Adevărul și mărturisirea
Traian Dorz - Avuția Sfântului Moștenitor
1 - Toate privirile lumii vor fi atente totdeauna la ceea ce „zic” cei credincioși despre Domnul Hristos. Adică la dovada vieții lor, despre El.
O, cât de mult atârnă atât mântuirea cât și pierzarea multora, de felul cum mărturisesc despre Domnul nostru Isus Hristos, aceia ce cred în Numele Lui și care vorbesc în acest Nume.
2 - Cum mărturisești tu despre Mântuitorul tău în fața oamenilor?
Ce fel de mărturie este viața ta?
Ce le spune lor viața ta despre Isus?
Ah, acestea sunt niște întrebări cu care te-ai obișnuit acum, poate și ți-au devenit chiar supărătoare.
Totuși să știi că de răspunsul cinstit la fiecare din ele, atârnă mântuirea sufletului tău...
Și desigur și a altora.
3 - Dar mărturia părinților tăi trupești și duhovnicești este dovada cea mai puternică și adevărată despre nașterea ta din nou,
despre starea ta duhovnicească,
și despre viața ta în Hristos,
cel mai bine ei știu, cât prețuiesc spusele tale și cât nu.
4 - Dacă faci parte dintr-o biserică creștină vie
și dintr-o familie duhovnicească sănătoasă,
- atunci trebuie să ai neapărat și părinți duhovnicești, care te-au născut prin Duhul și prin Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei cei ce te-au adus la Isus,
Și mărturia lor despre tine, le va fi cerută odată.
5 - Cum nu te poți rupe niciodată de legătura părinților trupești, așa nu ți se poate rupe niciodată legătura și apartenența ta de către părinții tăi duhovnicești.
Și cum nu poți nimici niciodată dreptul familiei tale trupești asupra ta,
tot așa nu poți nimici sau n-ar trebui să poți nimici nici dreptul familiei tale duhovnicești, asupra sufletului tău.
6 - Nefericit este acela care n-are și nu-și poate cunoaște pe părinții săi duhovnicești.
Nelegiuit este acela care calcă peste părinții săi, peste ascultarea și unitatea cu ei, despărțindu-se de dânșii,
nelegiuit acela care se leapădă de familia sa
și despre care părinții și frații lui nu pot da decât mărturii slabe și triste că a fost și el cândva cu ei, dar acum nu mai este nici cu ei, nici de al lor.
Că-i al nu știu cui și nu știu unde...
7 - Față de toți oamenii ne putem multă vreme ascunde și ne putem preface,
dar cu cei din casa noastră nu.
Cu ei umblăm așa cum suntem.
Ei ne cunosc întocmai după cum ne este inima și viața noastră a fiecăruia, care spunem că suntem credincioși.
Mărturia lor este deci cea mai de crezut dacă noi cunoaștem sau nu pe Isus.
8 - Pe mulți copii i-au îndepărtat pe totdeauna de Evanghelie, purtarea lumească a părinților lor „credincioși” și pe mulți părinți a copiilor lor.
Dar purtarea frumoasă a unor copii cu adevărat credincioși, a adus binecuvântarea lui Dumnezeu peste mulți părinți.
Și tot așa a unor părinți pentru fiii lor.
9 - Acolo, în casa și în familia ta, se verifică cu adevărat ce fel de credință ai tu.
O, câtă nevoie au în primul rând ai noștri, cei din casa noastră ca noi să fim între ei, o lumină a Domnului.
10 - Când un fiu poate vorbi singur și știe să vorbească bine, adică are înțelepciunea necesară pentru a se orienta bine, în tot ce trebuie, să spună și să nu spună,
- atunci el a ajuns la maturitatea sa, la vârsta bărbăției sale înțelepte.
Vorbirea cuiva este dovada maturității sale, dovada înțelepciunii până la care a putut ajunge el.
Și a creșterii sale duhovnicești până la care s-a putut ridica.
11 - Dacă după ani lungi de credință, felul de vorbire al cuiva este încă tot fără sare și tot fără har (Col. 4, 6),
sau dacă acela este încă tot copil în purtări, tot slab în credință și schimbător în hotărâri și în atitudini - acela este un neputincios în felul lui de gândire și de umblare (Efes. 4, 14; 1 Cor. 14, 20).
Sau dacă este un nestatornic dus încoace și încolo de orice vânt de învățătură și înșelat de orice amăgitor (Col. 4, 2),
- atunci el este o ființă anormală, un biet om neîmplinit, un nefericit copil rămas necrescut.
12 - Dar cine poate vorbi singur, fără să trebuiască să stea mereu lângă el îndrumătorul care să-l tot corecteze cum să vorbească, să-i zică ce să spună, și ce să nu spună,
să-i tot atragă luarea aminte, când să tacă și când să nu tacă,
- acela este într-adevăr un om matur în Hristos. Și împlinit în credință.
13 - Cine este în stare să vorbească singur și să dovedească ce spune,
acela este un om înțelept și cu mintea întreagă.
Cine știe să tacă singur și să dovedească de ce tace, acela este și mai înțelept. Și cu o minte și mai întreagă.
14 - Omul care se poartă în așa fel încât face totdeauna pe alții să se teamă cu groază de el, acela este un suflet de om rău,
căci de un om cu suflet bun nu se teme nimeni.
15 - Un om adevărat, nu va insufla groază în jurul său, ci își va exercita autoritatea sa prin respectul pe care și-l va impune în liniște și tuturora, prin inteligența, prin bunătatea și noblețea sa - nu prin tirania lui.
Va dobândi ascultarea semenilor săi prin înțelepciunea sa,
prin simțământul său de dreptate,
prin comportarea lui morală și demnă
prin cinstea sa, nu prin ciomag și strigăte
prin blândețea sa și nu prin apăsare, și nu prin cruzimea lui.
16 - Oamenii trebuie să aibă între ei iubire, apropiere, prietenie și respect unii față de alții, și nu groază.
Cine umblă să facă pe alții să se teamă de el, acela este o fiară și nu un om.
17 - Când se teme cineva de tine... de mânia ta, de răzbunarea ta,
de privirea ta, de gura ta, de apropierea ta,
- atunci trebuie mai târziu să te îngrozești tu în ce stare ai ajuns, căci atunci starea ta e rea.
18 - Omul acela căruia i se dă pe o clipă în lumea asta o sabie sau un scaun, sau o cheie, ajunge adesea fioros ca o sălbăticiune, uitând că este om și că trebuie să fie om.
Această creatură de nimic, uită cât de nimic este și caută să le bage groaza de el în toți semenii săi fiindcă n-are nimic din ceea ce i-ar putea atrage respectul și iubirea acestora.
19 - Tu fiul meu, să nu bagi groază de tine în nimeni.
Oamenii trebuie să ajungă să se teamă numai de Dumnezeul tău și al lor. De nimeni altcineva (Luca 12, 5).
Nu uita niciodată că toți cei care au îngrozit pe alții, au avut un sfârșit groaznic și o veșnicie îngrozitoare.
20 - Să tremure de frica ta hoțul, tulburătorul și dezbinătorul Lucrării lui Dumnezeu, - și nu omul cel cinstit, pașnic și ascultător,
să se teamă cei răi de ceea ce fac, - nu cei buni.
Frații tăi să se bucure că au în tine un frate adevărat,
Deci fii hotărât și necruțător față de cei stricători și răi.
Doamne, fă-ne astfel față de Tine și față de ai Tăi.
Amin.