putem ajunge purtători ai puterii și slavei lui Isus, după cum El a fost purtătorul slăbiciunilor și ocării noastre (Isaia 53).
20 - Dragostea adevărată nici nu se poate concepe fără întrepătrunderea desăvârșită și frumoasă a Lui cu noi și a noastră cu El.
Așa Se unește Hristos cu credincioșii Săi.
Și într-o astfel de părtășie trăiește El cu noi.
Slavă veșnică dragostei Lui pentru noi.
Amin.