Adevărul şi mărturisirea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Toate privirile lumii vor fi atente totdeauna la ceea ce „zic” cei credincioşi despre Domnul Hristos. Adică la dovada vieţii lor, despre El.
O, cât de mult atârnă atât mântuirea cât şi pierzarea multora, de felul cum mărturisesc despre Domnul nostru Isus Hristos, aceia ce cred în Numele Lui şi care vorbesc în acest Nume.
2 - Cum mărturiseşti tu despre Mântuitorul tău în faţa oamenilor?
Ce fel de mărturie este viaţa ta?
Ce le spune lor viaţa ta despre Isus?
Ah, acestea sunt nişte întrebări cu care te-ai obişnuit acum, poate şi ţi-au devenit chiar supărătoare.
Totuşi să ştii că de răspunsul cinstit la fiecare din ele, atârnă mântuirea sufletului tău...
Şi desigur şi a altora.
3 - Dar mărturia părinţilor tăi trupeşti şi duhovniceşti este dovada cea mai puternică şi adevărată despre naşterea ta din nou,
despre starea ta duhovnicească,
şi despre viaţa ta în Hristos,
cel mai bine ei ştiu, cât preţuiesc spusele tale şi cât nu.
4 - Dacă faci parte dintr-o biserică creştină vie
şi dintr-o familie duhovnicească sănătoasă,
- atunci trebuie să ai neapărat şi părinţi duhovniceşti, care te-au născut prin Duhul şi prin Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei cei ce te-au adus la Isus,
Şi mărturia lor despre tine, le va fi cerută odată.
5 - Cum nu te poţi rupe niciodată de legătura părinţilor trupeşti, aşa nu ţi se poate rupe niciodată legătura şi apartenenţa ta de către părinţii tăi duhovniceşti.
Şi cum nu poţi nimici niciodată dreptul familiei tale trupeşti asupra ta,
tot aşa nu poţi nimici sau n-ar trebui să poţi nimici nici dreptul familiei tale duhovniceşti, asupra sufletului tău.
6 - Nefericit este acela care n-are şi nu-şi poate cunoaşte pe părinţii săi duhovniceşti.
Nelegiuit este acela care calcă peste părinţii săi, peste ascultarea şi unitatea cu ei, despărţindu-se de dânşii,
nelegiuit acela care se leapădă de familia sa
şi despre care părinţii şi fraţii lui nu pot da decât mărturii slabe şi triste că a fost şi el cândva cu ei, dar acum nu mai este nici cu ei, nici de al lor.
Că-i al nu ştiu cui şi nu ştiu unde...
7 - Faţă de toţi oamenii ne putem multă vreme ascunde şi ne putem preface,
dar cu cei din casa noastră nu.
Cu ei umblăm aşa cum suntem.
Ei ne cunosc întocmai după cum ne este inima şi viaţa noastră a fiecăruia, care spunem că suntem credincioşi.
Mărturia lor este deci cea mai de crezut dacă noi cunoaştem sau nu pe Isus.
8 - Pe mulţi copii i-au îndepărtat pe totdeauna de Evanghelie, purtarea lumească a părinţilor lor „credincioşi” şi pe mulţi părinţi a copiilor lor.
Dar purtarea frumoasă a unor copii cu adevărat credincioşi, a adus binecuvântarea lui Dumnezeu peste mulţi părinţi.
Şi tot aşa a unor părinţi pentru fiii lor.
9 - Acolo, în casa şi în familia ta, se verifică cu adevărat ce fel de credinţă ai tu.
O, câtă nevoie au în primul rând ai noştri, cei din casa noastră ca noi să fim între ei, o lumină a Domnului.
10 - Când un fiu poate vorbi singur şi ştie să vorbească bine, adică are înţelepciunea necesară pentru a se orienta bine, în tot ce trebuie, să spună şi să nu spună,
- atunci el a ajuns la maturitatea sa, la vârsta bărbăţiei sale înţelepte.
Vorbirea cuiva este dovada maturităţii sale, dovada înţelepciunii până la care a putut ajunge el.
Şi a creşterii sale duhovniceşti până la care s-a putut ridica.
11 - Dacă după ani lungi de credinţă, felul de vorbire al cuiva este încă tot fără sare şi tot fără har (Col. 4, 6),
sau dacă acela este încă tot copil în purtări, tot slab în credinţă şi schimbător în hotărâri şi în atitudini - acela este un neputincios în felul lui de gândire şi de umblare (Efes. 4, 14; 1 Cor. 14, 20).
Sau dacă este un nestatornic dus încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură şi înşelat de orice amăgitor (Col. 4, 2),
- atunci el este o fiinţă anormală, un biet om neîmplinit, un nefericit copil rămas necrescut.
12 - Dar cine poate vorbi singur, fără să trebuiască să stea mereu lângă el îndrumătorul care să-l tot corecteze cum să vorbească, să-i zică ce să spună, şi ce să nu spună,
să-i tot atragă luarea aminte, când să tacă şi când să nu tacă,
- acela este într-adevăr un om matur în Hristos. Şi împlinit în credinţă.
13 - Cine este în stare să vorbească singur şi să dovedească ce spune,
acela este un om înţelept şi cu mintea întreagă.
Cine ştie să tacă singur şi să dovedească de ce tace, acela este şi mai înţelept. Şi cu o minte şi mai întreagă.
14 - Omul care se poartă în aşa fel încât face totdeauna pe alţii să se teamă cu groază de el, acela este un suflet de om rău,
căci de un om cu suflet bun nu se teme nimeni.
15 - Un om adevărat, nu va insufla groază în jurul său, ci îşi va exercita autoritatea sa prin respectul pe care şi-l va impune în linişte şi tuturora, prin inteligenţa, prin bunătatea şi nobleţea sa - nu prin tirania lui.
Va dobândi ascultarea semenilor săi prin înţelepciunea sa,
prin simţământul său de dreptate,
prin comportarea lui morală şi demnă
prin cinstea sa, nu prin ciomag şi strigăte
prin blândeţea sa şi nu prin apăsare, şi nu prin cruzimea lui.
16 - Oamenii trebuie să aibă între ei iubire, apropiere, prietenie şi respect unii faţă de alţii, şi nu groază.
Cine umblă să facă pe alţii să se teamă de el, acela este o fiară şi nu un om.
17 - Când se teme cineva de tine... de mânia ta, de răzbunarea ta,
de privirea ta, de gura ta, de apropierea ta,
- atunci trebuie mai târziu să te îngrozeşti tu în ce stare ai ajuns, căci atunci starea ta e rea.
18 - Omul acela căruia i se dă pe o clipă în lumea asta o sabie sau un scaun, sau o cheie, ajunge adesea fioros ca o sălbăticiune, uitând că este om şi că trebuie să fie om.
Această creatură de nimic, uită cât de nimic este şi caută să le bage groaza de el în toţi semenii săi fiindcă n-are nimic din ceea ce i-ar putea atrage respectul şi iubirea acestora.
19 - Tu fiul meu, să nu bagi groază de tine în nimeni.
Oamenii trebuie să ajungă să se teamă numai de Dumnezeul tău şi al lor. De nimeni altcineva (Luca 12, 5).
Nu uita niciodată că toţi cei care au îngrozit pe alţii, au avut un sfârşit groaznic şi o veşnicie îngrozitoare.
20 - Să tremure de frica ta hoţul, tulburătorul şi dezbinătorul Lucrării lui Dumnezeu, - şi nu omul cel cinstit, paşnic şi ascultător,
să se teamă cei răi de ceea ce fac, - nu cei buni.
Fraţii tăi să se bucure că au în tine un frate adevărat,
Deci fii hotărât şi necruţător faţă de cei stricători şi răi.
Doamne, fă-ne astfel faţă de Tine şi faţă de ai Tăi.
Amin.