Adevăr şi înşelare
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Din pricina nestatorniciei lor, iudeii au gustat nenorocirea de a sluji zeci de dumnezei,
şi au simţit sute şi sute de ani, grozăvia pedepselor venite peste ei, pentru vina aceasta,
ei au cunoscut prăbuşirea şi bezna în care ajunge sufletul, spânzurat fără nădejde între două minciuni: şi cea a oamenilor falşi şi cea a dumnezeilor falşi.
2 - Acum din pricină că ascultaseră prea mulţi proroci mincinoşi, nu mai puteau deosebi încredinţarea Adevărului, din gura prorocului-Dumnezeu.
Din pricină că umblaseră după prea mulţi dumnezei mincinoşi, nu-L mai puteau recunoaşte pe Dumnezeul Cel Adevărat.
3 - Din pricină că rătăciseră prea mult prin casele străinilor, nu-şi mai puteau recunoaşte propria lor casă.
Şi acum stăteau în faţa Mântuitorului Mesia, - cum stă cineva în faţa propriei sale mame, când după o prea îndelungă despărţire, inima o presimte, dar ochii nu o mai pot recunoaşte...
4 - Pe oamenii a căror cuvinte nu sunt acoperite din valoarea faptelor lor, eşti dator să nu-i primeşti fără rezerve, şi să nu-i urmezi fără grijă.
Cuvintele lor, eşti dator să nu le crezi în totul. Şi învăţăturile lor să nu le primeşti fără îndoieli.
Şi ai scuze, ai dezvinovăţiri ca să le faci aşa, fiindcă roadele lor sunt una, iar faptele lor alta.
5 - Dar când zi de zi poţi vedea faptele şi purtările cu totul luminoase ale cuiva, atunci ai cea mai mare datorie să nu te îndoieşti de el şi cuvintele sale,
ci să crezi deplin şi toate vorbele lui! Căci dacă mai ai rezerve, nu mai ai scuze, nu mai ai dezvinovăţiri.
Faptele statornice ale cuiva - sunt actele sale cele mai adevărate.
6 - Când un om necinstit spune o minciună şi nu este crezut acela mai are încă un argument, încă o mărturie: jurământul.
Se jură, sau se înjură.
Şi atunci de cele mai multe ori este crezut.
Tot aşa când un om drept, spune un adevăr şi este primit cu îndoială, mai are şi el un argument, o mărturie: cuvântul de onoare.
Iar pe acesta trebuie crezut.
7 - Când Dumnezeu Însuşi, ne grăieşte Cuvântul Său, care este Adevărul Desăvârşit, atunci orice om care a văzut lucrurile Sale
sau a simţit puterea Lui, sau a privit la dovezile cu care puterea şi înţelepciunea Dumnezeiască l-au înconjurat în fiecare zi şi în fiecare loc şi în fiecare fel,
- iar acela totuşi nu crede Cuvântul Lui,
- pe sufletul acela nici o altă mărturie de pe faţa pământului, nu-l va mai încredinţa niciodată.
Numai cea a focului veşnic.
8 - Neîncrezătorul în Dumnezeu este osândit pentru totdeauna la necredinţă, adică la cea mai cumplită închisoare veşnică,
pentru că pe oameni a putut să-i creadă pe o singură mărturie,
sau chiar şi fără aceasta,
- iar pe Dumnezeu n-a vrut să-L creadă nici după o mie de mărturii.
9 - Există suflete care nu pot crede în Hristos pentru că nu vreau să creadă în El.
Nu pot crede în Întruparea Lui Dumnezeiască din Sfânta Fecioară Maria. Mintea lor nu poate înţelege şi primi această credinţă.
Nu pot crede mai ales în Învierea Lui Dumnezeiască şi în văzuta Lui Înălţare la ceruri...
Atunci cum să creadă în a doua Lui Venire? Şi în Judecata Lui veşnică?
10 - Unii oameni nu pot crede fiindcă mintea lor le este deprinsă numai cu ceea ce este obişnuit, ieftin şi firesc
şi cu ceea ce poate fi priceput cu uşurinţă, fără muncă, fără efort şi fără credinţă,
- aceştia nu luptă să se urce la înălţimi şi nu se trudesc să pătrundă în adâncime.
11 - Unii oameni nu pot crede fiindcă inima lor n-a cunoscut puterea flăcărilor sau a revelaţiei
şi sufletul lor nu s-a putut uimi niciodată în credinţă, în iubire sau în lacrimi.
Nu pot crede fiindcă stau departe de minune, de cer, de tăcere şi de Lumină...
12 - Vai vouă suflete nefericite, care sunteţi în necredinţă, noi nu vă osândim, dar vă veţi osândi voi înşivă curând. Nimeni nu vă osândeşte mai cumplit decât vă veţi osândi voi înşivă în curând.
Vă veţi osândi, pe vecii vecilor, fiindcă n-aţi putut crede. Fiindcă n-aţi vrut să credeţi Dumnezeieştile dovezi pe care le-aţi văzut.
13 - Căutaţi adunarea celor credincioşi din Biserica Domnului Isus,
căutaţi „pridvorul lui Solomon” din Templul Sfânt şi mergeţi acolo să-i aflaţi pe ai lui Isus,
apoi staţi mereu cu ai Lui, cântaţi cu ei,
ascultaţi cu ei, rugaţi-vă cu ei şi umblaţi cu ei.
Veţi vedea că în curând şi voi veţi crede.
Iar prin credinţă, veţi ajunge din numărul oilor Sale binecuvântate.
14 - Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă şi cea mai grea de dat, dintre toate jertfele de pe lume.
Ascultarea cere anularea întregii tale voinţe şi primirea întregii voinţe a lui Hristos.
15 - Ascultarea cere deplina uitare de sine şi deplina contopire cu Domnul şi cu voia Lui.
Cere renunţarea desăvârşită la toate dorinţele tale şi primirea desăvârşită a dorinţelor lui Isus, Domnul şi Stăpânul tău.
16 - Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale,
nesocotirea oricărei pretenţii personale
şi restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omeneşti,
- spre a ţi le depune toate, legate şi robite la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă şi pe totdeauna.
Din nemărginita recunoştinţă pentru binefacerile Lui.
17 - Dacă te duci la biserică sau la adunare, dar nu poţi sta liniştit să asculţi până la capăt şi cu atenţie, în rugăciune şi evlavie
- atunci să ştii că tu nu eşti dintre oile sănătoase şi ascultătoare ale Domnului Isus. Fiindcă oile care sunt ale Lui, ascultă glasul Său.
Nimeni n-a putut ajunge în cer altfel, decât prin ascultare.
Nici n-a putut cădea decât prin lipsa ei.
18 - Cunoaşterea este părtăşia, este legătură şi însoţire, până la deplina contopire şi unitate.
Cunoaşterea cu Hristos, este o întrepătrundere până acolo încât credinciosul Îi trece lui Hristos umanitatea
iar El îi trece omului Dumnezeirea Lui.
după cum Isus Hristos S-a făcut părtaş firii noastre omeneşti.
19 - Aşa putem să ajungem să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă, după cum Fiul lui Dumnezeu a putut fi socotit „păcătos” prin vedere (Rom. 5, 6).
Noi putem ajunge purtători ai puterii şi slavei lui Isus, după cum El a fost purtătorul slăbiciunilor şi ocării noastre (Isaia 53).
20 - Dragostea adevărată nici nu se poate concepe fără întrepătrunderea desăvârşită şi frumoasă a Lui cu noi şi a noastră cu El.
Aşa Se uneşte Hristos cu credincioşii Săi.
Şi într-o astfel de părtăşie trăieşte El cu noi.
Slavă veşnică dragostei Lui pentru noi.
Amin.