Adevărata adorație a lui Dumnezeu
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Ce fericit de simplu și de sigur, este tot când Îl adori pe Dumnezeu în cea mai limpede credință,
din cea mai adâncă smerenie, - și din cea mai curată sinceritate,
- în cea mai dulce părtășie frățească.
Aceasta este adevărata adorație dorită de Dumnezeu.
2 - În această adevărată adorație vezi că fiecare lucru de pe pământ,
și că fiecare ființă
și că fiecare întâmplare,
- este într-o înlănțuire de minuni ale dragostei, ale înțelepciunii, ale bunătății și ale puterii lui Dumnezeu, toate spre binele și fericirea noastră, a acelora care Îl adorăm astfel.
3 - Din această stare vezi că oricare altă fericire de pe pământ decât cea a ascultării de Hristos, - devine netrebnică, - îndată ce o privești în lumina Lui.
Și că nimic pe lume nu ți se pare nici mai ușor, nici mai fericit decât să-L iubești pe Domnul și Dumnezeul tău cu toată inima ta și să-I dovedești cu grabă și cu bucurie aceasta în orice fel și în orice timp poți.
4 - Atunci regăsești pretutindeni pe Hristos și simți pretutindeni un nebănuit îndemn să-L slăvești, să-L mărturisești și să I te închini.
Atunci în orice singurătate vei găsi un loc de rugăciune și de meditație. Și în orice om un ascultător al Cuvântului dragostei Lui.
5 - Atunci orice faci izvorăște din convingerea că nu există o altă întrebuințare mai fericită a timpului tău, a sănătății și a puterii tale, a inteligenței și a talentului tău, a întregii tale vieți, - decât a-L sluji și a-L slăvi pe Hristos, Lumina și Viața ta și a întregii lumi.
6 - Ascultarea este Chipul lui Hristos, Domnul nostru - și ea este toată Lucrarea Duhului Sfânt.
Neascultarea este chipul și este toată lucrarea lui Anticrist.
În aceasta se cunosc cei ai lui Dumnezeu și cei ai lui Satan,
fiindcă roadele celor care au Duhul lui Hristos sunt armonia, unitatea, pacea și dreptatea
pe când roadele vrajbei, ale dezbinării, ale pizmei și ale urii arată că cei ce le produc, sunt de la cel rău.
7 - Toată lumea de acum și toată viața desfășurată pe fața pământului este numai o luptă uriașă între Cel Bun și între cel rău.
Între puterile și duhurile Binelui și între puterile și duhurile răului. Și fiecare suflet este al celui de partea cui se dă de bună voia lui.
8 - Atât oamenii cât și întâmplările sunt numai uneltele de care se folosesc aceste două puteri, în lupta lor de stăpânire și de întâietate asupra tuturor celor văzute și a celor nevăzute.
Toate binecuvântările și blestemele - sunt urmarea faptelor celor care se pun de bună voia lor în slujba unuia sau a celuilalt.
9 - În încleștarea uriașă de duhuri, oamenii iau parte, fiecare în slujba duhului de care se lasă stăpânit și care îl folosește apoi în lupta sa, împotriva celuilalt. Ori a Binelui împotriva răului. Ori a lui Satan împotriva lui Dumnezeu. Atât unii cât și ceilalți - vor primi răsplata pentru tot ce fac.
10 - Până când omul nu cunoaște binele și răul - omul prin el însuși, nu este nici bun, nici rău.
Bun sau rău devine omul singur, numai după aceea când cunoaște;
credincios sau necredincios se face el singur, după ce este pus în fața Credinței sau a necredinței
- și după ce își alege el singur ori una ori alta.
11 - Până când nu aude, - omul nu știe
și până când nu știe, - omul nu este vinovat că nu păzește
căci el nu păzește, fiindcă nu știe ce să păzească. Și deci ce să păzească. Nu este vinovat fiindcă până nu știe, se presupune că dacă ar fi știut ar fi păzit și s-ar fi păzit.
După cum s-a și adeverit cu mulți, când au știut.
12 - După ce omul aude Cuvintele lui Dumnezeu, cu înștiințarea despre care anume este voia Lui,
și după ce cunoaște poruncile de înfrânarea de la tot ceea ce este împotriva voii Sfinte a lui Dumnezeu,
și totuși nu le ține în seamă, și nu vrea să le păzească,
- atunci omul nu mai poate avea nici o dezvinovățire, pentru păcatul său,
căci ce dezvinovățire ar mai putea avea apoi?
13 - E jalnic să faci răul, împotriva Făcătorului și Binefăcătorului tău
- și totuși să nu-ți dai seama nici atâta că ceea ce faci este rău, chiar dacă nu cunoști Cuvântul lui Hristos.
Puțini oameni pot avea dezvinovățirea aceasta!
14 - Dar când faci răul, cunoscând Cuvântul Cel Sfânt,
ba încă chiar răstălmăcești acest Cuvânt ca să-ți faci ție din El îndreptățiri pentru păcatele de care nu vrei să te pocăiești,
- atunci aceasta este cumplit de vinovat... și nu mai este ceva omenesc. Ci este ceva satanic.
15 - Într-adevăr, osânda acestor oameni este dreaptă oricât de veșnică și de cumplită este ea, fiindcă ei devin demoni prin voia lor liberă
și împotriva voii lui Dumnezeu.
16 - Viața cu Hristos este pentru sufletul credincios o dulce adorare a lui Dumnezeu.
De cum a cuprins-o lângă inima sa, cu lacrimi de bucurie, a simțit-o arzându-l ca o înștiințare.
Prietenia ei nu-i este familiaritate și obișnuință,
nici dragostea ei nu-i este alintare și îngăduință,
nici făgăduințele ei nu-i sunt cadouri în îmbuibare,
- ci dulci binecuvântări primite din partea Celui adorat de sufletul său.
17 - Drumurile unei vieți de adorare a lui Dumnezeu, nu-i sunt distracții și ușurătate,
nici luptele ei nu-i sunt istorii și serbări,
nici încercările ei nu-i sunt închipuiri și povești,
și nici cerințele ei nu-i sunt tocmeli și târguială,
- ci toate ale ei sunt comorile cele mai de preț pentru sufletul credincios.
18 - Au fost uneori în viața mea căi pe care am mers dorind să nu mă însoțească Cuvântul și îngerii Domnului, dar n-am putut scăpa de El și de ei.
Cuvântul m-a însoțit mustrându-mă pas cu pas atunci, iar îngerii Domnului m-au păzit cu fețele acoperite.
Aș fi dorit să-I pot astupa glasul Domnului, - dar nu L-am putut, până L-am ascultat.
19 - Au fost locuri în care aș fi dorit să-mi vorbească Domnul altfel de cum îmi vorbea.
Dar oricât am căutat să-Și schimbe glasul față de mine, nu Și l-a schimbat. Și o, ce bine a făcut Domnul atunci, că nu mi-a făcut voia mea.
20 - Au fost vremuri când L-am auzit pe Domnul vorbindu-mi mai încet și mai îndepărtat,
dar oricât de încet mi-a vorbit, tot am înțeles ce-mi cerea.
Slavă veșnică Lui, care nu m-a părăsit, până în ziua când L-am ascultat.
Amin.